ÎCCJ, Decizia nr. 53/2018

Prin acțiunea disciplinară înregistrată sub nr. x/P/2016 pe rolul Secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), pârâtului A., procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Arad, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de 99 lit. a) și lit. n) din aceeași lege.

În Dosarul nr. x/2016, secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a pronunțat următoarele hotărâri:

Împotriva hotărârii și încheierilor premergătoare menționate la pct. II, a declarat recurs pârâtul A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ. și pentru criticile expuse în continuare.

În mod greșit instanța disciplinară a considerat admisibilă proba cu martorii B., K., E. și D., a preluat depozițiile acestor martori, fără a realiza o necesară analiză a apărărilor pârâtului, și a conchis că faptele reținute ca abateri disciplinare există în materialitatea lor și s-au petrecut în realitatea obiectivă.

Numitul B. nu putea să fie audiat în calitate de martor, iar instanța de disciplină nu a răspuns argumentelor invocate în apărare sub acest aspect și nu a motivat corespunzător respingerea acestora. În acest sens, recurentul-pârât susține că, prin Încheierea din 19 aprilie 2017, a fost respinsă, fără motivare, contrar art. 6 parag. 1 din Convenție și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cererea sa de îndreptare a erorii materiale referitoare la aspectele privind administrarea probei cu martori.

Recurentul-pârât critică admiterea probei cu martorul B., pentru următoarele argumente: B. a sesizat Inspecția Judiciară, fiind inadmisibil să fie audiat în calitate de martor, iar depoziția sa să aibă forță probantă, având în vedere principiul conform căruia nimeni nu poate fi martor în propria cauză și nu poate să fie în același timp acuzator și martor al acuzării; afirmațiile numitului B. cuprinse în sesizare și relatate ca urmare a apelării numărului de urgență 112, nu pot constitui o probă deoarece reprezintă simple susțineri ale petentului. În susținere, recurentul invocă încălcarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., și susține că, în privința petentului B., există o relație de dușmănie, iar persoana respectivă are un interes în cauză, așa cum rezultă din depoziția pe care a dat-o. Arată recurentul că instanța de disciplină nu a răspuns apărărilor corelative cuprinse în întâmpinare.

În mod nelegal, contrar prevederilor art. 315 alin. (1) pct. 2 și 3 C. proc. civ., a fost admisă proba cu martora K., soția numitului B.

În ceea ce privește martorii E. și D., recurentul-pârât susține că au un interes în cauză, audierea lor fiind nelegală în raport cu dispozițiile art. 315 alin. (3) C. proc. civ. Totodată, recurentul susține că instanța de disciplină nu a răspuns argumentelor pe care le-a invocat în acest sens referitoare la încălcarea indirectă a principiului conform căruia nimeni nu poate fi martor în propria cauză, întrucât cei doi polițiști au sesizat Inspecția Judiciară pe cale mediată, prin intermediul și de conivență cu numitul B., și nu au fost martori oculari la pretinsul atac cu apă al soților M.

Este contradictorie și străină de natura pricinii motivarea instanței de disciplină în sensul că "ulterior retragerii celor doi agenți, în perioada următoare, pârâtul procuror nu a formulat sesizarea scrisă a pretinsului abuz al organelor de ordine", în condițiile în care, deopotrivă, s-a reținut că - deși se pretinde de către cei doi polițiști că pârâtul ar fi săvârșit, la data de 24 iunie 2016, diverse contravenții la regimul normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice - nu a fost sancționat contravențional. Susține recurentul că, dacă ar fi fost întocmit un proces-verbal de contravenție, ar fi avut posibilitatea să îl conteste, iar, în procedura soluționării plângerii contravenționale, cei doi polițiști nu ar fi putut avea din punct de vedere legal calitatea martori și, în contextul concret al speței, nici soții M.

În concluzie, cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, recurentul-pârât susține că nu există nicio probă legală, care să demonstreze săvârșirea faptei dincolo de orice îndoială rezonabilă. În context, recurentul-pârât reiterează faptul că nu i-a atacat cu pistolul cu apă sub presiune pe soții M. prin introducerea acestuia în interiorul mașinii lor și nu a săvârșit fapta care i se impută de către cei doi soți, astfel că lipsește latura obiectivă a abaterii.

