ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2397/2017

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 422/33/2014, reclamantul A. - A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Integritate solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea raportului de evaluare nr. 10737/G/II/14 martie 2014, întocmit de către Agenția Națională de Integritate în lucrarea nr. 24198/A/II/3 iunie 2013; obligarea Agenției Naționale de Integritate la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 48 din 27 ianuarie 2015, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate și în consecință a anulat Raportul de evaluare nr. x/14 martie 2014 întocmit de către Agenția Națională de Integritate în lucrarea nr. 24198/A/II/3 iunie 2013 și a obligat pârâta la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că deși cele 9 expuneri de motive sunt semnate de către reclamant, toate au un conținut generic, niciuna dintre acestea nefiind individualizată într-o asemenea manieră astfel încât să se poată stabili o legătură între aceasta și proiectul de hotărâre privind alegerea d-lui B., legătură absolut necesară pentru a se putea concluziona în cauză că reclamantul ar fi participat și ar fi semnat expunerea de motive a proiectului de hotărâre menționat, cu atât mai mult cu cât expunerile de motive în cauză susțin alegerea mai multor persoane în consiliile de administrație a două persoane juridice diferite, respectiv S.C. Domeniul Public Turda S.A. și S.C. Turda Salina Durgau S.A., niciuna dintre acestea nefiind individualizată în mod expres în cuprinsul acestor expuneri de motive.

S-a mai arătat că, în raport de împrejurarea că reclamantul A. nu a luat parte la votul exprimat la adoptarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Turda nr. 73 din 20 martie 2014 prin care numitul B., tatăl reclamantului, a fost ales în vederea numirii în consiliul de administrație al S.C. H. S.A., sunt întemeiate susținerile reclamantului în sensul că acesta nu a încălcat prevederile art. 47 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și art. 77 din Legea nr. 161/2003 privind conflictele de interese pentru președinții și vicepreședinții Consiliilor județene sau consilieri locali și județeni.

Prin Decizia 3168 din 15 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de Agenția Națională de Integritate împotriva Sentinței civile nr. 48 din 27 ianuarie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a respins acțiunea formulată de reclamantul A. ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte a reținut că prin Raportul de evaluare contestat, autoritatea recurentă Agenția Națională de Integritate a apreciat că revizuentul din prezenta cauză A. s-a aflat în conflict de interese de natură administrativă reglementat de art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, întrucât, în calitate de viceprimar al Municipiului Turda a participat la elaborarea proiectului de hotărâre a Consiliului Local Turda, de numire a tatălui său - B., în consiliul de administrație al S.C. H. S.A., a semnat expunerea de motive a proiectului de hotărâre și a votat introducerea pe ordinea de zi a acestui proiect.

Reținând că, potrivit art. 57 alin. (7) din Legea administrației publice locale, pe durata exercitării mandatului, viceprimarul își păstrează statutul de consilier local, Înalta Curte a apreciat că viceprimarul este ținut să respecte atât interdicțiile legale prevăzute în cazul consilierilor locali, cât și interdicțiile legale date de funcția de viceprimar.

În cauza de față, potrivit procesului-verbal al ședinței extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Turda din data de 20 ianuarie 2013, intimatul A. a votat alături de ceilalți consilieri locali pentru introducerea pe ordinea de zi a proiectelor de hotărâre pentru candidații la consiliile de administrație ale S.C. H. S.A. și ale Domeniului Public Turda S.A., deși, în lumina principiului independenței decizionale și a dispozițiilor art. 77 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 se impunea ca intimatul A. să anunțe interesul personal la începutul dezbaterilor, precum și faptul că din această cauză nu va vota.

A reținut instanța de recurs că, chiar și la exprimarea acestui vot intimatul justifica un interes întrucât, potrivit art. 43 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, suplimentarea ordinii de zi se poate face numai pentru probleme urgente, care nu pot fi amânate până la ședința următoare, și numai cu votul majorității consilierilor locali prezenți. În lipsa unui vot majoritar ordinea de zi nu ar fi putut fi suplimentată.

Nici la momentul supunerii la vot a propunerii de adoptare a hotărârii numirii tatălui său B. în consiliul de administrației al S.C. H. S.A. intimatul-reclamant nu a procedat conform dispozițiilor legale enunțate mai sus, rezumându-se doar să nu voteze, fără a "anunța" interesul său în cauză, fără a părăsi sala de ședință, din contră a intrat într-o discuție contradictorie cu un alt consilier local, participând astfel la deliberarea anterioară adoptării hotărârii.

