ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 945/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 945/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, reclamantul I.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor, suspendarea efectelor Ordinului Ministrului Transporturilor nr. 733/2013 până la soluționarea acțiunii de fond având ca obiect anularea acestui act administrativ. 1.2. Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 301 din 17 decembrie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul I.C.
în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor. 1.3. Cererea de recurs Împotriva Sentinței civile nr. 301 din 17 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul I.C., solicitând casarea acesteia și admiterea cererii sale, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. 2. Procedura de soluționare a recursului 2.1. Prin Raportul întocmit în data de 27 august 2014 în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., s-a apreciat că cererea de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) și c) - e) și art. 486 alin. (2) C. proc.
civ., întrucât recurentul nu a atașat dovada achitării taxei judiciare de timbru datorată pentru calea de atac exercitată, potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, iar cererea de recurs nu a fost semnată de avocat, recurentul nu a indicat numele, prenumele și domiciliul profesional al avocatului care formulează cererea, iar la cerere nu a fost atașată împuternicirea avocațială. S-a mai constatat, în raport cu dispozițiile art. 487 C. proc. civ., că recursul a fost motivat cu depășirea termenului prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. 2.2. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc.
civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 11 noiembrie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ. Nu au fost depuse puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin Rezoluția de la data de 16 ianuarie 2015, completul filtru a stabilit termen la data de 3 martie 2015, fără citarea părților, în vederea examinării recursului în raport cu dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., republicat. 2.3. Cu privire la cererea de recurs. Soluția și considerentele instanței de control judiciar Examinând cererea de recurs prin prisma dispozițiilor incidente, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc.
civ. În speță, așa cum s-a reținut și în raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, recurentul-reclamant nu a atașat dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 196 RON, datorată pentru calea de atac exercitată, potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013. Deși prin Rezoluția din data de 26 februarie 2014, comunicată recurentului la data de 4 martie 2014, acestuia i s-a pus în vedere că, sub sancțiunea nulității cererii, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, are obligația de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 196 RON, conform art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G.
nr. 80/2013, recurentul nu s-a conformat acestor dispoziții. Potrivit dispozițiilor art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar art. 197 C. proc. civ. arată că dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Cum dovada timbrării nu a fost atașată cererii de recurs, conform dispozițiilor legale sus-menționate, iar recurentul nu și-a îndeplinit această obligație legală nici ulterior, devin aplicabile dispozițiile art. 197 C. proc. civ., în temeiul cărora recursul va fi anulat. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) din noul C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul formulat de reclamantul PFA I.C., ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează recursul formulat de reclamantul PFA I.C. împotriva Sentinței civile nr. 301 din 17 decembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Fără cale de atac. Prezenta decizie se comunică părților. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 martie 2015. Procesat de GGC - MI
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.