Instanța de disciplină a refuzat să analizeze probele în apărare, înscrisurile și înregistrările audio-video care arată locul pretinsului incident, imposibilitatea de a duce pistolul cu apă sub presiune până în stradă, efectele/urmările unei stropiri cu un astfel de pistol, temperatura din ziua respectivă și consecințele sale, împrejurări care atestă caracterul neverosimil al acuzațiilor ce i se aduc și imposibilitatea obiectivă de săvârșire a faptei imputate.

Instanța de disciplină nu a analizat și nu a valorificat depoziția soției sale, celelalte înscrisuri acceptate ca probe în cauză, în condițiile în care a respins toți ceilalți martori propuși a fi audiați în apărare fără vreo motivare care să respecte standardele impuse de art. 6 din Convenție. De asemenea, nu a analizat discrepanțele dintre declarațiile date de soții M. și cei doi polițiști, aspecte expuse pe larg și în concluziile scrise, și nu a analizat comportamentul deviant și conflictual al soților M., pentru a aprecia cu privire la buna lor credință, onestitatea și caracterul verosimil al acuzațiilor formulate.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. n) din Legea nr. 303/2004, recurentul-pârât solicită a se reține că refuzul unui magistrat de a se legitima prin prezentarea cărții de identitate organelor abilitate nu poate fi calificat drept abatere disciplinară în sensul dispozițiilor art. 99 din Legea nr. 303/2004. Extinderea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 peste limitele stabilite de legiuitor reprezintă o încălcare a atribuțiilor judecătorești, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. Recurentul-pârât reiterează faptul că nu a existat un refuz de legitimare din partea sa și că cei doi polițiști cunoșteau identitatea sa și funcția pe care o deține, aceste relații fiindu-le furnizate, cel puțin de către soții M., anterior prezentării la domiciliul său. În acest context, afirmă că cei doi polițiști nu l-au mai legitimat, astfel că nu a avut loc un refuz de legitimare, ipoteză acreditată de către cei doi agenți de poliție. Mai mult, susține recurentul că sarcina de a face dovada refuzului de legitimare incumbă organelor statului și, așa cum a stabilit și CEDO, nu sunt suficiente doar susținerile polițiștilor.

Referitor la pretinsa intervenție pentru soluționarea unei cereri personale, altfel decât în limita cadrului legal, recurentul-pârât solicită a fi avută în vedere depoziția martorului L. și critică faptul că instanța de disciplină nu a făcut nicio referire la această depoziție, contrar dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Sub acest aspect, recurentul-pârât invocă declarația martorului E. în sensul aprecierii că, în speță, comportamentul domnului A. nu a fost unul intimidant, de natură a-i afecta îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, precum și în sensul recunoașterii faptului că șeful Poliței Municipiului Arad l-a contactat și i-a transmis să ia toate măsurile legale, confirmându-se astfel susținerea martorului L.

Motivarea hotărârii atacate potrivit căreia "faptul că șefii celor doi agenți le-au cerut să-și desfășoare activitatea în conformitate cu legea, nu exclude intenția și rezultatul urmărit de pârâtul procuror care, prin comportamentul adoptat, a dorit ascunderea faptei reclamante de petentul B. prin absența unor verificări imediate și eficiente" este contradictorie cu practica instanței de disciplină, care, într-o situație aproape identică, a statuat asupra lipsei laturii obiective pe motiv că intervenția nu s-a concretizat, întrucât martorul (persoana la care s-ar fi intervenit) nu a dat curs solicitării, lipsind practic situația premisă. În speță, situația este chiar mai favorabilă pârâtului, deoarece chiar martorul la care se susține că ar fi intervenit (numitul L.) afirmă explicit și necontestat de vreo altă probă că nu a fost vorba despre nicio intervenție.

Este nelegală, contradictorie și străină pricinii motivarea că pârâtul ar fi dorit ascunderea faptei, din moment ce chiar cei doi polițiști au condus la pierderea unor probe decisive cauzei, întrucât nu au solicitat înregistrările camerelor de supraveghere poziționate pe imobilele aflate în zonă, nu au fixat fotografic presupusa stare a soților M. și a autovehiculului acestora la momentul când i-au întâlnit.

În concluzie, referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. n) din Legea nr. 303/2004, recurentul-pârât arată că anumite fapte ce îi sunt reproșate nu se circumscriu textului de lege, iar fapta constând în pretinsa intervenție în scopul obținerii unui tratament preferențial nu există, lipsind latura obiectivă și latura subiectivă a abaterii în discuție.

