ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3106/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/117/2015 și, ulterior, la Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, subsecvent declinării competenței de soluționare a cauzei dispusă prin încheierea nr. 132 din 17 februarie 2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. 3233/G/l1 din 26 ianuarie 2015 întocmit de pârâtă.

Prin sentința nr. 288 din 19 mai 2015 pronunțată Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea reclamantului A., reținându-se că, pe perioada exercitării mandatului de ales local, reclamantul a nesocotit dispozițiile prevăzute de art. 90 din Legea nr. 161/2003.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticii formulate, s-a arătat că hotărârea pronunțată în cauză nu reflectă corecta interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente, în sensul în care s-a considerat că unitățile de învățământ preuniversitar se află în subordinea sau sub autoritatea consiliului local, constituind o încălcare a legislației privind regimul juridic al incompatibilităților, situația în care consilierul local, care deține și calitatea de administrator/asociat al unei societăți comerciale cu capital privat, încheie contracte comerciale cu o instituție de învățământ preuniversitar aflată sub autoritatea consiliului local din care face parte respectivul consilier local.

S-a arătat că niciuna din prevederile legale la care se face referire în argumentația primei instanțe nu susține concluzia că unitatea de învățământ preuniversitar se află sub autoritatea consiliului local.

Dimpotrivă, alte dispoziții legale confirmă ideea că între cele două instituții există o relație de colaborare, nu de subordonare sau de autoritate, iar faptul că una dintre instituții îndeplinește anumite atribuții legale nu înseamnă că cealaltă instituție, în beneficiul/folosul căreia se realizează respectivele sarcini, se află în subordinea celei care își îndeplinește atribuțiile prevăzute de lege.

S-a arătat că autoritățile administrației publice locale nu au putere de decizie și nici nu pot emite dispoziții cu privire la organizarea învățământului preuniversitar, neexistând un raport ierarhic între consiliile locale și unitățile școlare.

Relația de colaborare existentă între consiliile locale și unitățile de învățământ preuniversitar a fost susținută prin trimitere la dispozițiile art. 36 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 215/2001, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, Legea cadru a descentralizării nr. 195/2006, cât și prevederile Regulamentului de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar.

Cât privește Regulamentul mai sus arătat, dispozițiile sale au fost invocate sub aspectul ce vizează organizarea și funcționarea administrativă a unității de învățământ, cât și sub aspectul finanțării respectivelor unități școlare, solicitându-se să se constate că normele legale incidente, examinate în ansamblu și în corelație cu starea de fapt existentă în cauză, nu confirmă situația de incompatibilitate avută în vedere prin dispozițiile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Apărările intimatei

Prin întâmpinarea intimatei Agenția Națională de Integritate s-a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, invocându-se în acest sens argumentația formulată la judecata în primă instanță.

S-a arătat că raționamentul și considerațiile primei instanțe justifică pe deplin soluția adoptată în cauză, rezultând din conținutul normativ al textelor de lege relevante că unitățile de învățământ preuniversitar se află sub autoritatea consiliului local, situație în care este evidentă situația de incompatibilitate reținută în sarcina reclamantului din perspectiva dispozițiilor art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, ca urmare a încheierii unor contracte comerciale de către societatea comercială la care reclamantul deținea calitatea de asociat și administrator cu consiliul local din care și reclamantul făcea parte, în perioada stabilirii raporturilor comerciale.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 10 februarie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 18 mai 2017, fixând termen de judecată la data de 22 septembrie 2017.

Examinând hotărârea atacată în raport cu criticile formulate și reglementările legale incidente, ținând seama și de observațiile prezentate prin întâmpinare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul recurentului-reclamant A. este fondat, având în vedere următoarele considerente.

