ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3707/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin încheierea din data de 01.04.2014, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2013 al Tribunalului București a fost sesizată Curtea de Apel București cu excepția de nelegalitate privind Ordinele nr. 43126 din 20 iulie 2004 și nr. 3296 din 21 februarie 2012 emise de Ministerul Educației și Cercetării.

În motivarea excepției, s-a arătat, în esență, că interesul în invocarea acestei excepții este unul legitim și actual atât timp cât dreptul a cărui proteguire o pretinde reclamanta U.N.A.T.C. prin cererea introductivă derivă/este născut din ordinele cu privire la care pârâtul a înțeles să invoce excepția de nelegalitate, iar apărările sale pe fondul cauzei se întemeiază tocmai pe înlăturarea efectelor acestor ordine.

De asemenea, a susținut că ordinele cu privire la legalitatea cărora urmează a se pronunța instanța sunt acte administrative unilaterale cu caracter individual.

Prima condiție impusă de alin. (1) al art. 4 pentru ca legalitatea unui act administrativ sa poată fi cercetată, oricând în cadrul unui proces, este aceea ca actul analizat să fie unul unilateral cu caracter individual.

Așa cum rezultă din cele doua ordine a căror nelegalitate este invocată pe cale de excepție, acestea sunt emise in beneficiul reclamantei U.N.A.T.C., conferindu-se acesteia din urma nu numai dreptul să intabuleze un pretins drept de proprietate, dar constituindu-se chiar pretinsul drept de proprietate în patrimoniul acesteia (conform art. 2 din Ordinul nr. 4316 din 20 iulie 2004:

" prezentul ordin ține loc. de Certificat de atestare a dreptului de proprietate").

Ordinul nr. 4316 din 20 iulie 2004 este nelegal întrucât spațiul denumit "Studioul de Teatru Casandra" nu s-a aflat niciodată nici în baza materială a U.N.A.T.C. și nici în administrarea sau gestiunea Ministerului și, prin urmare, asupra acestui spațiu Ministerul nu putea dispune.

Singurele spații ce au făcut vreodată parte din baza materială a reclamantei U.N.A.T.C. și asupra cărora aceasta ar fi putut sa se bucure de recunoașterea dreptului conferit ope legis - în orice caz dovada dreptului făcându-se cu certificatul de atestare a dreptului de proprietate și nicidecum prin Ordinul ministrului - sunt cele în suprafață de 246 m.p. și fără nicio legătură cu sala de teatru, care nu au fost restituite prin Dispoziția Primarului General către petent în baza Legii nr. 10/2001.

Un alt motiv de nelegalitate al Ordinului nr. 4316 din 20 iulie 2004 este reprezentat de faptul că nu se putea constitui dreptul de proprietate în favoarea unității de învățământ în defavoarea reconstituirii dreptului în baza Legii nr. 10/2001.

Potrivit Legii nr. 10/2001, prevalează principiul restituirii în natură, imobilele pentru care s-au formulat notificări potrivit acestui act normativ fiind indisponibilizate (este interzisă încheierea oricăror acte de dispoziție cu privire la acestea).

Ca atât ministerul implicat, cât și reclamanta au cunoscut înainte de emiterea Ordinului analizat că imobilul făcea parte din categoria celor reglementate prin art. 166 alin. (46) din Legea nr. 84/1995, așa cum aceasta fusese modificată și completată, căzând sub incidența Legii nr. 10/2001, după cum cunoșteau și despre faptul că imobilul din sectorul 3 făcea obiectul notificării nr. 836/2001, rezulta din adresa nr. 43187/463751 din 15 iulie 2003 a Primăriei Municipiului București - depusă chiar de reclamantă o dată cu cererea de chemare în judecată la fila 25 a dosarului Judecătoriei sector 3 și din înscrisurile anexate prezentei.

Ordinul nr. 4316 din 20 iulie 2004 este nelegal întrucât nu poate "ține loc" de certificat de atestare a dreptului de proprietate, așa cum se menționează în art. 2 al acestui act administrativ.

Includerea, în conținutul art. 2 al ordinului, a mențiunii ca acest ordin ține loc. și de certificat de atestare a dreptului de proprietate nu poate produce efectele specifice date prin lege exclusiv acestora din urmă, respectiv constituirea unui drept de proprietate în favoarea reclamantului din cauza pendinte.

Aceasta întrucât nu există nicio prevedere legală care să permită "schimbarea" procedurilor prevăzute de lege printr-un ordin de ministru.