Sesizarea Inspecției Judiciare este nelegală, fiind lovită de nulitate, întrucât această modalitate de sesizare nu a mai fost folosită în practică, nefiind în prezența unei sesizări din oficiu, ci ca urmare a dezînvestirii organelor de poliție, sesizate inițial la numărul 112 de către numitul B. pentru săvârșirea unei contravenții. Afirmă recurentul că cercetarea contravențională a fost scoasă de pe rolul organelor de poliție, care, fără temei legal și făcând trimitere la calitatea sa de magistrat, au declinat competența în favoarea Inspecției Judiciare.

Intimata-reclamantă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, expunând argumente în combaterea criticilor formulate de recurent, în sensul menținerii ca temeinice și legale a hotărârilor ce formează obiectul recursului.

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Încheierea din 29 ianuarie 2018, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la 26 februarie 2018, când judecata cauzei a fost amânată la data de 26 martie 2018.

La termenul din 26 februarie 2018, recurentul-pârât a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45, 46, 47, 48 și 49 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare și cerere de sesizare, în temeiul art. 519 C. proc. civ., a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin Încheierea ședinței publice din 26 martie 2018, pronunțată în dosarul asociat nr. x/2017, Înalta Curte a admis cererea formulată de recurentul A. și a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45, 46, 47, 48 și 49 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Conform celor expuse în practicaua prezentei decizii, Completul de 5 judecători a respins cererea formulată de recurentul-pârât privind sesizarea Înaltei Curți în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Conform art. 499 C. proc. civ., analizând criticile formulate de recurentul-pârât A., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare.

Cu titlu prealabil, se constată că recurentul nu formulează critici explicite și distincte cu privire la încheierile premergătoare atacate.

Criticile formulate de recurentul-pârât cu privire la soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției nulității actului de sesizare a Inspecției Judiciare, dispusă prin Încheierea din 1 februarie 2017, sunt lipsite de temei.

Sub acest aspect, instanța reține că sesizarea formulată de B. și transmisă Inspecției Judiciare de către Inspectoratul de Poliție Județean Arad întrunește cerințele de sesizare prevăzute de art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, conform cărora "În cazul în care Inspecția Judiciară este titulară a acțiunii disciplinare, aceasta […] poate fi sesizată în scris și motivat de orice persoană interesată […] în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori".

De asemenea, este de observat că instanța disciplinară a avut în vedere cu just temei că modul de sesizare a Inspecției Judiciare este conform și cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1027/2012, conform cărora "Inspecția Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată de […] orice persoană interesată, în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători, procurori și magistrații-asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție".

În acord cu dispozițiile citate, petițiile formulate de B., înaintate Inspecției Judiciare de către Inspectoratul de Poliție Județean Arad, sunt formulate în scris, sunt motivate și conțin aspecte referitoare la eventuale abateri disciplinare săvârșite de un magistrat, iar faptul că aceste petiții au fost transmise Inspecției Judiciare ca urmare a dezînvestirii organelor de poliție nu este de natură a atrage nulitatea sesizării Inspecției Judiciare.

Raportat la Încheierile din 1 februarie 2017 și 8 martie 2017 în privința soluțiilor de respingere a excepției nulității cercetării disciplinare și a excepției privind nerespectarea dreptului la apărare, de respingere a solicitării pârâtului privind audierea ca martori a numiților F., G., H., I., J. și de încuviințare pentru Inspecția Judiciară a probei cu înscrisurile existente la dosar și audierea martorilor B., K., D., E. și L., criticilor recurentului li se va răspunde în cadrul considerentelor expuse în continuare referitoare la interpretarea normelor de drept material incidente, prin prisma aprecierii probatoriului administrat în cauză.

Cu caracter general, Înalta Curte are în vedere faptul că, în raport cu specificul litigiilor în materia răspunderii disciplinare a magistraților și în deplin acord cu cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârile din 21 iunie 2016 pronunțată în cauzele Tato Marinho Dos Santos Costa Alves Dos Santos și Figueiredo împotriva Portugaliei (cererile nr. 9023/13 și 78077/13) și Ramos Nunes de Carvalho E Sá împotriva Portugaliei (cererile 55391/13, 57728/13 și 74041/13), în calea de atac exercitată potrivit art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 sunt supuse analizei inclusiv criticile referitoare la temeinicia hotărârii instanței de disciplină în ceea ce privește stabilirea situației de fapt și aprecierea probatoriului administrat.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, instanța disciplinară a reținut că, pe fondul unei stări conflictuale cu familia numitului B., pârâtul, care spăla autoturismul în fața proprietății sale, utilizând pistolul cu apă sub presiune, a stropit cu intenție în interiorul autoturismului familiei respective, udându-i pe B. și K. Reținând săvârșirea abaterii disciplinare, instanța disciplinară a respins apărările pârâtului și a dat relevanță probatorie declarațiilor date de petenții B. și K., conținutului înregistrării apelului la 112, consemnărilor din fișa de intervenție la eveniment și declarațiilor agenților de poliție D. și E.

