ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1219/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 05.12.2014 sub nr. 7256/2/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta MADR - AGENȚIA DE PLĂȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ȘI PESCUIT - A.P.D.R.P. (devenită, prin reorganizare, MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE - AGENȚIA PENTRU FINANȚAREA INVESTIȚIILOR RURALE), suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 09 ianuarie 2014 până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2014.

Prin sentința civilă nr. 430 din data de 17.02.2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE - AGENȚIA PENTRU FINANȚAREA INVESTIȚIILOR RURALE (prin reorganizarea AGENȚIEI DE PLĂȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ȘI PESCUIT - A.P.D.R.P. desființată), a suspendat executarea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 09 ianuarie 2014 până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2014, luând act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței pronunțate de curtea de apel a declarat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, criticând-o pentru nelegalitate. În drept, au fost invocate motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

În esență, recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea instanței de fond este nelegală, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii. Astfel, arată recurenta, în mod greșit, prima instanță a admis cererea de suspendare, în condițiile în care reclamanta, în cuprinsul cererii de suspendare, nu a indicat nicio împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ atacat.

Astfel, este de necontestat faptul că orice act administrativ se bucură de prezumția de autenticitate, în sensul că actul emană în mod real de la cine se afirmă că emană, de prezumția de veridicitate, în sensul că actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă, precum și de prezumția de legalitate, în sensul că actul a fost emis cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege.

În cadrul procesual al cererii de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ nu pot fi analizate decât aspecte de fapt și de drept de natură a pune la îndoială legalitatea actului administrativ care nu vizează în mod direct și substanțial fondul cauzei.

Este de necontestat faptul că orice act administrativ se bucură de prezumția de autenticitate, în sensul că actul emană în mod real de la cine se afirmă că emană, de prezumția de veridicitate, în sensul că actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă, precum și de prezumția de legalitate, în sensul că actul a fost emis cu respectarea condițiilor de fond și de forma prevăzute de lege.

În opinia recurentei, reclamanta. în cuprinsul cererii de suspendare, nu a indicat nicio împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ atacat.

Prin urmare, susține recurenta, în speță, îndeplinirea condiției cazului bine justificat nu se poate încadra în categoria acelor circumstanțe de fapt sau de drept care se referă la necompetența autorității care a încheiat actul administrativ a cărui suspendare se solicită, lipsa totală a unui temei juridic care să fundamenteze actul ori alte astfel de situații și care să nu echivaleze cu judecarea fondului cauzei.

În ceea ce privește motivarea instanței de fond cu privire la îndeplinirea condiției cazului bine justificat, se arată că Sentința nr. 430 din 17 februarie 2015 este netemeinică și nelegală dat fiind faptul că motivarea dată de Curtea de Apel București este eronată raportat la situația de fapt cât și la cuprinsul actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat.

Astfel consideră că, in mod eronat a reținut Curtea de Apel București faptul că asupra titlului executoriu planează o îndoială de nelegalitate cauzată.

A susținut recurenta că, prin depunerea cererii de finanțare beneficiarul a declarat în mod eronat că tipul întreprinderii, este acela de întreprindere autonoma care poate să-și desfășoare activitatea in mod independent fara aportul altei societăți legate sau partenere.

În plus, prin această declarație, acesta își asumă condiția de a respecta tipul întreprinderii pe întreaga durată de valabilitate a contractului de finanțare .

Învederează faptul că deși elemente mai sus menționate analizate individual par legale, însă analizate în totalitatea lor aceste elemente au condus la suspiciunea de neregulă, respectiv crearea de condiții artificiale în scopul obținerii sprijinului.

În acest sens, precizează că, verificarea privind autenticitatea, veridicitatea declarațiilor asumate in cadrul cererilor de finanțare este obligația exclusivă a beneficiarului.

Se arată că un alt motiv de casare al Sentinței nr. 430 din 17 februarie 2015 constă in acea că instanța de fond a apreciat in mod eronat că asupra actelor administrative emise de AFIR planează o îndoială de legalitate raportat la faptul că cererile de finanțare au fost anterior verificate și avizate de structuri ale subscrisei.

