ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2921/2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția civilă, la data de 18 noiembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta SC B. SA a solicitat obligarea acesteia la plata următoarelor sume: 30.000 RON reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizări, alimentație suplimentară, medicamentație, contravaloare consultații medicale, tratamente, transport - pentru intervalul de timp cuprins între data producerii accidentului - 5 decembrie 2013 - și data introducerii acțiunii; 3500 RON reprezentând cheltuieli cu expertiza tehnică în specialitatea auto efectuate în dosarul penal nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu; 250.000 euro plătibili în RON la cursul BNR din ziua plății efective reprezentând daune morale, pretinse pentru suferința fizică/psihică produsă reclamantului în urma producerii accidentului rutier cauzat din culpa exclusiva a numitei C.; penalități de întârziere (daune interese moratorii) în cuantum de 0.2%/zi de întârziere calculate asupra sumelor solicitate și pretinse pentru lipsa de folosința a acestora, în temeiul art. 37 din Normele de aplicare ale Ordinului nr. 14/2011, calculate începând cu data înregistrării acțiunii și până la achitarea efectivă a debitului; precum și acordarea cheltuielilor ocazionate de judecarea prezentului proces.

Prin Sentința civilă nr. 392 din 8 iunie 2017 pronunțată de Tribunalul Arad, secția civilă, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta SC B. SA și intervenienta forțată C. și, în consecință a fost obligată pârâta SC B. SA la plata sumei de 25000 euro, în echivalentul în RON la data plății la cursul BNR din ziua plății efective din care suma de 9367 RON reprezintă daunele materiale, fiind respinsă în rest acțiunea.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat apel.

Prin Decizia civilă nr. 705/A din 26 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 392 din 8 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul Arad, în Dosarul nr. x/2016.

Împotriva Deciziei civile nr. 705/A din 26 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a declarat recurs reclamantul A..

Prin memoriul de recurs, reclamantul A. a invocat motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

În argumentarea motivelor de recurs, recurentul susține că prin acordarea unor despăgubiri/daune morale în cuantum de doar 25.000 euro, instanțele au încălcat și aplicat greșit norme și principii de drept material, cu referire la art. 1385 și art. 1531 C. civ., texte normative care fac aplicarea unui principiu al răspunderii civile, anume dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit.

Astfel, prin acordarea unor daune morale în cuantum de doar 25.000 euro, prejudiciul moral (nepatrimonial) suferit de reclamant a fost reparat doar parțial, iar nu integral, încălcându-se cu evidență și dispozițiile art. 1391 C. civ.

În acest context, trebuie avut în vedere și art. 1387 C. civ., în contextul în care reclamantul a suferit o gravă vătămare a integrității corporale și sănătății, ambele instanțe făcând abstracție totală de ceea ce trebuie să cuprindă despăgubirea în ipoteza unei astfel de vătămări.

De asemenea, trebuie avut în vedere că o vătămare (a integrității corporale și/sau a sănătății) aduce atingere și antamează însăși dreptul la inviolabilitatea corpului uman, drept reglementat în art. 64 C. civ. și în toate Convențiile și Tratatele Internaționale dedicate drepturilor fundamentale ale omului.

În continuare, se susține că la stabilirea daunelor morale de doar 25.000 euro, instanțele nu au ținut cont de toate argumentele principale invocate în apărare, de probele și criteriile obiective care trebuie evocate și valorificate in concreto la stabilirea cuantumului daunelor morale.

Din această perspectivă, recurentul susține că ambele motivări ale instanțelor de fond abundă în generalități pe acest aspect, iar analiza realizată de către instanța de apel a fost una pur formală, incompatibilă cu exigențele art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, solicită instanței de recurs să observe că instanța de apel a dezvoltat un criteriu absolut halucinant referitor la cuantificarea daunelor morale, și anume "sarcina impusă societății de asigurare de a suporta efectiv plata despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale".

Astfel, în stabilirea daunelor morale judecătorul nu poate fi interesat de modul în care va putea suporta asigurătorul daunele ce vor fi stabilite, iar cuantumul daunelor morale nu poate fi stabilit în funcție de suportabilitatea patrimonială a unei societăți de asigurare, fiind revoltătoare o asemenea construcție juridică.

În astfel de cauze, instanța trebuie să aibă în vedere victima accidentului, cel căruia viața i s-a schimbat în mod drastic, cu consecințe negative ireversibile, în urma unui incident în care efectiv nu a avut nicio vină.

Astfel, în vederea cuantificării daunelor morale, trebuie remarcat faptul că daunele ce pot fi plătite pe o poliță de asigurare (RCA) au crescut de la an la an, ca urmare a legislației ce obligă România să se alinieze la nivelul celei europene.

În acest sens, recurentul contestă legalitatea soluțiilor instanțelor de fond și cu privire la daunelor materiale, ca urmare a încălcării inclusiv a regulilor în materia probei cu înscrisuri, cu martori și a obiectului probei în general.

În acest context, o soluție de casare cu obligativitatea tranșată pentru instanța de apel de a reevalua daunele morale și de a răspunde argumentelor evocate pe acest aspect, va conduce și la reanalizarea penalităților de întârziere solicitate de reclamant.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 3 mai 2018, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data e mai 2018.

Nu au fost depuse puncte de vedere.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 (1) lit. d) din Noul C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În cauză, se constată că obiectul prezentului recurs este reprezentat de o hotărâre pronunțată de instanța de apel cu privire la apelul declarat de reclamant împotriva unei sentințe pronunțate în soluționarea unei cauze având ca obiect pretenții, respectiv acordarea daunelor materiale și morale ca urmare a producerii unui accident.

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant nu a formulat critici de nelegalitate care să permită analiza acestora din perspectiva art. 488 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Așadar, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

În speță, recurentul-reclamant, nu formulează veritabile critici de nelegalitate, care să poată fi examinate din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., invocate în susținerea cererii de recurs.

Se constată că în dezvoltarea motivelor de recurs principala critică a recurentului vizează cuantumul daunelor materiale și morale solicitate de acesta și respinse de instanța de apel prin menținerea sentinței instanței de fond, recurentul exprimându-și nemulțumirea privind interpretarea probatoriului administrat și modul în care instanța de apel a calificat solicitările sale.

Or, aceste argumente vizează aspecte de netemeinicie și nu pot fi examinate prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., invocate de recurent.

În consecință, se constată că recurentul-reclamant nu menționează în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 și ce dispoziții legale au fost încălcate de către instanță în soluția adoptată.

În alți termeni, față de considerentele precedente, se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea nulității cererii de recurs în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei civile nr. 705/A din 26 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2018.

GGC - GV