ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1990/2017

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta SC B. SA s-a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 700.000 RON cu titlu de daune morale, a sumei de 4.045,98 RON reprezentând cheltuieli efectuate cu tratamente, medicamente, transport în România, la plata penalităților de întârziere în cuantum de 2% calculate pentru fiecare zi de întârziere, obligarea asigurătorului la plata cheltuielilor de spitalizare în cuantum de 74.792,22 euro, respectiv 339,414,57 RON la cursul BNR din 30 decembrie 2015, conform facturilor emise direct în contul unității de spitalizare din Olanda.

Prin sentința civilă nr. 1161 din 28 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, în Dosarul nr. x/115/2016, s-a admis în parte, acțiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta SC B. SA și intervenientul forțat C.

S-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 4045,98 RON cu titlul de daune materiale.

S-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 70.000 RON cu titlul de daune morale, precum și penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere calculate asupra acestei sume începând cu a 11- a zi de Ia data rămânerii definitive a hotărârii și până la data achitării efective a acestei sume.

S-a respins în rest acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

S-a admis cererea de intervenție voluntară principală formulată de intervenienta D., cu sediul în Olanda.

S-a dispus obligarea pârâtei la plata către intervenienta a sumei de 74.792,22 euro, cu titlul de cheltuieli de spitalizare, precum și dobânzi legale de la data introducerii acțiunii până la data plății efective.

Prin decizia nr. 370/A din 12 mai 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, s-a respins apelul declarat de pârâta apelantă SC B. SA împotriva sentinței civile nr. 1161/115/2016, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, în Dosarul nr. x/115/2016.

S-a respins excepția lipsei calității procesuale active a intimaților E. și F. în calitate de moștenitori ai defunctului reclamant A.

S-a respins și apelul declarat de reclamantul A. și continuat de moștenitorii acestuia E. și F. în calitate de fii împotriva sentinței civile nr. 1161/115/2016, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în Dosarul nr. x/115/2016,

A fost obligată pârâta SC B. SA la plata către reclamanții apelanți E. și F. în calitate de moștenitori ai defunctului A. a sumei de 1500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel.

Împotriva acestei decizii, pârâta SC B. SA a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În raport de prevederile art. 248 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din același act normativ, Înalta Curte urmează să analizeze cu prioritate admisibilitatea recursului, față de care constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României, republicată, prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Art. 483 alin. (1) C. proc. civ. dispune că "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar, conform alin. (2) din același act normativ, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500,000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

De asemenea, art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., modificată prin O.U.G. nr. 95/2016, prevede că "Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019", iar conform alin. (2) al aceluiași art. , în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - lit. i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

În cauza, litigiul are ca obiect pretenții estimate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată la valorile de 700.000 RON daune morale, 4.045,98 RON cheltuieli efectuate cu tratamente, medicamente, transport în România, penalități de întârziere în cuantum de 0,2% calculate pentru fiecare zi de întârziere și 339.414,57 RON cheltuieli de spitalizare, conform facturilor emise de unitățile spitalicești din Olanda.

În cauza pendinte, pentru a stabili dacă, în cauză, pârâtul are deschisă calea extraordinară a recursului împotriva deciziei prin care a fost soluționat apelul, în conformitate cu dispozițiile mai sus citate, se are în vedere valoarea obiectului cererii indicată în capetele principale de cerere.

Potrivit dispozițiilor art. 99 alin. (2) C. proc. civ., "în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt".

Este de observat că, prin soluția adoptată în noua reglementare, legiuitorul se îndepărtează, parțial, de doctrină, care a preconizat, în condițiile vechiului Cod, soluția cumulării valorii cererilor în cazul în care cererile au o cauză comună, provenind din unul și același raport juridic substanțial.

Astfel, legiuitorul exclude determinarea competenței pe baza valorii totale a cererilor principale ale reclamantului, din moment ce întrevede posibilitatea ca respectivele capete de cerere să fie în competența unor instanțe de grade diferite; dacă valoarea tuturor pretențiilor s-ar fi însumat, ar fi existat o singură instanță competentă.

Prin urmare, în speța pendinte, câtă vreme prin demersul judiciar reclamantul a solicitat atât daune morale, cât și daune materiale, care se constituie în capete principale ale cererii de chemare în judecată, având aceeași cauză și aflate în strânsă legătură, stabilirea instanței competente nu se face în funcție de valoarea cumulată a tuturor pretențiilor, ci ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.

În cauză, cererile având ca obiect acordarea de daune morale și despăgubiri materiale au fiecare caracter principal, întrucât ar fi putut fi formulate individual de reclamant pe cale separată, chiar dacă au același temei juridic, respectiv art. 1349 (materia răspunderii civile delictuale).

Prin urmare, având în vedere că au fost soluționate mai multe cereri principale, iar pretențiile cu valoarea cea mai mare se situează sub pragul valoric de 1.000.000 RON inclusiv, prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, rezultă că hotărârea atacată nu este suspusă căii de atac a recursului.

Față de cele menționate, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. cu art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 rezultă că decizia civilă nr. 370/A din 12 mai 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul SC B. SA împotriva deciziei nr. 370/A din data de 12 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2017.