Se învederează faptul că, inițial la depunerea cererii de finanțare, se verifică parcurgerea etapelor impuse prin Manualele de proceduri, un rol primordial acordându-se în acest sens bunei - credințe a solicitantului care prin declarație pe proprie răspundere afirmă că este o societate autonomă și că respectă condițiile încadrării în regula de minimis.

Ulterior încheierii contractului de finanțare, răspunderea atât pentru cele declarate, asumate în cadrul cererii de finanțare cât și pentru modul de implementare a proiectului finanțat revine în totalitate beneficiarului.

Astfel fiind, în situația descoperii unor nereguli ce subzistă în cele declarate/asumate cu ocazia depunerii cererii de finanțare întreaga răspundere revine în mod evident beneficiarului.

A susținut recurenta că a procedat la verificarea tuturor aspectelor obligatorii pentru selectarea cererii de finanțare, însă la acel moment nu se putea întrevede din documentația depusă de beneficiar faptul că existau legături între cele trei societăți comerciale

Recurenta a criticat faptul că instanța de fond a apreciat că o aparență de nelegalitate a actului administrativ rezidă in aceea că pârâta nu a acordat termenul de remediere a deficienței reglementat prin 7 art. 8 alin. (3) din contractul de finanțare, deși această clauză contractuală are aplicabilitate atâta timp cât neregulile constatate sunt de natură a fi remediate in 30 de zile.

În plus, subliniază că, raportat la neregulile constatate, art. 8 alin. (3) invocat de reclamantă nu are aplicabilitate, situația de fapt constatată în urma verificărilor efectuate nefiind de natură a fi remediate.

Pe de altă parte, situația constatată la momentul verificării pe teren a acestui proiect a existat pe tot parcursul derulării contractului astfel că o eventuală remediere astfel cum susține reclamanta nu era posibilă în condițiile în care neregula constatată este de natură să afecteze iremediabil condițiile de acordare a finanțării nerambursabile.

Recurenta a susținut că instanța de fond a ignorat situația de fapt considerând că prin neregula astfel cum aceasta a fost expusă prin actul administrativ, nu s-a produs un prejudiciu.

Astfel, conform art. 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, "neregularitate" înseamnă orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general.

Potrivit celui de al treilea și celui de al cincilea considerent ale Regulamentului nr. 2988/95 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene, "[...] trebuie combătute în toate domeniile acțiunile de natură să afecteze interesele financiare ale Comunităților" și, în această privință, "în conformitate cu prezentul regulament, normele sectoriale conțin dispoziții cu privire la abateri, precum și la măsurile și sancțiunile administrative pentru sancționarea acestora".

În temeiul art. 4 din Regulamentul nr. 2988/95, "orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obținut nejustificat, prin obligația de a vărsa sumele datorate sau de a rambursa sumele primite nejustificat sau prin pierderea totală sau parțială a garanției constituite în sprijinul cererii de a beneficia de un avantaj acordat sau în momentul primirii unui avans". Din enunțarea prevederilor de mai sus reiese că prejudiciul produs bugetului UE sau bugetelor naționale poate fi real sau potențial, iar producerea însăși a unei nereguli și utilizarea necorespunzătoare a banilor acordați atrage sancțiunea restituirii parțiale sau totale a acestora.

În fine, recurenta a criticat sentința primei instanțe și sub aspectul greșitei constatări a îndeplinirii condiției prevenirii unei pagube iminente, întrucât din actele existente la dosar nu rezultă pericolul care ar duce la producerea unei pagube iminente de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ.

Executarea unei obligații bugetare, stabilită printr-un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă în sensul art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004. într-adevăr, din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului.