Înalta Curte constată că instanța disciplinară a dat prevalență declarațiilor soțiilor B. și K. în dauna declarației date de pârâtul procuror. În ceea ce privește conținutul înregistrării apelului la 112, consemnările din fișa de intervenție la eveniment și declarațiile agenților de poliție, acestea conțin tot informații furnizate de martorul B. (care a apelat numărul de urgență 112 și, ulterior, a relatat evenimentul agenților de poliție) și nu reprezintă declarații ale unor terțe persoane care să fi fost martori obiectivi la săvârșirea faptei reținute în sarcina magistratului.

În aceste condiții, se constată că abaterea disciplinară a fost reținută în sarcina magistratului cercetat exclusiv pe baza celor relatate de persoanele direct implicate în eveniment, respectiv soții M., care au formulat sesizarea la numărul de urgență 112 și care urmăreau sancționarea pârâtului procuror. Cu alte cuvinte, abaterea disciplinară a fost probată exclusiv pe baza aspectelor relatate de persoana care a formulat sesizarea la numărul de urgență 112, ce a stat la baza declanșării procedurii disciplinare.

În scopul lămurii obiective a tuturor circumstanțelor de fapt, este de observat faptul că, în cadrul cercetării disciplinare, nu s-a dat curs solicitării pârâtului de a fi audiate și alte persoane cu privire la aspecte precum: atitudinea pretins conflictuală a soților M.; audierea numiților N. și H. cu privire la faptul că B. a atacat persoana care îi monta contorul de gaz și, ulterior, a formulat plângere la organele de poliție; comportamentul pretins violent al numitului B. față de șoferul care îi transporta materiale de construcții;

Tot subsumat scopului de lămurire deplină și obiectivă a circumstanțelor de fapt, este de observat faptul că, în cadrul procedurii disciplinare, nu s-a procedat la identificarea și audierea persoanelor (vecini) cu care B. și K. susțin că s-au întâlnit imediat după incidentul din 24.06.2016 și cărora le-au relatat cele întâmplate .

Pe de altă parte, se constată că, în cadrul cercetării disciplinare, s-a considerat a fi utilă proba cu audierea prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad și a șefului Serviciului de Combatere a Criminalității din cadrul Poliției Arad pentru a lămuri aspecte referitoare la conduita pârâtului procuror, în timp ce probele propuse de pârât pentru a demonstra comportamentul pretins conflictual al numitului B. (audierea martorilor F., G., H., I.) au fost respinse atât în faza de cercetare disciplinară, cât și de către instanța disciplinară.

În acest context, Înalta Curte apreciază că probatoriul administrat și relevanța pe care instanța disciplinară a dat-o probelor administrate nu demonstrează, lipsit de echivoc și pe baza unor mijloace de probă nealterate de interesul persoanelor implicate în derularea incidentului, temeinicia și veridicitatea, dincolo de orice echivoc, a acuzației disciplinare aduse magistratului cercetat.

În consecință, în condițiile în care abaterea disciplinară a fost reținută în mod exclusiv pe baza declarațiilor persoanelor care s-au considerat lezate de fapta imputată magistratului cercetat, Înalta Curte apreciază că a fost încălcat principiul in dubio pro reo, atât timp cât circumstanțele de fapt nu au fost stabilite pe baza unor mijloace de probă echidistante și care să reflecte o dovadă solidă a acuzațiilor aduse pârâtului procuror, iar dispozițiile legale nu permit reevaluarea situației de fapt în recurs în baza altor probe decât cele prevăzute de art. 492 C. proc. civ., respectiv înscrisuri noi.

