ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 307/2018

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 34/F din data de 28 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admisă cererea autorității judiciare italiene și s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 20 martie 2018 de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel Ancona - Italia, în dosarul de referință x/2017 SIEP pe numele persoanei solicitate A. (reținut în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Brăila).

În baza art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, s-a lut act că persoana solicitată A. nu a consimțit să fie predată autorităților judiciare italiene.

În baza art. 12 din Decizia-Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene și art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A. pe o durată de 30 zile, cu începere de la data de 28 martie 2018 și până la data de 26 aprilie 2018 inclusiv și predarea acesteia către autoritățile judiciare italiene.

În baza art. 230 C. proc. pen. s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare.

S-a luat act că persoana solicitată A. nu a renunțat la regula specialității.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 420 lei (avocat B.) s-a dispus a fi virat către Baroul Galați din fondurile Ministerului Justiției.

În conformitate cu art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea cauzei au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că autoritatea judiciară Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Ancona a emis un mandat european de arestare pe numele persoanei solicitate A. ce a avut la bază sentința pronunțată la data de 11 ianuarie 2013 de Curtea de Apel din Ancona (definitivă la data de 14 iulie 2013), în baza baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea-emis la data de 08 martie 2018 în baza ordonanței de contopire a pedepselor (referință nr. 160/13) prin care persoana solicitată a fost condamnată la o pedeapsă privativă de libertate de 6 ani închisoare și 200 euro amendă, din care a rămas de executat 1 an, 9 luni, 14 zile închisoare și 6200 Euro pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat în formă agravată comisă în participație constând în aceea că împreună cu C. a sustras produse cosmetice și diferite produse alimentare în valoare de 247,35 Euro de la Hipermarketul D. situat în incinta centrului comercial E.) fapte de furt în formă agravată prevăzute de art. 110, 624, 625 pct. 2 C. pen. italian.

S-a solicitat de către autoritățile judiciare italiene predarea persoanei solicitate pentru executarea unui rest de pedeapsă de 1 an, 9 luni, 14 zile închisoare și 6200 Euro amendă

Autoritățile judiciare italiene au reținut în hotărârea de condamnare că persoana solicitată A. împreună cu C. a sustras produse cosmetice și diferite produse alimentare în valoare de 247,35 Euro de la Hipermarketul D. situat în incinta centrului comercial E.

Curtea a constatat că acesta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 84 din Legea nr. 302/2004 republicată, în sensul că mandatul european de arestare a fost emis de o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, respectiv Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Ancona, precum și condițiile de conținut și formă prevăzute de art. 86 din aceeași lege.

De asemenea, s-a constatat că infracțiunile reținute în sarcina persoanei solicitate sunt prevăzute în art. 96 alin. (1) pct. 1 și 3 din Legea nr. 302/2004 republicată, respectiv fapte care dau loc. la predare, indiferent de denumirea pe care o are în legislația statului emitent, fiind sancționate cu pedeapsa închisorii de de la 6 luni la 3 ani închisoare sau amendă, nefiind supuse verificării îndeplinirii condiției dublei incriminări.

S-a reținut că din actele dosarului rezultă că nu există nici un motiv de refuz al executării mandatului european de arestare prev. de art. 98 din Legea nr. 302/2004 republicată și prin urmare, cererea formulată de autoritățile judiciare italiene, de punere în executare a mandatului european de arestare este pe deplin justificată.

Prezentă în instanță, persoana solicitată A., a precizat că nu este de acord cu predarea sa autorităților judiciare italiene.

Fiind audiată în conformitate cu disp. art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată, persoana solicitată a arătat că nu dorește să fie predată autorităților italiene deoarece dorește să execute restul de pedeapsă în România pentru a fi aproape de familie.

Având în vedere ansamblul împrejurărilor obiective ale cauzei, astfel cum rezultă din conținutul mandatului, datele personale ale persoanei solicitate, precum și motivele de ordin familial invocate de aceasta, Curtea a apreciat că predarea este singura măsură de natură a asigura buna desfășurare a procedurii de executare a mandatului european de arestare.

