ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1730/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1730/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

1.

Cadrul procesual

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, reclamanții M,I., S.M., S.I., H.E., S.C.V., D.E., M.I., în

contradictoriu cu pârâții A.N.R.P. - Serviciul pentru Aplicarea Legii Nr. 290/2003

și C.C.S.D., au solicitat obligarea A.N.P.R.P.-Serviciul pentru aplicarea

Legii nr. 290/2003 să acorde compensațiile bănesti ce li se cuvin conform

Deciziei nr. 4121 din 21 iulie 2005 a SC E. M. SRL Decizia nr. 177 din 23

martie 2005 a A.V.A.S. București, despagubiri în valoare de 636.100 lei,

reprezentând contravaloarea terenului identificat în Baia Mare, parcelele top,

în suprafață de 17.020 mp, precum și obligarea la plata cheltuielilor

de judecată.

La termenul din 01

iulie 2011 reclamanții au depus la dosar o precizare de acțiune arătând că

înțeleg să se judece în contradictoriu cu: C.C.S.D., solicitând obligarea

pârâtei să emită decizie care reprezintă titlu de despagubire pentru terenul

identificat în parcelele top, în suprafață de 17.020 mp, imobil pentru

care s-a emis Decizia nr. 4121 din 21 iulie 2005 a SC E. M. SRL ce a fost

confirmată de A.V.A.S. București prin Decizia nr. 177 din 23 martie 2005.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că au efectuat toate demersurile

legale impuse de prevederile Legii nr. 10/2001, așa cum a fost modificată

de Legea nr. 247/2005. Pe cale de consecință, dosarul lor a fost înaintat

C.C.S.D. în vederea emiterii unei decizii cu privire la acordarea titlurilor de

despagubire pentru contravaloarea imobilului anterior menționat.

Întrucât dosarul a

fost înaintat acestei entități imediat după emiterea deciziei de către

unitatea deținatoare a imobilului, iar de atunci au trecut peste cinci ani

de zile, au solicitat acestei autorități să răspundă care este motivul

pentru care nu s-a emis încă o decizie care reprezintă titlul de despăgubire ce

li se cuvine.

Față de

solicitarea reclamanților, pârâta a raspuns în sensul că dosarul lor se află în

lucru, fără însă a preciza care este și termenul până la care vor fi

îndeplinite demersurile legale necesare emiterii deciziei. Răspunsul pârâtei

echivalează cu un refuz nejustificat de soluționare al cererii

reclamanților privind acordarea despăgubirilor cuvenite pentru imobilul cu

privire la care au făcut dovada dreptului de proprietate, precum și a

preluării acestuia în mod abuziv în perioada comunistă. Pe de altă parte, neîndeplinirea

obligației impusă de lege pârâtei, aduce o evidentă atingere noțiunii de

bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale

persoanelor, obligație ce a fost asumată de România prin Protocolul Adițional nr.

1 la C.E.D.O.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâta C.C.S.D. a solicitat respingerea acțiunii, ca

fiind neîntemeiată, susținând în acest sens că etapa transmiterii și

înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind

acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanților, în sensul că dosarul

aferent Deciziei nr. 4121/2005, a fost transmis de SC E. M. SRL, în calitate de

entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale.

Dosarul a fost

analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a

imobilului notificat. Astfel, urmare a analizării dosarului, s-a constatat că

acesta trebuie completat cu înscrisuri privind situația despăgubirilor de la

momentul preluării abuzive. În cazul în care s-au încasat despăgubiri, este

necesar să se precizeze suma și data încasării lor, precum și o copie legalizată

a certificatului de moștenitor emis de pe urma d-lui S.I., precum și copiile

cărților de identitate ale moștenitorilor acestora.

Referitor la etapa

evaluării, a subliniat faptul că această etapă este condiționată de completarea

dosarului cu informațiile mai sus menționate.

Față de susținerile

reclamanților privind nerespectarea în cauză a termenului rezonabil, pârâta a

precizat că, în speță, nu sunt incidente prevederile art. 2 alin. (1) lit. h

din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, întrucât

prin cererea adresată instituției pârâte, reclamantul nu a solicitat un

răspuns, care poate și trebuie comunicat în termenul de 30 de zile amintit mai

sus, ci se solicită eliberarea unui anumit act administrativ, care poate fi

emis numai în baza unei legi speciale - Legea nr. 247/2005, act normativ ce

prevede mai multe etape legale prealabile și obligatorii emiterii deciziei

conținând titlul de despăgubire. A apreciat că nu se poate reține existența

unei tergiversări din partea Comisiei Centrale, atâta timp cât trebuie parcursă

procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și nu

la simpla cerere a persoanei îndreptățite.

instanței de fond

Prin Sentința nr.

