ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3481/2017

Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Asociația "Depresiunea Horezu" a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar pentru programul Operațional Sectorial Dezvoltarea resurselor umane Regiunea Sud - Vest Oltenia (OIRPOSDRU), anularea parțială a Proceselor-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. CCSN 556 din 07 octombrie 2014 și nr. 9017 din 27 octombrie 2014, anume punctul 3 referitor la neeligibilitatea cheltuielilor salariale în valoare de 141. 876 RON; anularea Deciziei de soluționare a contestației administrative nr. 51 din 03 decembrie 2014; anularea parțială a prevederilor Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. 9579 din 10 noiembrie 2014, anume punctul A1 privind neeligibilitatea cheltuielilor salariale în valoare de 329.822 RON și punctul B privind neeligibilitatea cheltuielilor cu subvenții (ajutoare) și burse în sumă în sumă de 155.151 RON; anularea Răspunsului nr. 11352 din 18 decembrie 2014 la contestația reclamantei; anularea Deciziei de recuperare a prefinanțării nr. 9731 din 12 noiembrie 2014; anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 340 din 12 ianuarie 2015. Totodată, a solicitat și suspendarea executării Deciziei de recuperare a prefinanțării nr. 9731 din 12 noiembrie 2014 până la soluționarea definitivă a cauzei și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 97 din 17 iunie 2015, a constatat ca rămasă fără obiect excepția de inadmisibilitate a cererii de suspendare, invocată de pârât, pentru neplata cauțiunii și a respins, ca neîntemeiată, excepția de inadmisibilitate a cererii de anulare parțială a Scrisorii de informare, invocată de pârât. Totodată, a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării Deciziei de recuperare a prefinanțării nr. 9731 din 12 noiembrie 2014, formulată de reclamantă. De asemenea, a respins, ca neîntemeiată, cererea de anulare parțială a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 27 octombrie 2014, de anulare a Deciziei de soluționare contestației administrative nr. 51 din 03 decembrie 2014, de anulare parțială a prevederilor Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. 9579 din 10 noiembrie 2014, de anulare a Răspunsului nr. 11352 din 18 decembrie 2014, de anulare a Deciziei de recuperare a prefinanțării nr. 9731 din 12 noiembrie 2014 și de anulare a Deciziei de soluționare a contestației nr. 340 din 12 ianuarie 2015, formulată de reclamantă. Prin aceeași sentință, a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în garanție formulată de pârât în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane și a dispus, din oficiu, restituirea către reclamantă a cauțiunii de 25.500 RON.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Asociația "Depresiunea Horezu", invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta a susținut, în esență, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și este contradictorie, fiind dată și cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. În temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6, recurenta consideră hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală sub aspectul (ne)motivării și soluționării contradictorii a capătului de cerere referitor la declararea neeligibilității cheltuielilor salariale cu experții pe termen lung. Astfel, în soluționarea excepției de inadmisibilitate a acestui capăt de cerere, invocată de pârâtă, instanța de fond a respins-o ca fiind neîntemeiată întrucât "se constată că în cuprinsul scrisorii respective, este vizată și suma de 329.822 RON, solicitată de reclamantă in cadrul cererii de rambursare finală (CR6). Chiar dacă argumentele pârâtului de respingere a solicitării reclamantei au fost in sensul că suma respectivă a fost deja declarată neeligibilă la CR3 și CR4, Curtea constată că reclamanta este în drept să conteste în acțiunea de fața legalitatea și temeinicia susțineri/or pârâtului" (a se vedea în acest sens pag. 5, aliniat 10 din Sentința atacată), însă, în mod surprinzător și contradictoriu, instanța de fond, în soluționarea pe fond a capătului II de cerere revine asupra propriei opinii mai sus expuse și apreciază că întrucât reclamanta nu a contestat in justiție actele pârâtului cu privire la respingerea de la rambursare în cadrul CR3 și CR4 a cheltuielilor respective (n.n. suma de 329.822 RON reprezentând cheltuieli salariale,) "și cum reclamanta a solicitat rambursarea lor și în cadrul CR6 finală, în mod corect a stabilit pârâtul că nu se poate reveni asupra actelor anterioare și nu se poate dispune rambursarea sumei respective". În același context, criticile de nelegalitate vizează aprecierile instanței de fond cu privire la posibilitatea de revenire asupra actelor anterioare emise de către pârâtă. Astfel, instanța de fond împărtășind susținerile pârâtei și în contradictoriu cu propriile concluzii mai sus expuse, apreciază că în ceea ce privește suma de 329.822 RON respinsă la rambursare prin CR3 și CR4, nu se mai poate reveni asupra acesteia (respectiv nu se mai poate cere rambursarea acesteia de către recurenta-reclamantă) dar cu privire la aceeași categorie de cheltuieli (cheltuieli salariale), admise la rambursare prin CR2, admite că pârâta poate reveni, le poate declara neeligibile post rambursare și chiar poate cere recuperarea acestora (a se vedea în acest sens pag. 7, alin. (2) din sentința atacată), aspect care, pe lângă contradictorialitate, creează