ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2981/2016

Circumstanțele cauzei 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, în principal, anularea deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 12802/SSFCEM din 17.07.2013 și a Procesului-verbal de control nr. x/SSFCEM din 17.07.2013 și, în parte, a Raportului OLAF nr. OF/2011/0969 care a stat la baza acestora, anularea Deciziei autorității pârâte privind soluționarea contestației nr. 107 din 11.11.2013, a obligațiilor de plată stabilite în sarcina reclamantei, precum și restituirea sumei de 1.558.157 RON achitată la data de 29.07.2013, reprezentând taxă antidumping, și a sumei de 92.074 RON, taxă vamală achitată conform aceleiași decizii. Totodată, a solicitat suspendarea aplicării actelor atacate până la soluționarea irevocabilă a cauzei și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. 1.

Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 472 din 20 octombrie 2014, a respins excepția netimbrării capătului de cerere privind suspendarea actelor contestate și capătul de cerere privind suspendarea actelor contestate Prin aceeași sentință, a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare, a Procesului-verbal de control nr. x/SSFCEM din 17.07.2013, a Deciziei autorității pârâte privind soluționarea contestației nr. 107 din 11 noiembrie 2013. Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 300 RON, cheltuieli de judecată, dispunând și restituirea sumei de 1.558.157 RON și a sumei de 92.074 RON, reprezentând taxă vamală. 2. Calea de atac exercitată 2.1. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat și susținând că hotărârea atacată este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și pe fond respingerea acțiunii. 2.2. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 29 februarie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Totodată, completul de filtru, prin încheierea de ședință din 21 aprilie 2016, a admis în principiu recursul formulat și, potrivit prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a fixat termen de judecată în ședința din data de 20 octombrie 2016, dispunând citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ. 3.1. Recursul este întemeiat, fiind admis în limitele și pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare. 3.2. Așa cum s-a menționat la pct. 1.2 al prezentei decizii, instanța de fond a admis acțiunea formulată și a anulat actele administrative fiscale atacate în cauză: decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare nr. 12802/SSFCEM din 17.07.2013, Procesul-verbal de control nr. x/SSFCEM din 17.07.2013 și Decizia de soluționare a contestației nr. 107 din 11.11.2013, dispunându-se și restituirea de către autoritatea fiscală a sumelor de 1.558.157,00 RON și, respectiv, 92.074,00 RON. 3.3. În considerentele sentinței pronunțate, instanța de fond a reținut, în esență, că actele fiscale atacate sunt lovite de nulitate absolută ca urmare a faptului că organele fiscale au încălcat prevederile art. 9 din C. proc. fisc., care reglementează dreptul contribuabilului de a fi ascultat și de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei. 3.

În recursul formulat, autoritatea fiscală a invocat ca temei legal prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. fisc. și a susținut, în esență, următoarele critici: - instanța de fond a reținut în mod greșit existența unei nulități absolute în cazul nerespectării/încălcării prevederilor art. 9 Cod procedură fiscală, ignorând dispozițiile art. 46 din C. proc. fisc. care enumeră limitativ cazurile de nulitate absolută a actului administrativ fiscal; - în ceea ce privește incidența prevederilor art. 9 alin. (2) lit. d) din C. proc. fisc., instanța de fond a ignorat faptul că autoritatea vamală a luat măsuri asiguratorii prin DRAOV Cluj, măsuri care au fost menținute definitiv și executoriu de Tribunalul Cluj prin decizia civilă nr. 494 din 9.07.2014; - instanța de fond a ignorat și faptul că, în cauză, este vorba de un control vamal care are specificitatea lui în raport cu inspecția fiscală reglementată de C. proc. fisc., astfel încât, prin Ordinul nr. 7521/2006 la art. 25, 28, 30 și 63 alin. (1), instituie reguli potrivit cărora activitatea de control trebuie să-și prezerve caracterul inopinat. În concluzie, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate și reținerea cauzei pentru rejudecare, cu consecința respingerii acțiunii în integralitatea sa. 3.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare și a răspuns criticilor din cererea de recurs, solicitând respingerea recursului și susținând, în esență, că soluția instanței de fond este legală și temeinică. 3.

Așa cum s-a menționat la pct. 3.3. al prezentei decizii, în considerentele sentinței pronunțate, instanța de fond a reținut că actele fiscale atacate sunt lovite de nulitate absolută ca urmare a faptului că organele fiscale au încălcat prevederile art. 9 din C. proc. fisc., care reglementează dreptul contribuabilului de a fi ascultat și de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei. Altfel spus, instanța de fond a reținut că prevederile art. 9 alin. (1) din C. proc. fisc., reglementează o nulitate absolută în cazul actului administrativ fiscal emis, atunci când organul fiscal nu asigură contribuabilului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei/emiterea actului administrativ fiscal. Conținutul art. 9 - Dreptul de a fi ascultat, din C. proc. fisc. este următorul: "(1) Înaintea luării deciziei, organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei. (2) Organul fiscal nu 3este obligat să aplice prevederile alin. (1) când: a) întârzierea în luarea deciziei determină un pericol pentru constatarea situației fiscale reale privind executarea obligațiilor contribuabilului sau pentru luarea altor măsuri prevăzute de lege; b) situația de fapt prezentată urmează să se modifice nesemnificativ cu privire la cuantumul creanțelor fiscale; c) se acceptă informațiile prezentate de contribuabil, pe care acesta le-a dat într-o declarație sau într-o cerere; d) urmează să se ia măsuri de executare silită". Nulitatea actului administrativ fiscal este reglementată prin dispozițiile art. 46 din C. proc. fisc., al cărui conținut este următorul: "Lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele și calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele și prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepția prevăzută la art. 43 alin. (3), atrage nulitatea acestuia. Nulitatea se poate constata la cerere sau din oficiu". Deci, cu alte cuvinte, nulitatea absolută a unui act administrativ-fiscal, care se poate constata la cerere sau din oficiu, survine exclusiv în situațiile strict enumerate la art. 46 din C. proc. fisc., în timp ce o nulitate relativă și virtuală nu poate fi invocată decât de persoana vătămată și numai în situația probării existenței unei vătămări. Or, în cauza de față, instanța de fond nu a reținut existența unei vătămări ca urmare a faptului că societatea nu a avut posibilitatea exprimării/prezentării unui punct de vedere înainte de luarea deciziei/emiterea deciziei pentru regularizarea situației nr. 12802/SSFCEM din 17.07.2013 și nici societatea nu a nominalizat/denumit în concret vătămarea produsă. De altfel, societatea a formulat contestație fiscală împotriva Deciziei de regularizare a situației nr. 12802/SSFCM din 17.07.2013, ocazie cu care a avut posibilitatea să-și prezinte propriul punct de vedere și propriile apărări, lucru pe care l-a și făcut, contestația sa fiind soluționată prin Decizia nr. 107 din 11.11.2013. În concluzie, Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut fără temei legal existența unei nulități absolute în cazul actelor administrativ-fiscale atacate în cauză, astfel încât soluția de anulare a acestora este nelegală și netemeinică. Pe cale de consecință, instanța de recurs apreciază că analizarea celorlalte critici ale cererii de recurs nu mai este necesară, primirea acestora sau înlăturarea lor nefiind în măsură să ducă la o altă soluție. În ceea ce privește cererea autorității recurente, de reținere a cauzei pentru rejudecare, instanța de recurs a apreciat că această soluție ar priva părțile de un grad de jurisdicție, din moment ce nici la instanța de fond și nici în recurs nu au fost formulate apărări, dezbateri, etc., pe fondul cauzei. În consecință, recursul va fi admis, sentința va fi casată în integralitatea ei, iar cauza va fi trimisă aceleiași instanțe pentru rejudecare.