ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.07.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3619/2020

HOTĂRÂRE
16.07.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3619/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cadrul procesual

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, la data de 12 februarie 2014, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Regională de Finanțe Publice Cluj-Napoca, în principal, anularea deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 12802/SSFCEM/17.07.2013 și a procesului-verbal de control nr. x/SSFCEM/17.07.2013 și, în parte, a Raportului OLAF nr. OF/2011/0969 care a stat la baza acestora, anularea Deciziei DGRFP Cluj-Napoca privind soluționarea contestației nr. 107/11.11.2013, a obligațiilor de plată stabilite în sarcina reclamantei, precum și restituirea sumei de 1.558.157 RON, achitată în data de 29.07.2013, reprezentând taxă antidumping conform deciziei mai sus arătate și a sumei de 92.074 RON, taxă vamală achitată conform aceleiași decizii; suspendarea aplicării actelor mai sus menționate până la soluționarea irevocabilă a cauzei și obligarea pârâtei la achitarea cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru de 300 RON și onorariu avocațial.

Prin sentința civilă nr. 472/20.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2014, s-a respins excepția netimbrării capătului de cerere privind suspendarea actelor contestate și s-a respins capătul de cerere privind suspendarea executării actelor contestate.

Instanța a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice și, în consecință, a fost anulată decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare, procesul-verbal de control nr. x/SSFCEM/17.07.2013, Decizia privind soluționarea contestației nr. 107/11.11.2013 și s-a dispus restituirea sumei de 1.558.157 RON și a sumei de 92.074 RON taxă vamală.

Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 300 RON cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 2981/03.11.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj împotriva sentinței civile nr. 472/2014 a Curții de Apel Cluj, a fost casată hotărârea atacată și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2014*.

Prin precizarea formulată oral la termenul de judecată din 20.01.2017 și apoi depusă în scris, reclamanta A. S.R.L. a majorat câtimea sumei solicitate, adăugând suma de 376.167 RON achitată cu titlu de TVA și suma de 251.355 RON achitată cu titlu de majorări și dobânzi de întârziere.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința civilă nr. 214/2017 din 09 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantei S.C. A. S.R.L.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs S.C. A. S.R.L., fiind indicate în cerere motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Ulterior formulării declarației de recurs, care a fost înregistrată la instanța de fond, la data de 28 iulie 2017, recurenta-reclamantă a depus și motivele cererii de recurs, direct la Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 16.10.2017, fiind dezvoltate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

1.4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca a solicitat constatarea nulității recursului declarat, în temeiul art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, mai înainte de a analiza motivele de recurs formulate a constatat că motivele de recurs au fost depuse cu nerespectarea dispozițiilor legale.

În conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 185 alin. (1) din C. proc. civ. când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Conform art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din C. proc. civ.:

"Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Dispozițiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) și ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile."

Conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ.:"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)."

Înalta Curte constată că prin motivarea recursului se înțelege nu doar indicarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci și dezvoltarea motivelor invocate în sensul formulării unor critici referitoare la hotărârea judecătorească recurată.

În cauză, analizând înscrisurile dosarului, Înalta Curte constată că cererea de recurs a fost formulată de recurentă în termenul legal, la data de 28 iulie 2017, iar motivele de recurs au fost depuse de recurentă cu nerespectarea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Instanța de recurs constată că hotărârea instanței de fond a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 12 iulie 2017, iar motivele de recurs au fost depuse la dosar la data de 16 octombrie 2017.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va aplica sancțiunea procedurală determinată de neexercitarea dreptului în termenul prevăzut de lege.

3.2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat.

Constată nul recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 214/2017din 09 iunie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iulie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-11-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5167/2023
Decizia de soluționare a contestației nr. 27/02.02.2017 emisă de A.N.A.F-D.G.S.C.; a anulat decizia pentru regularizarea situației nr. 4352/20/13.10.2016 și Procesul-verbal de control nr. x/28/13.10.2016 emise de pârâta D.G.R.F.P. Cluj-Dire
ÎCCJ 2020-12-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6890/2020
.; - a anulat decizia pentru regularizarea situației nr. 4352/20/13.10.2016 și Procesul-verbal de control nr. x/28/13.10.2016 emise de pârâta D.G.R.F.P. Cluj-Direcția Regională Vamală Cluj-Biroul Vamal Interior Cluj cu privire la suma de 8.
ÎCCJ 2020-09-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4278/2020
9, respectiv 211-214. S-a dispus suspendarea executării deciziei și procesului-verbal mai sus menționate în privința reclamanților pozițiile 207-209, 211-214 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. A fost obligată pârâta să
ÎCCJ 2021-02-17
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 945/2021
sentința nr. 130/CA din 16 septembrie 2019, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională
ÎCCJ 2014-06-03
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2601/2014
.F.P. Cluj, în loc să soluționeze în mod real contestația reclamantei, a procedat la soluționarea ei formală, după comunicarea cu aceasta a citației emisă în prezentul dosar și nu s-a pronunțat asupra apărărilor reclamantei, procedând la în
Sursă