487 pronunțată la data de 23 septembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea

formulată de reclamanți și a obligat pârâta să emită titlu de

despăgubire pentru terenul în suprafață de 17.020 mp identificat în Baia Mare,

pentru care s-a emis Dispoziția nr. 4121 din 21 iulie 2005 de către SC E. M.

SRL.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, în

cauza supusă judecății, etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost

parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în

favoarea reclamanților, în sensul că dosarul aferent a fost transmis, fiind

înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale.

Prin

refuzul de a emite titlul de despăgubire, C.C.S.D. a încălcat art. 1 din

Protocolul 1 al C.E.D.O., C.E.D.O., a reținut în cauza P. contra României că

„dacă Convenția nu impune statelor obligația de a restitui bunurile confiscate

și cu atât mai puțin de a dispune de ele conform atributelor dreptului lor de

proprietate, odată ce a fost adoptată o soluție de către stat ea trebuie

implementată cu o claritate și o coerență rezonabile pentru a evita pe cât

posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept la

care se referă măsurile de aplicare a acestei soluții". De asemenea, s-a

subliniat faptul că "incertitudinea - fie ea legislativă, administrativă

sau provenind din practicile aplicate de autorități - este un factor important

ce trebuie luat în considerare pentru a aprecia conduita statului".

Potrivit

unei jurisprudențe constante, Convenția vizează protejarea unor drepturi

concrete și efective, iar nu "teoretice" sau iluzorii. Astfel, Curtea

a decis, că respectul dreptului de proprietate presupune un drept de a spera la

o coerență rezonabilă între deciziile statului privind aceleași bunuri.

Astfel,

prima instanță a reținut că, în speță, cu toate că reclamanții au un

act administrativ prin care li s-a stabilit dreptul la acordarea despăgubirilor

(Decizia nr. 4121 din 21 iulie 2005), nu au posibilitatea de a pune în

executare acest act administrativ, deoarece doar C.C.S.D. are atribuția de a

emite titlul prin care se stabilește cu exactitate valoarea despăgubirilor.

Prin

urmare, refuzul pârâtei de a emite titlul de despăgubire este unul abuziv, prin

care li se încalcă dreptul de a dobândi un bun, drept ocrotit de art. 1 din

Protocolul 1 al Convenției.

împotriva sentinței nr. 487 din data de 23 septembrie 2011 a Curții

de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal.

Împotriva hotărârii

instanței de fond a declarat recurs pârâta C.C.S.D., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Cererea de recurs a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 alin. (1)

C. proc. civ.

În

susținerea recursului, aceasta a arătat faptul că

instanța de fond

în mod greșit a reținut faptul că, autoritatea

pârâtă a nesocotit termenul rezonabil reglementat de art. 6 din C.E.D.O.

A

arătat că, în cauza supusă judecății, etapa transmiterii și înregistrării

dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de

măsuri reparatorii în favoarea reclamanților, în sensul că dosarul aferent

Deciziei nr. 4121/2005, a fost transmis de SC E. M. SRL, în calitate de

entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr.

27663/ CC și, totodată, dosarul a fost analizat în privința legalității

respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat.

Astfel,

urmare a analizării dosarului, s-a constatat că acesta trebuie completat cu

înscrisuri privind situația despăgubirilor de la momentul preluării abuzive,

iar în cazul în care s-au încasat despăgubiri, fiind necesar a se precizeza

suma și data încasării lor, precum și o copie legalizată a certificatului de

moștenitor emis de pe urma lui S.l., precum și copiile cărților de identitate

ale moștenitorilor acestora.

Referitor

la etapa evaluării, a precizat că această etapă este condiționată de

completarea dosarului cu informațiile mai sus menționate.

Recurenta a

susținut că are obligația de a

respecta

anumite principii stabilite prin Titlul VIl din Legea nr. 247/2005, cu

modificările și completările ulterioare, între care și cel al acordării unor

despăgubiri juste și echitabile în

raport cu practica jurisdicțională

internă și internațională.

Recurenta a mai

susținut

că instanța de fond a obligat în mod netemeinic direct la emiterea deciziei. A

arătat

că a admite că poate fi primită acțiunea în obligare

direct de emitere a deciziei cuprinzând cuantumul despăgubirilor, cu trecerea

peste etapele administrative,

este nu numai nejudicioasă, dar poate conduce și la

conjuncturi juridice anormale, și anume, se

poate

stabili o obligație într-un litigiu de contencios administrativ, printr-un

titlu executoriu în sensul

art. 22 din Legea nr. 554/2004, obligație ce

ar trebui să poată fi adusă la îndeplinire de către autoritatea contractantă în

mod voluntar, în caz contrar devenind aplicabile dispozițiile art. 24 din Legea

contenciosului administrativ. A precizat că astfel

s-ar ajunge în situația

să fie obligată să emită decizia de

despăgubire în cel mult 30 de zile de la

rămânerea

definitivă și irevocabilă a hotărârii, deși executarea obligației nu mai

depinde în totalitate

de această entitate, ci și de evaluator și, așa

cum rezultă din prev. art. 16 ale Titlului VII al Legii nr. 247/2005,

respectiv, art. 16 art. 12 art. 16 și art. 14 din Norme metodologice și

astfel cum s-a conturat în practica însăși a Înaltei Curți de Casație și

Justiție „Procedurile administrative stabilite de Legea nr. 247/2005 pentru

acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu

pot fi restituite în natură sunt proceduri complexe, cuprinzând mai multe etape

distincte, în care sunt implicate mai multe entități, astfel încât, în mod

obiectiv, nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din

Legea nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materia contenciosului