Prin raportul de evaluare nr. 3233/G/II/26.01.2015, întocmit de intimata Agenția Națională de Integritate, s-a constatat că reclamantul A. nu a respectat dispozițiile legale privind regimul juridic al incompatibilităților, prin aceea că, în perioada deținerii calității de consilier local în cadrul Consiliului local al orașului Huedin, jud. Cluj, societatea B. SRL, având ca asociat și administrator pe același reclamant, a încheiat cu Liceul Teoretic C., instituție aflată sub autoritatea respectivului consiliu local, contractul de prestări servicii pentru activitatea de protecție și pază nr. 1 din 01 octombrie 2012 și contractul de prestări servicii pentru instalarea sistemelor de supraveghere video nr. 1 din 03 decembrie 2013, încălcându-se astfel prevederile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

S-a reținut că prevederea legală enunțată, interzice consilierului local, care deține funcția de administrator sau calitatea de asociat la societăți comerciale cu capital privat, încheierea de contracte comerciale de prestări servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse cu instituțiile aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local.

Prin hotărârea primei instanțe, s-a constatat legalitatea raportului de evaluare întocmit în cauză, cu motivarea esențială că dispozițiile de lege relevante confirmă concluzia intimatei, formulată în sensul că unitatea de învățământ preuniversitar se află sub autoritatea consiliului local.

În acest sens, prima instanță a făcut referire la dispozițiile art. 36 alin. (6) lit. a) pct. 1 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, conform cărora, în exercitarea atribuțiilor privind gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni, consiliul local asigură, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.

De asemenea, s-a făcut referire și la prevederile art. 24 lit. c) din Legea cadru a descentralizării nr. 195/2006, care menționează că autoritățile administrației publice locale de la nivelul comunelor și orașelor exercită competențe partajate cu autoritățile publice centrale privind învățământul preuniversitar de stat, cu excepția învățământului special. Totodată, conform art. 23 alin. (1) din lege, în exercitarea competențelor partajate, autoritățile administrației publice locale de la nivelul comunelor și orașelor colaborează cu autoritățile administrației publice de la nivel central sau județean, după caz, în condițiile stabilite prin lege.

Argumentația instanței menționează, deopotrivă, și dispozițiile art. 2 lit. c) și lit. f) din Legea cadru a descentralizării nr. 195/2006 cuprinzând definiția conceptului de competență, înțeleasă ca fiind ansamblul atribuțiilor stabilite de Constituție și de legile care conferă autorităților administrative drepturi și obligații de a duce în nume propriu, în realizarea puterii publice și sub propria responsabilitate, o activitate de natură administrativă și, respectiv a noțiunii de competențe partajate, prin aceasta înțelegându-se competențele exercitate de către autoritățile administrației publice locale împreună cu alte niveluri ale administrației publice (județean sau central), cu o separare clară a finanțării și a puterii de decizie pentru fiecare responsabil în parte.

În continuarea argumentației au fost reținute și dispozițiile art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, prin care se prevede în sarcina autorității administrației publice locale asigurarea, în condițiile legii, a bunei desfășurări a învățământului preuniversitar în localitățile în care acestea își exercită autoritatea, iar neîndeplinirea de către autoritățile administrației publice locale a obligațiilor ce le revin în organizarea și funcționarea învățământului preuniversitar se sancționează conform legii.

Au mai fost reținute și dispozițiile art. 94 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, conform cărora Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, elaborează și implementează politica națională în domeniul învățământului preuniversitar, având totodată drept de inițiativă și de execuție în domeniul politicii financiare și al resurselor umane din sfera educației.

S-a mai arătat că inspectoratele școlare județene și Inspectoratul Școlar al Municipiului București sunt servicii publice deconcentrate ale Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu personalitate juridică, care aplică politicile și strategiile Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului la nivel județean, respectiv al municipiului București, conform art. 95 din același act normativ mai sus menționat.

În ceea ce privește conducerea unităților de învățământ, s-a reținut că, potrivit art. 96 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, unitățile de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică sunt conduse de consiliile de administrație, de directori și de directori adjuncți, după caz, iar în exercitarea atribuțiilor ce le revin, consiliile de administrație și directorii conlucrează cu consiliul profesoral, cu comitetul de părinți și cu autoritățile administrației publice locale.

