ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2992/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, petentul A. SRL (A.) SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor, suspendarea prevederilor art. 15 lit. n) din Ordinul Ministerului Transportului nr. 1212/2015, până la data pronunțării instanței de fond asupra acțiunii ce va fi formulată împotriva acestor dispoziții legale.

Prin Sentința nr. 9 din 26 ianuarie 2016, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția prematurității, invocată de pârâtul Ministerul Transporturilor, cu privire la cererea formulată de reclamantul A. SRL (A.); a respins cererea formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor, având ca obiect suspendarea executării prevederilor art. 15 lit. n) din Ordinul nr. 1212/2015 emis de Ministrul Transporturilor.

Împotriva Sentinței nr. 9 din 26 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A. SRL (A.), invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ. și s-a solicitat admiterea recursului, admiterea acțiunii și suspendarea executării prevederilor art. 15 lit. n) din Ordinul nr. 1212/2015 al Ministrului Transporturilor până la data pronunțării instanței asupra aspectelor de fond, care fac obiectul Dosarului nr. x/43/2016 al Curții de Apel Târgu Mureș și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

A fost criticată soluția instanței de fond pentru că motivarea acesteia privind neîntrunirea în cauză a primei condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cea a existenței unui caz bine justificat, se rezumă la o singură propoziție incoerentă, deși au fost invocate multiple argumente în acțiune cu privire la îndoiala serioasă asupra legalității actului.

Analizarea celei de-a doua condiții, respectiv a condiției de prevenire a pagubei iminente, s-a efectuat într-un mod foarte general, cu raportare minimă și parțială la motivele de fapt invocate de reclamantă, recurenta susținând că, practic, instanța a interpretat și aplicat în mod confuz premisele prevăzute de art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

În fața instanței de recurs, recurenta a arătat, cu privire la "cazul bine justificat" că legalitatea dispozițiilor art. 15 lit. n) din Ordinul MT nr. 1212/2015 este grav afectată, în primul rând, datorită împrejurărilor că reglementarea conflictelor de interese se stabilește prin lege, așa cum prevede art. 53 din Constituție.

Au fost invocate prevederile art. 77 și 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă și faptul că, deși în partea introductivă sunt indicate trei prevederi legale [art. 6 alin. (3) lit. g) din O.G. nr. 27/2011, art. 12 lit. q) și art. 13 alin. (2) din O.G. nr. 19/1997 și art. 5 alin. (4) din H.G. nr. 21/2015], niciuna dintre acestea nu a delegat Ministerului Transporturilor posibilitatea de a emite reglementări care să limiteze capacitatea de a contracta a unor persoane fizice, iar Ministrul Transporturilor nu are și nici nu poate avea printre atribuții reglementarea unor conflicte de interese, incompatibilități ale unor persoane fizice.

Oricum, restrângerea capacității, chiar prin prevederi legale, trebuie să fie proporțională cu scopul urmărit, iar, în speță, prin extinderea excesivă a interdicției indirecte la rudele și afinii până la gradul IV al tuturor angajaților Ministerului Transporturilor, Autoritatea Rutieră Română, Inspectoratul de Stat pentru Control în Transportul Rutier și Registrului Auto-Român este excesivă.

Conflictul de interese stabilit la art. 15 lit. n) nu are niciun corespondent nici în legislația muncii și nici în art. 70 din Legea nr. 161/2003.

Recurentul susține că prin aplicarea acestor dispoziții vor fi aduse mai multe pagube iminente centrelor de pregătire, iar natura pagubei este de două categorii:

- afectarea în mod negativ a calității pregătirii profesionale care se desfășoară în aceste centre pentru că, practic, o mare parte a lectorilor, cadrelor didactice care își desfășoară activitatea în aceste centre sunt în situații de conflicte de interese;

- dispozițiile contestate vor afecta în asemenea măsură activitatea centrelor încât va fi nevoit să închidă mai multe centre aparținând societății.

Pentru a preveni aceste pagube însemnate, care nu vor putea fi reparate, se impune suspendarea .

Intimatul Ministerul Transporturilor a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A fost întocmit Raportul asupra admisibilității în principiu, iar prin Încheierea din 27 aprilie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal s-a dispus comunicarea raportului către părți.

Prin Încheierea din 22 iunie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a fost admis în principiu recursul și s-a fixat termen pentru judecata în fond, cu citarea părților.

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea cererii de suspendare a executării prevederilor art. 15 lit. n) din Ordinul MT nr. 1212/2015 până la data pronunțării instanței de fond asupra acțiunii reclamantei ce urmează a fi formulată și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

A fost atașată cererii de suspendare plângerea prealabilă formulată de reclamant împotriva Ordinului MT nr. 1212/2015, prin care a solicitat revocarea prevederilor art. 15 lit. n) din acest ordin, plângere prealabilă ce a fost adresată Ministerului Transporturilor și Ministrului Transporturilor.

