ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 406/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, sub Dosar nr. 6132/99 din 03 martie 2017, reclamanții prin Sindicatul Național A., în numele membrilor de sindicat din tabelul anexă, a solicitat obligarea pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași la stabilirea, începând cu data de 31 august 2016, a nivelului maxim al salariului de bază/indemnizație de încadrare aflat în plată în cadrul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, obligarea la calculul și plata către reclamanți a diferențelor de drepturi salariale dintre nivelul maxim al salariului de baza/indemnizației de încadrare a funcționarilor din cadrul DGRFP Iași, din data de 31 august 2016 și până la data stabilirii nivelului salariului conform pct. 1, obligarea pârâtei A.N.A.F. la finanțarea DGRFP Iași în vederea plății diferențelor de drepturi salariale.

2.1. Prin Sentința nr. 3948 din 21 iunie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței teritoriale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea în favoarea Tribunalului Iași.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a considerat că nu se justifică promovarea acțiunii pe rolul Tribunalul București, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 109 din Legea nr. 188/1999, având în vedere că în materia contenciosului administrativ, competența fiind alternativă, este competentă inclusiv instanța de la domiciliul pârâtului, respectiv Tribunalul Iași, în cauză nefiind aplicabilă Decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât dezlegarea dată privește interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, republicat, care au caracter special, fiind aplicabile numai jurisdicției muncii și asigurărilor sociale.

2.2. Prin Sentința nr. 1826 din 26 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetentei teritoriale a Tribunalului Iași, secția a II-a civilă de contencios administrativ, și a fost declinată competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență, în condițiile art. 134 C. proc. civ., și s-a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Iași, în contextul invocării prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/200 și a art. 109 din Legea nr. 188/1999, a reținut că prezenta acțiune este formulată în temeiul art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor, text de lege prin care i se recunoaște, în mod expres, sindicatului legitimarea procesuală activă, astfel că reclamant în cauză este însăși organizația sindicală și nu membrii săi în numele cărora a formulat acțiunea, aceasta reprezentare nefiind valabilă numai în situația conflictelor de muncă, ci și în materia contenciosului administrativ, sens în care sunt și dispozițiile Deciziei nr. 1 din 21 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Obiectul prezentului dosar îl constituie o acțiune formulată de funcționari publici în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, autoritate publică locală, prin care s-a solicitat acordarea, începând cu data de 31 august 2016, a nivelului maxim al salariului de bază/indemnizație de încadrare aflat în plată în cadrul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, obligarea la calculul și plata către reclamanți a diferențelor de drepturi salariale dintre nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare a funcționarilor din cadrul DGRFP Iași, din data de 31 august 2016 și până la data stabilirii nivelului salariului conform pct. 1.

Instanțele aflate în conflict s-au constatat necompetente teritorial în raport cu sediul/domiciliul reclamantului.

Legea nr. 188/1999 - la art. 1 alin. (1) "reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală, prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, denumite în continuare raporturi de serviciu".

Astfel, în materia raporturilor de serviciu ale funcționarului public, deci inclusiv în ceea ce privește modificarea salariului reclamanților, potrivit dispozițiilor exprese ale art. 109 din Legea nr. 188/1999 actualizată, competența materială de a soluționa litigiul în primă instanță revine secțiilor de contencios administrativ ale tribunalelor competente teritorial.

Înalta Curte constată că, în cauza de față, sindicatul acționează potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, în numele membrilor săi de sindicat, menționați în tabelul anexat cererii, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora (tabel cu semnături atașat), sindicatul fiind reprezentantul acestora în fața instanței.

Astfel, Înalta Curte apreciază că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale.", în condițiile în care reclamanții domiciliază pe razele județelor Suceava, Botoșani și Bacău, iar sediul pârâtului este în raza de competență a Tribunalului Iași.

În ceea ce privește Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, instanța precizează aceasta se referă strict la interpretarea art. 269 alin. (2) C. muncii, respectiv a unei norme de competență reglementată de Codul muncii și la recunoașterea calității procesuale active a organizației sindicale.

Argumentele deciziei pronunțate în interesul legii se referă la ocrotirea interesului membrului de sindicat prin recunoașterea legitimității procesuale a organizației de sindicat, chiar în lipsa unui mandat expres și, pe cale de consecință, stabilirea competenței, doar în această ipoteză, la sediul sindicatului.

Chiar și anterior pronunțării acestei decizii, în materia contenciosului administrativ sindicatul avea recunoscută calitatea de subiect activ în lumina dispozițiilor art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004, însă în speță, sindicatul nu acționează în nume propriu ci ca reprezentant convențional al reclamanților, conform împuternicirilor depuse la dosar.

Din aceste motive, instanța va acorda prioritate principiilor consacrate la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă norma specială în materie, constatând că reclamanții aveau dreptul de a opta doar între instanțele de la domiciliile acestora și cea de la sediul pârâtului.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Iași, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E, (...), toți prin Sindicatul Național A. în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Agenția Națională de Administrare Fiscală, în favoarea Tribunalului Iași, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 februarie 2018.