Că ordinul analizat - care prevede în mod expres la art. 1 că "se aprobă intabularea dreptului de proprietate "- nu poate ține loc. de certificat de atestare a dreptului de proprietate rezultă și din dispoziția cuprinsă în art. 166 alin. (9) din Legea nr. 84/1995, dispoziție care stabilește dreptul beneficiarilor certificatelor de atestare a dreptului de proprietate de a fi scutiți de taxe în momentul solicitării înscrierii in cartea funciara a dreptului atestat.

Din interpretarea acestui text expres de lege rezulta fără putință de tăgadă că singurul act care urmează a sta la baza înscrierii în cartea funciara este certificatul de atestare a dreptului de proprietate și nicidecum vreun ordin care sa suplinească lipsa acestuia.

Mai mult chiar, legea speciala nu impune emiterea unui alt act administrativ (ordin) pentru înscrierea în cartea funciară a dreptului conferit beneficiarului printr-un certificat de atestare a dreptului de proprietate.

Intimata U.N.A.T.C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea excepția de nelegalitate a Ordinului Ministerului Educației și Cercetării cu nr. 4316/20.07.2004, astfel cum a fost modificat prin Ordinul nr. 3269/21.02.2012, ca lipsită de interes și ca inadmisibilă. Pe fond, a solicitat respingerea excepției ca nefondată.

II. Hotărârea curții de apel

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 392 din 13 februarie 2015, a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a petentului A., inadmisibilității și lipsei de interes ca neîntemeiate.

Pe fond, a respins excepția de nelegalitate formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimații U.N.A.T.C., Primăria Municipiului București prin Primarul General, Administrația Fondului Imobiliar, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară sector 3, Biroul de Carte Funciară sector 3 și Ministerul Educației Naționale, ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că interesul petentului în invocarea acestei excepții este unul legitim și actual atâta timp cât dreptul a cărui proteguire o pretinde reclamanta U.N.A.T.C. prin cererea introductivă derivă/este născut din ordinele cu privire la care acesta a înțeles sa invoce excepția de nelegalitate, iar apărările sale pe fondul cauzei se întemeiază tocmai pe înlăturarea efectelor acestor ordine.

Prin Ordinul M.E.C.T.S. nr. 4316/2004 s-a organizat punerea în executare a prevederilor Legii învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit dispozițiilor art. 166 alin. (9) din Legea învățământului nr. 84/1995 s-a statuat faptul că "înscrierea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile aparținând Ministerului Educației Naționale sau instituțiilor și unităților de învățământ și cercetare științifică din sistemul învățământului de stat se face, după caz, în registrul de inscripțiuni și transcripțiuni, în cărțile funciare sau în cărțile de publicitate funciară, cu scutire de plata taxelor prevăzute de lege".

În conformitate cu prevederile art. 1 pct. 1 din Legea nr. 713/2001 privind aprobarea O.U.G. nr. 206/2000 pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995 s-a precizat că "Baza materială a instituțiilor de învățământ superior de stat este de drept proprietatea acestora".

Așadar, se retine atât faptul că Ordinul M.E.C. nr. 4316 din 20 iulie 2004 privind intabularea dreptului de proprietate asupra cotei-părți indivize din imobilul - construcție și teren - care face parte din baza materială a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică din București a fost emis în temeiul prevederilor din Legea nr. 84/1995 conform cărora baza materială a instituțiilor de învățământ superior de stat este de drept proprietatea acestora cât și faptul că dreptul U.N.A.T.C. din București asupra imobilului ce face parte din baza materială a acesteia s-a născut prin efectul legii, ministerul în mod temeinic și legal emițând ordinul a cărei nelegalitate se invocă.

Prin urmare, Ordinul nr. 4316 din 20 iulie 2004 nu a fost emis cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 84/1995, ci ca urmare a dispozițiilor acestei legi.

Referitor la Ordinul M.E.C.T.S. nr. 3296 din 21 februarie 2012 privind modificarea Ordinului ministerului educației și cercetării nr. 4316/2004, instanța de fond a reținut că în referatul de aprobare se menționează că "în vederea finalizării lucrărilor de cadastru și releveu, universitatea solicită repararea greșelii material din Ordinul nr. 4316/2004 - prin modificarea adresei poștale și anume din sector 2 în sector 3" .

