ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1631/2017

Circumstanțele cauzei 1.1 Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, subsecvent declinării competenței de soluționare a cauzei dispuse de instanța Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 152 C.A. din 06 februarie 2015, în Dosarul nr. x/2014, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâții Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, Centrul Regional pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 3 Sud Muntenia și Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 1 N-E Iași, a formulat contestație împotriva Raportului de evaluare a proiectelor x din 8 noiembrie 2013 și a Raportului de contestații Măsura 312-sesiunea 01-2012, solicitând anularea în parte a acestuia, în ceea ce privește respingerea proiectului depus, ca fiind neeligibil, constatarea eligibilității și conformității proiectului și obligarea pârâtelor la plata sumei de 155.958,65 RON reprezentând daune materiale cauzate prin respingerea proiectului.

Soluția instanței de fond După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/45/2-15 din 05 mai 2015. Prin Sentința nr. 10/2015 din 15 iunie 2015, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, criticând pentru nelegalitate, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., invocându-se greșita interpretare și aplicare în cauză a prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE nr. 65/2011 privind condițiile artificiale, în sensul în care s-a considerat că proiectul de investiții depus de recurenta reclamantă nu îndeplinește criteriile de eligibilitate, fiind evidentă intenția obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor din cadrul Fondului European de Agricultură și Dezvoltare Rurală. S-a arătat că situația de fapt reținută prin actele administrative contestate nu confirmă pretinsa lipsă de autonomie funcțională invocată în privința recurentei reclamante și nici neregula referitoare la crearea cu intenție de condiții artificiale pentru obținerea finanțării nerambursabile, neexistând dovezi care să susțină conduita neconformă atribuită recurentei reclamante, deși o asemenea obligație exista în sarcina autorității pârâte, conform statuărilor jurisprudențiale ale Curții de Justiție a Uniunii Europene. De asemenea, s-a arătat că examinarea criteriilor la care face referire jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene nu relevă existența unor situații și/sau elemente comune care să permită constatarea că, în speță, ar fi fost create în mod artificial condițiile necesare pentru acordarea unei finanțări nerambursabile. Sub acest aspect, s-a arătat că eligibilitatea proiectului depus de recurenta reclamantă SC A. SRL nu depindea de eligibilitatea proiectului SC B. SRL, societate în legătură cu care se reținuse pretinsa intenție de divizare artificială a investiției. S-a solicitat să se constate că cele două proiecte erau diferite, depuse de persoane diferite și care, evident, ar fi fost implementate separat, fără nicio legătură între ele. Prin urmare, s-a arătat că, pentru motivul că asociații celor două societăți se cunoșteau între ei și își stabiliseră sediul social în aceeași clădire, urmând ca fiecare să acceseze fonduri europene în vederea implementării unor proiecte diferite, nu se putea concluziona că cele două societăți ar fi intenționat să fraudeze bugetul UE prin obținerea a două finanțări pentru un singur proiect, cum eronat se reținuse în cauză prin hotărârea instanței de fond. Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea intimatei-pârâte Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a solicitat respingerea recursului și menținerea în totalitate a sentinței pronunțate în cauză. În esență, s-a arătat că prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii la situația dedusă judecății, reținându-se în mod justificat că faptele și elementele de legătură menționate în cuprinsul actelor administrative contestate demonstrează suspiciunea de neregulă reproșată recurentei reclamante, referitoare la crearea condițiilor artificiale pentru obținerea unei finanțări nerambursabile în cadrul Măsurii 312, soluția și sentința instanței de fond ținând seama de prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE nr. 65/2011 privind condițiile artificiale, astfel cum acestea au fost interpretate prin Hotărârea din 12 septembrie 2013 a instanței Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cauza C-434/12 Slancheva sila EOOD. Au fost reiterate apărările și susținerile de la judecata în fond a cauzei și s-a făcut referire la raționamentul și considerațiile primei instanțe, care a analizat și oferit un răspuns specific și explicit fiecărei chestiuni în dezbatere.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data 20 decembrie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 09 martie 2017, fixând termen de judecată la data de 04 mai 2017.