ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1730/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanții M,I., S.M., S.I., H.E., S.C.V., D.E., M.I., în contradictoriu cu pârâții A.N.R.P. - Serviciul pentru Aplicarea Legii Nr. 290/2003 și C.C.S.D., au solicitat obligarea A.N.P.R.P.-Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 să acorde compensațiile bănesti ce li se cuvin conform Deciziei nr. 4121 din 21 iulie 2005 a SC E. M. SRL Decizia nr. 177 din 23 martie 2005 a A.V.A.S. București, despagubiri în valoare de 636.100 lei, reprezentând contravaloarea terenului identificat în Baia Mare, parcelele top, în suprafață de 17.020 mp, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul din 01 iulie 2011 reclamanții au depus la dosar o precizare de acțiune arătând că înțeleg să se judece în contradictoriu cu: C.C.S.D., solicitând obligarea pârâtei să emită decizie care reprezintă titlu de despagubire pentru terenul identificat în parcelele top, în suprafață de 17.020 mp, imobil pentru care s-a emis Decizia nr. 4121 din 21 iulie 2005 a SC E. M. SRL ce a fost confirmată de A.V.A.S. București prin Decizia nr. 177 din 23 martie 2005. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au efectuat toate demersurile legale impuse de prevederile Legii nr. 10/2001, așa cum a fost modificată de Legea nr. 247/2005. Pe cale de consecință, dosarul lor a fost înaintat C.C.S.D. în vederea emiterii unei decizii cu privire la acordarea titlurilor de despagubire pentru contravaloarea imobilului anterior menționat.

Întrucât dosarul a fost înaintat acestei entități imediat după emiterea deciziei de către unitatea deținatoare a imobilului, iar de atunci au trecut peste cinci ani de zile, au solicitat acestei autorități să răspundă care este motivul pentru care nu s-a emis încă o decizie care reprezintă titlul de despăgubire ce li se cuvine. Față de solicitarea reclamanților, pârâta a raspuns în sensul că dosarul lor se află în lucru, fără însă a preciza care este și termenul până la care vor fi îndeplinite demersurile legale necesare emiterii deciziei. Răspunsul pârâtei echivalează cu un refuz nejustificat de soluționare al cererii reclamanților privind acordarea despăgubirilor cuvenite pentru imobilul cu privire la care au făcut dovada dreptului de proprietate, precum și a preluării acestuia în mod abuziv în perioada comunistă.

Pe de altă parte, neîndeplinirea obligației impusă de lege pârâtei, aduce o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație ce a fost asumată de România prin Protocolul Adițional nr. 1 la C.E.D.O. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta C.C.S.D. a solicitat respingerea acțiunii, ca fiind neîntemeiată, susținând în acest sens că etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanților, în sensul că dosarul aferent Deciziei nr. 4121/2005, a fost transmis de SC E. M. SRL, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale.

Dosarul a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat. Astfel, urmare a analizării dosarului, s-a constatat că acesta trebuie completat cu înscrisuri privind situația despăgubirilor de la momentul preluării abuzive. În cazul în care s-au încasat despăgubiri, este necesar să se precizeze suma și data încasării lor, precum și o copie legalizată a certificatului de moștenitor emis de pe urma d-lui S.I., precum și copiile cărților de identitate ale moștenitorilor acestora. Referitor la etapa evaluării, a subliniat faptul că această etapă este condiționată de completarea dosarului cu informațiile mai sus menționate.

Față de susținerile reclamanților privind nerespectarea în cauză a termenului rezonabil, pârâta a precizat că, în speță, nu sunt incidente prevederile art. 2 alin. (1) lit. h din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, întrucât prin cererea adresată instituției pârâte, reclamantul nu a solicitat un răspuns, care poate și trebuie comunicat în termenul de 30 de zile amintit mai sus, ci se solicită eliberarea unui anumit act administrativ, care poate fi emis numai în baza unei legi speciale - Legea nr. 247/2005, act normativ ce prevede mai multe etape legale prealabile și obligatorii emiterii deciziei conținând titlul de despăgubire. A apreciat că nu se poate reține existența unei tergiversări din partea Comisiei Centrale, atâta timp cât trebuie parcursă procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și nu la simpla cerere a persoanei îndreptățite.

2. Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 487 pronunțată la data de 23 septembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pârâta să emită titlu de despăgubire pentru terenul în suprafață de 17.020 mp identificat în Baia Mare, pentru care s-a emis Dispoziția nr. 4121 din 21 iulie 2005 de către SC E. M. SRL. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, în cauza supusă judecății, etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanților, în sensul că dosarul aferent a fost transmis, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale.

Prin refuzul de a emite titlul de despăgubire, C.C.S.D. a încălcat art. 1 din Protocolul 1 al C.E.D.O., C.E.D.O., a reținut în cauza P. contra României că „dacă Convenția nu impune statelor obligația de a restitui bunurile confiscate și cu atât mai puțin de a dispune de ele conform atributelor dreptului lor de proprietate, odată ce a fost adoptată o soluție de către stat ea trebuie implementată cu o claritate și o coerență rezonabile pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestei soluții". De asemenea, s-a subliniat faptul că "incertitudinea - fie ea legislativă, administrativă sau provenind din practicile aplicate de autorități - este un factor important ce trebuie luat în considerare pentru a aprecia conduita statului". Potrivit unei jurisprudențe constante, Convenția vizează protejarea unor drepturi concrete și efective, iar nu "teoretice" sau iluzorii.

Astfel, Curtea a decis, că respectul dreptului de proprietate presupune un drept de a spera la o coerență rezonabilă între deciziile statului privind aceleași bunuri. Astfel, prima instanță a reținut că, în speță, cu toate că reclamanții au un act administrativ prin care li s-a stabilit dreptul la acordarea despăgubirilor (Decizia nr. 4121 din 21 iulie 2005), nu au posibilitatea de a pune în executare acest act administrativ, deoarece doar C.C.S.D. are atribuția de a emite titlul prin care se stabilește cu exactitate valoarea despăgubirilor. Prin urmare, refuzul pârâtei de a emite titlul de despăgubire este unul abuziv, prin care li se încalcă dreptul de a dobândi un bun, drept ocrotit de art. 1 din Protocolul 1 al Convenției.

3. Recursul declarat împotriva sentinței nr. 487 din data de 23 septembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs pârâta C.C.S.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 alin. (1) C. proc. civ. În susținerea recursului, aceasta a arătat faptul că instanța de fond în mod greșit a reținut faptul că, autoritatea pârâtă a nesocotit termenul rezonabil reglementat de art. 6 din C.E.D.O.

A arătat că, în cauza supusă judecății, etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanților, în sensul că dosarul aferent Deciziei nr. 4121/2005, a fost transmis de SC E. M. SRL, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 27663/ CC și, totodată, dosarul a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat. Astfel, urmare a analizării dosarului, s-a constatat că acesta trebuie completat cu înscrisuri privind situația despăgubirilor de la momentul preluării abuzive, iar în cazul în care s-au încasat despăgubiri, fiind necesar a se precizeza suma și data încasării lor, precum și o copie legalizată a certificatului de moștenitor emis de pe urma lui S.l., precum și copiile cărților de identitate ale moștenitorilor acestora.

Referitor la etapa evaluării, a precizat că această etapă este condiționată de completarea dosarului cu informațiile mai sus menționate. Recurenta a susținut că are obligația de a respecta anumite principii stabilite prin Titlul VIl din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, între care și cel al acordării unor despăgubiri juste și echitabile în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională. Recurenta a mai susținut că instanța de fond a obligat în mod netemeinic direct la emiterea deciziei.

A arătat că a admite că poate fi primită acțiunea în obligare direct de emitere a deciziei cuprinzând cuantumul despăgubirilor, cu trecerea peste etapele administrative, este nu numai nejudicioasă, dar poate conduce și la conjuncturi juridice anormale, și anume, se poate stabili o obligație într-un litigiu de contencios administrativ, printr-un titlu executoriu în sensul art. 22 din Legea nr. 554/2004, obligație ce ar trebui să poată fi adusă la îndeplinire de către autoritatea contractantă în mod voluntar, în caz contrar devenind aplicabile dispozițiile art. 24 din Legea contenciosului administrativ.