Conflictul de interese a fost reținut și pentru participarea intimatului A. la elaborarea proiectului de hotărâre a Consiliului Local Turda, de numire a tatălui său - B. - în consiliul de administrație al S.C. H. S.A. și semnarea expunerii de motive aferentă acestui proiect, deși dispozițiile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 interzic viceprimarilor să emită un act administrativ, să încheie un act juridic sau să emită o dispoziție în exercitarea funcției care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I.

Or, expunerea de motive și propunerea proiectului de hotărâre, chiar dacă nu au caracterul unor acte administrative, având un rol premergător adoptării hotărârii consiliului local, totuși au caracterul unor acte juridice, știut fiind faptul că actul juridic constituie manifestarea de voință exprimată în vederea producerii de efecte juridice. În lipsa acestor acte juridice, hotărârea consiliului local nu s-ar fi putut adopta.

Împotriva deciziei de recurs, intimatul-reclamant A. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, invocând încălcarea principiului priorității dreptului comunitar.

În motivarea căii de atac, revizuentul a arătat că soluția instanței de recurs a fost pronunțată cu încălcarea dreptului european, respectiv a dreptului la apărare și a dreptului la protecția datelor cu caracter personal, prevăzute atât în legislația europeană, cât și de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Sub aspectul nerespectării dreptului la apărare, revizuentul a invocat interpretarea dată de CJUE în cauza C. c. Comisia în sensul că dreptul la apărare este un principiu fundamental al dreptului european, în lumina căruia o autoritate publică care urmează să emită o decizie defavorabilă în dauna unui particular trebuie să îi permită acestuia dreptul de acces la întregul dosar administrativ pentru a putea studia veridicitatea și pertinența informațiilor din respectivul dosar. De asemenea, Curtea a subliniat că încălcarea acestui drept nu poate fi suplinită prin dreptul de acces la dosar în cadrul unei proceduri jurisdicționale. Totodată, s-a arătat că nu este necesar să se arate că prin dreptul de acces la dosar în procedura administrativă aceasta ar fi avut un rezultat diferit, ci doar faptul că particularul și-ar fi putut construi apărarea pe baza elementelor cuprinse în respectivul dosar administrativ.

În speță, în opinia revizuentului, autoritatea de integritate nu i-a pus la dispoziție dosarul administrativ al raportului contestat pentru a combate toate argumentele și probele de care s-au folosit inspectorii de integritate.

Totodată, dreptul la apărare presupune și obligația autorității de a analiza punctul de vedere exprimat de către particular la momentul la care autoritatea publică urmează să decidă emiterea unui act defavorabil particularului, obligație ce nu a fost respectată în prezenta cauză.

În ceea ce privește nerespectarea dreptului la protecția datelor cu caracter personal, revizuentul a invocat încălcarea dispozițiilor Directivei 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, în sensul că prelucrarea datelor s-a făcut fără consimțământul persoanei verificate, situație în care, în lipsa dovedirii necesității încălcării acestei obligații, se poate constata prelucrarea nelegitimă a datelor cu caracter personal.

În sprijinul argumentelor sale, revizuentul a invocat efectul direct al hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în cauza C-201/14 Bara și alții, susținând, în esență că transmiterea și prelucrarea datelor cu caracter personal, fără informarea revizuentului este contrară dreptului european.

Prin întâmpinarea depusă la Dosar la data de 12 aprilie 2017, intimata a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată arătând că persoana evaluată a fost informată, conform legii, atât cu privire la declanșarea procedurii, cât și cu privire la identificarea în sarcina sa a unor elemente de incompatibilitate, față de care a fost invitată să prezinte un punct de vedere, care a fost transmis inspectorului de integritate, astfel că nu se poate susține încălcarea dreptului la apărare al revizuentului în decursul procedurii de evaluare.

Referitor la încălcarea dreptului la protecția datelor cu caracter personal a arătat că, în speță, transmiterea de date și informații de la instituțiile și autoritățile statului către autoritatea de integritate are bază legală în conținutul art. 15 din Legea nr. 176/2010, nefiind incidentă Directiva nr. 96/46/CE și nici interpretarea dată acesteia de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza Bara.

Analizând motivele invocate de către revizuentă prin prisma dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, în cadrul acestei căi de atac, dezbaterile sunt limitate de admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că cererea de revizuire este nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., "pronunțarea hotărârii rămase definitivă și irevocabilă prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României".