Acest Ordin de modificare a fost emis în temeiul dispozițiilor art. 113 și ale art. 226 alin. (7) din Legea educației naționale nr. 1/2011 și a H.G. nr. 536/2011 privind organizarea și funcționarea M.E.C.T.S. cu modificările și completările ulterioare ca urmare a adresei U.N.A.T.C. din București nr. 3590 din 14 noiembrie 2011 înregistrată la M.E.C.T.S. sub nr. DMPII/4170/2011 iar împrejurarea că în cuprinsul acestuia s-a făcut referire la ordinul nr. "1326" în loc. de ordinal nr. "4316" - numărul ordinului modificat - nu reprezintă decât o eroare materială de redactare.

În consecință, în legătură cu cele două ordine emise de Ministerul Educației Naționale, instanța de fond a reținut următoarele:

Imobilul identificat la adresa din București, sector 3, se află în patrimoniul U.N.A.T.C. din București a fost și este în folosința acestei instituții de învățământ superior de peste cincizeci de ani pentru procesul instructiv-educativ, în acord cu prevederile art. 166 din Legea învățământului nr. 84/1995, coroborat cu art. 1 pct. 1 alin. (4) din Legea nr. 741/2001.

Ministerul Educației Naționale a procedat la realizarea dreptului U.N.A.T.C. din București în temeiul dispozițiilor Legii nr. 84/1995 conform cărora baza materială a instituțiilor de învățământ superior este de drept proprietatea lor.

Prin ordinul a cărui nelegalitate se invocă se pun în executare prevederile Legii nr. 84/1995 referitoare la următoarea situație de fapt și de drept: baza materială a instituțiilor de învățământ superior de stat este de drept proprietatea acestora. Înscrierea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile ce aparțin instituțiilor de învățământ din sistemul învățământului de stat se face cu scutire de plata taxelor prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 113 și ale art. 226 alin. (7) din Legea educației naționale nr. 1/2011 motivează pe deplin emiterea Ordinului M.E.C.T.S. nr. 3296/21.02.2012, prin care s-a dispus modificarea Ordinului M.E.C. nr. 4316/20.07.2004 reținându-se că dreptul U.N.A.T.C. din București asupra imobilului ce face parte din baza materială a acesteia s-a născut prin efectul legii.

III. Recursul declarat de petentul A.

Împotriva sentinței curții de apel a formulat recurs în termen legal A., criticând-o pentru motive ce se încadrează în dispozițiile art. 3041 C. proc. civ.

Recurentul a susținut în esență următoarele:

- Hotărârea instanței de fond nu face nicio referire la probele administrate în cauză (nici la înscrisurile invocate de reclamant, dar nici la înscrisurile încuviințate și administrate în mod direct în fața instanței);

- Hotărârea judecătorească atacată nu a evidențiat nici un raționament din care să rezulte considerentul pentru care a înlăturat probele administrate cu privire la întinderea dreptului U.N.A.T.C. în imobilul în litigiu, după cum nu a evidențiat care ar fi probele din care rezultă că imobilul făcea parte din baza materială a acesteia;

- Instanța de fond nu a arătat considerentele pentru care a înlăturat prevederile legale invocate de recurent, cu privire la prioritatea restituirii bunurilor preluate abuziv de către stat pentru care s-au formulat notificări - disp. art. 166 alin. (46) din Legea nr. 84/1995, disp. art. 9, art. 21 alin. (1), art. 52 din Legea nr. 10/2001 și art. 9.1., art. 21 alin. (1), art. 21.1, art. 21.5, art. 52.1 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001;

- Judecătorul fondului nu s-a pronunțat asupra faptului că Ordinul nr. 3296/2012 nu modifica Ordinul nr. 4316/2004 contestat în prezenta cauză, ci modifică un alt act administrativ, străin cauzei - Ordinul nr. 1326/2004.

IV. Apărările formulate în recurs

Prin întâmpinarea depusă la data de 16.11.2015, intimata U.N.A.T.C. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate.

Arată intimata că recurentul-reclamant prin cererea de față solicită compararea titlurilor de proprietate ale părților, cerere ce nu este de competența instanței de contencios administrativ.

Mai arată intimata că recurentul se afla în eroare atunci când apreciază că U.N.A.T.C. a dobândit dreptul de proprietate prin ordinul contestat, în realitate acesta fiind dobândit prin lege.

V. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Verificând legalitatea sentinței prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare, cât și în temeiul dispozițiilor art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Curtea de Apel București, ca instanță de contencios administrativ a fost investită să se pronunțe asupra excepției de nelegalitate a Ordinelor: nr. 4316/20.07.2004 și nr. 3296/21.02.2012 emise de M.E.C., prin Încheierea din 01.04.2014 pronunțată în Dosarul nr. x/3/2013 al Tribunalului București.

