ÎCCJ, Decizia nr. 117/2018

Acțiunea disciplinară Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secției pentru procurori în materie disciplinară, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pârâtei A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 99 lit. g), h), m) și t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, constând în nerespectarea de către procuror a dispozițiilor procurorului ierarhic superior, date în scris și în conformitate cu legea, nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței sau parchetului ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente, nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor și, respectiv, exercitarea funcției cu gravă neglijență.

Hotărârile instanței de disciplină Prin încheierea de ședință din data de 13 septembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, a dispus amânarea pronunțării la data de 20 septembrie 2017. Prin Hotărârea nr. 10P din 20 septembrie 2017, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, în dosarul menționat, s-a admis în parte acțiunea disciplinară formulată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva pârâtei procuror A. și, în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a aplicat acesteia sancțiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 10% pe o perioadă de 2 luni" pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. g) și h) din legea menționată. Totodată, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea disciplinară formulată de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție împotriva pârâtei procuror, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) și t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Cererile de recurs 3.1. Recursul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Împotriva Hotărârii nr. 10P din 20 septembrie 2017, pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, a declarat recurs procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând dispozițiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 și art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Titularul acțiunii disciplinare a susținut că, în ceea ce privește soluția de respingere a acțiunii disciplinare pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 alin. (1) lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, raportat la probele administrate în cauză, hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu încălcarea normelor de drept material. Reiterând situațiile factuale expuse punctual în acțiunea disciplinară din această perspectivă, recurentul a menționat, în esență, că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare menționate și că, deși există unele aspecte comune cu abaterea disciplinară disciplinare prevăzută de art. 99 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 303/2004, în realitate, ele nu se confundă, deoarece în cazul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din lege, exercitarea necorespunzătoare a funcției din motive imputabile, este mult mai pregnantă, având în vedere consecințele produse sau care s-ar putea produce. Sub aspectul laturii obiective, s-a arătat că procurorul A. și-a încălcat în mod repetat responsabilitățile judiciare, în sensul că nu a soluționat cererile formulate de părți și lucrările repartizate, nu a trimis acte la organele competente și nu s-a pronunțat cu privire la propunerile formulate de organele de poliție, atitudinea sa culpabilă conducând la încălcarea următoarelor prevederi legale: - art. 58 din C. proc. pen., în legătură cu verificarea competenței imediat după sesizare; - art. 78 - 83 din C. proc. pen., cu referire la drepturile suspectului/inculpatului, ale persoanei vătămate de a fi informați într-un termen rezonabil cu privire la obiectul dosarului, stadiul urmăririi penale; - art. 94 din C. proc. pen., cu referire la dreptul părților, al subiecților procesuali principali, de consultare a dosarului; în cursul urmăririi penale, procurorul stabilește data și durata consultării dosarului într-un termen rezonabil, putând restricționa motivat consultarea dosarului, dacă prin aceasta s-ar aduce atingere bunei desfășurări a urmăririi penale; - art. 338 din C. proc. pen., în legătură cu plângerile împotriva măsurilor sau a actelor de urmărire penală; - art. 249 - 253 din C. proc. pen., privind măsurile asigurătorii; - art. 23 alin. (5) din Ordinul nr. 12/C/2014 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu referire la termenul stabilit pentru soluționarea propunerilor de dezînvestire (cel mult 15 zile de la repartizarea dosarului); - art. 322 alin. (1) din C. proc. pen., vizând verificarea lucrărilor urmăririi penale în termenul de 15 zile de la primirea dosarului trimis de organul de cercetare penală; - art. 142 din C. proc. pen., privind punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică; - art. 