Cazul de revizuire instituit prin textul legal menționat, a fost conceput ca un ultim remediu intern, menit să asigure preeminența prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și a celorlalte prevederi cu caracter obligatoriu și urmează a fi analizat în contextul reglementării generale a acestei căi de atac extraordinare, de retractare, pentru că dreptul Uniunii Europene nu impune unei jurisdicții naționale să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri, chiar dacă astfel ar fi reparată o încălcare a dreptului comunitar săvârșită prin hotărârea în cauză (cauza D. împotriva E. & F., C- 234/2004).

În speță, în dezvoltarea motivului de revizuire,revizuentul a invocat interpretarea dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele C. - Comisia (C-109/10), respectiv G. și alții (C-201/14) dreptului unional privind dreptul de acces la dosar, respectiv Directivei nr. 95/46/CE în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.

În ceea ce privește nerespectarea dreptului de acces la dosar, Înalta Curte reține că, prin hotărârea pronunțată în cauza C. - Comisia, instanța europeană a arătat că, anterior luării unei decizii cauzatoare de prejudicii, autoritatea publică trebuie să asigure particularului accesul la toate informațiile relevante pe care le-a avut în vedere cu ocazia luării deciziei, pentru ca acesta să poată studia veridicitatea respectivelor informații și pentru a putea pregăti o apărare de calitate. De asemenea, s-a arătat că, în funcție de complexitatea deciziei cauzatoare de prejudicii, autoritatea publică trebuie să îi asigure particularului o perioadă de timp suficientă în vederea pregătirii unei apărări de calitate, precum și faptul că, autoritatea trebuie să analizeze în mod serios și cu atenție punctul de vedere exprimat de particular.

Or, în speță, aceste exigențe au fost respectate de către autoritatea de integritate, întrucât revizuentul a fost informat cu privire la declanșarea procedurii și identificarea în sarcina sa a unor elemente de incompatibilitate prin adresa /G/II/11 noiembrie 2013, iar prin punctul de vedere scris, înregistrat sub nr. 56286/G/II/2 decembrie 2013, revizuentul, prin avocatul său, a prezentat opinia sa cu privire la aspectele referitoare la încălcarea regimului juridic al conflictului de interese.

Întrucât revizuentul a avut cunoștință cu patru luni înainte de finalizarea raportului de evaluare de toate elementele de fapt și de drept avute în vedere în evaluarea cazului său sub aspectul regimului juridic al conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și a funcțiilor publice, Înalta Curte constată că autoritatea de integritate a asigurat toate garanțiile legale pentru realizarea efectivă a drepturilor conferite de lege, astfel încât nu se poate reține încălcarea dreptului la apărare al revizuentului în cursul procedurii de evaluare.

Referitor la nerespectarea dreptului la protecția datelor cu caracter personal, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 15 alin. (1) și (2) din Legea nr. 176/2010 în baza cărora au fost transmise și prelucrate datele cu caracter personal ale revizuentului de către autoritatea de integritate nu contravin dispozițiilor Directivei nr. 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.

Astfel, potrivit art. 15 din Legea nr. 176/2010:

"(1) Pe parcursul desfășurării evaluării, inspectorul de integritate poate solicita tuturor instituțiilor și autorităților publice, altor persoane juridice de drept public sau privat, precum și persoanelor fizice, documentele și informațiile necesare desfășurării activității de evaluare, cu obligația păstrării confidențialității.

(2) La solicitarea motivata a inspectorului de integritate, persoanele fizice și juridice, conducătorii autorităților, ai instituțiilor sau ai societăților publice ori private, precum și cei ai regiilor autonome sunt obligați sa comunice acestuia, în termen de cel mult 30 de zile, datele, informațiile, înscrisurile și documentele solicitate potrivit prevederilor alin. (1), indiferent de suportul acestora, precum și date, informații sau documente pe care le dețin, care ar putea conduce la soluționarea lucrării."

Referitor la textele din dreptul comunitare considerate ca fiind încălcate, Înalta Curte reține că potrivit art. 7 din Directivă:

"Statele membre prevăd ca datele cu caracter personal să fie prelucrate numai dacă:

(a) persoana vizată și-a dat consimțământul neechivoc sau (b) prelucrarea este necesară pentru executarea unui contract la care subiectul datelor este parte sau în vederea luării unor măsuri, la cererea acesteia. înainte de încheierea contractului sau (c) prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale care îi revine operatorului sau (d) prelucrarea este necesară în scopul protejării interesului vital al persoanei vizate sau (e) prelucrarea este necesară pentru aducerea la îndeplinire a unei sarcini de interes public sau care rezultă din exercitarea autorității publice cu care este învestit operatorul sau terțul căruia îi sunt comunicate datele sau (f) prelucrarea este necesară pentru realizarea interesului legitim urmărit de operator sau de către unul sau mai mulți terți, cu condiția ca acest interes să nu prejudicieze interesul sau drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate, care necesită protecție în temeiul articolului 1 alin. (1)."