Soluționând excepția de nelegalitate, curtea de apel a ajuns la concluzia că este neîntemeiată, întrucât Ordinul nr. 43126/20.07.2004 privind intabularea dreptului de proprietate asupra cotei-părți indivize din imobilul-construcții și teren, care face parte din baza materială a U.N.A.T.C. din București și Ordinul nr. 3296/21.02.2012, prin care se modifică Ordinul nr. 4316/2004, sunt emise în temeiul și în executarea dispozițiilor Legii învățământului nr. 84/1995 republicată, în vigoare la acel moment.

Soluția primei instanțe este corectă și este împărtășită de instanța de control judiciar.

Potrivit dispozițiilor art. 166 alin. (4) din Legea nr. 84/1995 (introdus prin Legea nr. 713/2001 privind aprobarea O.U.G. nr. 206/2000, pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995):

"

Baza materială a instituțiilor de învățământ superior de stat și de cercetare științifică universitară este de drept proprietatea acestora".

De asemenea, alin. (9) din art. 166 prevede că "înscrierea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile aparținând Ministerului Educației Naționale sau instituțiilor și unităților de învățământ și cercetare științifică din sistemul învățământului de stat se face, după caz, în registrul de inscripțiuni și transcripțiuni, în cărțile funciare sau în cărțile de publicitate funciară, cu plata taxelor prevăzute de lege.

Prin urmare, Ordinul M.E.C. nr. 4316/2004 privind intabularea dreptului de proprietate asupra cotei părți indivize din imobilul - construcție și teren - care face parte din baza materială a Universității de Artă Teatrală și Cinematografică București a fost emis în temeiul dispozițiilor legale mai sus citate, dreptul de proprietate asupra imobilului ce face parte din baza materială a U.N.A.T.C. născându-se prin efectul legii.

În ceea ce privește Ordinul M.E.C. nr. 3296/21.02.2012 pentru modificarea Ordinului M.E.C. nr. 4316/2004, cuprinsul acestuia se referă la "modificarea adresei poștale și anume din sector 2, în sector 3", rectificare solicitată de U.N.A.T.C. prin cererea nr. 3590/14.11.2012 în vederea finalizării lucrărilor de cadastru și releveu.

Emiterea ordinului de modificare menționat a fost făcută în temeiul disp. art. 113 și art. 226 alin. (7) din Legea educației naționale nr. 1/2011.

În consecință, reținând că imobilul la care se referă cele două ordine se află în patrimoniul U.N.A.T.C. București, a fost și este în folosința acestei instituții de învățământ superior de peste 50 de ani, Ministerul Educației și Cercetării a procedat la realizarea dreptului U.N.A.T.C. în temeiul disp. art. 166 din Legea nr. 84/1995 (în vigoare la data emiterii Ordinului nr. 4316/2004), conform cărora baza materială a instituțiilor de învățământ superior este de drept proprietatea lor.

În ceea ce privește critica ce vizează nemotivarea hotărârii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), Înalta Curte o apreciază ca nefondată.

Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Rolul principiului motivării hotărârilor, consacrat prin acest text, este acela de a asigura o bună administrare a justiției și de a face posibil un control judiciar efectiv, motivarea sumară sau confuză echivalând cu nemotivarea.

De asemenea, jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, în sensul că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt analizate de instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor probatorii (Albina contra României, Gheorghe contra României).

Instanței nu i se poate cere să dea un răspuns detaliat fiecărui argument al părților, dar întinderea obligației de motivare poate să varieze în funcție de natura deciziei și trebuie analizată în lumina circumstanțelor fiecărei spețe (Ruiz Torija c. Spaniei).

În cauză, respectarea principiului motivării hotărârii, a dreptului la apărare și a celorlalte garanții care configurează dreptul la un proces echitabil au fost respectate, considerentele sentinței recurate fiind structurate în mod uniform, fiind menționate argumentele părților și concluziile instanței.

În raport cu susținerile recurentului cuprinse în motivarea excepției de nelegalitate, Înalta Curte constată că soluția instanței de fond este legală și temeinică, iar argumentarea hotărârii atacate cu recurs este amplă și corect fundamentată din perspectiva dispozițiilor legale cu forță juridică superioară și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Astfel, în mod corect a reținut curtea de apel că legalitatea prevederilor cuprinse în actele administrative contestate în procedura excepției de nelegalitate se analizează în raport cu dispozițiile cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora au fost emise. Având în vedere considerentele expuse, în temeiul disp.art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 392 din 13 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2015.