și o situație de inegalitate de tratament între cele două părți contractuale. Se mai susține că în contra prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b), în considerentele sentinței instanța de fond s-a rezumat la a achiesa la cererile și argumentațiile intimatei - pârâte, fără a indica și motivele pentru care a înlăturat motivele/argumentele de fapt și de drept ale recurentei. În temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8, recurenta a considerat hotărârea instanței de fond ca fiind criticabilă și sub aspectul încălcării sau aplicării greșite a normelor de drept material. În acest sens, s-a arătat că deși a susținut și dovedit in cererea introductivă că nici în contractul de finanțare și nici în cuprinsul actelor normative aplicabile în speță nu există dispoziții exprese care să prevadă declararea ca neeligibile a acestor cheltuieli pentru pretinsa lipsă/omisiune a notificării introducerii în proiect a experților pe termen lung, instanța de fond s-a mărginit a adopta susținerile pârâtei în mod nejustificat și fără raportare la norme de drept care să instituie această sancțiune. Recurenta a menționat că atât Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență proiect nr. 9017 din 27.10.2014 cât și Scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. 9579 din 10 noiembrie 2014 prin care OIRPOSDRU Sud-Vest Oltenia a considerat neeligibile cheltuielile reprezentând salariile experților pe termen lung și contribuțiile sociale aferente, in suma totala de 471.698 RON (141.876 RON declarați neeligibili în Procesul-verbal de constatare a neregulilor și respectiv 329.822 RON în Scrisoarea standard de informare a beneficiarului), sunt emise de către OIRPOSDRU cu încălcarea dispozițiilor art. 10 C. civ. cu privire la interpretarea și efectele legii civile. Se mai susține că deși în fața instanței de fond au fost invocate mai multe motive de nelegalitate cu privire la declararea ca neeligibile a cheltuielilor cu salariile experților pe termen lung, totuși instanța de fond a inteles să îmbrățișeze apărările pârâtei, interpretând soluția declarării neeligibile a cheltuielilor salariale strict in limitele singurului temei juridic invocat de OIRPOSDRU [nerespectarea dispozițiilor art. 9A(14)] fără a arăta de ce motivațiile și temeiurile juridice invocate de reclamantă nu au aplicabilitate în speță și cu ignorarea prevederilor legale care interzic/limitează aplicarea unor sancțiuni în lipsa unor dispoziții exprese care să le prevadă. Recurenta apreciază că motivarea instanței de fond este cel puțin lapidară și că aprecierea cu privire la nerespectarea clauzelor contractuale ar fi trebuit să se facă în concordanță cu principiile de drept ale interpretării clauzelor contractuale statuate in C. civ. și în considerarea tuturor rezultatelor și aspectelor de fapt dovedite pe parcursul implementării proiectului finanțat. Mai mult decât atât, având în vedere că în concepția instanței de fond, notificarea introducerii experților avea ca, scop abilitarea OIRPOSDRU de a aprecia pregătirea și competențele acestora în implementarea proiectului, raportat la momentul la care OIRPOSDRU a sesizat lipsa notificării, recurenta apreciază că doar în situația în care implementarea proiectului ar fi eșuat datorită prestațiilor necorespunzătoare ale acestora, ar fi fost justificată măsura declarării neeligibilității cheltuielilor salariale aferente salariilor și contribuțiilor sociale ale experților. Or, nicio astfel de situație nu a fost reținută în rapoartele de monitorizare întocmite de OIRPOSDRU și nici în actele administrative atacate, astfel că decizia OIRPOSDRU și, implicit a instanței de fond, în sensul declarării neeligibilității sumei de 471.698 RON este rezultatul unei interpretări exclusiv și excesiv de formalistă, dată cu încălcarea normelor de drept material referitoare la interpretarea legii și în lipsa oricăror prevederi legale care să prevadă sancțiunea neeligibilității acestor cheltuieli. A mai arătat recurenta că că pretinsa imposibilitate a pârâtei de apreciere a competențelor experților este contrazisă de înseși constatările acesteia cu prilejul vizitei de monitorizare consemnate in Raportul de monitorizare din data de 23.02.2012, în care nu sunt ridicate obiecțiuni cu privire la notificarea experților și nu sunt făcute recomandări cu privire la notificare, prezentarea CV-urilor, a documentele doveditoare ale experienței acestora etc. În urma controlului OIRPOSDRU a preluat de la recurenta-reclamată copii ale tuturor documentelor aferente contractului de finanțare (inclusiv CV-uri și alte documente referitoare la competențele-experiența experților) motivat de faptul că la transferul Proiectului finanțat din competența AMPOSDRU în competența OIRPOSDRU, fosta autoritate contractantă nu a transferat către OIRPOSDRU niciun document/dosar aferent proiectului aflat în curs de implementare, astfel că OIRPOSDRU nu poate pretinde că a fost în imposibilitatea "de a verifica dacă experții nou introduși în proiect au competențele necesare participării la proiect conform cererii de finanțare", iar prin preluarea unei astfel de motivații instanța de fond dovedește că nu a analizat (sau a analizat superficial) înscrisurile doveditoare aflate la dosarul cauzei. Atât în cuprinsul cererii introductive cât și pe parcursul soluționării cauzei în fața instanței de fond recurenta a arătat că OIRPOSDRU Sud-Vest Oltenia îi impută, la finele perioadei de implementare a proiectului, o lipsă strict formală, respectiv netransmiterea unui document denumit "Notificare" cu nominalizarea membrilor din echipa de management și a experților pe termen lung implicați în proiect conform pct. d) al art. 9A alin. (14) din Contractul de finanțare, urmată de nevalidarea cheltuielilor salariale pe toată durata Proiectului, în ciuda îndeplinirii și de multe ori a depășirii rezultatelor prognozate în Cererea de finanțare aferentă, cu contribuția directă, nemijlocită și indispensabilă a experților cărora nu li se validează salariile, foarte decente de altfel. Este de netăgăduit că pe tot parcursul derulării Proiectului recurenta-reclamantă a dat dovadă de bună-credință (a informat autoritatea asupra realizării activității constând în recrutarea celor cinci experți prin rapoartele tehnice de implementare), a răspuns prompt oricăror solicitări ale pârâtei (inclusiv prin Notificarea nr. 14000 din 03.08.2011 prin care comunica componența echipei și datele de identificare ale experților pe termen lung), a inițiat solicitări de conciliere cu aceasta ori de cate ori a fost sesizată vreo neregulă de către pârâtă, a reușit, împreună cu experții ale căror drepturi salariale sunt nerecunoscute să finalizeze în proporție de 89% Proiectul propus în condițiile utilizării a mai puțin de 50% din suma aprobată inițial ca finanțare. Or, in aplicarea dispozițiilor art. 9 alin. (2) C. civ., măsura declarării neeligibile a acestor cheltuieli pe toată perioada de implementare a Proiectului ar fi trebuit cel mult să se limiteze doar la cele aferente CR3 și nu retroactiv la cele anterioare acestei cereri. În final, recurenta a invocat încălcarea principiului bunei credințe statuat de dispozițiile art. 14 C. civ., având în vedere că pârâta-intimată avea obligația de a sprijini Beneficiarul prin furnizarea informațiilor sau clarificărilor pe care aceasta le consideră necesare pentru implementarea proiectului. De asemenea, in conformitate cu dispozițiile art. 9B punctele (5), (6) și (7) OIRPOSDRU avea obligația de a valida, verifica operațiunile efectuate pentru implementarea Proiectului, de a monitoriza din punct de vedere tehnic și financiar proiectul în vederea asigurării legalității, regularității și conformității activităților aferente implementării proiectului. Or, dacă pârâta-intimată și-ar fi respectat cu bună-credință obligațiile contractuale de monitorizare, de sprijin, îndrumare și clarificare cu privire la aspectele pentru care recurenta a fost sancționată, la momentele mai sus precizate (august 2011, februarie 2012), în mod cert nu s-ar fi ajuns ca la finele Proiectului să fie sancționați cu declararea neeligibilității cheltuielilor salariale cu experții termen lung și obligată la restiuirea integrală a finanțării alocate acestor cheltuieli, pretinsa lipsă de conformitate în ceea ce privește notificarea experților pe termen lung putând fi complinită mult mai devreme. În ce privește declararea ca neeligibilă a sumei de 155.151 RON reprezentând premii acordate la două întreprinderi sociale create prin Proiect, aceleași critici de nelegalitate afectează soluția instanței de fond și cu privire la cel de-al doilea aspect vizat de cererea introductivă, respectiv faptul ca instanța de fond și-a însușit apărările pârâtei fără a proceda ea însăși la analizarea apărărilor ambelor părți cu indicarea normelor de drept care să justifice soluția pârâtei și implicit cea a instanței de fond, aspect care se subsumează dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Este evident că prin Cererea de finanțare, pentru activitatea nr. 3 "înființare/dezvoltare întreprinderi sociale în zona pilot", recurenta și-a asumat doar obligația de a înființa întreprinderi sociale, de a acorda premii pentru idei de afaceri (în această categorie înscriindu-se și premiile acordate celor doua întreprinderi), fără a exista o obligație asumată ca planurile de afaceri premiate să fie efectiv implementate. În acest context,, în sarcina recurentei există strict obligația de a justifica efectuarea unei plăți în realizarea unei activități în conformitate cu Cererea de finanțare și de a prezenta justificativele pentru aceste plăți, respectiv dovezile financiar-contabile că aceste premii au fost efectiv plătite către cele două întreprinderi. Mai mult decât atât, recurenta și-a asumat prin cererea de finanțare obligația de a de a crea și/sau dezvolta cel puțin 6 întreprinderi sociale în zona pilot microregiunea Horezu, obligație pe care și-a îndeplinit-o prin crearea unui număr de 13 întreprinderi sociale din care 6 sunt operaționale (conform sub activității 3.10 din cererea de finanțare). În ciuda acestor evidențe, instanța de fond apreciază aceste cheltuieli (pentru care s-au oferit pârâtei toate documentele justificative cerute de lege pentru acest tip de cheltuieli) ca fiind neeligibile «întrucât întreprinderile nu au fost funcționale» și întrucât, «scopul proiectului nu l-a reprezentat înființarea de întreprinderi sociale fără perspectivă» fiind evident că și sub acest aspect instanța de fond legitimează conduita abuzivă a pârâtei prin nerecunoașterea ca eligibile a acestor cheltuieli.

Apărarea intimaților Prin întâmpinări, intimatul-pârât Organismul Intermediar pentru programul Operațional Sectorial Dezvoltarea resurselor umane Regiunea Sud - Vest Oltenia și intimatul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene au solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, fiind legală și temeinică. Intimatul Organismul Intermediar pentru programul Operațional Sectorial Dezvoltarea resurselor umane Regiunea Sud - Vest Oltenia a susținut că din analizarea motivației instanței de fond se constată că instanța a reținut că reclamanta este în drept să conteste în acțiunea de față legalitatea și temeinicia susținerilor pârâtului, din această perspectiva acțiunea nu este inadmisibilă, însă este neîntemeiată, întrucât în mod corect a stabilit pârâtul că nu se poate reveni asupra actelor anterioare prin care s-a declarat neeligibilitatea sumei resolicitată și nu se poate dispune rambursarea acesteia la CR6. Totodată argumentele instanței cu privire la neeligibilitatea cheltuielilor cu salariile, reținute ca și creanțe în procesul-verbal contestat, le sunt aplicabile și acestor cheltuieli. S-a mai arătat că din analiza dispozițiilor celor O.U.G. nr. 66/2011 și H.G. nr. 875/2011 reiese cu claritate că validarea cererilor de rambursare nu exclude posibilitatea efectuării, ulterioare, de verificări de către structurile cu atribuții de control, în situația înregistrării unor sesizări de neregulă/frauda, în situația recomandărilor Autorității de Audit(stabilite prin rapoartele de audit) sau a altor organe de control (DLAF, OLAF, Comisia Europeană), în situația semnalării a unei nereguli chiar de către beneficiari (lideri de parteneriat sau parteneri) în conformitate cu art. 29 din O.U.G. nr. 66/2011, cu consecința stabilirii unor eventuale corecții financiare. A mai precizat intimatul că potrivit art. 1 alin. (4) din contractul de finanțare, cu modificările și completările ulterioare beneficiarul acceptă finanțarea nerambursabilă și se angajează să implementeze Proiectul pe propria răspundere, în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul contract, cu instrucțiunile emise de AMPOSDRU și cu legsilația comunitară și națională și, totodată, conform art. 9 A alin. (2) din contractul de finanțare, beneficiarul, în calitate de semnatar al contractului, are responsabilitatea finală în fața AMPOSDRU ȘI OIPOSDRU delegate pentru implementarea proiectului. Parteneriatul constituit pentru implementarea proiectului (dacă există) și consemnat prin Acordul de parteneriat anexă la prezentul contract va răspunde solidar sau individual în fața AMPOSDRU și OIPOSDRU DELEGAT pentru implementarea proiectului, pentru acțiunile și inacțiunile beneficiarului sau fiecăruia dintre parteneri ori a prestatorilor serviciilor externalizate pentru managementul sau implementarea proiectului. Contrar susținerilor recurentei, Curtea de Apel Pitești, prin raportare la înscrisurile de la dosarul cauzei, în mod corect a interpretat prevederile contractului de finanțare și prevederile legale aplicabile în cauză. Instanța de fond a cenzurat toate susținerile reclamantei și a argumentat în mod întemeiat respingerea acestor susțineri. Art. 9 (A) alin. (14) din contractul de finanțare prevede obligația beneficiarului de a notifica în scris AMPOSDRU/OIPOSDRU delegat cu cel puțin 15 zile înainte de data la care dorește ca modificarea să producă efecte și se enumera situațiile care fac obiectul unei notificări. La lit. d) a acestui articol se prevede ca situație care face obiectul unei modificări contractuale prin notificare- înlocuirea sau introducerea de membrii noi în echipa de management ori a experților pe termen lung din cadrul echipei de implementare a Proiectului. Având în vedere prevederile menționate mai sus, se constată că pentru introducerea/înlocuirea membrilor din echipa de management și a experților pe termen lung în proiect, beneficiarul avea obligația de a supune aprobării Autorității Contractante această modificare contractuală ce trebuia depusă în formatul prevăzut ca anexă în Instrucțiunea AMPOSDRU nr. 17/2010. Prin adresa din 01 august 2011, înregistrată la AMPOSDRU sub nr. x din 03 august 2011, ADH, în tabelul anexat, a menționat și persoane care nu au fost prevăzute în contractul de finanțare, întrucât nu au fost introduși în echipa de implementare nici în etapa de contractare și nici ulterior prin notificare conform Instrucțiunii AMPOSDRU nr. 17/2010. Având în vedere cele menționate mai sus, se constată că tabelul prin care s-au nominalizat experții din echipa de management și experții pe termen lung, depus la AMPOSDRU în data de 01.08.2011, nu reprezintă o notificare pentru modificarea contractului, deoarece nu respectă formatul și cerințele prevăzute de Instrucțiunile AMPOSDRU și de contractul de finanțare, nu a avut ca atașament CV-urile experților pe termen lung și documentele suport aferente, astfel încât persoanele nominalizate să poată fi verificate dacă respectă cerințele menționate în cererea de finanțare secțiunea Managementul proiectului cu privire la vechime, experiență/rol în proiect. Neîntemeiate sunt și argumentele recurentei cu privire la nelegalitatea procesului-verbal în ceea ce privește corecțiile financiare aplicate, deoarece în cazul, în care se constată rambursarea, în mod necuvenit, a unor cheltuieli, ce trebuiau excluse de la plată, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (4) din O.U.G. nr. 64/2009 și în conformitate cu prevederile contractului de finanțare, datorită neeligibilității acestor cheltuieli, atunci se procedează la stabilirea lor ca și creanță bugetară în temeiul prevederilor speciale ale O.U.G. nr. 66/2011. În ceea ce privește susținerile recurenților referitoare la eligibilitatea cheltuielilor cu subvențiile acordate celor două întreprinderi sociale pentru care nu a făcut dovada utilizării banilor primiți, intimatul arată că potrivit cererii de finanțare aceste subvenții se acordau pentru funcționarea întreprinderilor sociale ce se înființau prin proiect. Recurenta a transmis situații cu justificarea plăților efectuate pentru 9 întreprinderi sociale înființate și care au primit finanțări conform contractelor de premiere, prin care fiecare întreprindere sociala a justificat sumele primite de la Beneficiar. În aceste situații nu se regăsesc cele două întreprinderi sociale de mai sus care au primit finanțare, însă chiar recurenta reclamanta, prin cererea de chemare în judecată, a confirmat că aceste întreprinderi au fost inoperaționale în perioada de implementare. Având în vedere că nu s-au respectat condițiile prevăzute la pct. 2 și 7, în mod corect instanța de fond a respins ca neîntemeiate susținerile reclamantei. Intimatul Ministerul Finanțelor Publice a susținut în recursul său că judecătorul fondului a analizat atât documentația existentă la dosar cât și dispozițiile legale incidente, reținând că măsura impusă de pârât prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/27.10.2014, constând în recuperarea cheltuielilor cu salariile experților, declarate neeligibile, rezultă din dispozițiile art. 4 și 11 din contract și din dispozițiile art. 22 din O.U.G. nr. 64/2009 - act normativ în baza căruia a fost încheiat contractul de finanțare. Art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011 la care face trimitere reclamanta relativ la nerespectarea de către pârât a principiului proporționalității în aplicarea măsurilor nu are relevanță în cauză, deoarece este în discuție recuperarea unor sume plătite necuvenit acesteia, iar nu aplicarea nor reduceri procentuale pentru abaterile prevăzute în anexă la respectiva ordonanță de urgență. Intimatul mai arată că recurenta-reclamantă nu se poate prevala de dispozițiile alin. (15) referitoare la aprobarea tacită a notificării, întrucât nu a transmis o notificare de modificare a contractului. Întrucât nu a transmis notificarea de modificare a contractului în condițiile art. 9A (14) lit. d) și art. 12 din contract și în conformitate cu Decizia nr. 53/13.12.2010 și cu modelele de notificare emise de AMPOSDRU, judecătorul fondului în mod corect a constatat că recurenta nu poate pretinde că a apreciat faptul că AMPOSDRU ar fi acceptat tacit modificarea contractului în condițiile art. A (15). Prin urmare, recurenta-reclamantă nerespectând contractul de finanțare nu avea dreptul de rambursare a cheltuielilor realizate cu experții nenotificați. Faptul că o parte a respectivelor cheltuieli i-a fost deja rambursată în cadrul cererii de rambursare nr. 2 nu invalidează măsura ulterioară de recuperare a urnelor, în condițiile în care s-a dovedit că acestea sunt neeligibile. În ceea ce privește Scrisoarea standard de informare a Beneficiarului nr. 9579/10.11.2014 și la cheltuielile cu salariile experților pe termen lung, ADH nu a negat faptul că nu a atacat în justiție actele OIRPOSDRU Regiunea Sud-Vest Oltenia referitor la respingerea la rambursare în cadrul cererilor de rambursare nr. 3 și 4 a cheltuielilor respective. Referitor la suma de 155.151 RON reprezentând premii neacordate în favoarea a două întreprinderi sociale înființate prin proiect - A. și B., instanța de fond în mod corect a apreciat că această cheltuială nu poate fi considerată eligibilă de către pârât prin prisma art. 9A (7) din contract, în situația în care acestea nu au justificat sumele primite. Intimatul a precizat faptul că obligația recurentei-reclamante nu constă doar în înființarea întreprinderilor respective ci și în asigurarea dezvoltării acestora, așa cum se poate observa din analiza cererii de finanțare.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 25 mai 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 28 septembrie 2017. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului: O primă critică adusă de recurentă hotărârii instanței de fond se grefează pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciindu-se că este nelegală sub aspectul (ne)motivării și soluționării contradictorii a acțiunii. Potrivit acestui text de lege, casarea hotărârii se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii. În literatura de specialitate s-a precizat că deși la punctul 6 ar fi vorba de trei motive distincte, în realitate este vorba de despre ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare și anume nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificate și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii. Un atare motiv de casare se justifică prin prisma faptului că în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluția adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei. Revenind la recursul declarat, se constată că recurenta a susținut acest motiv de casare din perspectiva faptului că instanța de fond a emis, în cuprinsul sentinței recurate, motivări contradictorii. În acest sens, s-a arătat că deși în soluționarea excepției de nelegalitate instanța a precizat că "reclamanta este în drept să conteste în acțiunea de fața legalitatea și temeinicia actelor de control", totuși, în continuare revine asupra propriei opinii și apreciază că întrucât reclamanta nu a contestat in justiție actele pârâtului cu privire la respingerea de la rambursare în cadrul CR3 și CR4 "și cum reclamanta a solicitat rambursarea lor și în cadrul CR6 finală, în mod corect a stabilit pârâtul că nu se poate reveni asupra actelor anterioare și nu se poate dispune rambursarea sumei respective". Înalta Curte constată că motivarea instanței de fond nu cuprinde argumente contradictorii, având în vedere că, în primul exemplu oferit de recurentă, instanța s-a referit la excepția inadmisibilității invocată de pârât, în timp ce ulterior, a apreciat că solicitările din cererea de chemare în judecată sunt neîntemeiate, iar printre argumentele amintite a fost și acela că anterior, în cazul altor cereri de rambursare pârâtul a adopta o anume conduită administrativă. Însă, nu acesta a fost singurul argument în adoptarea soluției instanței de fond, astfel încât nu se poate concluziona că aceasta a folosit o motivare contradictorie în susținerea soluției adoptate. Dimpotrivă, hotărârea atacată cuprinde considerente ample pentru care acțiunea recurentei reclamante a fost găsită neîntemeiată, instanța de fond făcând referire la argumentele ambelor părți, precum și la probele dosarului pe care le-a analizat cu rigurozitate. În acest sens, se observă că instanța de fond a procedat la analizarea condițiilor de fond și de formă impuse de lege pentru calificarea cheltuielilor ca eligibile sau neeligibile și s-a pronunțat cu privire la acest aspect dedus judecății, stabilind că din probele dosarului rezultă lipsa notificării în condițiile art. 9A (14) lit. d) din contractul de finanțare. Împrejurarea că soluția adoptată o nemulțumește pe recurentă și că argumetele sale nu au fost apreciate ca justificate, nu este de natură să conducă la concluzia că motivarea hotărârii este contradictorie. A mai susținut recurenta că instanța de fond s-a rezumat la a achiesa la cererile și argumentațiile intimatei - pârâte, fără a indica și motivele pentru care a înlăturat motivele/argumentele sale de fapt și de drept. Nici acest motiv, care echivalează cu o invocare a art. 6 din CEDO (lipsa unui proces achitabil), nu poate fi reținut. Înalta Curte constată că în cuprinsul hotărârii atacate instanța de fond a făcut referire și la apărările invocate de recurenta reclamantă, arătând în mod relevant în motivare de ce nu le-a apreciat convingătoare cum ar fi de exemplu următoarea afirmație: " Reclamanta nu se poate prevala de dispozițiile alin. (15) referitoare la aprobarea tacită a notificării, întrucât nu a transmis o notificare de modificare a contractului, ci - ulterior realizării modificării în mod unilateral - a transmis cocontractantului, la solicitarea acestuia, o actualizare a datelor proiectului în care a indicat și persoanele respective, funcția acestora, codul numeric personal și datele de începere și finalizare a contractelor lor în cadrul proiectului ." Prin urmare, nu se poate invoca în recurs faptul că susținerile recurentei reclamante nu au fost ascultate, analizate și argumentate de instanța de fond. Un alt motiv de casare invocat a fost cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material." Cu titlu de exemplu, ipotezele circumscrise acestui motiv de casare se întâlnesc în situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în speță, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză etc. În legătură cu greșita aplicare a normelor de drept material, recurenta a criticat deopotrivă soluția referitoare la neeligibilitatea cheltuielilor realizate cu salariile experților pe termen lung, cât și la cea referitoare la neeligibilitatea subvențiilor în favoarea a două întreprinderi înființate prin proiect, dar care nu au justificat utilizarea banilor primiți. Înalta Curte reține că recurenta reclamantă a încheiat cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Direcția Generală pentru Programul Operațional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane" (AMPOSDRU) contractul de finanțare POSDRU/84/6.1/S/56527 din 28 iunie 2010 pentru acordarea finanțării nerambursabile de către AMPOSDRU în vederea implementării proiectului "Competențe și instrumente pentru adoptarea responsabilității sociale și de mediu în cadrul organizațiilor societății civile (RSORG)". Suma prevăzută în contract pentru finanțare nerambursabilă a fost de 11.591.652 RON. Potrivit alin. (7) al art. 9A ["Obligațiile beneficiarului"], reclamanta, în calitate de beneficiar, s-a obligat să utilizeze fondurile din contul proiectului exclusiv pentru plățile necesare implementării activităților proiectului, în conformitate cu Anexa 1 - Cererea de finanțare. Potrivit art. 9A (14) d), reclamanta în calitate de beneficiar avea obligația de a notifica în scris AMPOSDRU/OIRPOSDRU delegat, cu cel puțin 15 zile înainte de data la care dorea ca modificarea să producă efecte, înlocuirea sau introducerea de membrii noi în echipa de management sau a experților pe termen lung din cadrul echipei de implementare a proiectului. De asemenea, în conformitate cu art. 19A(15), orice notificare transmisă de beneficiar către AMPOSDRU/OIRPOSDRU delegat în conformitate cu art. 9A (14) era considerată valabilă numai dacă a fost făcută în scris în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului și/sau Instrucțiunilor AMPOSDRU, semnată de către reprezentantul legal și ștampilată corespunzător. Beneficiarul urma să considere notificarea ca fiind aprobată tacit, dacă în termen de 15 zile de la data înregistrării la sediul AMPOSDRU/OIRPOSDRU delegat nu erau formulate obiecțiuni cu privire la modificarea solicitată. În acest context, în acord cu opinia instanței de fond, se constată că în procesul-verbal de constatare a neregulilor a fost indicat temeiul de drept în baza căruia au fost declarate ca neeligibile salariile experților pe termen lung, acesta fiind chiar contractul părților. Astfel, este de principiu că în conformitate cu prevederile art. 1272 alin. (1) C. civ., "contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante", motiv pentru care părțile sunt obligate să respecte drepturile și obligațiile asumate. Ca atare, este evident că procesul-verbal de constatare a neregulilor conține temeiul legal în baza căruia au fost făcute constatările echipei de control, din această perspectivă susținerile recurentei neputând fi reținute. Un argument în plus al acestei concluzii, îl reprezintă și prevederile art. 4 din contractul de finanțare potrivit căruia "cheltuielile angajate pe perioada de implementare a Proiectului sunt eligibile în condițiile stabilite de: H.G. nr. 759/2007, de Ordinul comun MFP și MMFPS nr. 1117/217072010, de Ghidul Solicitantului, de prezentul contract, de Instrucțiunile AMPOSDRU, precum și de alte dispoziții legale aplicabile." Iar, conform capitolului "Eligibilitatea Cheltuielilor din Ghidul Solicitantului - Condiții Generale: Pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții: - să fie efectiv plătită de la data prevăzută în contractul de finanțare nerambursabilă; - să fie necesară pentru realizarea activităților din cadrul proiectului; - să fie prevăzută în bugetul estimativ al proiectului; - să fie în conformitate cu principiile unui management financiar riguros, având în vedere utilizarea eficientă a fondurilor și un raport optim cost-rezultate; - să fie înregistrată în contabilitatea Beneficiarului, să fie identificabilă, verificabilă și să fie dovedită prin facturi, în conformitate cu prevederile legislației naționale, sau de alte documente contabile cu valoare probatorie, echivalentă facturilor; - să nu fi făcut obiectul altor finanțări publice; - să fie în conformitate cu prevederile contractului de finanțare; - să fie conformă cu prevederile legislației naționale și comunitare; Or, beneficiarul proiectului de finanțare - recurenta din prezenta cauză - s-a angajat, conform alin. (4) al art. 1 din contractul de finanțare, să implementeze proiectul pe proprie răspundere, în conformitate cu prevederile cuprinse în contract, cu instrucțiunile emise de AMPOSDRU și cu legislația comunitară și națională. Pe cale de consecință, nu pot fi primite argumentele recurentei în sensul că actul administrativ contestat ar fi lipsit de temei legal. De asemenea, nu pot fi primite nici susținerile potrivit cărora sancțiunea aplicată, respectiv declararea ca neeligibile a cheltuielilor menționate mai sus, are un caracter arbitrar, în absența unor prevederi legale exprese care să instituie o asemenea sancțiune. În acest sens, se observă că recurenta face o confuzie între aplicarea unor corecții financiare procentuale și rambursarea unor cheltuieli ce trebuiau excluse de la plată, în conformitate cu prevederile art. 6 din O.U.G. 66/2011. Astfel, pentru aplicarea unor reduceri procentuale, echipa de control trebuia să rețină una dintre abaterile menționate în anexa actului normativ citat și care se referă cu titlu de exemplu la: nerespectarera regulilor privind achizițiile publice; neîndeplinirea sau îndeplinirea parțială a indicatorilor din proiecte finanțate din fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora; sau neîndeplinirea cerințelor de durabilitate/sustenabilitate prevăzute de reglementările aplicabile, etc. Mai mult, în conformitate cu prevederile art. 9 din O.U.G. 66/2011: "Pentru cheltuielile incluse în solicitările/cererile de plată ale beneficiarilor care nu respectă condițiile de legalitate, regularitate sau conformitate stabilite prin prevederile legislației naționale și comunitare, identificate de autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene înainte de efectuarea plății, nu se aplică: a) procedura de constatare a neregulii prevăzută la art. 21; b) procedura de raportare a neregulilor prevăzută la art. 58 și 59." Așadar, în situația în care se constată rambursarea, în mod necuvenit, a unor cheltuieli, ce trebuiau excluse de la plată, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (4) din O.U.G. nr. 64/2009 și în conformitate cu prevederile contractului de finanțare, datorită neeligibilității acestor cheltuieli, atunci se procedează la stabilirea lor ca și creanță bugetară. Prin urmare, nici din această perspectivă, motivele de nelegalitate invocate de recurentă nu pot fi primite. Argumentul referitor la faptul că instanța de fond nu a interpretat clauzele contractuale în conformitate cu regulile statuate în C. civ., se constată că nu se poate aprecia în sensul că doar eșuarea proiectului datorită prestațiilor necorespunzătoare ale experților ar fi putut conduce la declararea ca neeligibile a salariilor acestora, în condițiile în care s-a dovedit mai sus că recurenta nu și-a îndeplinit o obligație esențială prevăzută în contract, referitoare la notificarea acestei modificări. În acest context, fiind încălcate prevederi contractuale evidente și o obligație pe care beneficiarul și-a asumat-o, intimata nu avea obligația să dovedească un eventual eșec al proiectului, de vreme ce cheltuiala nu era eligibilă datorită neîndeplinirii unor condiții formale prealabile. Totodată, susținerile reclamantei în sensul că, în realitate intimata pârâtă a avut la dispoziție timpul necesar să verifice experții pe termen lung incluși în proiect, sunt simple afirmații ale acesteia, care nu exclud însă obligația acesteia de a-și respecta obligația de notificare, așa cum a fost stipulată în contractul părților. În ce privește motivul de recurs referitor la încălcarea principiului neretroactivității normei legale din perspectiva faptului că măsura declarării ca neeligibile a acestor cheltuieli este nelegală pe toată durata de implementare a proiectului, trebuind să se limiteze doar la cele aferente C3R și nu retroactiv la cele anterioare acestei cereri, nici acesta nu este întemeiat. Înalta Curte reține că potrivit art. 1 alin. (4) din contractul de finanțare, cu modificările și completările ulterioare beneficiarul acceptă finanțarea nerambursabilă și se angajează să implementeze Proiectul pe propria răspundere, în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul contract, cu instrucțiunile emise de AMPOSDRU și cu legislația comunitară și națională și, totodată, conform art. 9 A alin. (2) din contractul de finanțare, beneficiarul, în calitate de semnatar al contractului, are responsabilitatea finală în fața AMPOSDRU ȘI OIPOSDRU delegate pentru implementarea proiectului. Parteneriatul constituit pentru implementarea proiectului și consemnat prin Acordul de parteneriat anexă la prezentul contract va răspunde solidar sau individual în fața AMPOSDRU și OIPOSDRU DELEGAT pentru implementarea proiectului, pentru acțiunile și inacțiunile beneficiarului sau fiecăruia dintre parteneri ori a prestatorilor serviciilor externalizate pentru managementul sau implementarea proiectului. Potrivit declarațiilor date la fiecare cerere de rambursare, recurenta a certificat faptul că totalul cheltuielilor, solicitate prin intermediul acestor cereri de rambursare sunt eligibile și sunt realizate în vederea îndeplinirii scopului proiectului și în concordanță cu contractul de finanțare și legislația în vigoare. Totodată, s-a certificat faptul că documentele anexate sunt conforme, iar orice fel de informație descoperită ca fiind incorectă sau falsă, va atrage după sine reținerea sumelor sau neplata acestora. Tot în cadrul acestei declarații Liderul de parteneriat menționează că este conștient de faptul că, în cazul nerespectării prevederilor contractuale sau în cazul fondurilor solicitate nejustificat prin intermediul acestor cereri de rambursare, este posibil să nu se plătească, să fie corectate sau să se recupereze sumele plătite necuvenit. În aceste condiții, este evident că prin încheierea actului de control atacat, intimatul nu a încălcat principiul neretroactivității interpretării normei legale statuat de art. 9 alin. (2) C. civ., având în vedere că, nefiind respectată o dispoziție contractuală, rambursarea sumelor declarate neeligibile s-a făcut în mod legal pe toată perioada de derulare a proiectului. Nici încălcarea principiului bunei credințe și validarea de către instanța de fond a abuzului săvârșit de intimat nu pot fi reținute, având în vedere că obligația acestuia din urmă de a sprijini beneficiarul prin furnizarea informațiilor sau clarificărilor pe care acesta le consideră necesare pentru implementarea proiectului, nu poate constitui o clauză exoneratoare de răspundere pentru recurentă, în sprijinul neîndeplinirii obligațiilor sale contractuale. Cu privire la declararea ca neeligibilă a sumei de 155.151 RON reprezentând premii acordate la două întreprinderi sociale create prin Proiect, se observă că instanța de fond, în mod corect, a apreciat că această cheltuială nu poate fi considerată eligibilă prin prisma art. 9A alin. (7) din contract. Potrivit prevederilor art. 9A alin. (7) din contractul de finanțare: "Beneficiarul/partenerul este obligat să utilizeze fondurile din contul/conturile Proiectului exclusiv pentru plățile necesare implementării activităților Proiectului, în conformitate cu Anexa 1 - Cererea de finanțare." Din această perspectivă nu pot fi reținute susținerile recurentei care a arătat că și-a asumat doar obligația de a înființa întreprinderi sociale, de a acorda premii pentru idei de afaceri (în această categorie înscriindu-se și premiile acordate celor doua întreprinderi), fără a exista o obligație asumată din partea ADH ca planurile de afaceri premiate să fie efectiv implementate. Înalta Curte observă că însăși recurenta și-a asumat prin caluzele contractuale atât obligația privind înființarea întreprinderilor respective, cât și pe accea a asigurării dezvoltării acestora, după cum rezultă din cererea de finanțare. Ca atare, în sarcina recurentei nu există doar obligația de a justifica efectuarea unei plăți în realizarea unei activități în conformitate cu Cererea de finanțare și de a prezenta justificativele pentru aceste plăți, respectiv dovezile financiar-contabile că aceste premii au fost efectiv plătite către cele două întreprinderi, așa cum a menționat aceasta în motivele de recurs, ci obligația de înființare a lor în scopul funcționării în vederea realizării obiectivului vizat de contratul de finanțare. Față de toate cele reținute, Curtea reține că motivele de nelegalitate și criticile aduse de recurentă hotărârii instanței de fond, nu justifică o reformare a sentinței atacate. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs: Raportat la toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că prezentul recurs este nefondat, motiv pentru care în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 544/2004 și disp. art. 496 C. proc. civ. va dispune respingerea acestuia.