Instanța de fond a respins cererea de suspendare iar reclamantul a formulat prezentul recurs invocând prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și a apreciat că sunt îndeplinite cele două condiții cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării art. 15 lit. n) din Ordinul nr. 1212/2015.

Suspendarea actelor administrative reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

Legiuitorul național a fost obligat să găsească criterii pertinente pentru suspendarea executării actelor administrative până la clarificarea exactă a gradului de conformare a acestora cu normele juridice aplicabile în speță. Măsura cu caracter provizoriu anterior individualizată determină punerea în balanță a interesului social cu cel personal, preeminența unuia dintre ele fiind subsumată principiului legalității.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

La modul concret, conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

În speță, instanța va analiza condițiile ce se impun a fi îndeplinite pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ, în raport de criticile reclamantei.

Instanța de fond a apreciat că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat pentru a se dispune suspendarea actului administrativ, dar criticile recurentului sunt nefondate în raport de următoarele considerente:

Recurentul a depus la dosar Sentința nr. 45 din 28 aprilie 2016 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin care a fost admisă acțiunea reclamantului A. SRL și a fost anulat art. 15 lit. n) din OMT nr. 1212/2015.

Însă, în cauză, faptul că s-a dispus anularea art. 15 lit. n) din OMT nr. 1212/2015, printr-o hotărâre judecătorească pronunțată în primă instanță, nu poate să determine casarea soluției pronunțate de instanța de fond, deoarece cererea reclamantului a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar suspendarea nu s-ar putea dispune decât până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii în anulare. Or, în cauză deja s-a pronunțat instanța de fond asupra cererii de anulare a actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat, astfel că nu s-ar putea dispune suspendarea actului administrativ până la soluționarea acțiunii în anulare, așa cum a solicitat, inițial, reclamantul.

Nu se poate dispune nici suspendarea actului administrativ până la rămânerea definitivă a acțiunii în anulare, așa cum a susținut recurentul în fața instanței de recurs, întrucât temeiul cererii de chemare în judecată a fost art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar, în acest caz, suspendarea se poate dispune numai până la soluționarea acțiunii în anulare a actului a cărei suspendare se solicită.

Pentru că prima instanță a respins cererea de suspendare, întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004, nu este aplicabil în speță nici art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 potrivit căruia "În ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1)". Dispozițiile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 sunt aplicabile numai în ipoteza în care cererea de suspendare a fost admisă în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 și acțiunea în anulare a fost admisă de către instanța învestită, ipoteză în care suspendare se prelungește de drept până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare.

Referitor la prevenirea pagubei iminente, așa cum a reținut și instanța de fond, având în vedere că este pusă în discuție perturbarea unui serviciu public, nici această condiție nu este îndeplinită.

Conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Așadar, paguba iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.

Se poate aprecia că există urgență atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă și imediată unui interes public, situației reclamantului sau intereselor pe care acesta înțelege să le apere.

Revine judecătorului de contencios administrativ, învestit cu soluționarea unei cereri de suspendare, să aprecieze în mod concret, având în vedere argumentele prezentate de reclamant, dacă efectele actului aflat în discuție sunt de natură să justifice urgența. Aceasta din urmă poate justifica măsura provizorie a suspendării executării unui act administrativ, fără ca ea să aducă atingere hotărârii judecătorești ce urmează a se pronunța cu privire la cererea de anulare a actului

Serviciul public este definit de art. 2 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 554/2004 ca fiind activitatea organizată sau, după caz, autorizată de o autoritate publică în scopul satisfacerii unui interes legitim public, iar interesul legitim public, astfel cum prevede art. 2 alin. (1) lit. r) din același act normativ sesizează, între altele și satisfacerea nevoilor comunitare.

În prezentul litigiu, chiar dacă s-ar reține că ar fi dovedită paguba iminentă, pentru aceleași considerente prezentate în legătură cu "cazul bine justificat", nu s-ar putea dispune suspendarea executării pentru că ar fost soluționată acțiunea în anulare a art. 15 lit. n) din Ordinul MT nr. 1212/2015.

Recurentul avea posibilitatea de a formula o cerere de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și, în condițiile în care ar fi fost soluționată acțiunea în anulare, se putea, eventual, dispune suspendarea executării până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare, însă la dosar nu s-au depus dovezi în acest sens.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 496 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. SRL împotriva Sentinței nr. 9 din 26 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2017.

Procesat de GGC - LM