ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1646/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin Încheierea de ședință publică pronunțată la data de 13 decembrie 2016, în Dosarul nr. x/3/2013, în conformitate cu art. 307 Noul C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei privind apelul formulat de apelanții A. și B. împotriva Sentinței civile nr. 5.941 din 27 noiembrie 2014, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2013, în contradictoriu cu intimata C. (fostă SC D. SA) București - prin administrator judiciar E. SPRL București, și a înaintat înscrisul denunțat ca fals - Act adițional nr. 1 la antecontractul de vânzare-cumpărare din 2 aprilie 2010 Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București, pentru cercetarea falsului.

Împotriva acestei încheieri au formulat recurs, în termen, reclamanții A. și B., la data de 7 martie 2017, motivele de recurs fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeași dată.

În recursul lor, care poate fi încadrat în drept în prevederile pct. 5 și pct. 6 ale art. 488 alin. (1) Noul C. proc. civ., recurenții-reclamanți A. și B. au susținut, în esență, că în mod ilegal s-a dispus suspendarea dosarului, nu există niciun temei legal pentru suspendare, instanța nu motivează în drept suspendarea, iar trimiterea dosarului la Poliție pentru a se efectua cercetări pentru constatarea falsului în actul adițional la contractul de vânzare-cumpărare nu corespunde voinței lor, arătând aceștia că au precizat că nu doresc să ne judece în penal, nu doresc pedepsirea penală.

Astfel, arată recurenții-reclamanți că ceea ce solicită este să primească banii pe care intimata i-a luat ilegal de la ei, au plătit prețul convenit prin contract, iar a doua zi, intimata a întocmit un act adițional - fără a fi semnat de către recurenți, cu semnături false și fără ca recurenții să fie prezenți - în lipsa lor; prin acest act adițional s-a majorat ilegal prețul. Ulterior au fost evacuați, fără hotărâre judecătorească, cu amenințări, și în prezent au rămas fără locuință, și cu banii pierduți - 50.000 euro.

De asemenea, au mai arătat că nu mai există persoana juridică inițială (SC D. SA), întrucât a dat faliment, și nu este posibilă judecarea în penal cu o persoană juridică inexistentă, falimentară.

În fine, recurenții-reclamanți au mai susținut că instanța nu a soluționat apelul, deși a fost învestită legal, motivele de apel sunt exacte, iar la dosar sunt probe temeinice, concludente, instanța civilă având posibilitatea de a desființa un act ilegal prin mijloace de drept civil.

Prin Rezoluția din 24 aprilie 2017, s-a dispus comunicarea recursului către intimatele-pârâte C. (fostă, SC D. SA) - prin administrator special F. și C. (fostă, SC D. SA) - prin administrator judiciar E. SPRL București, care au depus întâmpinare, la data de 23 mai 2017, solicitând admiterea recursului, cu consecința casării încheierii recurate și trimiterea cauzei instanței de apel în vederea continuării judecății.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este admisibil în raport de dispozițiile 483 alin. (1) Noul C. proc. civ.

Completul de filtru C3, la data de 22 iunie 2017, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună, în scris, punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 28 iunie 2017, recurenții- reclamanți A. și B. depunând punct de vedere asupra raportului în termenul de 10 zile de la comunicare, prevăzut de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., prin care au arătat că sunt de acord în totalitate cu raportul la recurs, raport care corespunde total voinței lor juridice, situației de fapt și stării procesuale în care se află dosarul.

Completul de filtru C3, la data de 19 octombrie 2017, constatând că recursul este admisibil în principiu și că sunt întrunite dispozițiile art. 493 alin. (7) din Noul C. proc. civ., față de faptul că părțile nu și-au exprimat acordul ca judecata cauzei să se facă în completul de filtru, a admis în principiu recursul și s-a fixat termen pentru judecarea recursului la 9 noiembrie 2017, în temeiul art. 493 alin. (7) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu citarea părților.

Intimatele-pârâte C. (fostă, SC D. SA) - prin administrator special F. și C. (fostă, SC D. SA) - prin administrator judiciar E. SPRL București, cărora, în conformitate cu dispozițiile art. 490 alin. (2) teza I, cu referire la art. 471 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 - Noul C. proc. civ., și art. XVII alin. (3), raportat la art. XV alin. (3) din Legea nr. 2/2013, li s-a comunicat recursul au formulat întâmpinare, la data de 23 mai 2017, prin care au solicitat admiterea recursului, cu consecința casării încheierii recurate și trimiterea cauzei instanței de apel în vederea continuării judecății.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept în care poate fi încadrat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Critica recurenților-reclamanți care a vizat nelegalitatea încheierii instanței de apel pentru nemotivare, prin care au susținut că instanța nu motivează în drept suspendarea, este nefondată.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: "(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Se poate aprecia că textul legal anterior enunțat consacră principiul motivării hotărârilor, pentru a se asigura o bună administrare a justiției și pentru a se putea exercita controlul judiciar.

Motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv, o hotărâre care nu evocă reținerile ei constituind o dispoziție arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil, aceasta fiind și rațiunea pentru care a fost reglementat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Or, în speță, se reține că instanța de apel a procedat la soluționarea cauzei cu analiza aspectelor care au impus suspendarea judecății cauzei, și cu indicarea temeiului de drept prevăzut de art. 307 Noul C. proc. civ., hotărârea fiind motivată, deoarece instanța a expus în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale cu privire la legalitatea și temeinicia măsurii suspendării și, astfel, hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Referitor la criticile recurenților-reclamanți ce vizează, în esență, incidența motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 Noul C. proc. civ., dispoziții care prevăd că hotărârea poate fi recurată când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, Înalta Curte reține următoarele:

Din perspectiva motivului invocat, recurenții au susținut greșita interpretare și aplicare a prevederilor 307 Noul C. proc. civ., în esență, susținând aceștia, că în mod ilegal s-a dispus suspendarea dosarului, nu există niciun temei legal pentru suspendare, instanța nu motivează în drept suspendarea, iar trimiterea dosarului la Poliție pentru a se efectua cercetări pentru constatarea falsului în actul adițional la contractul de vânzare-cumpărare nu corespunde voinței lor, cu atât mai mult cu cât au precizat că nu doresc să ne judece în penal, nu doresc pedepsirea penală.

În ceea ce privește aceste dispoziții, Înalta Curte constată că au fost în mod judicios interpretate, instanța de apel procedând la o corectă aplicare a lor prin suspendarea judecății apelului formulat de reclamanți și înaintarea înscrisului denunțat ca fals - Actul adițional la antecontractul de vânzare-cumpărare din 2 aprilie 2010, Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, pentru cercetarea falsului.

Astfel, conform dispozițiilor art. 307 Noul C. proc. civ., dacă după ascultarea părților potrivit art. 306 Noul C. proc. civ., instanța constată că partea care a depus înscrisul stăruie să se folosească de acesta, iar denunțarea înscrisului ca fals nu a fost retrasă și dacă este indicat autorul falsului sau complicele acestuia, aceasta poate suspenda judecata procesului și sesiza parchetul competent pentru cercetarea falsului, încheind un proces- verbal în acest scop.

Dispozițiile legale sus-menționate reglementează un caz special de suspendare facultativă a judecării unei cauze, o ipoteză a art. 413 alin. (1) pct. 3 Noul C. proc. civ., instanța putând lua măsura numai dacă va considera oportun și când sunt îndeplinite cumulativ cerințele ca: partea care a prezentat înscrisul denunțat ca fals să stăruie să se folosească de acesta; denunțarea ca fals a înscrisului nu a fost retrasă, și, autorul falsului sau complicele acestuia este indicat.

Așadar, suspendarea legală prevăzută de art. 307 Noul C. proc. civ. reprezintă un incident ivit în derularea activității de judecată, de natură a temporiza curgerea firească a acesteia, ce trebuie să se caracterizeze prin continuitate; ea poate interveni în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, având un caracter facultativ.

În plus, instanța sesizată cu soluționarea unei astfel de cereri, chiar dacă va constata îndeplinirea cerințelor normei legale, are puterea de apreciere asupra utilității, necesității și oportunității dispunerii acestei măsuri, în contextul derulării raporturilor juridice dintre părți.

Astfel, nu doar îndeplinirea condiției de tip obiectiv - denunțarea ca fals a înscrisului - trebuie să fie reținută, ci acesteia trebuie să i se adauge îndeplinirea cerinței legale, ce este supusă aprecierii instanței, ca înscrisul să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a se pronunța în litigiul civil cu care este învestită.

În cauză, suspendarea judecării cauzei de către instanța de apel a fost determinată de cererea de înscriere în fals cu privire la Actul adițional încheiat la data de 3 aprilie 2010, în ceea ce privește semnătura care apare pe acest înscris în numele reclamantei B., și cu reținerea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 307 Noul C. proc. civ.

Or, atâta timp cât înscrisul denunțat ca fals este însuși un act juridic dedus judecății, prin acțiune solicitându-se constatarea nulității antecontractului de vânzare-cumpărare din 2 aprilie 2010, precum și a Actului adițional încheiat la data de 3 aprilie 2010, Înalta Curte constată că este fondată soluția instanței de suspendare a judecării apelului. Faptul că s-a făcut o sesizare de denunțare ca fals a înscrisului ce formează obiectul cauzei, justifică pe deplin, așa cum corect și legal a apreciat și instanța de apel, suspendarea judecății procesului pe temeiul art. 307 Noul C. proc. civ., întrucât, rezultatul cercetării penale, cu evidență, ar avea înrâurire asupra soluției.

Dacă instanța nu ar suspenda procesul, rămânând în pronunțare asupra cauzei fără ca procesul penal să fie finalizat, înscrisul contestat ca fals nu va putea fi înlăturat din materialul probator doar pentru considerentul contestării sale în această procedură, ci va trebui să fie evaluat împreună cu toate probele cauzei, mai mult, în ipoteza în care instanța nu ar suspenda judecata, iar actul este declarat fals, hotărârea pronunțată ar fi susceptibilă de a fi revizuită.

Astfel, având în vedere că denunțarea ca fals este în legătură cu un înscris ce a generat litigiul de față, fiind îndeplinită condiția prevăzută în mod expres de art. 307 Noul C. proc. civ., în mod corect instanța de apel a apreciat că se impune suspendarea judecării apelului și înaintarea înscrisului către Parchet, pentru cercetarea falsului.

Instanța de control judiciar apreciază că dreptul la un proces în termen optim și previzibil nu poate fi absolutizat, în detrimentul altor principii fundamentale, precum legalitatea și aflarea adevărului. Nu se poate susține o încălcare a principiului egalității părților prin măsura suspendării judecății cauzei, din actele dosarului nerezultând că reclamantul ar fi fost în vreun fel discriminat.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, încheierea contestată în cauză fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 307 Noul C. proc. civ., republicat.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 Noul C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea deciziei recurate și, pe cale de consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a Noul C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva Încheierii din 13 decembrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2013.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2017.

Procesat de GGC - N