Pe de altă parte, s-a reținut că, din componența consiliului de administrație, ca organ de conducere al unităților de învățământ, constituit din 7, 9 sau 13 membri, poate face parte unul sau mai mulți reprezentanți ai consiliului local, conform art. 96 alin. (2) din aceeași lege.

Or, în speță, din relațiile comunicate de primarul orașului Huedin, rezulta că, în perioada ce interesează, Consiliului local al orașului Huedin a avut desemnat un reprezentant în Consiliul de administrație al Liceului Teoretic C. Huedin.

Făcând referire la dispozițiile art. 96 alin. (7) din Legea nr. 1/2011, referitoare la atribuțiile consiliului de administrației, a fost subliniată de prima instanța atribuția de la lit. a) a textului de lege enunțat, conform căreia consiliul de administrație adoptă proiectul de buget și avizează execuția bugetară la nivelul unității de învățământ.

Cu relevanță asupra chestiunii în analiză au fost menționate prevederile art. 103 alin. (1) și (2) din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, reținându-se că din cuprinsul acestora rezultă că în Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului are drept de inițiativă în domeniile politicii financiare și resurselor umane din domeniul educației și colaborează cu alte ministere, cu autoritățile locale, structuri asociative reprezentative ale autorităților administrației publice locale, cu asociații reprezentative ale părinților, asociații reprezentative profesionale ale cadrelor didactice, precum și cu sindicatele reprezentative, iar consiliile locale și consiliul județean, respectiv consiliile locale ale sectoarelor municipiului București pot contribui din bugetele proprii la finanțarea de bază și complementară a unităților de învățământ preuniversitar de stat.

În continuare, au fost reținute și prevederile art. 104 alin. (2) din aceeași lege, care arată că finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată, prin bugetele locale, pentru anume articole de cheltuieli, în funcție de care se calculează costul standard per elev/preșcolar, între care și cheltuieli cu bunuri și servicii, conform lit. d) din textul de lege mai sus enunțat.

Totodată, a fost menționat și art. 106 din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, care precizează că finanțarea de bază și finanțarea complementară se realizează pe baza contractului de management administrativ-financiar încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitar și primarul localității/primarul de sector în a cărei/cărui rază teritorială se află unitatea de învățământ.

În fine, au fost reținute și prevederile art. 112 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, potrivit cărora terenurile și clădirile unităților de educație timpurie, de învățământ preșcolar, școlilor primare, gimnaziale și liceale, inclusiv ale celorlalte niveluri de învățământ din cadrul acestora, înființate de stat, fac parte din domeniul public local și sunt administrate de către consiliile locale. Celelalte componente ale bazei materiale sunt de drept proprietatea acestora și sunt administrate de către consiliile de administrație, conform legislației în vigoare.

Pe baza acestor dispoziții legale, prima instanță a înlăturat susținerile și apărările invocate prin cererea de chemare în judecată, reținându-se ca fiind justificată și în acord cu conținutul normativ al textelor de lege enunțate, concluzia Agenția Naționale de Integritate privind încălcarea prevederilor art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 în cazul în care consilierul local, care îndeplinește și funcția de administrator la o societate comercială cu capital privat, încheie contracte comerciale cu o unitate de învățământ preuniversitar situată în localitatea în care exercită autoritatea consiliul local din care acesta face parte, starea de incompatibilitate fiind reținută pe considerentul decisiv că unitatea școlară - parte în contractul comercial încheiat cu societatea comercială administrată de consilierul local, se află sub autoritatea consiliului local.

La judecata în primă instanță, cât și prin motivele de recurs formulate, se invocă greșita interpretare și aplicare în cauză a dispozițiilor de lege relevante, astfel cum acestea au fost mai sus redate în prezenta decizie, susținându-se în esență că unitatea de învățământ preuniversitar este autonomă și nu intră în sfera de autoritate a consiliului local, având în vedere organizarea și funcționarea conducerii administrative a unității școlare, cât și asigurarea finanțării de bază și a cele complementare, criticându-se sub acest aspect concluziile instanței formulate în sens invers.