172 din C. proc. pen., cu referire la dispunerea efectuării constatării tehnico-științifice sau a expertizei; Se mai consideră că pârâta procuror nu a respectat standardele de conduită profesională pentru a asigura respectarea dreptului părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, impuse de următoarele prevederi legale: - art. 21 alin. (3) din Constituția României; - art. 6 paragraf 1 din Convenția europeană a drepturilor omului; - art. 12 și art. 13 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor; - art. 10 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată; - art. 91 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată. Sub aspectul laturii subiective, s-a menționat că fapta a fost săvârșită cu forma de vinovăție a culpei, respectiv, prin nesocotirea, în mod neîndoielnic și nescuzabil, a dispozițiilor C. proc. pen. anterior menționate, magistratul dând dovadă de o lipsă de diligentă nejustificată și nescuzabilă, prin nerespectarea normelor legale. Or, nerespectarea de către magistrat a normelor C. proc. pen. a adus atingere principiului care consacră înfăptuirea corectă și în bune condiții a actului de justiție. Consideră recurentul că, în cauză, din probele administrate, rezultă că nesocotirea, din culpă, de către pârâta procuror A., a normelor de drept procesual, a avut un caracter grav, neîndoielnic și nescuzabil, pentru că lăsarea în nelucrare a cererilor, lucrărilor și plângerilor menționate în acțiunea disciplinară și încadrate în dispozițiile art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 nu a determinat doar prelungirea nejustificată a procedurilor judiciare, ci a avut consecințe mai grave. Astfel, părțile care au formulat cererile respective în cele 11 dosare penale au fost lipsite de posibilitatea de a afla stadiul soluționării dosarelor sau de a studia actele acestora, fiindu-le vătămate drepturile procesuale specifice fazei de urmărire penală. De asemenea, trimiterea cu întârziere la organele de cercetare ale poliției judiciare a ordonanței de efectuare în continuare a urmăririi penale față de suspect și a ordonanței de instituire a unui sechestru asigurător (în dosarul nr. x/2014), a rezultatului unor verificări efectuate de organele de poliție (în dosarul nr. x/2016), trimiterea cu întârziere la alte organe abilitate a ordonanței prin care s-a dispus efectuarea unui raport de constatare tehnico-științifică (în dosarul nr. x/2014) a încheierii pronunțată de instanța de judecată și a mandatului de supraveghere tehnică (în dosarul nr. x/2014), precum și pronunțarea cu întârziere asupra cererilor privind efectuarea unor constatări tehnico-științifice (în dosarele nr. x/2011 și nr. y/2015), reunirea cauzelor sau declinarea competenței de soluționare (în dosarele nr. x/2016, nr. x/P/2016, nr. x/P/2015, nr. x/P/2014 și nr. x/P/2015) și efectuarea cu întârziere a comisiilor rogatorii au determinat pierderea sau îndepărtarea momentului operativ pentru efectuarea unor acte de urmărire penală, cu efect direct asupra aflării adevărului în cauzele menționate. În concluzie, autorul acestui recurs a solicitat casarea în parte a hotărârii atacate, numai cu privire la soluția dispusă pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, admiterea acțiunii disciplinare și cu privire la această abatere disciplinară și majorarea sancțiunii disciplinare aplicate pârâtei procuror A. 3.2. Recursul procurorului A. Împotriva Încheierii de ședință din data de 13 septembrie 2017 (când instanța de disciplină a amânat pronunțarea la 20 septembrie 2017), care face parte integrantă din Hotărârea nr. 10P din 20 septembrie 2017 a Consiliului Superior al Magistraturii, doar cu privire la abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. g) si h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor, republicata, cu modificările si completările ulterioare, invocând dispozițiile art. 179 alin. (3), art. 233 alin. (1) lit. h), art. 483 - 502, raportate la art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., a declarat recurs pârâta procuror A. Recurenta a solicitat: - admiterea excepției nulității celei dintâi părți din încheierea de ședință din 13 septembrie 2017 atacată parțial, cu privire la abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. g) si h) din Legea nr. 303/2004, pe motiv că a fost dată cu încălcarea/nerespectarea dispozițiilor art. 233 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ. și, în consecință, anularea în parte a Hotărârii nr. 10P din 20 septembrie 2017 (a celei dintâi părți), din care încheierea face parte integrantă; - respingerea, ca fiind lovită de nulitate, a acțiunii disciplinare formulate împotriva sa de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. g) si h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor, republicată, cu modificările si completările ulterioare. Deși nu s-a menționat