ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1892/2017

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/33/2014, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Integritate solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea raportului de evaluare nr. x/G/II/14.03.2014, întocmit de către Agenția Națională de Integritate în lucrarea nr. x/A/II/3.06.2013; obligarea Agenției Naționale de Integritate la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 48 din 27 ianuarie 2015, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate și în consecință a anulat Raportul de evaluare nr. x/14.03.2014 întocmit de către Agenția Națională de Integritate în lucrarea nr. x/A/II/3.06.2013 și a obligat pârâta la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru.

Împotriva Sentinței nr. 48 din 27 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs Agenția Națională de Integritate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea acțiunii.

Prin Decizia nr. nr. 3168 din 15 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva Sentinței nr. 48 din 27 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și pe fond a respins acțiunea formulată de reclamantul A.

Împotriva acestei hotărâri, A. a formulat contestație în anulare solicitând anularea deciziei menționate și admiterea recursului, în sensul admiterii acțiunii, invocând dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

În motivarea contestației s-a arătat, în esență, că decizia pronunțată de instanța de recurs a fost pronunțată ca urmare a unor grave erori materiale, după cum vom arăta în rândurile care urmează:

- astfel, arată contestatorul, că a părăsit sala de ședință în momentul în care s-a supus la vot ordinea de zi, aspect care poate fi observat cu ușurință de pe înregistrarea ședinței de Consiliu Local, existentă la dosarul cauzei.

- totodată, arată că s-a abținut de la vot și de la deliberare, atunci când s-a supus dezbaterii/votului proiectul de hotărâre privind alegerea dlui B. în vederea numirii ca și membru în Consiliul de Administrație al D. SA (a se vedea în acest sens Procesul-verbal din 20.03.2013 al ședinței extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Turda, mențiunile referitoare la pct. 23 de pe ordinea de zi). Astfel, s-a consemnat în cuprinsul procesului-verbal al ședinței că "declar, conform art. 46 din Legea nr. 215/2001 că mă voi abține de la vot, în sensul că nu voi primi buletin de vot și nu voi participa la vot".

- din păcate, instanța de recurs a fost indusă în eroare și a reținut că a participat la vot, deoarece pe înregistrarea ședinței depusă la dosarul cauzei nu figurează și momentul în care m-am abținut, deși acesta a fost consemnat în mod expres în cuprinsul procesului-verbal al Ședinței. În plus, din numărul buletinelor de vot reiese clar faptul că nu i-a fost distribuit un astfel de buletin de vot, ca urmare a abținerii.

- cu toate acestea, se poate observa că lipsește o porțiune din cadrul filmării (exact momentul în care s-a abținut), fiind "tăiată la montaj".

Aceste erori vizibile au configurat opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la faptul că subsemnatul nu m-am abținut de la votarea ordinii de zi și de la votarea proiectului de hotărâre privind alegerea tatălui meu în consiliu de administrație al SC D. SA, conducând la reținerea stării de incompatibilitate.

- totodată, în ceea ce privește semnarea proiectului de hotărâre susține dispozițiile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, referitoare la starea de incompatibilitate sunt incidente referitor la adoptarea de acte juridice. Or, proiectul de hotărâre și semnarea acestuia constituie operațiuni material-tehnice, forme de activitate care nu produc, în sine, niciun efect juridic, acestea pregătind doar actul administrativ. Așadar, starea de incompatibilitate nu putea fi reținută nici din această perspectivă.

- în fine, expunerea de motive care se presupune că l-ar poziționa pe contestator într-o situația de incompatibilitate este identică cu cea a multor altor proiecte de hotărâri elaborate în aceeași zi, care nu îl privesc pe tatăl său. De fapt, s-a întocmit o singură expunere de motive, care a fost semnată în 4 exemplare originale și care ulterior a fost utilizată pentru toate proiectele de hotărâre din 20 februarie 2013. Aceasta prezintă doar o stare de fapt și texte de lege aplicabile, utilizând termeni generici, fără nicio trimitere la o persoană anume sau la o anume societate, fără să propună vreun candidat pentru a fi ales membru în Consiliu de Administrație, numele de B. nu poate fi regăsit în nicio expunere de motive, prin urmare nu se identifică nicio incompatibilitate. Această expunere de motive este și ea o operațiune material-tehnică, nu un act administrativ, neexistând nicio interdicție legală cu privire la participarea contestatorului la întocmirea expunerii de motive.