Efectuând propria examinare a cadrului normativ incident cauzei, Înalta Curte constată că prima instanță a dat o interpretare greșită textelor de lege relevante, ignorând conținutul normativ explicit al dispozițiilor legale și fără să țină seama de obligația de a atribui conceptului semnificația ce rezultă din dispozițiile legale aplicabile reglementării în cauză.

Cu alte cuvinte, în materia incompatibilităților, unde importanța reglementării este de necontestat, având în vedere restrângerea adusă liberului acces al persoanei la desfășurarea unei activități economice, nu este permisă o interpretare extensivă și, în niciun caz, o interpretare care să contravină conținutului explicit al textelor de lege incidente cauzei.

În speță, soluția instanței de fond a fost motivată, sub un prim aspect, din perspectiva conducerii unității de învățământ preuniversitar, care este asigurată și de consiliul de administrație, având în componență, în mod obligatoriu, un reprezentant al consiliului local.

S-a considerat astfel că, în mod indirect, prin intermediul consiliului de administrație, consiliul local își exercită autoritatea asupra activității unităților de învățământ preuniversitar, inclusiv asupra adoptării proiectului de buget și avizării execuției bugetare la nivelul unității de învățământ, așa cum rezultă expres din dispozițiile art. 96 alin. (7) din Legea nr. 1/2011 a educației naționale.

În legătură cu același aspect, s-a mai arătat de către instanță că, în ceea ce privește puterea de decizie asupra activității unității de învățământ preuniversitare, consiliul local exercită competențe partajate împreună cu inspectoratele școlare județene care, în calitate de servicii deconcentrate, aplică politicile și strategiile Ministerului Educației la nivel județean, cât și împreună cu conducerea unităților de învățământ preuniversitar, consiliile de administrație și directorii având obligația de a conlucra cu autoritățile administrației publice locale.

S-a concluzionat de către instanță că atribuțiile consiliului local în sensul mai sus menționat rezultă și din dispoziția de la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, care vorbește de exercitarea autorității de către autoritățile administrației publice locale, mai exact, de consiliile locale, în considerarea competenței expres conferite de Legea administrației publice locale. Or, dacă consiliile locale nu și-ar putea exercita autoritatea și asupra unităților de învățământ preuniversitar, nu se vede cum autoritățile publice locale ar asigura buna desfășurare a învățământului preuniversitar.

Cu privire la aspectele și concluziile primei instanțe, o primă observație ce se impune a fi făcută în cauză este aceea că buna desfășurare a învățământului preuniversitar nu presupune în mod necesar exercitarea din partea consiliului local a unei puteri de decizie la nivelul unității școlare, această atribuție referitoare la asigurarea, în condițiile legii, a bunei desfășurări a învățământului universitar, fiind prevăzută în sarcina autorităților administrației publice locale ca o obligație, nicidecum ca manifestare a unui acțiuni concretizând exercițiul puterii de decizie a autorității administrației publice.

Că aceasta este interpretarea corectă a dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, rezultă în mod neechivoc din conținutul alin. (2) al aceluiași articol de lege, care prevede expres că neîndeplinirea de către autoritățile administrației publice locale a obligațiilor ce le revin în organizarea și funcționarea învățământului preuniversitar se sancționează conform legii.

De remarcat că din modul în care este reglementat în întregul său art. 20 din Legea nr. 1/2011 a educației publice naționale nu se desprinde ideea că autorităților administrației publice locale le este permis ca, în baza competențelor legale, să poată interveni, în mod unilateral sau împreună cu o altă autoritate a sistemului de administrație publică (în exercitarea competențelor partajate), în organizarea activității unității de învățământ preuniversitar și să influențeze, coordoneze, îndrume activitatea unității școlare.

Nu rezultă din cuprinsul textului de lege mai sus menționat ca autoritățile administrației publice locale să acționeze în relația cu unitățile de învățământ preuniversitar de pe o poziție supraordonată sau care să îi confere putere de decizie, specifică exercitării unei prerogative de putere.

