ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2381/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2381/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții B. și C. ieșirea din indiviziune în raport cu aceste două persoane și anularea sentinței nr. 4447 din 9 mai 2013 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2012 ca fiind nulă de drept prin conținut.
1.2. Soluția instanței de fond
Prin încheierea din 23 mai 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de reexaminare formulată împotriva încheierii din 8 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care a fost anulată cererea de chemare în judecată, pe motiv că reclamanta A. nu și-a îndeplinit obligațiile de regularizare a cererii de chemare în judecată.
Prin rezoluția din 17 martie 2016, la primirea cererii s-a constatat că cererea de chemare în judecată nu îndeplinește mai multe cerințe impuse de dispozițiile art. 200 alin. (3) C. proc. civ., republicat, respectiv nu a depus înscrisuri doveditoare, dovada calității de reprezentant, dovada îndeplinirii procedurii prealabile; totodată nu a indicat obiectul cererii cu indicarea actelor administrative atacate, motivelor de fapt și de drept pe care de întemeiază cererea și a se preciza acțiunea; de asemenea nu a depus dovada plății taxei judiciare de timbru de 50 lei, astfel că, i s-a pus în vedere, reclamantei regularizarea cererii, lipsurile acesteia fiindu-i comunicate, în scris, prin adresa de înștiințare comunicată la data de 22.03.2016.
1.3. Cererea de recurs
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs formal reclamantul.
Recursul este inadmisibil
Prin încheierea din data de 23 mai 2016, Curtea de Apel București, în temeiul art. 200 alin. (6) C. proc. civ., a respins cererea de reexaminare formulată de reclamanta A. împotriva încheierii din 08.04.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care a fost anulată cererea de chemare în judecată, pe motiv că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile de regularizare a cererii de chemare în judecată.
Art. 200 alin. (6) C. proc. civ. prevede că cererea de reexaminare se soluționează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului.
Prin urmare, reclamanta a declarat recurs împotriva unei încheieri definitive, ce nu avea deschisă această cale de atac conform legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de A. împotriva încheierii din 23 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 iunie 2017.