ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 289/2019

Deliberând asupra contestației de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 82/F din data de 20 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 15 din Decizia-Cadru nr. x/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene privind mandatul european de arestare și procedura de predare între statele membre ale Uniunii Europene și art. 107 alin. (1), ref. la art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a admis cererea autorităților judiciare din Italia și s-a dispus punerea în executare a mandatelor europene de arestare emise de Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul din Firenze la data de 12 aprilie 2017, în dosarul de referință nr. x/2017 registrul executări (siep), pe numele persoanei solicitate A. .

În baza art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a luat act că persoana solicitată A. nu a consimțit să fie predată autorităților judiciare italiene.

În baza art. 12 din Decizia-Cadru nr. x/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene și art. 103 alin. (6) și (7) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data de 22 mai 2019 și până la data de 20 iunie 2019 inclusiv și predarea acesteia către autoritățile judiciare italiene.

S-a dispus emiterea mandatului de arestare, în baza prezentei sentințe.

S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reținută pentru 24 ore (începând cu data de 7 mai 2019, ora 14:00, până la data de 8 mai 2019, ora 14:00) și arestată provizoriu (în baza alertei introdusă în Sistemul Informatic Schengen emisă de autoritățile judiciare italiene) pe o durată de 15 zile de la 7 mai 2019 până la 21 mai 2019, inclusiv.

S-a luat act că persoana solicitată A. nu a renunțat la regula specialității.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Galați a reținut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, prin adresa nr. x/2018 din data de 13 mai 2019, a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A. la data de 12 aprilie 2017, în dosarul penal având număr de referință x/2017 registrul execuții (siep) și arestarea acestuia în vederea predării către autoritățile judiciare italiene.

Autoritatea judiciară Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Firenze a emis un mandat european de arestare pe numele persoanei solicitate A. ce a avut la bază Ordinul de execuție constituit de ordin de executare de pedepse concurente nr. x/2017 SIEP emis la 1 martie 2017 de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Firenze, ca urmare a:

Autoritățile judiciare italiene au reținut în sarcina persoanei solicitate A. următoarea situație de fapt:

b) Pentru că A. a primit împreună cu alții din Spania de la un curier sloven cu finalitatea traficului 4,369 kg de cocaină;

c) Pentru că a cedat material, A., în data de 15 martie 2008 la cumpărători B. și C. o bucată și cinci cilindre conținând 1,157 kg de cocaină împreună cu alții.

Verificând mandatul european de arestare, Curtea a constatat - contrar susținerilor persoanei solicitate - că acesta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 84 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că mandatul european de arestare a fost emis de o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, respectiv Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Firenze, precum și condițiile de conținut și formă prevăzute de art. 86 din aceeași lege. Astfel, s-a reținut că, în cuprinsul mandatului european de arestare se indică, în conformitate cu art. 86 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, existența unei hotărâri naționale de executare - Ordinul de execuție constituit de ordin de executare de pedepse concurente nr. x/2017 SIEP emis la 1 martie 2017, în baza a 3 hotărâri naționale de condamnare:

De asemenea, s-a constatat că infracțiunile reținute în sarcina persoanei solicitate sunt prevăzute în art. 96 alin. (1) pct. 1 și 5 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv o faptă care dă loc la predare, indiferent de denumirea pe care o are în legislația statului emitent, fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de peste 3 ani, nefiind supusă verificării îndeplinirii condiției dublei incriminări.

S-a mai arătat că, din actele dosarului rezultă că nu există nici un motiv de refuz al executării mandatului european de arestare prev. de art. 98 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare și prin urmare, apreciind că cererea formulată de autoritățile judiciare italiene, de punere în executare a mandatului european de arestare este pe deplin justificată.

Prezentă în instanță și asistată de avocat ales, persoana solicitată A. a precizat că nu este de acord cu predarea sa autorităților judiciare italiene.

Fiind audiată în conformitate cu disp. art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, persoana solicitată a arătat că nu dorește să fie predată autorităților judiciare italiene deoarece aceste autorități au dispus punerea sa în libertate și expulzarea, apreciind totodată că a executat pedeapsa la care se referă prezentul mandat european. De asemenea, persoana solicitată a arătat că și statul olandez a refuzat predarea sa în baza aceluiași mandat european de arestare.

Potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Alin. (2) al aceluiași text de lege statuează că "mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. x/584/JAJ din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002."

S-a arătat că din economia dispozițiilor legale cuprinse în legea specială - art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare - care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la verificarea motivelor de refuz ale predării pe care aceasta le invocă.

