ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3249/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău sub nr. x/200/2012 reclamanții A., B., C., D., E., F., G., în contradictoriu cu pârâții Comuna Berca, Instituția Prefectului Județului Buzău, H. S.A. și Ministerul Economiei, au solicitat să se dispună modificarea Ordinelor Prefectului nr. 192 din 15.08.2009, nr. 74 din 15.03.2003, nr. 294 din 17.10.2003, nr. 310 din 17.11.2003 și nr. 112 din 10.07.2003.

Ulterior, reclamanții au completat cererea de chemare în judecată cu alt capăt de cerere: constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate Seria N03 nr. 11359/23.12.2009 emis de Ministrul Economiei pe numele S.C. H. S.A. pentru suprafața de 9186, 9093 m.p. - Anexa 1.

Pârâtul Ministerul Economiei a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de inadmisibilitate a cererii de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Prin întâmpinarea formulată de pârâta H. a fost invocată excepția tardivității cererii de anulare în raport de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 3207 din 24.02.2014 a Judecătoriei Buzău a fost admisă excepția de necompetență materială a instanței și a fost declinată competența de soluționare a cauzei având ca obiect anulare act în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/42/2014 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin completarea la întâmpinare, pârâta H. a invocat excepția lipsei de interes și a tardivității cererii pentru ambele petite ale acțiunii, iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii.

La data de 10.09.2014 reclamanții și-au precizat cererea, în sensul că suprafața totală de teren pentru care solicită anularea certificatului este de 4.260 m.p., fiind compusă din 860,5 mp pentru care există ordine ale prefectului, suprafața de 449 mp. care constituie obiectul dosar nr. x/2012 al Judecătoriei Buzău și aproximativ 3.000 mp, teren folosit de reclamanți pe care există edificate mai multe anexe.

Au formulat și cerere de chemare în judecată a UAT Comuna Berca, în baza dispozițiilor art. 57 C. proc. civ., întrucât terenul a existat în patrimoniul acestei instituții, solicitând introducerea acesteia în cauză în calitate de intervenient principal, cerere care a fost respinsă prin încheierea din 5.11.2014.

La data de 17.02.2015 UAT Comuna Berca a formulat cerere de intervenție principală, iar prin încheierea din 25.02.2015 a fost admisă în principiu cererea de intervenție principală.

La data de 8.03.2015 pârâta H. S.A. a formulat întâmpinare la cererea de intervenție prin care a invocat excepția lipsei de interes a intervenientei Comuna Berca și excepția tardivității cererii.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 238 din 11.11.2015 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au fost respinse excepțiile lipsei de interes, inadmisibilității și tardivității cererii de intervenție formulate de UAT Comuna Berea, invocate de pârâta H. S.A., precum și acțiunea precizată formulată de reclamanții A. și B., C., D. și E., F. și G., în contradictoriu cu pârâții H. S.A., Ministerul Economiei și intervenienta Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Berca, ca neîntemeiată.

Instanța de fond a reținut că, referitor la excepția lipsei de interes a intervenientei, prin încheierea de ședință din data de 25 februarie 2015 instanța a încuviințat, în principiu, cererea de intervenție principală, în temeiul dispozițiilor art. 52 C. proc. civ., reținând, în consecință, interesul intervenientei în cauză, încheierea fiind interlocutorie și neputându-se reveni asupra ei, astfel că excepția a fost respinsa ca tardiv formulată.

Analizând excepția inadmisibilității cererii de intervenție principală pentru anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x, emis de pârâtul Ministerul Economiei pentru societatea comercială S.C. H. S.A., Curtea a reținut că acest certificat este un act administrativ individual, contestat de terțe persoane, nu de destinatarul acestuia.

Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 zile de la comunicare, revocarea acestuia.

Potrivit alin. (3), este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7).

Art. 109 alin. (2) C. proc. civ. prevede că, în cazurile în care legea prevede îndeplinirea unei proceduri prealabile, sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea acestei proceduri.

Instanța de contencios administrativ învestită cu o acțiune în anularea unui act administrativ trebuie să verifice dacă persoana vătămată a exprimat autorității publice intenția sa de revocare a actului administrativ contestat.

În ceea ce o privește pe intervenientă, instanța a constatat că aceasta a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, adresându-se autorității emitente a certificatului, respectiv pârâtului Ministerul Economiei, cu cererea nr. x din 27 ianuarie 2015, răspunsul pârâtului fiind înregistrat la pârât sub nr. 135811 din 23.02.2015 și comunicat intervenientei.

Referitor la excepția tardivității cererii de intervenție, excepția invocată prin raportare la dispozițiile art. 1 și 11 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, s-a reținut că intervenientă a formulat cererea de intervenție principală, solicitând anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x, nr. x, emis de pârâtul Ministerul Economiei pentru societatea comercială S.C. H. S.A., la data de 12.02.2015, conform plicului depus la dosar și că intervenienta a luat cunoștință de certificatul contestat la data de 13.08.2014, cu ocazia comunicării completării întâmpinării formulate în prezenta cauză de pârâta H. S.A. .

Susținerea pârâtei în sensul că intervenienta trebuia să cunoască certificatul contestat de la data înscrierii în registrul de carte funciară, respectiv din anu1 2009, a fost înlăturată de către instanța de fond, cât timp în cauză este vorba de un act administrativ unilateral cu caracter individual, care este adus doar la cunoștința destinatarului, prin comunicare.