Dimpotrivă, și în aprecierea Înaltei Curți, dispozițiile legale aplicabile reglementării în cauză, astfel cum acestea au fost redate mai sus, reținute și în argumentația judecătorului primei instanțe, confirmă concluzia că între consiliile locale și unitățile de învățământ preuniversitar există o relație de colaborare, nu de subordonare sau de autoritate, fiind perfect justificată observația reclamantului formulată prin intermediul cererii de recurs, în sensul că simplul fapt că una dintre instituții îndeplinește anumite atribuții legale nu înseamnă că cealaltă instituție, în beneficiul/folosul căreia se realizează respectivele sarcini, se află în subordinea celei care își îndeplinește atribuțiile prevăzute de lege.

De asemenea, este de arătat că atribuția privind buna desfășurare a învățământului preuniversitar, prevăzută în sarcina consiliilor locale prin dispoziția de la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, se asigură și în cadrul relațiilor de colaborare specifice raporturile stabilite între cele două instituții în discuție, nefiind în niciun fel împiedicată/stopată exercitarea respectivei atribuții de faptul că autoritatea administrației publice nu deține putere de decizie asupra unității școlare.

Nici faptul că autoritățile administrației publice locale exercită competențe partajate împreună cu inspectoratele școlare județene, precum și împreună cu conducerea unităților de învățământ preuniversitar, nu prezintă relevanță sub aspectul analizat și nu conduce la o altă concluzie, textele de lege invocate de prima instanță referindu-se expres la politicile și strategiile Ministerului Educației, ceea ce înseamnă că respectiva autoritate centrală este cea care le decide, autoritățile între care se partajează competențele - consiliile locale și inspectoratele școlare județene, aducându-le la îndeplinire, în exercitarea propriilor atribuții legale.

Mai mult, în ceea ce privește competențele partajate exercitate împreună cu conducerea unităților de învățământ preuniversitar, acestea se referă la obligația consiliilor de administrație și a directorilor unităților de învățământ preuniversitar de a conlucra, adică de a colabora, cu autoritățile administrației publice locale.

Prin urmare, invocarea exercitării unor competențe partajate între consiliile locale și alte autorități publice nu atrage prerogativa puterii de decizie câtă vreme respectivele competențe nu se referă la atribuții care să confere exercițiul unei puteri de decizie asupra celui în folosul căruia se îndeplinește/realizează atribuția/sarcina.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că nu poate fi reținut nici argumentul menționat de prima instanță, justificat din perspectiva modului în care este reglementată conducerea unității de învățământ preuniversitar, asigurată și prin intermediul consiliului de administrație, în a cărui componență intră, în mod obligatoriu, un reprezentant al consiliului local.

Așa cum rezultă din conținutul textelor de lege relevante, cu referire la art. 96 și urm. din Legea nr. 101/2011 a educației naționale, avute în vedere la formularea concluziilor primei instanțe, unitățile de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică sunt conduse de consiliile de administrație, de directori și de directori adjuncți, după caz, iar în exercitarea atribuțiilor ce le revin, consiliile de administrație și directorii conlucrează cu consiliul profesoral, cu comitetul de părinți și cu autoritățile administrației publice locale.

De remarcat că însăși prevederea legală de la art. 96 alin. (1) califică raporturile stabilite între autoritățile publice locale și consiliile de administrație și celelalte organe de conducere ale unităților de învățământ preuniversitar ca fiind raporturi de conlucrare, adică de colaborare, calificare legală care exclude orice raport de autoritate sau subordonare între instituțiile implicate în exercitarea/realizarea competențelor/sarcinilor legale.

Pe de altă parte, nici faptul că, din componența consiliului de administrație, ca organ de conducere al unităților de învățământ, constituit din 7, 9 sau 13 membri, poate face parte unul sau mai mulți reprezentanți ai consiliului local, conform art. 96 alin. (2) din aceeași lege, nu implică o altă concluzie și nici nu atrage recalificarea raporturilor existente între consiliile locale și unitățile de învățământ preuniversitar ca fiind unele de autoritate, cum greșit s-a considerat de către judecătorul primei instanțe, cel puțin din perspectiva argumentului (menționat de prima instanță) că în alcătuirea aceluiași consiliu de administrație intră și reprezentanții părinților, ceea ce nu înseamnă că unitățile școlare se află sub autoritatea părinților.

