ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3277/2016

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal sub nr. 1639/3/2016, reclamantul Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară - CENAFER a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane" Regiunea București - Ilfov, anularea Deciziei nr. 31 din 30 iunie 2015 emisă de pârât și implicit a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 04 mai 2015, precum și exonerarea sa de la plata sumei de 120.031,15 RON, cu cheltuieli de judecată. Reclamantul a solicitat și suspendarea tuturor formelor de executare ce decurg din emiterea actului administrativ atacat, până la soluționarea cauzei.

Prin sentința nr. 3439 din 26 mai 2016, Tribunalul București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că în cauză s-a solicitat anularea unor acte administrative emise de o autoritate publică centrală, care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, or, potrivit art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, actualizată, toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 19.07.2016.

La data de 20.09.2016 a fost înregistrat pe rolul Curții și dosar nr. x/2016, conexat de Tribunalul București, prin încheierea de ședință din data de 06.09.2016, la dosar nr. x/2016, în care au calitatea de părți reclamantul CENAFER, pârâtul OIRPOSDRU București-Ilfov și chematul în garanție Ministerul Fondurilor Europene, iar obiectul cauzei îl reprezintă anularea Deciziei nr. 34 din 29 iulie 2015 emisă de pârât și implicit a scrisorii de informare nr. 7122 din 18 iunie 2015, cu consecința exonerării reclamantului de la plata sumei de 120.031,15 RON, precum și suspendarea tuturor formelor de executare întreprinse în baza actului atacat, până la soluționarea cauzei, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2734 din 26 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară - CENAFER, pe pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru POSDRU Regiunea București - Ilfov și pe chematul în garanție Ministerul Fondurilor Europene prin Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că, întrucât actele atacate emană nu de la o autoritate centrală, ci de la o autoritate regională, asimilată, raportat la aria sa de competență, celor locale și județene, competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine secției de contencios administrativ a tribunalului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Reglementând obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ, Legea nr. 554/2004 prevede, prin art. 8 alin. (2) și (3), că instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea și încetarea contractului administrativ, având în vedere regula după care, în astfel de situații, principiul libertății contractuale este subordonat principiului priorității interesului public.

Contractul administrativ nu este definit de acest act normativ, legiuitorul limitându-se să asimileze, prin art. 2 lit. c), teza a II-a, actelor administrative în sensul acestei legi, anumite contracte încheiate de autoritățile publice în funcție de obiectul lor, respectiv a celor ce privesc punerea în valoare a bunurilor proprietate publică (realizată, de regulă, prin contracte de concesiune, de închiriere sau de administrare a unor bunuri publice), executarea lucrărilor de interes public (ex. parteneriat public - privat pentru concesiunea de lucrări, prestarea serviciilor publice (concesiune, delegare de gestiune), achizițiile publice, precum și alte categorii de contracte administrative care pot fi expres prevăzute prin legi speciale.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

Potrivit art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:

"Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel".

Înalta Curte reține că în procedura reglementată de O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau fondurilor publice naționale aferente acestora, în baza cărora au fost emise actele contestate, competența materială a instanței de contencios administrativ este stabilită exclusiv în raport de nivelul autorității publice care emite actul administrativ, în condițiile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 76/2012, fără a mai fi pusă în discuție valoarea și natura creanței în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din lege, privind competența materială comună în materia contenciosului administrativ.

Art. 10 alin. (11) instituie așadar o renunțare la criteriul valoric în determinarea competenței și o revenire la criteriului rangului autorității emitente.

Însă, în prezenta cauză, astfel cum a reținut și Curtea de apel, prin cele două acțiuni conexate s-a solicitat anularea unor acte administrative privind finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene emise de OIR POSDRU Regiunea București-Ilfov, care privesc o creanță bugetară în sumă de 120.031,15 RON stabilită în sarcina reclamantului.

După cum se observă, actele atacate nu emană de la o autoritate centrală, ci de la o autoritate regională, asimilată celor locale și județene în raport de aria sa de competență.

Drept urmare, în cauza de față nu sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004 deoarece obiectul acțiunii privește acte emise de Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea București-Ilfov, care se înfățișează ca o autoritate publică asimilată autorităților locale, astfel că litigiile privind anularea actelor emise de această autoritate având ca obiect sume reprezentând finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene sunt de competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale tribunalelor, în primă instanță.

După cum bine a remarcat curtea de apel în motivarea soluției de declinare a competenței, împrejurarea că OIR POSDRU București-Ilfov a acționat în baza unui acord de delegare de funcții încheiat cu AM POSDRU prezintă relevanță exclusiv din perspectiva verificării competenței de emitere a actului, iar existența delegării este lipsită de orice relevanță pentru stabilirea autorității care are calitatea de emitent al actului contestat, pentru stabilirea rangului acesteia și, pe cale de consecință, pentru determinarea instanței competente teritorial. Ca efect al delegării de competență, autoritatea publică dobândește o capacitate administrativă proprie și nu se poate considera că, în exercitarea atribuțiilor astfel dobândite, se înfățișează ca un simplu mandatar.

Ca atare, în speță fiind supuse cenzurii acte administrative emise de o autoritate publică locală, competența se va stabili în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, prin aplicarea criteriului rangului autorității emitente.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară, pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru POSDRU Regiunea București-Ilfov și chematul în garanție Ministerul Fondurilor Europene, prin Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2016.