ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 264/2018

Ședința publică din data de 2 februarie 2018

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin încheierea de ședință publică pronunțată la data de 13 decembrie 2016, în dosarul nr. x/2013, în conformitate cu art. 307 noul C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei privind apelul formulat de apelanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 5941 din 27 noiembrie 2014, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimata S.C. C. S.A. (fostă S.C. D. S.A.) București - prin administrator judiciar E. S.P.R.L. București, și a înaintat înscrisul denunțat ca fals - Act adițional nr. x la antecontractul de vânzare-cumpărare nr. BAN nr. x din 2 aprilie 2010 Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București, pentru cercetarea falsului.

Împotriva acestei încheieri au formulat recurs, în termen, reclamanții A. și B., la data de 7 martie 2017, motivele de recurs fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeași dată.

Prin criticile care au fost încadrate în drept în prevederile pct. 5 și pct. 6 ale art. 488 alin. (1) Noul C. proc. civ., recurenții-reclamanți A. și B. au susținut, în esență, că în mod ilegal s-a dispus suspendarea dosarului, că nu există niciun temei legal pentru suspendare, în condițiile în care instanța nu și-a motivat în drept suspendarea, iar trimiterea dosarului la Poliție pentru a se efectua cercetări pentru constatarea falsului în actul adițional la contractul de vânzare-cumpărare nu a corespuns voinței lor, față de precizarea că aceștia nu doresc să ne judece în penal, nu doresc pedepsirea penală, solicitând numai pe primirea banilor care intimata i-a luat ilegal de la ei.

De asemenea, recurenții au mai arătat că nu mai există persoana juridică inițială (S.C. D. S.A.), întrucât a dat faliment, și nu este posibilă judecarea în penal cu o persoană juridică inexistentă, falimentară.

În fine, recurenții-reclamanți au mai susținut că instanța nu a soluționat apelul, deși a fost învestită legal, motivele de apel sunt exacte, iar la dosar sunt probe temeinice, concludente, instanța civilă având posibilitatea de a desființa un act ilegal prin mijloace de drept civil.

Înalta Curte, prin decizia nr. 1646 din 9 noiembrie 2017 a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva încheierii din 13 decembrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2013.

În fundamentarea acestei decizii instanța a reținut, în esență, următoarele:

Instanța de apel a procedat la soluționarea cauzei cu analiza aspectelor care au impus suspendarea judecății cauzei, și cu indicarea temeiului de drept prevăzut de art. 307 Noul C. proc. civ., hotărârea fiind motivată, deoarece instanța a expus în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale cu privire la legalitatea și temeinicia măsurii suspendării și, astfel, hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Referitor la criticile recurenților-reclamanți ce vizează, în esență, incidența motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 Noul C. proc. civ., dispoziții care prevăd că hotărârea poate fi recurată când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, Înalta Curte a reținut că 5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității;5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității;dispozițiile art. 306 și art. 307 Noul C. proc. civ. au fost în mod judicios interpretate, instanța de apel procedând la o corectă aplicare a lor prin suspendarea judecății apelului formulat de reclamanți și înaintarea înscrisului denunțat ca fals - Actul adițional nr. x la antecontractul de vânzare-cumpărare nr. BAN nr. x din 2 aprilie 2010 - Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, pentru cercetarea falsului.

Dacă partea care a prezentat înscrisul stăruie să se folosească de acesta, deși denunțarea ca fals a acestuia nu a fost retrasă, instanța, dacă este indicat autorul falsului sau complicele acestuia, poate suspenda judecata procesului, înaintând de îndată înscrisul denunțat ca fals parchetului competent, pentru cercetarea falsului, împreună cu procesul-verbal ce se va încheia în acest scop. S-a avut în vedere că aceste dispoziții reglementează un caz special de suspendare facultativă a judecării unei cauze, o ipoteză a art. 413 alin. (1) pct. 3 Noul C. proc. civ., instanța putând lua măsura numai dacă va considera oportun și când sunt îndeplinite cumulativ cerințele ca: partea care a prezentat înscrisul denunțat ca fals să stăruie să se folosească de acesta; denunțarea ca fals a înscrisului nu a fost retrasă, și, autorul falsului sau complicele acestuia este indicat.