De aceea, împrejurarea că între atribuțiile consiliului de administrație se regăsește și cea privind adoptarea proiectului de buget și avizarea execuției bugetare la nivelul unității de învățământ, conform prevederii de la art. 96 alin. (7) din Legea nr. 1/2011, nu conferă consiliului local prerogativă de autoritate în relația cu unitatea de învățământ preuniversitar.

În raport de toate cele arătate, Înalta Curte constată că nu există argumente de lege care, din perspectiva conducerii unității de învățământ preuniversitar, să poată justifica concluzia primei instanței, în sensul că unitățile de învățământ preuniversitar se află sub autoritatea consiliilor locale.

De asemenea, Înalta Curte constată că nici considerațiile formulate în legătură cu aportul consiliilor locale în ceea ce privește asigurarea finanțării de bază și complementare a unităților de învățământ preuniversitar nu confirmă pretinsa autoritate și putere de decizie a consiliilor locale în relația cu unitățile școlare.

Se reține astfel că, potrivit art. 104 alin. (2) din Legea nr. 101/2011 a educației naționale, de asemenea menționat în sentința primei instanțe, fără a fi însă și corespunzător evaluat în analiza efectuată, finanțarea de bază (a unităților de învățământ preuniversitar) se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, prin bugetele locale, pentru anume articole de cheltuieli, în funcție de care se calculează costul standard per elev/preșcolar, între care și cheltuieli cu bunuri și servicii, conform lit. d) din textul de lege mai sus enunțat.

Ca urmare, este de necontestat că finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, nu din bugetele locale, precum și faptul că tipul cheltuielii finanțate prin cele două contracte încheiate în speță cu societatea B. SRL se încadrează la art. 104 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 1/2011, plata fiind deci efectuată cu fonduri alocate de la bugetul de stat, nicidecum din fonduri provenind din bugetele locale ale unității administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar.

De asemenea, chiar dacă la art. 103 din aceeași lege se vorbește de posibilitatea consiliilor locale de a contribui din bugetele proprii la finanțarea de bază și complementară a unităților de învățământ preuniversitar de stat, tot nu se poate concluziona în sensul existenței unui raport de autoritate care să se exercite de către consiliul local asupra unității școlare, având în vedere că alte dispoziții legale asigură autonomie unității școlare.

Potrivit art. 106 din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, finanțarea de bază și finanțarea complementară se realizează pe baza contractului de management administrativ-financiar încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitar și primarul localității/primarul de sector în a cărei/cărui rază teritorială se află unitatea de învățământ, respectiv cu președintele consiliului județean/primarul de sector, în cazul școlilor speciale.

Prin urmare, nici în ceea ce privește sursa de finanțare din care se asigură fondurile necesare funcționării unităților de învățământ preuniversitar, se constată că acestea nu se află sub autoritatea consiliilor locale.

În consecință, Înalta Curte constată întemeiată critica recurentului-reclamant circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea primei instanțe având la bază o interpretare extensivă a normelor legale incidente, în sensul în care s-a considerat că unitățile de învățământ preuniversitar se află sub autoritatea consiliilor locale, ceea ce, în speță, a determinat includerea în mod nepermis în sfera incompatibilității prevăzută de art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 a situației în care un consilier local, care deține și funcția de administrator al unei societăți comerciale cu capital privat, procedează la încheierea unor contracte comerciale cu o unitate de învățământ preuniversitar situată în raza teritorială a consiliului local din care acesta face parte.

Așa fiind, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând, va admite acțiunea formulată de reclamantul A. și va dispune anularea raportului de evaluare nr. 3233/G/II/26.01.2015 întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de A. împotriva sentinței civile nr. 288 din 19 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând, admite acțiunea formulată de reclamantul A.

Anulează Raportul de evaluare nr. 3233/G/II/26.01.2015 întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2017.