- în opinia sa, aceste rețineri eronate ale instanței de recurs se încadrează întocmai în noțiunea de eroare materială prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. și au format convingerea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la faptul că recursul promovat de Agenția Națională de Integritate a fost fondat.

În concluzie, apreciază că prezenta contestație este admisibilă și solicită admiterea acesteia întocmai cum a fost formulată.

Înalta Curte analizând contestația în anulare, în raport cu motivele invocate și cu dispozițiile procedurale aplicabile, o va respinge pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal.

Ea poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 503 din C. proc. civ.: (...)

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

Așadar, reglementând contestația în anulare specială, art. 503 din C. proc. civ. precizează că pot constitui obiect al acesteia hotărârile instanțelor de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen, alături de alte motive expres și limitativ prevăzute de lege, textul care o reglementează fiind de strictă interpretare.

Cu privire la ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., aceasta se referă la săvârșirea unei erori materiale, în sensul de greșeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, cum ar fi respingerea recursului în mod greșit ca netimbrat, ca tardiv sau ca introdus de o persoană fără calitate, mențiuni greșite referitoare la incidente procedurale, pronunțarea asupra altei hotărâri decât cea recurată, elemente pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor și care au determinat soluția pronunțată, iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale.

În orice caz, contestația în anulare nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

Astfel, Înalta Curte constată că sunt nefondate susținerile contestatorului în sensul că instanța de recurs a pronunțat decizia în urma unei erori materiale, în realitate din motivarea contestației în anulare, reiese că în cauză, contestatorul urmărește reanalizarea probelor existente la dosar din perspectiva prevederilor legale privind incompatibilitățile, ceea ce nu este posibil prin exercitarea unei căi de atac în retractare.

Prin cererea sa, contestatorul critică soluția instanței de recurs, care a realizat o analiză proprie a materialului probator, prin prisma prevederilor aplicabile și a motivelor de recurs. Astfel, contestatorul formulează apărări de fond, interpretări alea actelor normative privind instituția mandatului. Susținerile contestatorului referitoare la greșita concluzie a instanței de recurs asupra existenței stării de incompatibilitate reprezintă critici la adresa deciziei care nu pot fi formulate pe calea de atac extraordinară de contestației în anulare.

Înalta Curte apreciază că susținerile contestatorului referitoare la greșita concluzie a instanței de recurs asupra existenței stării de incompatibilitate reprezintă critici la adresa deciziei care nu pot fi formulate pe calea de atac extraordinară de contestației în anulare.

Înalta Curte constată că, prin criticile formulate, contestatorul tinde, în realitate, la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, în sensul celor reținute și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac (contestația în anulare de față) să nu presupună o nouă judecare a cauzei.

Ca atare, motivul contestației în anulare în sensul că dezlegarea dată de instanța de recurs prin Decizia nr. 3168 din 15 noiembrie 2016 este rezultatul unei erori materiale nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

În realitate, ceea ce urmărește contestatorul prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare de față este tocmai repunerea în discuție a soluției adoptate, ceea ce are semnificația unui recurs la recurs.

Aceste erori invocate de contestator nu pot forma obiectul remedierii pe calea contestației în anulare pentru că exced voinței legiuitorului, exced prevederilor art. 503 C. proc. civ., care a conceput contestația în anulare ca pe o cale extraordinară de atac, de retractare și nu de reformare.

Conchizând, Înalta Curte reține că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securității juridice, pe motiv că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căilor ordinare de atac (concluzie afirmată, de exemplu, în: Mitrea c România/2008, C. c România/2009).

În lipsa unei circumstanțe substanțiale și imperative de natură să justifice redeschiderea procesului judecat irevocabil, prezenta contestație în anulare nu poate fi admisă, în contextul în care chestiunea invocată a fost analizată de instanța de recurs.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile contestatorului sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de recurs a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Temeiul legal al soluție adoptate

Având în vedere considerentele expuse și ținând seama de prevederile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca fiind nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 3168 din 15 noiembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2014, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 mai 2017.

Procesat de GGC - CL