Decizia nr. 3000/2016 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 106/2015 a Curții de Apel Cluj

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Biserica Unitariană din Transilvania prin Episcopia Unitariană Cluj, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România, a solicitat anularea deciziei pârâtei nr. 2891 din 11.12.2013, acordarea de despăgubiri pentru imobilul compus din construcție și teren situat în municipiul Turda, Județul Cluj, înscris în CF (nr. top. x) Turda, cu cheltuieli de judecată.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 106 din data de 23.02.2015, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de către reclamanta Biserica Unitariana din Transilvania, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Speciala de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din Romania, privind anularea deciziei nr. 2891 din 11 decembrie 2013 și acordarea de despăgubiri.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 106 din data de 23.02.2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Biserica Unitariană din Transilvania prin Episcopia Unitariană Cluj, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 din Noul C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că, deși a prezentat pe larg aspectele istorice de formare a Bisericii Unitariană din Transilvania, fondată la Cluj și recunoscută încă din anul 1568 de către Dieta de la Turda, instanța de fond a respins cererea dedusă judecății motivând că nu s-a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la restituire, deoarece, în cartea funciară a imobilului este înregistrat Biserica Unitariană din Ungaria. În susținerea cererii de chemare în judecată a susținut că arhivele bisericii au trecut la Arhivele Naționale, iar din cercetările efectuate rezultă că nu s-a putut depista acte de preluare, singura probă pe care a solicitat-o în fața primei instanțe a fost punctul de vedere al uneia sau mai multor personalități ori specialiști din domeniul cercetători istorici ai religiilor, conform art. 330 alin. (3) C. proc. civ. Prin hotărârea dată, de fapt, s-a considerat că întreg patrimoniul, în urma Tratatului de Pace cu Ungaria, a trecut în proprietatea unei alte biserici, când prin însăși acest tratat s-a reglementat clar că Ungaria și entitățile ei nu au nicio pretenție patrimonială față de statele și entitățile succesoare. Este cât se poate de clar, că transmiterea statutară de patrimoniu nu s-a realizat sub nicio altă formă decât prin efectul legii, adică prin efectul tratelor de pace. În final, consideră că prin respingerea probei, hotărârea atacată încalcă accesul liber la justiție, principiu fundamental al organizării oricărui sistem judiciar democratic și dreptul de a se adresa în mod efectiv instanțelor judiciare competente.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimata Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală.

Procedura derulată în recurs În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin încheierea de ședință din data de 20 aprilie 2016, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare. La termenul din 03.11.2016, s-a apreciat că raportul este admisibil în principiu și față de împrejurarea că ambele părți au solicitat expres judecarea cauzei în lipsa lor, s-a considerat, de către toți membrii completului, că se poate face aplicarea prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Prin motivele de recurs formulate, recurenta-reclamantă invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5) când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; și pct. 6) când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Primul motiv de recurs formulat este întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., potrivit cărora "prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității". Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la pct. 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs. Recurentul a susținut că prima instanță, în mod greșit a respins cererea reclamantei prin care a solicitat părerea unui specialist în domeniu, invocând în acest sens dispozițiile art. 330 alin. (1) C. proc. civ. Potrivit art. 330 alin. (1) C. proc. civ., când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanța consideră necesar să cunoască părerea unor specialiști, va numi, la cerere sau din oficiu, unul sau 3 experți. Prin urmare, această dispoziție legală se referă la încuviințarea expertizei din necesitatea lămuririi "unor împrejurări de fapt", obiectul expertizei constituindu-l anumite împrejurări de fapt pentru lămurirea cărora sunt necesare cunoștințe de specialitate, împrejurări care au legătură cu pricina, iar nu lămurirea unor probleme de drept. Totodată, nu trebuie neglijat faptul că, dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, statuează în mod expres că: (1) Se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, imobile care au aparținut cultelor religioase din România și care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, existente în natură și deținute de statul român sau de unitățile administrativ-teritoriale la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, altele decât lăcașele de cult, compuse din construcții împreună cu terenul aferent. Cum, în cauza de față, dispoziția specială prevede dreptul de a formula cerere de retrocedare numai foștilor proprietari, indiferent de modul de dobândire a proprietății, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat, prima instanță respingând în mod corect acțiunea pentru lipsa calității procesuale. În deplin acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că, prin cererea de retrocedare nr. x din 26 februarie 2003 Episcopia Unitariană din Transilvania (entitate juridică cu naționalitate română) a solicitat Comisiei speciale de retrocedare acordarea de despăgubiri pentru imobilul compus din construcție și teren situat în municipiul Turda, jud. Cluj, CF 861 Turda cu nr. top 1043, însă pentru acest imobil a fost înscris ca proprietar tabular Biserica Unitariană din Ungaria (potrivit înscrierii de sub B1 din cartea funciară). Din conținutul corespondenței purtate între cele două părți rezultă că, pentru soluționarea cererii de retrocedare Comisia specială a solicitat (prin adresele nr. 3422/c din 09.03.2009 și nr. 3422/c din 11.05.2009) dovada că bunurile imobile care au aparținut Bisericii Unitariene din Ungaria au trecut în proprietatea Episcopiei Unitariene din Cluj. Ori prin adresa nr. x/2011 reclamanta a afirmat că entitățile Biserica Unitariană din Ungaria, Biserica Unitariană Maghiară din Transilvania, Biserica Unitariană din România și Biserica Unitariană din Transilvania sunt denumiri ale aceleași comunități religioase a unitarienilor, fără a depune înscrisuri doveditoare în acest sens. Din dispozițiile Decretului nr. 176/1948 pentru trecerea în proprietatea Statului a bunurilor bisericilor, congregațiilor, comunităților sau particularilor, ce au servit pentru funcționarea și întreținerea instituțiilor de învățământ general, tehnic sau profesional și potrivit înscrierii de carte funciară de sub B10, rezultă că imobilul a trecut în proprietatea Statului (român). Din această perspectivă, deși imobilul poate face obiectul cererii de retrocedare (așa cum dispun prevederile O.U.G. nr. 94/2000), în mod corect a reținut prima instanță că, din punct de vedere juridic, nu s-a făcut dovada că persoana juridică care solicită retrocedarea este continuatoarea în drepturi a persoanei juridice care avea calitatea de proprietar tabular anterior preluării de către Statul român. Cu alte cuvinte, persoana care solicită restituirea (Biserica Unitariană din Transilvania) este diferită decât proprietarul tabular (Biserica Unitariană din Ungaria), iar recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că este continuatorul în drepturi al proprietarului de carte funciară. De menționat faptul că, dovada dreptului de proprietate ori dovada faptului că recurenta-reclamantă este continuatorul în drepturi al proprietarului înscris în cartea funciară nu se poate realiza prin prezumții ori păreri exprimate de cercetători istorici, cum în mod greșit susține recurenta-reclamantă, ci prin înscrisuri autentice. Cum în speța de față, proprietarul tabular este o persoană juridică străină - Biserica Unitariană din Ungaria (urmare a modificărilor de suveranitate intervenite după anul 1918), iar potrivit Legii nr. 489/2006 cultul religios recunoscut poartă denumirea de Biserica Unitariană Din Transilvania, este neîndoielnic că nicio altă persoană juridică de drept român nu poate fi continuatoarea acestei entități, în lipsa unor dovezi din care să rezulte cu certitudine că soarta patrimoniului fostului proprietar tabular, potrivit propriului statut ar fi permis transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului, precum și a întregului patrimoniu către recurenta-reclamantă. Cu privire la critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6) C. proc. civ., Înalta Curte constată deopotrivă că nu este fondată, prima instanță expunând motivele de fapt și de drept ce i-au format convingerea, soluția respingerii acțiunii din dispozitiv, justificându-se prin considerentele sentinței atacate. De altfel, acest motiv este indicat pur formal, recurenta-reclamantă neindicând argumentele ce justifică incidența acestui motiv de recurs.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Față de aceste considerente și în conformitate cu dispozițiile art. 496 din Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 5) și 6) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, menținând sentința primei instanțe ca fiind legală.