în mod explicit, prin criticile și solicitările formulate, recursul vizează și Hotărârea nr. 10P din 20 septembrie 2017 a Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la abaterile disciplinare în privința cărora acțiunea disciplinară a fost admisă. Recurenta procuror a susținut, în esență, că încheierea atacată nu respectă exigența impusă de dispozițiile art. 233 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., în sensul menționării concrete, clare, fără dubiu, a probelor administrate, aspect de natură a atrage nulitatea actului de procedură, conform art. 179 alin. (3) din același cod. Autoarea acestui recurs a menționat că aprecierea generală, formală cu privire la "probele administrate", fără a fi specificate explicit: ordonanțele prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov de infirmare a celor 14 soluții de netrimitere în judecată (în sensul de a se indica data întocmirii lor, numărul unic al fiecărui dosar, motivele infirmării soluției adoptate de procuror), dispozițiile date in scris și în conformitate cu legea, de către prim procuror (care, doar astfel, sunt obligatorii pentru procurorul de caz) și dosarele (cu număr unic) care i-au fost repartizate spre soluționare, nu putea fundamenta soluția de angajare a răspunderii sale disciplinare pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. g) si h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor, republicată, cu modificările si completările ulterioare. În plus, recurenta consideră că, în condițiile în care există neconcordanțe între perioada controlată și perioada pentru care s-a reținut că nu a respectat, din motive imputabile, dispozițiile legale referitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor și a întârziat nejustificat, în mod repetat, soluționarea unor cauze și au fost ignorate motivele întemeiate expuse în apărare, cele două abateri au fost reținute în mod nejustificat în sarcina sa. Din această perspectivă, magistratul a arătat, în esență, că o mare parte din culpă aparține conducerii unității de parchet, deoarece i-a repartizat cauze penale cunoscându-se: vechimea cauzelor nesoluționate; situația reală privind lipsa organelor de cercetare penala din I. P. J. Brașov, pentru efectuarea cercetării - urmăririi penale in anumite cauze, adică problema lipsei personalului specializat din politie cu care să se poată soluționa dosare economice de evaziune fiscală (evaluare/recuperare/restituire); lipsa personalului auxiliar din unitatea de Parchet (pensie, maternitate, transfer,delegări, promovări etc.); problema dactilografierii lucrărilor/soluțiilor procurorului, grevata de lipsa personalului auxiliar din unitatea de parchet recurenta realizând personal această activitate, cu consecința afectării timpului alocat pentru îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu. Pe de altă parte, în lipsa indicării fără dubiu, în mod clar, a probelor administrate în cauză, în opinia recurentei procuror, nu i se putea aplica vreo sancțiune, astfel încât, sancțiunea disciplinară prevăzută de art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, constând in "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 10% pe o perioadă de 2 luni", a fost dispusă în mod netemeinic si nelegal. După înregistrarea recursului la instanța de control judiciar, recurenta a depus la dosar o modificare a cererii, precizând că recursul este declarat în contradictoriu cu procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar nu cu Consiliul Superior al Magistraturii cum, în mod eronat, a indicat inițial și că, la punctul 2 din petitul cererii, înțelege să solicite respingerea acțiunii disciplinare "ca fiind neîntemeiată", în loc de "ca fiind lovită de nulitate", cum menționase.

Procedura derulată în recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din codul menționat. Având în vedere că cererile de recurs îndeplinesc cerințele de formă prevăzute de art. 486 din C. proc. civ., precum și condițiile de admisibilitate, conform prevederilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, prin încheierea din data de 12 martie 2018, în acord cu concluziile raportului, completul de filtru a respins, ca nefondată, excepția tardivității recursului declarat de recurentul - reclamant procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, invocată de recurenta - pârâtă A. și a admis în principiu recursurile deduse judecății.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, cu criticile formulate de recurente, cu apărările formulate de fiecare dintre acestea, precum și cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele care vor fi expuse în cele ce succedă. 