ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2454/2018

CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2454/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2222 din data de 13 martie 2017, Judecătoria Sectorului 6 București a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității invocată de intimata A.

A admis în parte contestația la executare formulată de contestatorul B. și a anulat actele de executare efectuate de BEJ C. în dosarul de executare nr. 40/2014, în limita sumei de 10434 RON, creanță considerată achitată de contestatorul debitor.

A respins în rest contestația la executare ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 3085A din data de 27 septembrie 2017, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis apelul declarat de pârâta A. împotriva sentinței civile pronunțate de judecătorie, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins contestația la executare ca nefondată, a menținând celelalte dispoziții ale hotărârii atacate care nu sunt contrare deciziei apelate.

Împotriva acestei decizii, reclamantul B. a formulat recurs.

Prin decizia civilă nr. 151 din data de 4 aprilie 2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie a admis excepția de necompetență materială a instanței, invocată din oficiu, și a dispus declinarea competenței de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 21 mai 2018, fiind repartizat aleatoriu spre soluționare completului de filtru CF 5.

Prin rezoluția completului din data de 23 mai 2018, s-a fixat termen la data de 14 iunie 2018 în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte de Casație și Justiție a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului de față, în raport de dispozițiile art. 97 pct. (1) coroborate cu art. 5 alin. (3) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată de către tribunal într-un litigiu având ca obiect contestație la executare.

Potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1- precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 C. proc. civ., în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță-, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Reformularea art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., care prevăd că "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod" și art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., potrivit căruia "Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit competenței sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanțelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispozițiile art. 483 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., curțile de apel sunt competente să soluționeze recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cum în speță, judecătoria a fost învestită în primă instanță cu judecarea acțiunii, iar apelul a fost soluționat de tribunal, rezultă că nu este incidentă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.

Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curții de apel și, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanțelor), care să atragă competența de judecată în recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În aplicarea acestor norme, competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul București revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel București, instanță în favoarea căreia Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. (3) C. proc. civ., urmează a declina competența de soluționare a recursului.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de reclamantul B. împotriva deciziei civile nr. 3085A din data de 27 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în favoarea Curții de Apel București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14.06.2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2467/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 9132 din data de 4 noiembrie 2016, Judecătoria Sectorului 6 București a respins, ca neîntemeiate, atât cererea principală, cât și cererea reconvențională. A obligat pârât
ÎCCJ 2018-06-20
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3032/2018
Ședința publică din data de 20 iunie 2018 Asupra recursului de față: Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1688/24.02.2017, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, secția Civilă, a fost a
ÎCCJ 2018-06-21
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3115/2018
de 25.11.2017, cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 10.12.2016, sub nr. x/2014. Prin încheierea din 10.05.2017, Tribunalul București a admis excepția necompetenței funcționale
ÎCCJ 2018-06-27
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3207/2018
Ședința publică din data de 27 iunie 2018 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 21484 din 29 noiembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 Bucure
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2015/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 2.03.2016 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București plângerea formulată de petenții A. și B. împotriva încheierii de reexaminare nr. 104929 din 07.01.2016, prin
Sursă