ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 139/2018

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2018

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 23135 din 19 decembrie 2014 Judecătoria Sectorului 1 București a respins contestația la executare formulată de contestatoarea A., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea A..

La termenul de judecată din 5 aprilie 2017 instanța de apel a pus în discuția părților, sesizarea formulată de către apelantă la adresa Parchetului cu privire la un înscris defăimat ca fals.

Prin încheierea de ședință de la 5 aprilie 2017 Tribunalul București, secția a VI-a Civilă în temeiul art. 307 C. proc. civ. a dispus suspendarea judecății apelului.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs B. S.A..

Recursul a fost înaintat de către Tribunalul București spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin adresa emisă la 6 noiembrie 2017, fiind înregistrat la data de 06 noiembrie 2017 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă

În ședința publică din 25 ianuarie 2018 Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat din oficiu excepția de necompetență materială a instanței și a reținut cauza în pronunțare sub acest aspect.

Analizând cu prioritate excepția invocată din oficiu, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată și urmează să o admită cu următoarele considerente:

Prin încheierea de ședință de la 5 aprilie 2017 Tribunalul București, secția a VI-a Civilă în temeiul art. 307 C. proc. civ. a dispus supendarea judecății apelului.

Împotriva încheierii menționate a declarat recurs B. S.A., criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 488 pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, sub nr. x/2014*, iar prin adresa emisă la 06.11.2017 Tribunalul București a înaintat recursul spre competentă soluționare la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prezentul recurs are ca obiect o încheiere, prin care instanța investită cu soluționarea apelului a suspendat judecata apelului în temeiul art. 307 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 307 C. proc. civ. "Dacă partea care a prezentat înscrisul stăruie să se folosească de acesta, deși denunțarea ca fals a acestuia nu a fost retrasă, instanța, dacă este indicat autorul falsului sau complicele acestuia, poate suspenda judecata procesului, înaintând de îndată înscrisul denunțat ca fals parchetului competent, pentru cercetarea falsului, împreună cu procesul-verbal ce se va încheia în acest scop".

În cauză se constată că încheierea pronunțată de către Tribunalul București privind suspendarea judecății apelului este supusă căii de atac a recursului în temeiul dispozițiilor de drept comun privind suspendarea facultativă privind judecata cauzelor.

Suspendarea facultativă a judecării procesului în alte cazuri prevăzute de lege este prevăzută de art. 413 C. proc. civ.

Potrivit art. 414 C. proc. civ. "Asupra suspendării judecării procesului instanța se va pronunța prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanța ierarhic superioară".

De asemenea, potrivit art. 97 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident și în această situație că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalității căii de atac și, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casație și Justiție a unor hotărâri pronunțate de curțile de apel.

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Din coroborarea dispozițiilor legale sus evocate cu cele ale art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., care statuează în sensul că necompetența ratione materiae este de ordine publică, Înalta Curte va admite excepția de necompetență materială și va trimite cauza spre soluționare Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta B. S.A. SUCURSALA PIAȚA CHIBRIT BUCUREȘTI împotriva încheierii din 05 aprilie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în favoarea Curții de Apel București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2018.