administrativ, (Decizia nr. 518 din 03 februarie 2009 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 30455/3/2007).

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința

criticată, prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările

dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată

următoarele:

Obiectul litigiului

dedus judecății instanței de contencios administrativ îl reprezintă obligarea

recurentei-pârâte C.C.S.D. să emită în favoarea intimaților-reclamanți Decizia

reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul notificat din 13 februarie

2002, situat în Baia Mare.

În dispozitivul

hotărârii atacate s-a stabilit obligația pârâtei recurente de a proceda la

emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamanților pentru acest imobil.

În motivarea

admiterii cererii, instanța de fond a considerat că suntem în prezența unui

refuz nejustificat, abuziv și arată ce consecințe are acest refuz asupra

drepturilor garantate de C.E.D.O. Însă, prima instanță nu motivează în niciun

fel concluzia la care a ajuns cu privire la existența refuzului nejustificat, abuziv

al Comisiei.

Este adevărat că în

aplicarea art. 6 din C.E.D.O. și art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, trebuia respectat un termen rezonabil de soluționare a cauzei, în speță acest

termen cuprinzând și durata procedurilor administrative, procedură care a

început în anul 2002 când notificarea a fost înaintată entității deținătoare a

imobilului pentru care se cere acordarea de măsuri reparatorii.

Trebuia analizat,

însă, dacă nerespectarea acestui termen rezonabil se datorează culpei autorităților

administrative române care nu au luat măsurile necesare și eficiente de

soluționare a cererii intimatilor-reclamanti, împiedicându-I astfel pe acestia

în realizarea dreptului lor de a obține despăgubiri pentru imobilul anterior

mentionat.

Prin recursul

formulat, C.C.S.D. susține că a dispus completarea dosarului cu înscrisuri

apreciate ca relevante. Cu alte cuvinte, se susține este incidentă ipoteza

refuzului de soluționare, a unei atitudini abuzive din partea sa.

Față de acest motiv

invocat, întrucât prima instanță nu a analizat, în raport de actele ce formează

dosarul înaintat la C.C.S.D., dacă înscrisurile solicitate sunt sau nu

relevante și, în raport de aceasta, să verifice existența sau nu a refuzului

nejustificat, Înalta Curte, în lipsa unei motivări care să satisfacă exigențele

art. 261 C. proc. civ., arată că nu pot fi cenzurate dezlegările instanței de

fond.

Ca atare, Înalta

Curte apreciază că nu se poate analiza dacă există refuzul nejustificat al

autorității recurente de a da curs cererii intimaților și de a emite titlul de

despăgubire aferent Dispoziției din 21 iulie 2005 eliberată de SC E. M. SRL în

lipsa analizei de către prima instanță a situației Dosarului nr. 27663/CC/2009.

Situația de fapt nu a

fost lămurită pe deplin de către instanța de fond și este contestată de

recurent, însă, potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și

Justiție, hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează

hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de

fapt ce au fost deplin stabilite.

Apreciind că

judecătorul fondului nu și-a exercitat rolul activ în spiritul aflării

adevărului, se impune așadar casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre

rejudecare instanței de fond, în acest fel fiind respectat dreptul părților la

dublul grad de jurisdicție.

Cu ocazia

rejudecării, în temeiul art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., instanța

urmează să stăruie în vederea stabilirii cu strictă acuratețe a situației de

fapt și a aplicării corecte a prevederilor legale incidente.

În concluzie, în baza

art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 314 C. proc. civ. art. 20 din Legea nr.

554/2004 și art 20 alin. (1) Titlu VII "Regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005,

va fi admis recursul casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare

Tribunalului Maramureș, devenit competent a soluționa cauza, în temeiul art.

art. 20 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel cum a fost

modificat prin art. 10 din Legea nr. 2/2013.

În rejudecare vor fi

analizate și celelalte critici ale recurentei, dezvoltate prin motivele de

recurs, ca apărări de fond, ce nu mai pot fi examinate în cadrul procesual de

față, dată fiind soluția adoptată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de C.C.S.D. împotriva Sentinței civile nr. 487 din 23

septembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios

administrativ și fiscal.

Casează

sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul

Maramureș, Secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 26 februarie 2013.