ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 306/2018

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 29/F din data de 22 martie 2018 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/44/2018, a fost admisă cererea autorității judiciare italiene și s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 20 ianuarie 2017 de Parchetul General la Curtea de Apel Ancona - Italia, în dosarul de referință 4457/15 pe numele persoanei solicitate A. (reținut în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Brăila).

În baza art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, s-a luat act că persoana solicitată A. nu a consimțit să fie predată autorităților judiciare italiene.

În baza art. 12 din Decizia-Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene și art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A. pe o durată de 30 zile, cu începere de la data de 24 martie 2018 și până la data de 22 aprilie 2018 inclusiv și predarea acesteia către autoritățile judiciare italiene.

În baza art. 230 C. proc. pen. s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare.

S-a luat act că persoana solicitată A. nu a renunțat la regula specialității.

În conformitate cu art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea cauzei au rămas în sarcina statului.

Examinând actele și lucrările dosarului Curtea a reținut că autoritatea judiciară - Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Ancona a emis un mandat european de arestare pe numele persoanei solicitate A. ce a avut la bază Sentința penală nr. 4457/2015 din 04 decembrie 2015 a Curții de Apel Ancona, irevocabilă la data de 18 ianuarie 2017 prin care persoana solicitată a fost condamnată la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani și 8 luni închisoare și 6000 euro amendă, pentru săvârșirea a 3 infracțiuni - respectiv asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni al cărui scop era exploatarea prostituției și favorizarea și exploatarea prostituției - fapte prevăzute de art. 416, art. 110, 112 nr. 1, 582 și 585 alin. (2) C. pen. italian, art. 3 nr. 4, 6 și 8 și art. 4 nr. 1 din Legea nr. 75/1958, art. 4 din Legea nr. 146/2006, art. 81 C. pen. italian.

S-a solicitat de către autoritățile judiciare italiene predarea persoanei solicitate pentru executarea unui rest de pedeapsă de 1 an, 3 luni, 14 zile închisoare și 6000 euro amendă, din pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare și 6000 euro amendă.

Autoritățile judiciare italiene au reținut în hotărârea de condamnare că persoana solicitată A. făcea parte dintr-o organizație compusă din alți 18 conaționali, la conducerea căreia se afla B., organizație care se ocupa de favorizarea și exploatarea prostituției începând din anul 2011 pe teritoriul provinciei administrative Fermo. Gruparea criminală împărțise teritoriul pe zone unde fetele urmau să practice prostituția, prin violențe și intimidări de diverse feluri, îndreptare și împotriva grupărilor rivale care încercau să se infiltreze în acele zone.

Coinculpații constrângeau fetele, în mare parte de naționalitate română pentru a se prostitua și să le predea veniturile încasate din exercitarea prostituției. Aceștia le aduceau pe fete din România în Italia, le procurau locuințe și le indicau străzile unde trebuiau să se prostitueze.

În urma unei încăierări care a izbucnit între unii membrii ai asocierii, Poliția Judiciară a pus telefoanele acestora sub interceptare, din interceptări a reieșit rolul pe care fiecare coinculpat îl avea în sânul organizației, precum și modalitățile de executare și de control asupra prostituției. Aceste informații au fost apoi confirmate de mărturisirile unora dintre coinculpați și de declarațiile victimelor. Lui A. i-a fost încredințat controlul și gestiunea unui grup de fete. După ce a fost pronunțată sentința, în așteptarea soluționării recursului în casație, persoana solicitată a fost supusă măsurii arestului la domiciliu după care aceasta a fost de negăsit.

Verificând mandatul european de arestare, Curtea a constatat că acesta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 84 din Legea nr. 302/2004 republicată, în sensul că mandatul european de arestare a fost emis de o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, respectiv Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Ancona, precum și condițiile de conținut și formă prevăzute de art. 86 din aceeași lege.

De asemenea, s-a constatat că infracțiunile reținute în sarcina persoanei solicitate sunt prevăzute în art. 96 alin. (1) pct. 1 și 3 din Legea nr. 302/2004 republicată, respectiv fapte care dau loc. la predare, indiferent de denumirea pe care o are în legislația statului emitent, fiind sancționate cu pedeapsa închisorii de peste 3 ani, nefiind supuse verificării îndeplinirii condiției dublei incriminări.

Din actele dosarului a rezultat că nu există nici un motiv de refuz al executării mandatului european de arestare prev. de art. 98 din Legea nr. 302/2004 republicată și prin urmare, cererea formulată de autoritățile judiciare italiene, de punere în executare a mandatului european de arestare este pe deplin justificată.

Prezentă în instanță, persoana solicitată A., a precizat că nu este de acord cu predarea sa autorităților judiciare italiene.

Fiind audiată în conformitate cu disp. art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată, persoana solicitată a arătat că nu dorește să fie predată autorităților italiene deoarece familia sa se află pe teritoriul României. A precizat totodată că, în situația în care s-ar dispune predarea sa, posibilitatea de a ține legătura cu membrii familiei sale ar fi extrem de redusă deoarece condițiile de detenție sunt mai aspre, fiindu-i permis a-i contacta telefonic doar o singură dată pe lună, iar corespondența scrisă ar ajunge foarte greu.

