ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 447/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Hotărârea pronunțată de instanța de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 26 februarie 2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare din 12 februarie 2015 prin care s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 1 București cu privire la existența unor indicii referitoare la săvârșirea de către reclamantă a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 alin. (1) C. pen.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin Sentința nr. 2.131 din 4 septembrie 2015, Curtea de Apel București a admis excepția inadmisibilității invocată de pârâtă, prin întâmpinare, și a respins cererea reclamantei, ca inadmisibilă.

A reținut instanța că raportul de evaluare prin care se realizează sesizarea organelor de urmărire penală, în condițiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, nu reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

A susținut recurenta-reclamantă, în esență, că prin contestație a invocat atât motive de nelegalitate, cât și motive de netemeinicie în ceea ce privește Raportul de evaluare din 12 februarie 2015, criticile sale privind, în primul rând, nerespectarea de către intimata-pârâtă a condițiilor imperative ale legii în baza căreia a fost întocmit raportul. Astfel, nicio altă instituție, în afară de instanța de contencios administrativ nu poate analiza modul în care a fost efectuat raportul de evaluare și dacă au fost, implicit, respectate prevederile Legii nr. 176/2010.

A arătat că, deși s-a menționat prin raport că, sub aspect procedural, au fost îndeplinite prevederile Legii nr. 176/2010, după comunicarea Adresei din 02 octombrie 2014, prin care a fost informată că s-a declanșat evaluarea respectării regimului juridic al conflictului de interese, intimata A.N.I nu a procedat la informarea și la invitarea sa pentru a prezenta date sau informații și nici nu i-a adus la cunoștință dreptul de a fi asistată sau reprezentată de un avocat.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că raportul de evaluare prin care se sesizează organele de cercetare penală în vedere efectuării de cercetări specifice cu privire la existența elementelor constitutive ale infracțiunii de conflict de interese este o sesizare, în înțelesul dat de art. 288 și art. 290 C. proc. pen., și nu reprezintă un act administrativ.

4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 8 iunie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin Încheierea din 12 octombrie 2017, Completul de filtru a constatat, în funcție de conținutul Raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplinește cerințele de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată.

4.2. Cu privire la fondul recursului

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, potrivit art. 22 din Legea nr. 176/2010, Raportul de evaluare din 12 februarie 2015 prin care intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 1 București cu privire la existența unor indicii referitoare la săvârșirea de către reclamantă a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 alin. (1) C. pen.

Înalta Curte constată că nu sunt fondate criticile recurentei. Dreptul persoanelor evaluate de a contesta raportul de evaluare la instanța de contencios administrativ se referă la conflictul de interese de ordin administrativ și nu la cel de natură penală, deși textul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 face referire la contestarea raportului de evaluare, în general, fără a face vreo distincție.

În condițiile în care prin raportul de evaluare s-a luat măsura de sesizare a parchetului cu privire la existența indiciilor infracțiunii de conflict de interese, cenzura instanței de contencios administrativ ar presupune a se pronunța cu privire la existența sau inexistența unei infracțiuni, aspect care excedează competenței sale.

Raportul de evaluare, prin care se sesizează organele de cercetare penală în vederea efectuării de cercetări specifice cu privire la existența elementelor constitutive ale infracțiunii de conflict de interese, este o sesizare și nu reprezintă un act administrativ pentru a putea face obiectul controlului instanței de contencios administrativ.

În acest context trebuie precizat că sesizarea pe care o face Agenția Națională de Integritate către organul de urmărire penală privește cercetarea existenței infracțiunii de conflict de interese, sesizare care nu poate forma obiectul analizei judiciare de către instanța de contencios administrativ, existența faptei penale urmând a fi stabilită în cadrul procesului penal.

În cauză, raportul de evaluare reprezintă actul de sesizare a organelor de cercetare penală și nu îndeplinește condițiile impuse de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 pentru a fi considerat act administrativ, ci este un act de sesizare în înțelesul dat de dispozițiile art. 221 și art. 223 C. proc. pen.

Dreptul unei autorități sau instituții de a sesiza existența unor indicii privind săvârșirea unei infracțiuni nu poate fi cenzurat de instanța de contencios administrativ, pentru că sesizarea nu este un act emis în regim de putere publică, un astfel de drept nefiind de esența regimului de putere publică și nefiind apt să vatăme un drept recunoscut de lege sau interes legitim, întrucât sesizarea nu produce prin ea însăși efecte juridice.

Astfel, Înalta Curte constată că raportul ce constituie obiectul cauzei nu constată existența unui conflict de interese sau starea de incompatibilitate în care s-ar fi aflat recurenta-reclamantă, ci, prin acest raport, intimata-pârâtă a dispus sesizarea Parchetului în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârșirea unei infracțiuni.

Poate forma obiectul unei acțiuni la instanța de contencios administrativ numai acea parte a raportului de evaluare prin care se concluzionează cu privire la existența conflictului de interese de natură administrativă.

Deci, sesizarea Parchetului nu face parte din categoria actelor cenzurabile pe calea acțiunii la instanța de contencios administrativ, ci este supusă regulilor de procedură penală, astfel că acțiunea este inadmisibilă sub aspectul verificării legalității sesizării organelor de urmărire penală.

Prin urmare, având în vedere rezultatul verificărilor inspectorului de integritate, și anume constatarea existenței unor indicii privind săvârșirea unei infracțiuni, în considerarea căruia Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul, precum și dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede prin lege organică, o altă procedură judiciară", Înalta Curte constată că, pentru contestarea rezultatului verificărilor inspectorului de integritate, calea procedurală va fi cea prevăzută de Codul penal și, respectiv, de Codul de procedură penală.

4.3. Soluția instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, neexistând motive de casare a hotărârii recurate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinței nr. 2.131 din 4 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2018.