De asemenea, potrivit art. 11 din aceeași Directivă:

"1) Atunci când datele nu au fost colectate de la persoana vizată, statele membre prevăd obligativitatea ca operatorul sau reprezentantul său, în momentul înregistrăm dalelor cu caracter personal sau, dacă se are în vedere o comunicare a datelor către terți, nu mai târziu de data la care datele sunt comunicate prima oară, de a furniza persoanei vizate cel puțin informațiile menționate mai jos, cu excepția cazului în care persoana vizată este deja informată cu privire la aceste date:

identitatea operatorului și, dacă este cazul, a reprezentantului său;

scopurile prelucrării;

orice alte informații suplimentare, cum ar fi

- categoriile de date în cauză;

- destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor;

- existența dreptului de acces la datele care o privesc și de rectificare a datelor cu caracter personal;

În măsura în care, ținând seama de circumstanțele specifice în care sunt colectate datele, astfel de informații suplimentare sunt necesare pentru asigurarea unei prelucrări corecte a datelor cu privire la persoana vizată.

(2) alin. (1) nu se aplică atunci când, în special în cazul prelucrării în scopuri statistice sau de cercetare istorică ori științifică, informarea persoanei vizate se dovedește a fi imposibilă, implică eforturi disproporționate sau dacă legislația prevede expres înregistrarea ori comunicarea datelor. În aceste cazuri, statele membre prevăd garanții corespunzătoare."

Revizuentul invocă încălcarea acestor dispoziții, în contextul în care prelucrarea datelor cu caracter personal s-a realizat fără consimțământul persoanei verificate și fără ca autoritatea de integritate să dovedească necesitatea încălcării acestei obligații.

Susținerile sunt lipsite de fundament, întrucât în cauza de față informațiile au fost cerute, transmise și prelucrate în baza și în limitele legii, prelucrarea fiind necesară în raport de scopul și activitatea desfășurată de către autoritatea intimată, respectiv asigurarea integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice și prevenirea corupției instituționale. În caz contrar, dacă ar fi nevoie de consimțământul persoanei verificate, autoritatea de integritate nu și-ar putea îndeplini atribuțiile prevăzute de lege.

De altfel, dispozițiile directivei invocate nu interzic statelor membre posibilitatea de a prevedea printr-un act legislativ intern ca prelucrarea datelor cu caracter personal, atunci când aceasta este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale a operatorului, să se realizeze chiar și fără consimțământul persoanei vizate.

Referitor la interpretarea dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-201/14 G., Înalta Curte reține că, prin Hotărârea din 1 septembrie 2015, CJUE a declarat că "Directiva nr. 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date trebuie interpretată în sensul că se opune unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care permite unei instituții publice a unui stat membru să prelucreze datele cu caracter personal care i-au fost transmise de o altă instituție publică, în special datele privind veniturile persoanelor vizate, fără ca acestea din urmă să fi fost informate în prealabil cu privire la transmitere și cu privire la prelucrare."

În cauza respectivă, reclamanții erau persoane care obțineau venituri din activități independente, iar Agenția Națională de Administrare Fiscală a transmis Casei Naționale de Asigurări de Sănătate datele acelor persoane referitoare la veniturile acestora declarate, pe baza cărora Agenția Națională de Administrare Fiscală a calculat și impus plata restanțelor contribuțiilor la sistemul de asigurări de sănătate, date care au fost transmise în baza art. 4 din Protocolul încheiat la data de 31 octombrie 2007 între Agenția Națională de Administrare Fiscală și Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Spre deosebire de cadrul factual și legal constatat de CJUE în cauza Bara (pct. 35-38 din hotărâre), în prezenta cauză autoritatea intimată are, în temeiul art. 15 din Legea nr. 176/2010, o bază legală de a obține orice date cu caracter personal care sunt necesare soluționării dosarului de evaluare, iar în mod corelativ, orice instituție, autoritate publică sau persoană fizică ori juridică are obligația de a comunica astfel de date.

Așa fiind, cum în cauza de față, informațiile au fost transmise și prelucrate în baza și în limitele legii, iar nu în baza unui Protocol încheiat de Agenția Națională de Integritate și deținătorii informațiilor, Înalta Curte constată că hotărârea dată în cauza C-201/14 nu este incidentă în prezenta cauză.

Pentru considerentele arătate, reținând că nu este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 3168 din 15 noiembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2017.

Procesat de GGC MM