5.1. Recursul titularului acțiunii disciplinare Criticile expuse în acest recurs, prin prisma ipotezei prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu pot fi primite. Argumentele dezvoltate de recurent în susținerea cazului de casare invocat vizează aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004, republicată, considerându-se că, în sarcina procurorului pârât, trebuia reținută distinct și săvârșirea acestei fapte. Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a doua raportat la art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, vizează exercitarea funcției cu gravă neglijență, prin nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil a normelor de drept material ori procesual. Prin dispozițiile art. 99 lit. h) din același act normativ, s-a stabilit că reprezintă abatere disciplinară nerespectarea, în mod repetat și din motive imputabile, a dispozițiilor privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor. Examinarea comparativă a celor două texte, relevă că, prin abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, republicată, s-a urmărit a se incrimina distinct ipoteza încălcării prevederilor legale vizând soluționarea cauzelor în anumite termene și cu respectarea principiului celerității. În aceste condiții, în cazul celor două incriminări, se poate stabili existența unui raport dintre general și special, întrucât, prin conținutul art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, republicată, legiuitorul dezvoltă și particularizează latura obiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din legea menționată. În speță, din perspectiva art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004, republicată, recurentul-reclamant reproșează în fapt magistratului că a prelungit în mod nejustificat durata de soluționare a dosarelor/cererilor/lucrărilor ce i-au fost repartizate de către conducerea unității de parchet, perioade cuprinse între două luni și 1 an și 5 luni de la repartizare, prin încălcarea normelor de procedură ce reglementează desfășurarea fazei de urmărire penală a procesului penal, în sensul că: nu s-a pronunțat cu privire la cereri formulate de părți, nu s-a pronunțat cu privire la propuneri ale organelor de poliție, nu a trimis diferite acte la autoritățile competente, nu a soluționat o plângere de tergiversare și alte cereri. Este adevărat că procurorul trebuie să manifeste fermitate și diligență în respectarea tuturor normelor de drept material și procesual, însă, în circumstanțele concrete ale speței, chiar dacă recurentei procuror i se poate imputa o culpă în modul în care a nesocotit prevederile legale în discuție, această încălcare a normelor de procedură nu poate fi plasată în sfera acestei abateri disciplinare, având în vedere că normele de procedură nesocotite în acest context vizează, în covârșitoarea lor majoritate, respectarea anumitor termene. Faptele au avut drept efect, în principal, nerespectarea principiului soluționării cu celeritate a respectivelor cauze, cu toate consecințele ce decurg, constituind, prin conținutul lor, elementul material al altei abateri, reglementate de norma specială. Existența raportului general - special anterior menționat impunea aplicarea normei derogatorii, deci, cu just temei, a fost atrasă răspunderea disciplinară a procurorului A. pentru nerespectarea dispozițiilor privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, regimul sancționator atras în temeiul dispozițiilor art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, republicată, fiind suficient. În atare situație, determinarea practică a normei aplicabile situației juridice concrete cu care instanța de disciplină a fost învestită s-a făcut în mod corespunzător. Încadrând în mod corect faptele, instanța de disciplină a pronunțat, sub acest aspect, o hotărâre legală, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel încât, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, acest prim recurs. În raport cu această dezlegare, se constată ca fiind neîntemeiată și solicitarea recurentului Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind reindividualizarea sancțiunii disciplinare, neexistând argumente de fapt sau de drept care să justifice o atare soluție. Relativ la criticile privind sancțiunea disciplinară aplicată procurorului A., se constată că, întrucât, așa cum s-a expus anterior, secția pentru procurori în materie disciplinară a aplicat și a interpretat corect normele de drept material incidente și a constatat că nu poate fi angajată răspunderea disciplinară a magistratului și pentru această abatere, astfel că soluționarea dată de instanța de disciplină este legală, argumentele invocate de recurent nu sunt de natură să înlăture concluziile din hotărâre și nici să justifice opinia titularului acțiunii disciplinare, în sensul că sancțiunea aplicată nu ar fi suficientă. 