ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 15 iulie 2014, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A., pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Prin Sentința nr. 1026 din 8 aprilie 2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat că pârâtul a avut calitatea de lucrător al Securității.

Curtea a reținut că situația de fapt prezentată în cuprinsul cererii de chemare în judecată și al notei de constatare corespunde realității, fiind confirmată de înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Astfel, Curtea a constatat că pârâtul a avut gradul de locotenent major și ulterior căpitan în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Harghita și, în această calitate a desfășurat activități prin care a îngrădit persoanei urmărite dreptul la viața privată (art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice) și dreptul la secretul corespondenței și al convorbirilor telefonice (art. 33 din Constituția României din 1965).

Astfel, Curtea a constatat că pârâtul a participat activ la supravegherea informativă a studentului B. cetățean român, de etnie maghiară, sub motiv că acesta fusese semnalat cu "relații suspecte cu cetățeni străini cunoscuți cu poziție ostilă țării noastre și scrierea unor poezii cu conținut tendențios". Ulterior, pârâtul a solicitat structurii specializate a Securității interceptarea corespondenței persoanei urmărite, în vederea identificării legăturilor persoanei urmărite cu alte persoane din țară și a comentariilor cu caracter dușmănos, precum și interceptarea corespondenței unui prieten al persoanei urmărite. Curtea a reținut că măsurile de interceptare a corespondenței au fost puse în executare, conform notelor de transcriere a corespondenței interceptate.

Nu există dovezi ale susținerilor pârâtului referitoare la "manifestările naționalist-iredentiste și autonomist-separatiste" ale persoanei. Din actele dosarului nu rezultă că B. ar fi fost urmărit pentru activități sau opinii anti-românești, iredentiste sau revizioniste; dimpotrivă, din chiar solicitările pârâtului de interceptare a corespondenței rezultă că B. era urmărit pentru "comentarii cu caracter dușmănos" la adresa regimului comunist - acesta scrisese, de altfel, o poezie cu conținut anti-comunist, dar avea și preocupări non-politice, precum intenția de a reînființa un cenaclu literar și de a susține un recital de poezie în Ungaria.

În opinia Curții nu este relevantă îndeplinirea de către pârât a obligațiilor de serviciu, cu respectarea legii și regulamentelor militare edictate de statul totalitar, dat fiind că dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu condiționează existența calității de lucrător al Securității de respectarea sau nu a legislației din perioada comunistă.

De asemenea, aprecierea existenței unei încălcări a drepturilor omului nu se poate face în raport cu legi represive, creație a statului totalitar comunist. Așa-zisele amenințări la adresa siguranței naționale constituiau în fapt amenințări la adresa regimului antidemocratic instaurat de partidul comunist.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul A., criticând-o pentru nelegalitate. Acesta a solicitat casarea hotărârii și, în rejudecare, respingerea ca neîntemeiată a cererii reclamantului Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Recurentul a arătat că instanța de fond a depășit limitele puterii judecătorești, prin încadrarea într-o categorie specială, aceea a lucrătorilor securității, că hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, că instanța nu s-a pronunțat asupra excepțiilor și a dovezilor administrate de către reclamant, că prin activitățile desfășurate înainte de 1989 dar și după 1990, nu a încălcat, cu vinovăție, drepturile și libertățile cetățenești.

Prin întâmpinare, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 5 septembrie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin Încheierea de ședință din data de 6 noiembrie 2017, Completul de filtru, apreciind incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Recurentul a invocat în mod generic motivele de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 noul C. proc. civ., fără să-și sistematizeze criticile în raport cu motivele de recurs menționate.

În privința primului motiv de recurs invocat, cel prevăzut de art. 488 pct. 4 C. proc. civ., se constată că acesta este nefondat.

Astfel, potrivit motivului prevăzut la pct. 4 al art. 488 alin. (1) noul C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești"

În conținutul cererii de recurs nu au fost identificate susțineri referitoare la faptul că hotărârea pronunțată ar fi viciată în această modalitate, a includerii recurentului în categoria lucrătorilor securității.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că susținerile recurentului se circumscriu exclusiv motivului de recurs prevăzut la pct. 8 al art. 488 alin. (1) noul C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Se constată că recurentul, în cadrul acestui motiv de recurs, nu a indicat normele de drept material care ar fi fost încălcate sau aplicate greșit de către instanța de fond.

Astfel, în lipsa unor argumente juridice pertinente și concludente, recurentul-pârât reiterează sub o altă formă argumentele prezentate în fața instanței de fond, fără a dezvolta un raționament juridic pentru care apreciază că sentința recurată este neîntemeiată.

