ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2488/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În data de 27 mai 2016, în cadrul Dosarului de recurs nr. x/2014 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, recurenta reclamantă Asociația A. Obor, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (1), (2) sau (3) din Legea nr. 47/1992, a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu privire la: Excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 12 alin. (1), alin. (2) și alin. (31) - introdus ulterior, cu referire la Ordonanța nr. 16/2002, redefinite și completate prin art. 4 lit. a) din Legea nr. 178/2010 - a parteneriatului public-privat, cu raportare la piețele publice deținute în administrare de autoritatea publică locală.

Prin încheierea pronunțată în data de 31 martie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus: - respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă; - respingerea excepției lipsei de interes a recursului formulat de Asociația A. Obor ca neîntemeiat; - respingerea excepției inadmisibilității excepției de inadmisibilitate ca neîntemeiată; - respingerea excepțiilor inadmisibilității acțiunii și recursului formulate de recurentul Asociația A. Obor și a inadmisibilității cererii de intervenție în interes propriu și recursului formulat de Fundația B. ca neîntemeiate.

Prin aceeași încheiere a fost respinsă cererea de înfățișare înscrisuri ca neconcludentă și a fixat termen de judecată a cauzei pe fond la 19 mai 2017, C.7 Recurs, ora 9:00, cu citare părți.

Pentru a respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă, instanța a reținut următoarele:

Recurenta reclamantă Asociația A. Obor, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (1), (2) sau (3) din Legea nr. 47/1992, a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu privire la: Excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 12 alin. (1), alin. (2) și alin. (31) - introdus ulterior, cu referire la Ordonanța nr. 16/2002, redefinite și completate prin art. 4 lit. a) din Legea nr. 178/2010 - a parteneriatului public-privat, cu raportare la piețele publice deținute în administrare de autoritatea publică locală.

S-au depus puncte de vedere de către recurenta pârâtă Administrația Piețelor Sector 2, recurenta intervenientă SC C.&Complex Comercial SA, intimatul pârât Consiliul Local al Sectorului 2 București, recurentul pârât Primarul Sectorului 2 București, care au solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Curtea de Apel București a reținut că prin excepția de neconstituționalitate formulată, recurentă - reclamantă a criticat următoarele dispoziții legale (în prezent abrogate): art. 12 alin. (1), alin. (2) și alin. (31) din O.G. nr. 16/2002, raportat la dispozițiile art. 9 din Constituția României - Sindicatele, patronatele și asociațiile profesionale; art. 16 - Egalitatea în drepturi; art. 23 alin. (12) - Libertatea individuală: (12) Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii; art. 29 - Libertatea conștiinței; art. 30 alin. (6) - Libertatea de exprimare: (6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine; art. 31 - Dreptul la informație; art. 35 - Dreptul la mediu sănătos; art. 39 - Libertatea întrunirilor; art. 41 - Munca și protecția socială a munci; art. 45 - Libertatea economică; art. 47 alin. (6) - Nivelul de trai:(1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent; art. 52 - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică; art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți; art. 135 - Economia.

În cauză Curtea a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate statuate prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, dat fiind că motivele invocate de recurenta-reclamantă sunt chestiuni care se referă la interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale, iar nu la neconstituționalitatea acestora.

S-a observat că însăși recurenta-reclamantă a susținut în motivarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, faptul că excepția de neconstituționalitate a prevederilor din Legea nr. 178/2010 - a parteneriatului public-privat (care completează Ordonanța Guvernului nr. 16/2002 privind contractele de parteneriat public privat) cu raportare la piețele publice deținute în administrare de autoritatea publică locală, este invocată pentru că, prin aplicarea acestei legi la întocmirea contractelor de parteneriat public privat - se continuă să se lasă loc de interpretare și motivare.

S-a mai reținut că, în opinia Asociației A. Obor prevederile Legii nr. 178/2010 lasă loc de interpretare și motivare la întocmirea contractelor de parteneriat public privat de către autoritatea publică locală, cu aplicabilitate în atribuirea piețelor publice, considerate ca orice bun public dat spre exploatare către un partener privat. O astfel de procedură de atribuire a piețelor publice către un investitor privat - bazată pe un contract de parteneriat public privat întocmit la secret, care poate admite introducerea de clauze după bunul plac al unei administrații publice locale, elimină orice formă de consultare cu agenții comerciali asupra specificului și utilităților cuprinse într-o piață publică și duce la îngrădirea unor drepturi prevăzute de Constituția României atât pentru agenții comerciali cât și pentru populație.

Curtea a constatat că, recurenta are în vedere încălcarea prevederilor constituționale prin intermediul contractului de parteneriat, iar nu încălcarea acestora de către dispozițiile legale atacate.

Așa fiind, Curtea a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs, în termenul legal, reclamanta Asociației A. Obor, care a susținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică pentru, următoarele argumente:

(i) Excepția de neconstituționalitate rezultă din încălcarea dreptului constituțional de folosința a domeniului public - art. 136 alin. (4) din Constituția României privind Proprietatea publica, prin "reinterpretarea" unor prevederi contradictorii existente la O.G. nr. 16/2002 (intre prevederile din art. 1, art. 2 lit. a), art. 12 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (31). Domeniul public poate fi exploatat doar limitativ, proprietatea publica este garantată și ocrotită prin lege și aparține statului sau unităților administrativ teritoriale;

(ii) Curtea de Apel București a reținut în mod eronat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale cu privire la prevederile art. 12 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (31) din O. G. nr. 16/2002;