5.2. Recursul procurorului A. Recurenta procuror a invocat în mod explicit exclusiv motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. ce vizează o pretinsă nulitate a hotărârilor atacate, urmare a nerespectării dispozițiilor procedurale prevăzute sub această sancțiune. În cauză, însă, nu se poate reține că instanța de disciplină a încălcat reguli de procedură a căror nerespectare să atragă sancțiunea nulității. Chiar dacă, sub imperiul acestui motiv de recurs, se includ cele mai variate neregularități de ordin procedural, care privesc atât nesocotirea normelor de ordine publică, precum și a celor stabilite în interesul exclusiv al părților, pretinsele neregularități menționate de recurenta-pârâtă nu se circumscriu acestui motiv de recurs. Contrar celor susținute de autoare, examinarea cauzei și pronunțarea încheierii și a hotărârii atacate s-au realizat de către instanța disciplinară cu respectarea dispozițiilor procedurale incidente. Cât privește încheierea din data de 13 septembrie 2017, trebuie menționat, în primul rând, că prin respectivul act procedural, s-au consemnat dezbaterile pe fondul acțiunii disciplinare, fiind dispusă amânarea pronunțării hotărârii. În atare situație, încheierea menționată face parte integrantă din hotărârea pronunțată în cauză, astfel încât, mențiunile cuprinse în aceste două acte procedurale se completează. Prin urmare, se constată că, prin conținutul lor comun, atât încheierea din 13 septembrie 2017, cât și hotărârea din 20 septembrie 2017, pronunțate în cauză, satisfac atât exigențele dispozițiilor art. 233 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., invocate de recurentă, cât și pe cele ale art. 50 din Legea nr. 317/2004, art. 389 și art. 425 din codul menționat, prevederi care sunt, de asemenea, incidente. Pe de altă parte, este de observat că, în încheierea supusă cenzurii, contrar susținerilor recurente, referirea la probele administrate la respectivul termen este neîndoielnică, fiind consemnată concret depunerea la dosar a relațiilor solicitate de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, probă dispusă din oficiu de instanța de disciplină la termenul anterior. Or, acest aspect infirmă susținerile subiective ale recurentei privind lipsa de claritate a respectivei mențiuni și, ca atare, nu este de natură a produce părții o vătămare, care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea celor două hotărâri atacate, în condițiile în care, s-a precizat explicit că acele înscrisuri vizează activitatea pârâtei procuror în perioada 2015 - aprilie 2017, ele au fost comunicate părților și au fost examinate, alături de celelalte dovezi administrate, în contextul analizei pe fond a cauzei. Pentru considerentele expuse anterior, se constată că nu poate fi reținută existența vreunei nulități, care să facă aplicabile dispozițiile art. 179 alin. (3) din C. proc. civ., menționate de autoarea recursului. Prin urmare, nu sun îndeplinite condițiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. Pornind de la acest motiv de nulitate, formulat pe cale de excepție, recurenta a extins criticile la fondul soluției pronunțate, în ceea ce privește admiterea în parte a acțiunii disciplinare. Deși nu este indicat în mod expres un alt motiv de casare, examinarea aspectelor învederate relevă faptul că autoarea recursului a avut în vedere și ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv cazul în care "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material". Cu toate că nu sunt specificate explicit normele de drept material care ar fi fost încălcate sau greșit aplicate cu ocazia pronunțării soluției sau în cursul judecății, fiind doar invocate generic dispozițiile din Legea nr. 303/2004, republicată, în realitate, criticile formulate vizează modul în care, raportând probele administrate, precum și situația de fapt reținută la dispozițiile incriminatorii invocate, instanța de fond a reținut în sarcina procurorului recurent săvârșirea a două abateri disciplinare. În mod temeinic și legal, însă, instanța de disciplină a constatat că, în cauză, subzistă elementele constitutive ale celor două abateri disciplinare cu privire la care a fost admisă acțiunea disciplinară. Astfel, cu privire la prima abatere disciplinară, cea prevăzută de art. 99 lit. g) din Legea nr. 303/2004, republicată, constând în "nerespectarea de către procuror a dispozițiilor procurorului ierarhic superior, date în scris și în conformitate cu legea", situația factuală reținută de instanța de fond, raportată la dispozițiile legale aplicabile în cauză, a condus firesc la concluzia existenței atât a laturii obiective, cât și a laturii subiective a abaterii disciplinare. Sub aspectul laturii obiective, cu just temei, secția pentru procurori a reținut că pârâta procuror nu a respectat dispozițiile procurorului ierarhic superior, date în scris și în conformitate cu legea, cuprinse în ordonanțele de infirmare a soluțiilor în dosarele penale nr. x/2011, x/P/2013, x/P/2013, x/P/2014, x/P/2014, x/P/2014, x/P/2014, x/P/2015, x/P/2015, x/P/2015, x/P/2015, x/P/2015, x/P/2016 