În contextul în care autorul sesizării - B. - și soția sa, pârâtul procuror și agenții de poliție au perceput și au relatat diferit, în funcție de percepția personală, modul de derulare a evenimentelor din 24.06.2016 și, ulterior evenimentelor, nu au mai fost întreprinse alte demersuri legale, Înalta Curte apreciază că situațiile de fapt ce formează obiectul prezentei proceduri disciplinare sunt insuficient lămurite sub aspectul circumstanțelor de fapt și nu reflectă lipsit de orice echivoc, pe baza unor mijloace de probă obiective, întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. n) din Legea nr. 303/2004, instanța disciplinară a reținut în sarcina pârâtului procuror faptul că a refuzat să se legitimeze la solicitarea agenților de poliție, refuz justificat prin invocarea calității de procuror, precum și faptul că l-a apelat pe conducătorul ierarhic superior al agenților de poliție cu scopul de a intimida și de a deturna activitatea organelor de poliție.

Se observă faptul că pârâtul procuror, în declarația dată în faza de cercetare disciplinară, a afirmat că nu a refuzat să se legitimeze, deoarece nu i s-a cerut să prezinte cartea de identitate, ci i s-a solicitat de către agenții de poliție să ia cartea de identitate și să meargă la sediul poliției pentru a da o declarație.

Referitor la faptul că magistratul l-a sunat pe comandantul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, împrejurare necontestată de către recurent, Înalta Curte constată că declarația pârâtului a fost în sensul că intenția sa a fost de a sesiza un abuz al agenților de poliție, că "nu a cerut să i se facă vreun favor personal și nu i s-a promis vreun tratament preferențial" și nu a abuzat de funcția pe care o deține. Veridicitatea aspectelor declarate de pârât este confirmată chiar de către comandantul L., care afirmă ritos că nu i s-a solicitat nici să intervină la agenții de poliție în favoarea magistratului, nici să medieze conflictul pe care magistratul îl avea cu vecinul său. În același sens, chiar agenții de poliție implicați în derularea evenimentelor au declarat faptul că superiorii lor le-au cerut să ia măsurile legale și să procedeze în așa fel încât situația să nu degenereze într-o stare conflictuală .

Astfel, din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. n) din Legea nr. 303/2004, declarațiile date de comandantul Inspectoratului de Poliție Județean Arad și de agenții de poliție nu relevă faptul că pârâtul procuror s-ar fi folosit de funcția sa pentru a obține un tratament favorabil din partea autorităților sau ar fi formulat o intervenție pentru rezolvarea intereselor sale personale.

Pentru aceste argumente, contrar celor reținute de instanța disciplinară, Înalta Curte apreciază că, în speță, nu există elementul volitiv, intențional, circumscris laturii subiective a abaterii disciplinare în discuție.

Nu pot fi primite criticile formulate de recurentul-pârât în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. în sensul că refuzul unui magistrat de a se legitima prin prezentarea cărții de identitate organelor abilitate nu poate fi calificat drept abatere disciplinară în sensul dispozițiilor art. 99 din Legea nr. 303/2004. Analiza efectuată de instanța disciplinară pentru a stabili dacă o anumită situație de fapt se încadrează în conținutul vreuneia dintre abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 constituie atributul exclusiv al instanței căreia îi revine rolul de a interpreta și de a aplica dispozițiile legale în circumstanțele de fapt ale raportului juridic dedus judecății, iar nu o situație de depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, așa cum susține recurentul.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în cererea de recurs nu sunt identificate critici referitoare la încălcarea de către instanța disciplinară a unor reguli de procedură de natură a atrage sancțiunea nulității hotărârilor atacate.

În sensul criticilor formulate de recurentul-pârât în susținerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu sunt identificate în cuprinsul hotărârilor atacate motive contradictorii ori străine de natura cauzei, astfel că nu este întemeiat acest motiv de casare. În realitate, criticile formulate de recurent din perspectiva acestui motiv de casare vizează greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material în raport cu circumstanțele de fapt și probatoriul administrat, aspecte analizate în cadrul considerentelor precedente.

Pentru toate considerentele arătate, raportat la considerentele de la pct. 31, Înalta Curte reține că probatoriul administrat nu demonstrează, în acord cu principiul in dubio pro reo, caracterul solid și lipsit de echivoc al acuzațiilor aduse pârâtului procuror din perspectiva angajării răspunderii disciplinare pentru abaterile analizate, fiind întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sub aspectul aplicării greșite a dispozițiilor art. 99 lit. a) și lit. n) din Legea nr. 303/2004. Astfel fiind, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul A., va casa hotărârile atacate și, rejudecând, va respinge acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.