Înalta Curte, în acord cu prima instanță, apreciază că în speță sunt întrunite condițiile cumulative impuse de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea recurentului-pârât de lucrător al Securității.

Astfel, O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de securitate și a colaboratorilor acesteia, apreciate ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară.

În realizarea obiectivului propus prin actul normativ, legiuitorul a definit în art. 2 lit. a) noțiunea de lucrător al Securității ca fiind orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Pe aspectul îndeplinirii acestor condiții, instanța de control judiciar reține faptul că, într-adevăr, pârâtul a participat activ la supravegherea informativă a studentului B. cetățean român, de etnie maghiară, sub motiv că acesta fusese semnalat cu "relații suspecte cu cetățeni străini cunoscuți cu poziție ostilă țării noastre și scrierea unor poezii cu conținut tendențios". Ulterior, pârâtul a solicitat structurii specializate a Securității interceptarea corespondenței persoanei urmărite, în vederea identificării legăturilor persoanei urmărite cu alte persoane din țară și a comentariilor cu caracter dușmănos, precum și interceptarea corespondenței unui prieten al persoanei urmărite. Curtea a reținut că măsurile de interceptare a corespondenței au fost puse în executare, conform notelor de transcriere a corespondenței interceptate.

Având în vedere obiectul și natura informațiilor furnizate de pârât, în mod corect a apreciat Curtea de apel că acestea se referă la atitudini potrivnice regimului comunist, fiind vizată îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului - dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor prevăzut de art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului; dreptul la liberă circulație, prevăzut de art. 13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului; dreptul la viață privată, prevăzut de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Astfel, recurentul-pârât a furnizat informații vizând probleme importante pentru Securitate, precum relațiile cu cetățenii străini. Aceste informații sunt privite ca potrivnice regimului și considerate periculoase pentru securitatea acestuia, iar faptul că aceste atitudini ale unor terți, cu privire la care pârâtul a informat securitatea, au fost considerate de aceasta din urmă ca utile este probat și de valoarea operativă care le-a fost acordată.

Înalta Curte apreciază că furnizarea informațiilor către organele de securitate a expus persoana în cauză unor consecințe negative pentru sine, constând în supravegherea lui informativă și, drept urmare, încălcarea dreptului la viața privată, consacrat legislativ în art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, fiind astfel îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru a se constata calitatea recurentului-pârât de lucrător al Securității.

Instanța de control judiciar consideră că nu prezintă nicio relevanță juridică în cauza de față celelalte susțineri ale recurentului, de vreme ce, un angajat al Securității care, respectând instrucțiunile din acea vreme, ar fi instrumentat un dosar încălcând, pe motive politice, drepturi și libertăți fundamentale, se înscria în sfera lucrătorilor Securității, în sensul O.U.G. nr. 24/2008.

Definiția legală a noțiunii de lucrător nu presupune situațiile în care respectivele persoane (ofițeri, subofițeri) încălcau întregul sistem juridic în vigoare înainte de 1989, ci doar cazurile în care aceștia suprimau sau îngrădeau "drepturi și libertăți fundamentale ale omului". Din punctul de vedere al legiuitorului, este irelevant dacă aceste încălcări sau limitări aveau susținere legală sau regulamentară.

Mai mult, ordinele primite de la superiorii ierarhici, respectarea unor regulamente interne sau a unor cutume ale activității profesionale nu pot legitima încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, garantate de Constituția în vigoare la acea dată și de tratatele internaționale asumate de România.

Importantă este, din perspectiva definiției date de legiuitor noțiunii de lucrător al Securității, imixtiunea arbitrară a autorităților, reprezentate de recurent, în viață personală a celui urmărit. Această împrejurare demonstrează fără echivoc încălcarea dreptului la viață privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice).

Așa cum arată și intimatul, demersul recurentului de a intercepta corespondența persoanelor urmărite constituie imixtiuni în viața privată a persoanelor semnalate și îngrădirea dreptului la viață privată, ce nu poate fi justificată nici măcar de "apărarea intereselor statului român". Totodată, recurentul nu probează nici măcar prin prisma "îndeplinirii obligațiilor de serviciu", legalitatea acțiunilor sale.

Rezultă deci cu necesitate faptul că acțiunea instrumentată împotriva domnului B. a fost una abuzivă, motivată de considerente politice, și nu de stricta respectare a normelor legale în vigoare, inclusiv a prevederilor Constituției României din 1965, sau a regulamentelor militare.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului-pârât sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este legală, fiind motivată și dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 noul C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) noul C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârât ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva Sentinței nr. 1026 din 8 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - CT