Împotriva acestei sentințe, persoana solicitată a formulat, în termen legal, prezenta contestație, solicitând executarea pedepsei într-un penitenciar din România.

Analizând contestația formulată de persoana solicitată A. atât potrivit susținerilor orale ale apărătorului, cât și în raport cu conținutul actelor și lucrărilor de la dosar, dar și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 84 din Legea nr. 302/2004 (republicată) mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Rațiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanția că infractorii nu se pot sustrage justiției, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului emitent, pentru instrumentarea procedurilor penale.

În cadrul acestei proceduri, reglementată printr-o lege specială, instanța de judecată, în calitate de autoritate judiciară, nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate pe fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale, după cum nu are nici competența să se pronunțe cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară emitentă sau cu privire la oportunitatea arestării persoanei solicitate.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște, asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei solicitate, la existența dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau dacă există situații ce se constituie în motive de refuz. A proceda altfel ar însemna să se încalce principiul recunoașterii și încrederii reciproce, ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

Din interpretarea dispozițiilor art. 101 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală rezultă faptul că, în scopul asigurării bunei desfășurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare sau al împiedicării sustragerii persoanei solicitate de la procedura de executare a mandatului european de arestare, judecătorul de la instanța sesizată are posibilitatea fie să dispună arestarea provizorie a persoanei solicitate pe o durată de cel mult 15 zile, fie să aplice, pe o durată de cel mult 30 de zile, o măsură preventivă neprivativă de libertate prevăzută de C. proc. pen.

În conformitate cu dispozițiile art. 5, parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5, parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fata autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

Analizând actele și lucrările din dosar Înalta Curte constată că sentința contestată este legală și temeinică în sensul că în mod corect s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A. pe o durată de 30 zile, cu începere de la data de 28 martie 2018 și până la data de 26 aprilie 2018 inclusiv și predarea acesteia către autoritățile judiciare italiene, în scopul asigurării bunei desfășurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare sau al împiedicării sustragerii persoanei solicitate de la procedura de executare a mandatului european de arestare.

Totodată se constată că persoana solicitată a fost condamnată la o pedeapsă privativă de libertate de 6 luni închisoare și 200 euro amendă, pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat în formă agravată comisă în participație constând în aceea că împreună cu C. a sustras produse cosmetice și diferite produse alimentare în valoare de 247, 35 Euro de la Hipermarketul D. situat în incinta centrului comercial E.) fapte de furt în formă agravată prevăzute de art. 110, 624, 625 punctul 2 C. pen. italian, având de executat 1 an, 9 luni, 14 zile închisoare și 6200 euro amendă ca urmare a contopirii cu un rest de 1 an, 3 luni 14 zile închisoare și 6000 euro amendă.

Înalta Curte apreciază că motivul opțional de refuz nu este aplicabil în prezenta cauză, persoana solicitată nefiind într-o situație specială, care ar impune refuzul predării.

Chiar și în ipoteza în care s-ar fi comis o eroare materială la traducerea mandatului european de arestare, în sensul că, în mod eronat, s-ar fi menționat 6 ani în loc. de 6 luni, aceasta nu constituie un impediment la admiterea cererii formulate de autoritățile judiciare italiene, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 96 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 302/2004.

Opțiunea instanței pentru luarea măsurii arestării provizorii în vederea predării către autoritățile italiene, iar nu a unei alte măsuri mai blânde prevăzute de art. 103 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 (control judiciar, control judiciar pe cauțiune sau arest la domiciliu) a fost determinată de caracterul urgent și de necesitatea împiedicării sustragerii persoanei solicitate procedurilor judiciare în curs în stadiul emitent.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 34/F din data de 28 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 230 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 34/F din data de 28 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 230 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 04 aprilie 2018.

Procesat de GGC - GV