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, luând în considerare și observațiile prezentate prin întâmpinare, după reevaluarea probatoriului și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce urmează: Situația de fapt reținută de prima instanță, susținută în întregime de actele dosarului și necontestată, de altfel, prin motivele de recurs formulate în cauză, poate fi rezumată, astfel: În cadrul Măsurii 312 "Sprijin pentru crearea și dezvoltarea de micro-întreprinderi din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013, Axa III privind calitatea vieții în mediul rural și diversificarea economiei rurale, având ca obiectiv general dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităților non-agricole în spațiul rural, în scopul creșterii numărului de locuri de muncă și a veniturilor adiționale, recurenta reclamantă SC A. SRL, societate nou înființată, având ca administrator și asociat unic pe C., a formulat o cerere de finanțare pentru un proiect intitulat "Achiziții de utilaje pentru fabricarea de construcții metalice la SC A. SRL, din județul Iași". Proiectul M 312-1/12 din 28 septembrie 2012, având ca obiect: "Achiziții de utilaje pentru fabricarea de construcții metalice la SC A. SRL din județul Iași" a fost întocmit de SC H. SRL, același consultant care se ocupase și de proiectul depus de SC B. SRL, în cadrul unei cereri de finanțare distinctă. În cuprinsul proiectului de investiții al recurentei reclamante SC A. SRL se menționa că: "societatea va executa pe baza comenzilor primite de la clienți structuri metalice sau părți componente ale acestora pentru diferite proiecte (balustrade, copertine, coșuri de fum, turnuri, stâlpi, grinzi cu zăbrele, ferne, contravânturi, podețe, barăci metalice, structuri metalice pentru diverse construcții: industriale, agro-zootehnice)". De asemenea, printre potențialii clienți ai nou înființatei micro-întreprinderi au fost enumerate SC D. SRL Iași, SC E. SRL Iași și SC F. SRL Iași. În cadrul procedurii derulate în vederea verificării eligibilității proiectului, prin răspunsul la solicitarea de informații suplimentare ce îi fusese adresată, recurenta reclamantă SC A. SRL a confirmat posibilitatea de colaborare cu SC B. SRL, dar și cu alte societăți interesate să formuleze comenzi privind realizarea de confecții metalice. La data de 21 noiembrie 2013, cu formularul înregistrat sub nr. 14680 emis de autoritatea pârâtă, C., în calitate de reprezentant legal al recurentei reclamante SC A. SRL, a fost notificat cu privire la faptul că, după verificarea și evaluarea cererii de finanțare și după aprobarea de către Autoritatea de Management pentru PNDR a Raportului de evaluare din data de 8 noiembrie 2013, proiectul prezentat în cauză fusese declarat neeligibil, fiind create artificial condițiile necesare pentru obținerea unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor. În cuprinsul Notificării transmise, au fost menționate aspectele/elementele pe baza cărora s-a concluzionat cu privire la condițiile artificiale create în scopul obținerii finanțării nerambursabile. S-a reținut astfel că fuseseră formulate două cereri de finanțare având ca obiect proiecte de investiții amplasate în aceeași localitate și întocmite de un consultant comun. De asemenea, s-a reținut că proiectul de investiții depus de SC B. SRL era intitulat "Achiziții de utilaje și echipamente pentru captarea și distribuția apei", iar cel depus de SC A. SRL "Achiziții de utilaje pentru fabricarea de construcții metalice", societăți având sediul social în aceeași localitate din sat Valea Lupului, comuna Valea Lupului, județ Iași, loc indicat ca fiind și cel de amplasare a investițiilor preconizate. S-a mai reținut că ambele societăți aveau încheiate contracte de închiriere pentru spațiul de desfășurare a activității cu SC I. SRL Iași, societate locatoare având ca administrator aceeași persoană care era asociat unic și administrator la SC A. SRL, imobil. În plus, s-a reținut că hala de producție închiriată și celorlalte două societăți nu era compartimentată, urmând să beneficieze în comun și de utilități. Pe baza acestor elemente comune, s-a stabilit că solicitanții au creat condiții artificiale, cu scopul de a obține un ajutor public nerambursabil care să depășească valoarea de 200.000 euro. Contestația administrativă formulată împotriva acestei notificări a fost respinsă de către M.A.D.R., prin Raportul de contestații Măsura 312 - sesiunea 01-2012 din 21 februarie 2014. Actele administrative astfel emise au fost menținute prin hotărârea instanței de fond, constatându-se că acestea reflectă corecta aplicare a legii la situația de fapt existentă în cauză, împrejurările de fapt evidențiate de autoritatea pârâtă justificând pe deplin concluzia privind lipsa de independență a societății reclamante și intenția de a obține un avantaj financiar necuvenit, prin crearea artificială a condițiilor necesare acordării lui. În analiza efectuată, instanța de fond a avut în vedere criteriile de evaluare desprinse din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în ceea ce privește noțiunea de "condiții artificiale" din cuprinsul art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 al Comisiei din 27 ianuarie 2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurilor de control și a ecocondiționalității în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală, astfel cum aceasta a fost interpretată prin Hotărârea din 12 septembrie 2013, în cauza C-434/12 Slancheva sila EOOD, fiind prezentate în cuprinsul sentinței argumentele pentru care nu au fost primite susținerile și a apărărilor recurentei reclamante formulate în cadrul acțiunii introductive de instanță. Lipsa de fundament a constatărilor ce au stat la baza stabilirii neeligibilității cât și a relevanței lor în contextul aplicării dispozițiilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE nr. 65/2011, au fost reiterate de către recurenta reclamantă SC A. SRL, prin intermediul cererii de recurs de față. Efectuând propria examinare în cauză, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este legală sub toate aspectele invocate, fiind valabile și corect întemeiate soluția de menținere a actelor administrative emise în privința recurentei reclamante și considerentele expuse în susținerea ei, argumentație pe care instanța