S-a reținut că, în cauză, suspendarea judecării cauzei de către instanța de apel a fost determinată de cererea de înscriere în fals cu privire la Actul adițional încheiat la data de 3 aprilie 2010, în ceea ce privește semnătura care apare pe acest înscris în numele reclamantei B., și cu reținerea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 307 Noul C. proc. civ.

Or, atâta timp cât înscrisul denunțat ca fals este însuși un act juridic dedus judecății, prin acțiune solicitându-se constatarea nulității antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x din 2 aprilie 2010, precum și a actului adițional încheiat la data de 3 aprilie 2010, Înalta Curte a constatat că este fondată soluția instanței de suspendare a judecării apelului. Faptul că s-a făcut o sesizare de denunțare ca fals a înscrisului ce formează obiectul cauzei, justifică pe deplin, așa cum corect și legal a apreciat și instanța de apel, suspendarea judecății procesului pe temeiul art. 307 Noul C. proc. civ., întrucât, rezultatul cercetării penale, cu evidență, ar avea înrâurire asupra soluției.

S-a reținut că, dacă instanța nu ar suspenda procesul, rămânând în pronunțare asupra cauzei fără ca procesul penal să fie finalizat, înscrisul contestat ca fals nu va putea fi înlăturat din materialul probator doar pentru considerentul contestării sale în această procedură, ci va trebui să fie evaluat împreună cu toate probele cauzei, mai mult, în ipoteza în care instanța nu ar suspenda judecata, iar actul este declarat fals, hotărârea pronunțată ar fi susceptibilă de a fi revizuită.

Astfel, având în vedere că denunțarea ca fals este în legătură cu un înscris ce a generat litigiul de față, fiind îndeplinită condiția prevăzută în mod expres de art. 307 Noul C. proc. civ., s-a avut în vedere că, în mod corect instanța de apel a apreciat că se impune suspendarea judecării apelului și înaintarea înscrisului către Parchet, pentru cercetarea falsului.

Instanța de control judiciar a apreciat că dreptul la un proces în termen optim și previzibil nu poate fi absolutizat, în detrimentul altor principii fundamentale, precum legalitatea și aflarea adevărului, că nu se poate susține o încălcare a principiului egalității părților prin măsura suspendării judecății cauzei, din actele dosarului nerezultând că reclamantul ar fi fost în vreun fel discriminat.

Împotriva acestei decizii au formulat contestației în anulare contestatorii A. și B. care au solicitat admiterea cererii în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 1 și 3 C. proc. civ.

Prin critica subsumată art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. contestatorii invocă excepția de necompetență funcțională a instanței de recurs în condițiile în care obiectul dosarului și speței este de drept civil propriu zis, acesta vizând anularea unui act adițional la un contract de vânzare-cumpărare.

Prin cea de-a doua critică, circumscrisă art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatorii invocă faptul că instanța de recurs nu a cercetat (a omis) motivul de recurs privind nemotivarea încheierii de ședință din 13 decembrie 2016, considerând că acest fapt atrage sancțiunea nulității acestuia.

Intimata S.C. C. S.A. a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea contestației în anulare.

Înalta Curte, examinând decizia contestată prin prisma criticilor formulate, constată următoarele:

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 1 și 3 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

Așadar, analiza motivului de anulare ce vizează necompetența funcțională a instanței de recurs este condiționată de invocarea în fața acesteia a aceleași excepții și de omisiunea instanței de a se pronunța asupra acesteia.

Or, în cauză, recurenții nu au invocat o atare excepție în faza procesuală a recursului, împrejurare față de care invocarea acestei critici apare ca fiind lipsită de fundament.

Cât privește cea de-a doua critică de anulare, cea vizând omisiunea instanței de analiza toate motivele de recurs, este de precizat că aceasta este formulată eliptic, insuficient motivată.

Examinând totuși această critică, Înalta Curte constată că prin decizia ce formează obiectul prezentei contestații în anulare instanța de recurs a răspuns în mod punctual tuturor criticilor de nelegalitate formulate de recurent, legalitatea hotărârii atacate fiind analizată strict în limitele impuse de soluția pronunțată și de temeiurile invocate de recurenți, aspect ce reiese cu evidență din lecturarea deciziei contestate.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii A. și B. împotriva deciziei nr. 1646 din 9 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 2 februarie 2018.