Față de natura infracțiunilor menționate în mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate, având în vedere durata pedepsei rezultante privative de libertate care s-a aplicat pentru infracțiunile pentru care a fost condamnată persoana solicitată, Curtea a apreciat că punerea în executare a mandatului european de arestare cu consecința arestării și predării persoanei solicitate către autoritățile judiciare italiene este pe deplin justificată, iar măsura arestării persoanei solicitate se impune pentru buna desfășurare a procedurii de executare și recunoaștere a mandatului european de arestare, ce are la bază principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. x/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Prin urmare, s-a constatat că mandatul european de arestare conține informațiile prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, precum și că nu există în cauză niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004.

Întrucât persoana solicitată a declarat că nu este de acord cu predarea sa, instanța a procedat la audierea acesteia, după ce i-au fost aduse la cunoștință drepturile, însă aceasta nu a invocat vreun motiv din cele prevăzute de art. 98 din Legea 302/2004, care să justifice refuzul punerii în executare a mandatului european. S-a considerat că, aspectele invocate de persoana solicitată nu se circumscriu niciuneia dintre situațiile care pot constitui motive de neexecutare obligatorie sau facultativă a mandatului european de arestare prevăzute de art. 98 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2014, respectiv de art. 3 și 4 din Decizia-Cadru nr. x/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene privind mandatul european de arestare și procedura de predare între statele membre ale Uniunii Europene.

Curtea nu a reținut opinia apărătorului persoanei solicitate care a apreciat că, în cauză, executarea mandatului nu poate avea loc întrucât anterior a fost deja pronunțată o hotărâre de către autoritățile judiciare olandeze prin care a fost refuzată predarea persoanei solicitate autorităților judiciare italiene motivat de faptul că mandatul european de arestare a fost insuficient documentat, întrucât hotărârea autorităților judiciare din Olanda a avut la bază un singur mandat european emis doar cu privire la Sentința n. x/2009 emisă în data de 14 decembrie 2009 de G.I.P. de pe lângă Tribunalul Ordinar din Firenze, reformată parțial de sentința 25 septembrie 2012 a Curții de Apel din Firenze, definitivă în 11 mai 2013 (nr referință hotărâre n. x/2007 RGNR, n. x/2009 R.G. și n. x/2009 Reg. Sent.). Ori, în prezenta cauză, autoritățile judiciare din Italia au emis 3 mandate europene de arestare, cu același număr de referință - x/2017 registrul execuții (siep), prin care s-au cumulat pedepsele stabilite în mod definitiv prin 3 hotărâri distincte, respectiv: prin sentința nr. x/2007 emisă în data de 19 februarie 2007 de G.I.P. de pe lângă Tribunalul Ordinar din Firenze, reformată parțial de Sentința nr. x/12/2009 de Curtea de Apel din Firenze, anulată parțial de Curtea de Casație din Roma în data de 12 octombrie 2011, definitivă în 12 octombrie 2011 (nr. referință hotărâre nr. x/2003 RGNR, x/2007 R.G. și n. x/2017 Reg. Sent), s-a stabilit pedeapsa închisorii în cuantum de 4 ani și amenda în valoare de 18.000 euro; prin Sentința n. x/2009 emisă în data de 14 decembrie 2009 de G.I.P. de pe lângă Tribunalul Ordinar din Firenze, reformată parțial de sentința 25 septembrie 2012 a Curții de Apel din Firenze, definitivă în 11 mai 2013 (nr referință hotărâre n. x/2007 RGNR, n. x/2009 R.G. și n. x/2009 Reg. Sent.) - hotărâre avută în vedere de autoritățile judiciare din Olanda -persoana solicitată a fost condamnată la o pedeapsă de 7 ani și 4 luni închisoare și la o amendă de 80.000 euro; prin Sentința n. x/2017 emisă în data de 25 noiembrie 2013 de Tribunalul Ordinar din Firenze, definitivă în 4 mai 2015 (nr referință hotărâre n. x/2005 RGNR, n. x/2012 R.G. și n. x/2013 Reg. Sent.), aceeași persoană solicitată a fost condamnată la o pedeapsă de 6 luni închisoare și o amendă de 300 euro. Prin cumulul acestor 3 pedepse a rezultat o pedeapsă finală, din care au mai rămas de executat 9 ani, o lună și 20 zile închisoare și o amendă de 98.300 euro. În concluzie, Curtea apreciază că prezentul mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene este complet și conține toate datele și elementele necesare și suficiente (3 mandate europene de arestare) pentru a fi pus în executare, spre deosebire de cel anterior care a fost respins de autoritățile din Olanda pe motiv că a fost insuficient documentat (întrucât conținea un singur mandat european de arestare din cele 3).

Curtea a reținut că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. x/584/JAI din 13 iunie 2002, principiu enunțat și de art. 84 alin. (2) din legea specială internă.

Având în vedere ansamblul împrejurărilor obiective ale cauzei, astfel cum rezultă din conținutul mandatului, precum și datele personale ale persoanei solicitate, care este cetățean albanez, născut în Albania și care în prezent se află într-o procedură de solicitare a unui permis de ședere pe teritoriul României, fiind căsătorit cu numita E., locuind fără forme legale în municipiul Brăila, s-a apreciat că motivul opțional de refuz prev. de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată nu este aplicabil în prezenta cauză.

De asemenea, Curtea a apreciat că nu este incidentă nici ipoteza prevăzută în art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, întrucât potrivit mențiunilor mandatului european de arestare, persoana solicitată a fost prezentă personal la judecată în cauzele soluționate prin Sentința nr. x/2007 emisă în data de 19 februarie 2007 de G.I.P. de pe lângă Tribunalul Ordinar din Firenze, reformată parțial de sentința nr. x/12/2009 de Curtea de Apel din Firenze, anulată parțial de Curtea de Casație din Roma în data de 12 octombrie 2011, definitivă în 12 octombrie 2011 (nr. referință hotărâre nr. x/2003 RGNR, x/2007 R.G. și n. x/2017 Reg. Sent) . Sentința n. x/2009 emisă în data de 14 decembrie 2009 de G.I.P. de pe lângă Tribunalul Ordinar din Firenze, reformată parțial de sentința 25 septembrie 2012 a Curții de Apel din Firenze, definitivă în 11 mai 2013 (nr referință hotărâre n. x/2007 RGNR, n. x/2009 R.G. și n. x/2009 Reg. Sent.).

Persoana solicitată nu a fost prezentă personal la judecată în cauza în care a fost pronunțată Sentința n. x/2017 emisă în data de 25 noiembrie 2013 de Tribunalul Ordinar din Firenze, definitivă în 4 mai 2015 (nr referință hotărâre n. x/2005 RGNR, n. x/2012 R.G. și n. x/2013 Reg. Sent.), însă potrivit garanțiilor conferite de legea italiană (n.red. în cuprinsul mandatului se face referire la Legea nr. 60 din 22 aprilie 2005) persoana solicitată poate fi repusă în termenul pentru exercitarea căii de atac.

De asemenea, persoana solicitată a precizat că nu renunță la regula specialității prev. în art. 115 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, situație în care predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare italiene va fi condiționată de faptul că aceasta nu va putea fi urmărită, judecată sau privată de libertate pentru o altă faptă anterioară predării.

În consecință, Curtea a considerat că sunt îndeplinite condițiile de fond și de formă ale mandatului european de arestare emis de autoritățile italiene pe numele persoanei solicitate și că nu există nici un motiv de refuz al executării.

Împotriva Sentinței penale nr. 82/F din data de 20 mai 2019, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2019, solicitând admiterea acesteia și respingerea solicitării autorităților judiciare italiene.

În susținerea contestație a invocat faptul că nu a fost prezent la judecata sentințelor despre care se face vorbire în mandatul european de arestare, fiind incidente dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. i) pct. i) din Legea nr. 302/2004, precum și faptul că anterior, Tribunalul din Amsterdam a respins solicitarea autorităților italiene, solicitare care este reformulată la momentul acesta, practic fiind același mandat european de arestare și pentru a doua oară când se solicită a fi predat autorităților italiene.

Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că acesta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicitată arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Alin. (2) al acelui text statuează că "mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. x/584/JAI/13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002."

Din economia dispozițiilor legale cuprinse în legea specială, art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004 care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz ale predării pe care aceasta le invocă.

Cât privește conținutul și forma mandatului european de arestare, acestea sunt prevăzute în art. 86 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare trebuind să conțină, pe lângă celelalte elemente stipulate în mod expres, și indicarea existenței unei hotărâri judecătorești definitive, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătorești având același efect, care se încadrează în dispozițiile art. 88 și art. 96 din prezenta lege.