de control judiciar și-o însușește în totalitate. Și în aprecierea Înaltei Curți, analiza circumstanțelor obiective, cât și a elementelor de fapt relevante în ceea ce privește stabilirea intenției în a cărei concretizare s-a acționat prin formularea cererii de finanțare în litigiu, demonstrează lipsă de autonomie a recurentei reclamante SC A. SRL în sensul în care era verosimil să se considere că investiția preconizată nu putea avea o altă justificare și nu urmărea decât să deservească interesele economice ale altei societăți, ceea ce contravine obiectivelor schemei de sprijin din cadrul FEADR. Astfel, în acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că, în speță, rezultă din ansamblul elementelor obiective ale cauzei că societatea reclamantă SC A. SRL nu putea fi considerată ca o entitate juridică de sine stătătoare, acționând în mod independent și în propriul interes economic, având în vedere legăturile existente între aceasta și SC B. SRL, precum și între aceste societăți și SC I. SRL Iași. Se reține în acest sens că recurenta reclamantă, societatea A. SRL a fost înființată și înmatriculată în Registrul comerțului sub nr. x din 03 august 2012, având ca asociat și administrator pe dl. C. În același timp a fost înființată și societatea B. SRL, înmatriculată în aceeași zi în Registrul comerțului sub nr. y din 03 august 2012, având ca asociat unic și administrator pe G. A rezultat că ambele societăți mai sus menționate aveau declarat același sediu social ca fiind situat în satul Valea Lupului, comuna Valea Lupului, județ Iași, precum și faptul că deținătorul legal al acelui imobil era SC I. Iași, societate cu care atât SC A., cât și SC B. încheiaseră contracte de locațiune, pe perioada cerută de lege. Contractele de închiriere au fost autentificate în aceeași zi, prin intermediul aceluiași birou notarial. De asemenea, s-a stabilit că asociatul unic și administratorul SC A. SRL, dl. C., avea calitatea de administrator, cu puteri depline, și la societatea I. SRL Iași, entitate juridică al cărei obiect principal de activitate consta în executarea de lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, iar ca activitate secundară, captarea, tratarea și distribuirea apei, rezultând că ambele activități interferează cu activitatea celor două societăți nou înființate, în scopul atragerii finanțării UE. Totodată, a rezultat că spațiul indicat de cele două societăți mai sus menționate, A. SRL și B. SRL, ca fiind cel în care intenționau să își desfășoare activitatea, era reprezentat sub forma unei hale de producție, în suprafață totală de 624 m.p., amenajată pentru executarea unor lucrări industriale, hală care anterior fusese utilizată de SC I. SRL Iași și în care erau depozitate în continuare diverse utilaje. În plus, s-a constatat că, deși închirierea se referea la spații diferite, de 400 m.p. și, respectiv, de 100 m.p., dintr-un total de 624 m.p., nu avusese loc. și o compartimentare a spațiilor închiriate, din extrasul de carte funciară eliberat de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași rezultând fără echivoc că respectiva construcție avea destinația unui atelier de producție unic. Or, toate aceste elemente constituie indicii pertinente și suficiente, în ceea ce privește stabilirea conținutului și semnificației cererii de finanțare în litigiu, legăturile de fapt, juridice, economice și personale identificate în speță confirmând lipsa de autonomie funcțională a proiectului de investiții propus de recurenta reclamantă, fiind rezonabil să se creadă că sprijinul financiar solicitat, și anume "achiziții de utilaje pentru fabricarea de construcții metalice, în cazul SC A. SRL, și achiziții de utilaje și echipamente pentru captarea și distribuția apei, în cazul SC B. SRL, urmărea să deservească interesele economice ale SC I. SRL Iași, proiectele de investiții depuse la autoritatea administrativă înscriindu-se în activitatea desfășurată de SC I. SRL Iași. Ca urmare, Înalta Curte constată corectă concluzia primei instanțe, în sensul că autoritatea administrativă a fost îndreptățită să considere că în realitate nu se intenționase decât o externalizare deghizată a unora dintre activitățile desfășurate de către proprietarul halei de producție, închiriată societăților menționate. În consecință, și în aprecierea Înaltei Curți, faptul că persoana care a înființat micro-întreprinderea A. SRL în anul 2012, având un capital social de 200 RON, este administratorul unei societăți importante, și anume SC I. SRL Iași, care deține în proprietate și o hală de producție industrială în suprafață de 624 m.p. constituie o împrejurare deosebit de relevantă în caracterizarea scopului în vederea s-a formulat cererea de finanțare în discuție, neputându-se susține că persoana în cauză intenționase cu adevărat să înființeze o nouă micro-întreprindere în zona metropolitană a municipiului Iași, prin intermediul căreia să achiziționeze utilaje din fonduri nerambursabile - de peste 200.000 euro, utilaje necesare și în procesul de producție realizat SC I. SRL. O asemenea practică, care în realitate urmărea dezvoltarea unei afaceri deja existente, contravine scopului general al Măsurii 312, având ca obiectiv promovarea spiritului întreprinzător prin crearea de noi locuri de muncă și de consolidare a structurii economice în zona rurală - și nu în zona metropolitană, cum este cazul comunei Valea Lupului, aspect deopotrivă subliniat de judecătorul primei instanțe. În raport de cele arătate, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză și va menține sentința instanței de fond, ca temeinică și legală, sub toate aspectele invocate.