Având în vedere ansamblul împrejurărilor obiective ale cauzei, astfel cum rezultă din conținutul mandatului, datele personale ale persoanei solicitate, precum și motivele de ordin familial invocate de aceasta, Curtea a apreciat că predarea este singura măsură de natură a asigura buna desfășurare a procedurii de executare a mandatului european de arestare.

Prin urmare, s-a apreciat că motivul opțional de refuz nu este aplicabil în prezenta cauză, persoana solicitată nefiind într-o situație specială, care ar impune refuzul predării, urmând a se lua în considerare rațiunile ce țin, preponderent, de asigurarea bunei desfășurări a procedurii și recunoașterea și încrederea reciprocă ce stau la baza executării mandatelor europene de arestare.

De asemenea, persoana solicitată a precizat că nu renunță la regula specialității prev. în art. 115 din Legea nr. 302/2004 republicată, situație în care predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare italiene va fi condiționată de faptul că aceasta nu va putea fi urmărită, judecată sau privată de libertate pentru o altă faptă anterioară predării.

Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de articolul 12 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, dar și de articolul 96 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, ținând cont de dispozițiile legale în ceea ce privește luarea măsurii arestării provizorii în vederea predării persoanei solicitate și de faptul că privarea sa de libertate este necesară pentru procedura de punere în executare a mandatului, Curtea a dispus arestarea provizorie în vederea predării, pe o durată de 30 zile, respectiv de la data de 24 martie 2018 și până la data de 22 aprilie 2018 inclusiv, persoana solicitată fiind anterior reținută de Parchet la data de 08 martie 2018 și arestată provizoriu de la data de 09 martie 2018 și până la data de 23 martie 2018.

Împotriva acestei sentințe, persoana solicitată a formulat, în termen legal, prezenta contestație, solicitând executarea pedepsei într-un penitenciar din România.

Analizând contestația formulată de persoana solicitată A. atât potrivit susținerilor orale ale apărătorului, cât și în raport cu conținutul actelor și lucrărilor de la dosar, dar și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 84 din Legea nr. 302/2004 (republicată) mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Rațiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanția că infractorii nu se pot sustrage justiției, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului emitent, pentru instrumentarea procedurilor penale.

În cadrul acestei proceduri, reglementată printr-o lege specială, instanța de judecată, în calitate de autoritate judiciară, nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate pe fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale, după cum nu are nici competența să se pronunțe cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară emitentă sau cu privire la oportunitatea arestării persoanei solicitate.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște, asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei solicitate, la existența dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau dacă există situații ce se constituie în motive de refuz. A proceda altfel ar însemna să se încalce principiul recunoașterii și încrederii reciproce, ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

Din interpretarea dispozițiilor art. 101 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală rezultă faptul că, în scopul asigurării bunei desfășurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare sau al împiedicării sustragerii persoanei solicitate de la procedura de executare a mandatului european de arestare, judecătorul de la instanța sesizată are posibilitatea fie să dispună arestarea provizorie a persoanei solicitate pe o durată de cel mult 15 zile, fie să aplice, pe o durată de cel mult 30 de zile, o măsură preventivă neprivativă de libertate prevăzută de Codul de procedură penală.

În conformitate cu dispozițiile art. 5, parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5, parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fata autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

Analizând actele și lucrările din dosar Înalta Curte constată că sentința contestată este legală și temeinică în sensul că în mod corect s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A. pe o durată de 30 zile, cu începere de la data de 24 martie 2018 și până la data de 22 aprilie 2018 inclusiv și predarea acesteia către autoritățile judiciare italiene, în scopul asigurării bunei desfășurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare sau al împiedicării sustragerii persoanei solicitate de la procedura de executare a mandatului european de arestare.

Totodată se constată că persoana solicitată a fost condamnată la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani și 8 luni închisoare și 6000 euro amendă, pentru săvârșirea a 3 infracțiuni - respectiv asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni al cărui scop era exploatarea prostituției și favorizarea și exploatarea prostituției - fapte prevăzute de art. 416, art. 110, 112 nr. 1, 582 și 585 alin. (2) C. pen. italian, art. 3 nr. 4, 6 și 8 și art. 4 nr. 1 din Legea nr. 75/1958, art. 4 din Legea nr. 146/2006, art. 81 C. pen. italian, iar infracțiunile reținute în sarcina persoanei solicitate sunt prevăzute în art. 96 alin. (1) pct. 1 și 3 din Legea nr. 302/2004 republicată, respectiv fapte care dau loc. la predare,

Înalta Curte apreciază că motivul opțional de refuz nu este aplicabil în prezenta cauză, persoana solicitată nefiind într-o situație specială, care ar impune refuzul predării.

Opțiunea instanței pentru luarea măsurii arestării provizorii în vederea predării către autoritățile italiene, iar nu a unei alte măsuri mai blânde prevăzute de art. 103 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 (control judiciar, control judiciar pe cauțiune sau arest la domiciliu) a fost determinată de caracterul urgent și de necesitatea împiedicării sustragerii persoanei solicitate procedurilor judiciare în curs în stadiul emitent.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 29/F din data de 22 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/44/2018.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 230 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 29/F din data de 22 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/44/2018.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 230 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 04 aprilie 2018.

Procesat de GGC - GV