și x/P/2016 precum și termenele de soluționare a dosarelor penale nr. x/2014, x/P/2016, x/P/2016, x/P/2016, x/P/2016, x/P/2015, x/P/2016, x/P/2016, x/P/2013, x/P/2015, x/P/2013, x/P/2014, x/P/2016, x/P/2015, astfel cum au fost stabilite de către conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov tot în cadrul ordonanțelor de infirmare a soluțiilor. În condițiile în care, probele administrate au relevat că soluțiile dispuse de magistrat în dosarele menționate au fost infirmate motivat de către conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, întrucât s-a constatat că acestea erau netemeinice și nelegale, fiind date cu nerespectarea dispozițiilor legale care reglementează faza de urmărire penală a procesului penal, respectiv nu a fost stabilită cu exactitate situația de fapt, modalitatea concretă de comitere a faptelor, nu s-a realizat o anchetă efectivă, nu s-a dispus efectuarea de expertize, nu s-au efectuat cercetări cu privire la infracțiunile în raport cu care s-au adoptat soluțiile, cercetările au fost incomplete etc., soluția instanței de disciplină din această perspectivă se vădește a fi corectă. Instanța de disciplină a constatat, de asemenea, în mod just, că deși, în urma infirmării soluțiilor, prin ordonanțele respective au fost stabilite în concret obligațiile profesionale ce îi reveneau procurorului A., aceasta nu s-a conformat celor dispuse de procurorul ierarhic superior și nici nu și-a motivat neaducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse, existând chiar situații în care, de mai multe ori, în mai multe dosare, soluțiile dispuse de magistrat au fost din nou infirmate. Astfel, în 8 dosare din cele infirmate, pârâta procuror nu a respectat nici termenele stabilite de procurorul ierarhic superior prin ordonanțele de infirmare a soluțiilor, lăsând cauzele în nelucrare prin neefectuarea niciunui act de urmărire penală, ceea ce a determinat conducerea să repartizeze cauzele altui procuror, iar, ulterior, au mai fost identificate și dosarele nr. x/2016, nr. x/P/2016, nr. x/P/2016, nr. x/P/2016, nr. x/P/2015 și nr. x/P/2016, în care pârâta procuror nu a respectat termenele stabilite de procurorul ierarhic superior pentru dispunerea unei soluții, precum și dosarele nr. x/2014, x/P/2016 și x/P/2015, în care au fost stabilite de către procurorul ierarhic superior două sau trei termene de soluționare succesive, care au fost ignorate de procurorul A.. Această stare de fapt, bine stabilită de Secția pentru procurori și necontestată în materialitatea sa de către recurenta procuror, confirmă și concluziile privind existența celorlalte elemente constitutive ale abaterii respective, privind latura subiectivă, urmările prejudiciabile și legătura de cauzalitate, refuzul magistratului de a respecta dispozițiile procurorului ierarhic superior, cuprinse în ordonanțele de infirmare, precum și termenele stabilite, fiind neechivoc, prin nesocotirea obligațiilor instituite în sarcina sa, procurorul acceptând posibilitatea afectării principiul subordonării ierarhice și temporizarea procedurilor judiciare. Cât privește împrejurările de fapt invocate în apărare, care nu sunt de natură să înfrângă caracterul obligatoriu al dispozițiilor procurorului ierarhic superior și conformitatea acestora cu legea, acestea au fost avute în vedere de instanța de fond, care, pe bună dreptate, raportat la circumstanțele speței și la valoarea socială ocrotită, a apreciat că nu sunt de natură a înlătura răspunderea disciplinară a procurorului. Relativ la a doua abatere disciplinară reținută, prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, republicată, argumentele dezvoltate de autoarea recursului au în vedere, în esență, neîntrunirea situației premisă privind caracterul imputabil, sub aspectul laturii subiective. Aceste susțineri nu pot fi reținute. În ceea ce privește fapta prevăzută de textul legal menționat, legiuitorul a stabilit că reprezintă abatere disciplinară "nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile", faptele demonstrate în fața instanței de fond constituie latura obiectivă pentru ambele variante reglementate de lege. Referitor la existența faptei reținute sub acest aspect în sarcina procurorului A., se constată că Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, ca instanță de disciplină, a stabilit în mod just prezența laturii obiective, probele reliefând clar și concordant existența conduitei imputabile a recurentei, precum și a vinovăției și a urmărilor prejudiciabile. Astfel, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei a rezultat indubitabil că pârâta procuror a lăsat în nelucrare: - un număr de 7 dosare penale, perioade cuprinse între 3 luni - 2 ani și două luni, - un număr de 5 dosare penale în regim de urmărire penală proprie, perioade cuprinse între 3 luni - 1 an și 9 luni, - un număr de 6 lucrări, perioade cuprinse între 6 luni - 10 luni, - un număr de 18 dosare penale care nu au fost trimise organelor de poliție în vederea administrării probatoriului, procedurile judiciare fiind depășite între 15 zile - 5 luni, - un număr de 14 cereri, perioade cuprinse între o lună - două luni, - într-un număr de 7 dosare nu s-a pronunțat cu privire la propunerile organelor de poliție judiciară sau ale altor unități de parchet, perioade cuprinse între două luni - 1 an și 5 luni, - într-un număr de 6 dosare nu a înaintat organelor competente actele procedurale și procesuale întocmite, perioade cuprinse între două luni - 1 an și 1 lună, - două lucrări având ca obiect comisii rogatorii - 1 an de la repartizare. Situația de fapt anterior expusă și, în mare parte, neinfirmată de către recurentă, constând într-o pasivitate evidentă și într-o exercitare necorespunzătoare a atribuțiilor judiciare pe perioade mari de timp, denotă încălcarea îndatoririlor profesionale de către recurenta procuror, neavând relevanță, din această perspectivă, o pretinsă neconcordanță între perioadele controlate (dedusă doar din faptul că, în circumstanțiere, s-au făcut referiri și la unele soluții adoptate anterior perioadei cercetate, care s-au reluat și au fost infirmate ulterior), pretinsele cauze "obiective" expuse punctual de către magistrat și opinia acestuia, în sensul că, o mare parte din culpă, ar aparține conducerii unității de parchet pentru că i-a repartizat anumite cauze penale. Pe de altă parte, este de remarcat că, la aprecierea conduitei procurorului A., ca fiind rezultatul unei modalități de lucru imputabile, instanța de disciplină a avut în vedere, pe lângă elementul material al abaterii disciplinare - care se concretizează într-o inacțiune neconformă cu îndatoririle profesionale - și analiza factorilor care au determinat și, respectiv, a condițiilor în care s-a produs conduita culpabilă, într-o manieră repetitivă, a recurentei. Argumentele cu caracter de generalitate, prezentate de autoarea recursului în susținerea cauzelor obiective - volumul de activitate, complexitatea anumitor cauze, lipsa personalului, în special lipsa personalului auxiliar din unitatea de parchet și a personalului specializat din poliție pentru infracțiunile economice - au fost analizate, prin raportare și la ceilalți colegi procurori. Pe bună dreptate, raportat la numărul foarte mare de cauze, la durata mare a întârzierilor și la întregul context în care s-au desfășurat faptele, instanța de disciplină a apreciat că acestea nu sunt de natură să justifice modul de lucru defectuos în care atribuțiile judiciare s-au exercitat necorespunzător, fiind inapte să înlăture existența abaterii disciplinare, ci prezintă relevanță în ceea ce privește individualizarea sancțiunii disciplinare. Prin maniera sa de lucru, astfel cum a fost corect reținută și argumentată de instanța de disciplină, magistratul în cauză a fost cel care a tergiversat procedura de soluționare a cauzelor, o consecință a acestor fapte, pe care recurenta încearcă să o minimalizeze fiind încălcarea dreptului la soluționarea cauzei cu celeritate și într-un termen rezonabil, prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, aspect ce nu poate fi pierdut din vedere la stabilirea răspunderii disciplinare a procurorului. În acest context, se constată că și aserțiunilor recurentei, privind cauzele extrinseci care ar fi determinat, în opinia sa, starea de fapt respectivă, le lipsește relevanța juridică invocată de autoarea căii de atac, în situația în care valoarea socială ocrotită o reprezintă relațiile sociale referitoare la justiție, atât în sens restrâns, cât și în sensul larg ala acestei noțiuni, aceste relații transpunându-se în îndatoriri profesionale și deontologice ale procurorului. Pasivitatea și lipsa de diligență și de eficiență în nerespectarea dispozițiilor legale sau administrative, de care a dat dovadă magistratul în situațiile analizate, denotă existența factorului intelectiv și volitiv ce conturează vinovăția, ca element subiectiv al acestei abateri. Se constată, așadar, că faptele reproșate recurentei procuror intră în sfera de reglementare a dispozițiilor art. 99 lit. g) și h) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, după cum în mod just a fost reținut de către instanța de disciplină, prin hotărârea atacată fiind reliefate corect existența faptelor, a conduitei ilicite, a vinovăției, a urmărilor prejudiciabile și a legăturilor de cauzalitate dintre faptele ilicite și rezultatele produse, ceea ce susține legalitatea încadrării lor în abaterile disciplinare prevăzute de textele legale menționate. Cum toate motivele invocate de recurenți s-au dovedit neîntemeiate, pentru considerentele expuse și în baza dispozițiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) teza a doua din C. proc. civ., se vor respinge, ca nefondate, recursurile deduse judecății.