Or, executarea unei obligații bugetare, care a fost stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 15 martie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 13 octombrie 2016 completul filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data 28 martie 2017, cu citarea părților.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., vizând aplicarea greșită a normelor de drept material, față de prevederile legale aplicabile dar și de apărările intimatei-reclamante, Înalta Curte constată că nu subzistă motive de casare a hotărârii primei instanțe, în considerarea celor în continuare arătate.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

În cadrul procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul cauzei, motiv pentru care, nici probatoriului administrat pentru stabilirea existenței unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ, nici analizei efectuate de instanță nu li se poate pretinde amploarea și profunzimea probelor și raționamentelor pe care se fundamentează o soluție pronunțată cu privire la acțiunea în anularea actului.

Pentru a se dispune măsura de suspendare a executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiții cumulative, și anume: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ca rezidând în anumite împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Criticile recurentei-pârâte vizând pretinsa încălcare sau greșita aplicare de către instanța de fond a normelor de drept material nu sunt întemeiate, pentru următoarele motive:

Astfel, se constată în urma controlului documentar efectuat, Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a emis procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 09 ianuarie 2014, prin care a stabilit că se confirmă suspiciunea de neregulă, întrucât "există legături între administratorul S.C. A. S.R.L. și administratorul/acționariatul agentului economic către care prestează servicii, respectiv S.C. B. S.R.L., deoarece administratorul celor două societăți este aceeași persoană, astfel încât întreprinderile sunt legate, conform art. 4 indice 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 346 din 14 iulie 2004".

Pentru neregula constatată, Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a stabilit că beneficiarul S.C. A. S.R.L. datorează suma de 362.727,37 RON, din care 80% reprezintă contribuție din fonduri ale Uniunii Europene și 20% contribuție publică națională.

Examinând sumar actele dosarului, în limitele acestei proceduri în care nu este îngăduită prejudecarea fondului, judecătorul fondului a reținut în mod judicios că pentru a se reține abaterea reținută de pârâtă prin procesul-verbal în litigiu, prin care s-a dispus recuperarea întregului ajutor financiar nerambursabil, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui element obiectiv constând în crearea unor condiții artificiale pentru obținerea plăților, cu consecința ca finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul FEADR să nu poată fi atinsă, precum și existența unui element subiectiv, constând în urmărirea de către candidatul la acordarea unei astfel de plăți a obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte constată că din cuprinsul procesului-verbal a cărei suspendare a executării se solicită nu rezultă că autoritatea pârâtă ar fi constatat că, prin implementarea proiectului de către reclamantă, nu au fost realizate obiectivele generale, specifice și operaționale ale Măsurii 312. O astfel de constatare era necesară înainte de a se decide rambursarea finanțării, mai ales prin prisma hotărârii C.J.U.E. menționate, care se impune cu aceeași forță obligatorie și autorităților administrative, nu doar instanțelor de judecată.

De asemenea, se impune a fi subliniat faptul că iminența prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenția unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul și în situația dedusă prezentei judecăți.

În cauză, este necontestat că punerea în executare a unui act administrativ prin care a fost stabilită o creanță bugetară va avea drept consecință diminuarea patrimoniului reclamantei, prin urmare, ținând seama de considerentele de ordin legal și de situația de fapt dovedită, de Recomandarea nr. R/89/8/13 09 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei,

În acest context, aprecierea instanței de fond, în sensul că executarea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 09 ianuarie 2014 constituie o sarcină serioasă pentru patrimoniul reclamantei, de natură a-i perturba activitatea, reprezintă un argument suficient pentru a se dispune măsura prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care vor fi înlăturate și criticile referitoare la neîndeplinirea condiției existența pagubei iminente, în sensul art. 2 lit. ș) din același act normativ.

Reținând, așadar, față de cele mai sus expuse că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 14 și 20 din Legea nr. 554/2004, republicată va respinge recursul de față, ca nefondat.

Va fi obligat recurenta-pârâtă la plata sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată, cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva Sentinței nr. 430 din 17 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale la plata sumei de 2500 RON către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., reprezentând cheltuieli de judecată cu aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 martie 2017.