(iii) Hotărârea este netemeinică, deoarece s-a constatat în mod eronat că cererea de sesizare a recurentei-reclamante se referă la dispozițiile Legii nr. 178/2010 a parteneriatului public privat, și mai mult că aceasta se întemeiază pe necesitatea lămuririi modalităților de aplicare a acestor prevederi la întocmirea contractelor de parteneriat public privat. Mai mult din cererea de sesizare formulată de recurenta-reclamantă, aceasta a atacat neconstituționalitatea prevederilor art. 12 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (31) din O. G. nr. 16/2002, și nu prevederile Legii nr. 178/2010. Acestea sunt menționate tocmai pentru a sublinia instanței de judecată văditul caracter neconstituțional al art. 12 alin. (1), alin. (2) și alin. (31) din 0. G. nr. 16/2002, care a determinat legiuitorul să reglementeze printr-un act normativ separat. Legea nr. 178/2010, procedura de întocmire a unui contract de parteneriat public privat, tocmai pentru a elimina viciul de constituționalitate în care această procedura se afla, prin aplicarea unor norme legale contrare Constituției. Dispozițiile art. 12 din O.G. nr. 16/2002 au fost astfel redefinite și completate, în concordanță cu prevederile constituționale;

(iv) în motivarea soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă, Curtea de Apel București a arătat în mod greșit că obiectul acesteia îl constituie prevederile Legii nr. 178/2010;

(v) Curtea de Apel București a omis să analizeze toate motivele de neconstituționalitate ale unor prevederi contradictorii existente la O.G. nr. 16/2002 (intre prevederile din art. 1, art. 2 lit. a), art. 12 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (31), prezentate de AFNO în cererea de sesizare, limitându-se a își întemeia soluția pe două considerente neîntemeiate, vădit eronate și chiar contradictorii;

(v) Neconstituționalitatea unui text de lege este dată de contradicția dintre dispoziția legală și un principiu constituțional.

(vi) Soluția pronunțată de Curtea de Apel București este nemotivată și neîntemeiată, considerentele menționate nu sunt conforme susținerilor recurentei-reclamante. Motivarea instanței de judecată este incompletă, aceasta limitându-se să enumere dispozițiile legale invocate de recurentă ca în final să rețină în mod sumar că obiectul prezentei este reprezentat de o problemă de aplicare, respectiv interpretare a legii.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce vor fi în continuare arătate:

Recurenta-reclamantă Asociația A. Obor a declarat recurs, criticând încheierea pronunțată de instanța de fond doar sub aspectul soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor de la art. 12 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (31) din Ordonanța nr. 16/2002, redefinite și completate prin art. 4 lit. a) din Legea nr. 178/2010 - a parteneriatului public-privat, cu raportare la piețele publice deținute în administrare de autoritatea publică locală, întrucât încalcă următoarele prevederi constituționale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 30 alin. (6) privind libertatea de exprimare, art. 31 privind dreptul la informație, art. 35 privind dreptul la un mediu sănătos, art. 41 privind munca și protecția socială a muncii, art. 45 privind libertatea economica, art. 47 alin. (6) privind nivelul de trai, art. 52 din Constituția României, privind dreptul unei persoane vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 135 privind economia din Constituția României, precum și dispozițiile altor acte normative, precum art. 9 alin. (1) coroborat cu art. 5 alin. (1) lit. g) din Legea concurentei nr. 21/1996, art. 216 din Legea nr. 215/2001, art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003, art. 59 - 61 din Legea nr. 350/2001, reglementările Ghidului GM-01-2000, Legea nr. 52/2003, etc.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În analiza condițiilor enumerate anterior, instanța constată că excepția a fost invocată de recurenta-reclamantă Asociația A. Obor, fără ca textele criticate să fi fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția de neconstituționalitate trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Condiția legăturii cu cauza nu poate fi analizată în general, ci în concret, în funcție de incidența prevederilor a căror constituționalitate se contestă, deci influența asupra soluționării cauzei.

Pentru a admite cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale.

Simpla invocare a neconstituționalității dispozițiilor din legi sau ordonanțe nu este adecvată atâta timp cât recurenta-reclamantă s-a raportat doar formal la prevederile din Constituție, fără a argumenta în ce constă legătura textelor în discuție cu prevederile constituționale și care este neconcordanța dintre ele și textul legii fundamentale.

Neconstituționalitatea unui text de lege este dată de contradicția dintre dispoziția legală și un principiu sau o prevedere constituțională. Or, în cauză, o asemenea contradicție a fost invocată, dar nu a fost motivată.

Recurenta-reclamantă face doar o trimitere generică la dispozițiile constituționale prezumat încălcate, respectiv: art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 30 alin. (6) privind libertatea de exprimare, art. 31 privind dreptul la informație, art. 35 privind dreptul la un mediu sănătos, art. 41 privind munca și protecția socială a muncii, art. 45 privind libertatea economică, art. 47 alin. (6) privind nivelul de trai, art. 52 din Constituția României, privind dreptul unei persoane vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 135 privind economia din Constituția României.

În concluzie, în cauza de față nu există o legătură între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu aduce argumente de nelegalitate a încheierii recurate, înțelegând să reitereze argumentele formulate în fața instanței de fond în susținerea excepției de neconstituționalitate invocate.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile recurentei-reclamante sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond cu privire la soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale este legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material.

Totodată, Înalta Curte reține că încheierea atacată răspunde exigențelor impuse de art. 261 C. proc. civ. (1865) și art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil. Încheierea cuprinde motivele pe care se sprijină - soluția pronunțată de instanța de fond fiind argumentată în cuprinsul considerentelor, iar motivele invocate de reclamantă în cuprinsul cererii de sesizare a Curții Constituționale sunt, în esență, analizate, chiar dacă într-o manieră sintetică.

În consecință, apreciind că soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a disp. art. 12 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (31) din Ordonanța nr. 16/2002, este legală, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Asociația A. Obor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Asociația A. Obor împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale dispusă prin încheierea din 31 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM