ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1729/2017

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:

Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, prin decizia nr. 466 din 22 mai 20.17, a admis apelul promovat de pârâtul Ministerul Apărării Naționale, în nume propriu și ca reprezentant legal pentru Unitatea Militară nr. x Bacău, în contradictoriu cu intimații - reclamanți A. și B. prin reprezentant legal, împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a dispus obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 80.000 euro cu titlu de pretenții către reclamanți.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Ministerul Apărării Naționale, în nume propriu și ca reprezentant legal al Unității Militare x Bacău.

Investita cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la data de 28 septembrie 2017, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, ia data de 28 septembrie 2017, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod.

La 9 octombrie 2017, s-a înregistrat punctul de vedere al intimaților -reclamanți la raport, în sensul respingerii recursului, ca inadmisibil, iar la 13 octombrie 2017, s-a. înregistrat punctul de vedere al recurentului, prin care s-a apreciat recursul ca fiind admisibil.

Ministerul Apărării Naționale, în nume propriu și ca reprezentant legal al Unității Militare x Bacău a precizat astfel că dispozițiile art. 100 alin. (1) C. proc. civ. nu sunt aplicabile în materia recursului, acest aspect reieșind din interpretarea gramaticală, a textului de lege și a opinat că determinarea instanței competente și admisibilitatea recursului sunt instituții juridice diferite, reglementate distinct.

În acest context, a arătat că dispozițiile art. 100 alin. (1) nu se regăsesc între cele la care se referă norma de trimitere cuprinsă în art. 494 C. proc. civ.

Recurentul a menționat ca și în situația în care s-ar admite aplicarea art. 100 alin. (1) C. proc. civ. în recurs, în cauza dedusă judecății, raportul juridic, înțeles ca relația patrimonială sau nepatrimonială reglementată de norma de drept, este unul comun pentru cei doi reclamanți, întemeiat pe aceeași cauză, în calitatea părților de coproprietari ai moștenirii, motiv pentru care pretențiile lor se impun a fi judecate împreună.

Recurentul s-a referit și la decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, considerând că aceasta trebuie să fie avută în vedere pentru respectarea dreptului al un proces echitabil, așa cum este reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, prin rezoluția din 19 octombrie 2017, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului la data de 8 noiembrie 2017, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., tară citarea părților.

Analizând recursul, înalta Curte constată că este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce succed:

În rapt, prin cererea introductivă de instanță formulată la 13 iulie 2015, A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale și Unitatea Militară nr. x Bacău (care a absorbit UM y Bacău), obligarea pârâților la plata daunelor morale în sumă de 120.000 euro pentru reclamantă și de 160.000 euro pentru reclamant, în echivalent în RON ia data plății efective, precum și la plata dobânzilor legale aferente calculate de la data introducerii cererii până la data plății efective.

Tribunalul Bacău, secția I civilă, prin sentința nr. 321/D din 14 martie 2016 a admis, în parte, cererea formulată de reclamanți, în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale și Unitatea Militară nr. x Bacău, având ca obiect pretenții. A dispus obligarea pârâților, în solidar, la achitarea contravalorii

În RON la data plății efective a sumei de 80.000 euro către reclamanta A. și 100.000 euro către reclamantul B. cu titlu de daune morale. A dispus obligarea pârâților, în solidar, la plata către reclamanți a dobânzii legale aferente sumelor anterior solicitate de la data introducerii acțiunii - 13 iulie 2017 până la data plății efective și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 RON.

Prin decizia nr. 466 din 22 mai 2017, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a admis apelul promovat de pârâtul Ministerul Apărării Naționale, în nume propriu și ca reprezentant legal pentru Unitatea Militară nr. x Bacău împotriva sentinței pronunțate pe tribunal, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a dispus obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 80.000 euro cu titlu de pretenții către reclamanții A. și B.

În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Conform art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2016, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2018, na sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare depănă la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului

În speță, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâților la plata daunelor morale în sumă de 120.000 euro pentru reclamanta A. și de 160.000 euro pentru reclamantul B., în echivalent în RON la data plății efective, precum și Ia plata dobânzilor legale aferente calculate de la data introducerii cererii până la data plății efective, cuantumul acestor pretenții situându~se sub pragul valoric impus de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Potrivit art. 100 alin. (1) C. proc. civ. "Dacă mai mulți reclamanți, prin aceeași cerere de chemare în judecată, formulează pretenții proprii împotriva aceluiași pârât, invocând raporturi juridice distincte și neaflate într-o legătură care sa facă necesară judecarea lor împreună, determinarea instanței competente se face cu observarea valorii sau, după caz, a naturii ori a obiectului fiecărei pretenții în parte".

Din interpretarea textului legal anterior citat rezultă că în situația în care mai mulți reclamanți formulează o singură cerere de chemare în judecată împotriva aceluiași pârât, în baza unor raporturi juridice distincte, stabilirea instanței competente nu se face în funcție de valoarea cumulată a tuturor pretențiilor, ci în funcție de valoarea fiecărei pretenții în parte.

Împrejurarea că reclamanții, în virtutea dispozițiilor care reglementează coparticiparea procesuală activă voluntară și a principiului disponibilității procesului civil, au ales să formuleze împreună cererea de chemare în judecata, în cadrul căreia fiecare a formulat pretenții proprii față de pârâți, nu justifică, în mod legal, totalizarea valorii pretențiilor lor.

În concret, referitor la situația dedusă judecații în prezentul litigiu, se solicită acordarea a 120.000 euro, respectiv 160,000 euro, pretenții care, potrivit dispozițiilor art. 100 alin. (1) C. proc. civ. mai sus enunțate, nu se vor cumula, ci vor fi avute în vedere individual, sens în care pragul valoric impus de dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 nu este atins pentru a atrage competența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În ceea ce privește susținerea recurentului - pârât referitoare la neapHcarea dispozițiilor art. 100 alin. (1) C. proc. civ. în materia recursului, se reține că aceasta nu poate fi primită, în condițiile în care în raport de instanța competentă a soluționa cererea introductivă se determină și instanțele, respectiv căile de atac cărora le este supusă hotărârea de primă instanță.

Referitor la susținerea recurentului potrivit căreia pretențiile intimaților-reclamanți ar trebui însumate, să observă că aceștia nu se află într-o situație de coparticipare procesuală activă obligatorie, fiecare dintre ei având posibilitatea de a se adresa instanței în mod separat, pentru acordarea de despăgubiri ca urmare a faptei ilicite ce reprezintă cauza juridică a pretențiilor lor.

Faptul că același eveniment a reprezentat cauza pentru formularea aceleiași cereri de chemare în judecată (legătura între raporturile juridice care justifică judecata împreună în sensul art. 100 alin. (1) C. proc. civ.), nu poate determina valoarea obiectului dedus judecății prin însumarea tuturor pretențiilor reclamanților, întrucât raportul juridic dintre fiecare reclamant în parte și pârâți este distinct iar solicitarea de acordare a despăgubirilor morale se întemeiază pe legătura de rudenie pe care fiecare dintre reclamanți a avut-o cu victima accidentului.

Întrucât cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349, 1357, 1365, 1381, 1391 C. civ., art. 49 din Legea nr. 35/1990, Anexa 1 lit. b) din Legea nr. 15/1998 și vizează acordarea unor despăgubiri al căror cuantum nu depășește pragul de 1.000.000 RON prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, rezultă că recursul declarat împotriva deciziei curții de apel este inadmisibil, situație față de care criticile deduse judecății prin intermediul unei căi de atac care nu este prevăzută de lege nu pot fi avute în vedere.

În ceea ce privește decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, prin care sintagma "precum, și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de­pănă la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 a fost declarată neconstituționaiă, se constată că nu pot fi primite susținerile recurentului în sensul aplicării acesteia speței de față.

Astfel, în considerentele deciziei, instanța de contencios constituțional a reținut că, efect al constatării neconstituționalității dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, urmează a se aplica prevederile textului de lege în sensul că sunt supuse recursului hotărârile pronunțate, după data publicării deciziei în Monitorul Oficial, în cererile evaluabile în banî, mai puțin cele exceptate după criteriul material prevăzut de același text de lege.

În consecința, dat fiind faptul că decizia atacată cu recurs în prezenta cauza a fost pronunțată la 22 mai 2017, anterior publicării deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017, rezultă că în speță nu sunt incidente dezlegările deciziei.

De asemenea, analizând cauza și din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat și garantat de dispozițiile art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se constată că, învestită cu constatarea unei încălcări a prevederilor acestui articol, în cauza Trif contra României, instanța de contencios european a reiterat că dreptul de acces la instanță nu este absolut, fiind susceptibil de limitări; acestea sunt permise, în particular, în cazul respectării condițiilor de admisibilitate ale căii de atac formulată pe motive de drept, cum este cazul recursului, din moment ce, prin natura sa, acesta reclamă o reglementare din partea statului care beneficiază în acest scop de o anumită marjă de apreciere.

În raport de dispozițiile legale menționate, decizia nr. 466 din 22 mai 2017 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, atacată în prezenta cauză, nu este supusă recursului.

Se reține totodată ca prin dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părților îndeplinirea actelor de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Față de toate cele de mai sus, recursul declarat în cauză apare ca inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul Ministerul Apărării Naționale, în nume propriu și ca reprezentant legal al Unității Militare x Bacău împotriva deciziei nr. 466 din 22 mai 2017 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 noiembrie 2017.