A precizat că astfel s-ar ajunge în situația să fie obligată să emită decizia de despăgubire în cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, deși executarea obligației nu mai depinde în totalitate de această entitate, ci și de evaluator și, așa cum rezultă din prev. art. 16 ale Titlului VII al Legii nr. 247/2005, respectiv, art. 16 art. 12 art. 16 și art. 14 din Norme metodologice și astfel cum s-a conturat în practica însăși a Înaltei Curți de Casație și Justiție „Procedurile administrative stabilite de Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură sunt proceduri complexe, cuprinzând mai multe etape distincte, în care sunt implicate mai multe entități, astfel încât, în mod obiectiv, nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ, (Decizia nr. 518 din 03 februarie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 30455/3/2007).

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința criticată, prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Obiectul litigiului dedus judecății instanței de contencios administrativ îl reprezintă obligarea recurentei-pârâte C.C.S.D. să emită în favoarea intimaților-reclamanți Decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul notificat din 13 februarie 2002, situat în Baia Mare. În dispozitivul hotărârii atacate s-a stabilit obligația pârâtei recurente de a proceda la emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamanților pentru acest imobil. În motivarea admiterii cererii, instanța de fond a considerat că suntem în prezența unui refuz nejustificat, abuziv și arată ce consecințe are acest refuz asupra drepturilor garantate de C.E.D.O.

Însă, prima instanță nu motivează în niciun fel concluzia la care a ajuns cu privire la existența refuzului nejustificat, abuziv al Comisiei. Este adevărat că în aplicarea art. 6 din C.E.D.O. și art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, trebuia respectat un termen rezonabil de soluționare a cauzei, în speță acest termen cuprinzând și durata procedurilor administrative, procedură care a început în anul 2002 când notificarea a fost înaintată entității deținătoare a imobilului pentru care se cere acordarea de măsuri reparatorii. Trebuia analizat, însă, dacă nerespectarea acestui termen rezonabil se datorează culpei autorităților administrative române care nu au luat măsurile necesare și eficiente de soluționare a cererii intimatilor-reclamanti, împiedicându-I astfel pe acestia în realizarea dreptului lor de a obține despăgubiri pentru imobilul anterior mentionat.

Prin recursul formulat, C.C.S.D. susține că a dispus completarea dosarului cu înscrisuri apreciate ca relevante. Cu alte cuvinte, se susține este incidentă ipoteza refuzului de soluționare, a unei atitudini abuzive din partea sa. Față de acest motiv invocat, întrucât prima instanță nu a analizat, în raport de actele ce formează dosarul înaintat la C.C.S.D., dacă înscrisurile solicitate sunt sau nu relevante și, în raport de aceasta, să verifice existența sau nu a refuzului nejustificat, Înalta Curte, în lipsa unei motivări care să satisfacă exigențele art. 261 C. proc. civ., arată că nu pot fi cenzurate dezlegările instanței de fond. Ca atare, Înalta Curte apreciază că nu se poate analiza dacă există refuzul nejustificat al autorității recurente de a da curs cererii intimaților și de a emite titlul de despăgubire aferent Dispoziției din 21 iulie 2005 eliberată de SC E. M. SRL în lipsa analizei de către prima instanță a situației Dosarului nr. 27663/CC/2009.

Situația de fapt nu a fost lămurită pe deplin de către instanța de fond și este contestată de recurent, însă, potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite. Apreciind că judecătorul fondului nu și-a exercitat rolul activ în spiritul aflării adevărului, se impune așadar casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, în acest fel fiind respectat dreptul părților la dublul grad de jurisdicție. Cu ocazia rejudecării, în temeiul art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., instanța urmează să stăruie în vederea stabilirii cu strictă acuratețe a situației de fapt și a aplicării corecte a prevederilor legale incidente.

În concluzie, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 314 C. proc. civ. art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art 20 alin. (1) Titlu VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005, va fi admis recursul casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare Tribunalului Maramureș, devenit competent a soluționa cauza, în temeiul art. art. 20 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat prin art. 10 din Legea nr. 2/2013. În rejudecare vor fi analizate și celelalte critici ale recurentei, dezvoltate prin motivele de recurs, ca apărări de fond, ce nu mai pot fi examinate în cadrul procesual de față, dată fiind soluția adoptată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.C.S.D. împotriva Sentinței civile nr. 487 din 23 septembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Maramureș, Secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 februarie 2013.