Analizând actele și lucrările cauzei, se constată că sunt îndeplinite cerințele legii privind conținutul și forma mandatului european de arestare, dat fiind faptul că autoritățile judiciare italiene au menționat că solicitarea adresată autorităților judiciare române se bazează pe Ordinul de execuție constituit de ordin de executare de pedepse concurente nr. x/2017 SIEP emis la 1 martie 2017 de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Firenze, ca urmare a:

Totodată, se constată că nu a fost identificată vreuna din situațiile prevăzute de art. 98 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004 republicată care să constituie motiv obligatoriu sau opțional de refuz de executare.

Față de natura infracțiunilor menționate în mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A., având în vedere durata maximă a pedepsei sau a măsurii de siguranță privative de libertate care se poate aplica pentru infracțiunile pentru care este cercetată persoana solicitată, precum și numărul mare de fapte săvârșite, Înalta Curte apreciază că măsura instanței de fond de a dispune punerea în executare a mandatului european de arestare cu consecința arestării și predării persoanei solicitate către autoritățile judiciare italiene, este întemeiată.

Totodată, se constată că infracțiunile reținute în sarcina persoanei solicitate sunt prevăzute în art. 96 alin. (1) pct. 1 și 5 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv o faptă care dă loc la predare, indiferent de denumirea pe care o are în legislația statului emitent, fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de peste 3 ani, nefiind supusă verificării îndeplinirii condiției dublei incriminări.

Prin urmare, instanța de control judiciar, în acord cu judecătorul primei instanței, constată că mandatul european de arestare conține informațiile prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, precum și că nu există în cauză niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2014.

În ceea ce privește incidența art. 98 alin. (2) lit. i) pct. i) din Legea 302/2004, Înalta Curte are în vedere faptul că autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare, aceste fiind un motiv opțional de refuz.

Se observă că persoana solicitată a fost prezentă personal la judecarea cauzelor soluționate prin Sentința nr. x/2007 emisă în data de 19 februarie 2007 de G.I.P. de pe lângă Tribunalul Ordinar din Firenze, reformată parțial de sentința nr. x/12/2009 de Curtea de Apel din Firenze, anulată parțial de Curtea de Casație din Roma în data de 12 octombrie 2011, definitivă în 12 octombrie 2011 și Sentința n. x/2009 emisă în data de 14 decembrie 2009 de G.I.P. de pe lângă Tribunalul Ordinar din Firenze, reformată parțial de sentința 25 septembrie 2012 a Curții de Apel din Firenze, definitivă în 11 mai 2013, lipsind numai la cauza în care a fost pronunțată Sentința nr. x/2017 emisă în data de 25 noiembrie 2013 de Tribunalul Ordinar din Firenze, definitivă în 4 mai 2015 . Cu toate acestea, autoritățile străine au precizat garanțiile juridice care reies din Legea nr. 60 din 22 aprilie 2005, care prevede că dacă a fost pronunțată sentința în absență inculpatul este repus în termenul de a face apel. Mai mult, se constată că, deși nu a fost prezent la judecată, inculpatul a fost reprezentat de apărător din oficiu din cadrul Baroului din Firenze.

Înalta Curte amintește că autoritățile olandeze au respins anterior solicitarea autorităților italiene de punere în executare a mandatului european de arestare întrucât nu ar fi conținut date suficiente. Acest mandatul european privea numai Sentința nr. x/2009 emisă în data de 14 decembrie 2009 de G.I.P. de pe lângă Tribunalul Ordinar din Firenze, reformată parțial de Sentința 25 septembrie 2012 a Curții de Apel din Firenze, definitivă în 11 mai 2013, nr. referință hotărâre n. x/2007 RGNR, n. x/2009 R.G. și n. x/2009 Reg. Sent (p. 51 - 54, dosar CA Galați).

În cauză autoritățile italiene au solicitat punerea în executare și au emis 3 mandate europene de arestare, vizând 3 hotărâri distincte, având un obiect distinct, una dintre acestea fiind cea analizată de Tribunalul din Amsterdam, în baza cărora s-a stabilit pedeapsa finală de executat. Se constată cele 3 sentințe anterior evocate cuprind elemente clare, precise apte a fi puse în executare, spre deosebire de mandatul anterior ce a fost respins de autoritățile olandeze fiind evaluat ca neclar. Mai mult, decizia autoritățile olandeze nu are autoritate de lucru judecat, instanța nefiind ținută de hotărârea autorităților străine de a refuza punerea în executare a unui mandat european în condițiile în care nu există identitate de obiect.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 82/F din data de 20 mai 2019, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2019 și va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 82/F din data de 20 mai 2019, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2019.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 250 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul interpretului de limbă albaneză se plătește din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 mai 2019.

Procesat de GGC -MM