Cum din actele dosarului reiese că plângerea prealabilă a fost formulată de intervenientă la data de 30.01.2015, în interiorul termenului de prescripție de 6 luni văzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, iar răspunsul i-a fost comunicat la a de 4.03.2015, s-a considerat că cererea de intervenție a fost depusă la instanță cu respectarea termenului de 6 luni reglementat de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

În privința cererii de chemare în judecată și a cererii de intervenție, s-a reținut că prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x, nr. x din 23 decembrie 2009, emis de Ministerul Economiei a fost atestat dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 9.186,9093 m2 în proprietatea exclusivă a societății comerciale H. S.A. - societate comercială cu capital de stat, înființată prin O.U.G. nr. 49 din 15.09.1997 prin reorganizarea Regiei Autonome a Petrolului "H." București, înființată prin H.G. nr. 23 din 10 ianuarie 1991 - conform anexei nr. 2 și planurilor topografice cuprinse de în anexele 4 și 5 din documentația de stabilire și evaluare a terenurilor.

În prezenta cauză reclamanții A., B., C., D., E., F., G. au solicitat anularea în parte a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, respectiv pentru suprafața de 4.260 m2, compusă din 860,5 m2 pentru care există ordine ale prefectului, suprafața de 449 m2, care constituie obiectul dosar nr. x/2012 al Judecătoriei Buzău și aproximativ 3.000 m2, teren folosit de reclamanți pe care există edificate mai multe anexe.

Instanța de fond a reținut că regimul juridic al certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de teren pentru societățile comerciale reorganizate conform Legii nr. 15/1990 este reglementat prin Hotărârea de Guvern nr. 834 din 14 decembrie 1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat, fiind indicate prevederile art. 1 și 5 alin. (1).

Cu privire la legalitatea eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate, instanța a reținut că H.G. nr. 834/1991 permite societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora să devină proprietare ale terenurilor necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, prin eliberarea, de către autoritățile competente, a unor certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, conform art. 5 din H.G. nr. 834/1991.

De asemenea, conform art. 1 din H.G. nr. 834/1991, acest act normativ este aplicabil terenurilor aliate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, ceea ce impune concluzia că societatea comercială care solicită eliberarea certificatului respectiv trebuie să aibă în patrimoniu terenul care urmează a fi menționat în acel certificat, iar existența terenului în patrimoniul societății are semnificația deținerii unui drept real asupra terenului în litigiu.

Pârâta H. S.A. este succesoare în drepturi a S.C. H. S.A., ca urmare a privatizării societății naționale a petrolului, conform Legii nr. 555/2004, beneficiind de drepturile conferite de certificatul de atestare a dreptului de proprietate in litigiu.

Prin Decretul nr. 338 din 26 iulie 1958 Statul Român a dispus exproprierea și trecerea in proprietatea statului și în administrarea Ministerului Industriei, Petrolului și Chimiei a suprafeței totale de 841,39 ha teren, inclusiv a suprafeței de 31.650 m2, ocupată cu obiectivele I. pe teritoriul comunei Berca, respectiv a suprafeței afectate sediului I. - poziția 83 din procesul-verbal anexă, semnat de reprezentatul Consiliului Popular Berca.

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 privind organizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu.

Certificatul de atestare a dreptului de proprietate confirmă numai o situație juridică preexistentă, iar curtea a reținut, din ansamblul probator administrat, ca terenul în litigiu, evidențiat în certificatul de atestare a dreptului de proprietate, s-a aflat în administrarea antecesoarei societății pârâte ulterior exproprierii, în anul 1990 aflându-se în patrimoniul persoanei juridice a cărei succesoare este societatea pârâtă, pe teren existând mai multe clădiri și amenajări folosite de societate la data emiterii certificatului, astfel după cum reiese din planul anexă la procesele-verbale de vecinătate, parte integrantă din documentația topografică.

Coroborând probele administrate în cauză, respectiv constatările expertizei efectuate de expertul J. și expertiza extrajudiciară depusă chiar de reclamanți la dosar, efectuată de expertul consilier K., Curtea s-a arătat, în acest sens, că blocul Colonie I este cunoscut sub denumirea de "Casa inginerului", ceea ce constituie o dovadă în sensul existentei în patrimoniul societății pârâte a terenului aferent acestei construcții, în suprafață totală de 4.260 mp; terenul în litigiu figurează în tarlaua 42, conform evidențelor cadastrale - registrul de evidență cadastrală din anul 1987, fiind ulterior intabulat sub nr. cadastral 4689, cu număr de arte funciară 5146, la 10.05.2010, în parcela 839, cu destinația terenuri cu destinații speciale.

Astfel, în raportul de expertiză judiciară - fila 5 se menționează, referitor la blocul de locuințe "fosta Casa inginerului" și anexele acestuia, că a fost atribuit ca locuințe de serviciu foștilor angajați ai I. și care până în 1990 au avut calitate de chiriași la fostul I.J.G.C.L. Buzău, ulterior, după anul 1990, apartamentele fiind cumpărate de foștii chiriași.

Totodată, Curtea a reținut că anul construirii clădirii principale este 1948, iar reclamanții nu dețin înscrisuri doveditoare ale dreptului de proprietate asupra anexelor - garaje și magazii - identificate de expert pe terenul în litigiu.

S-a concluzionat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate nu este afectat de nulitate, întrucât imobilul se afla în patrimoniul SN H. S.A. în anul 1990, fiind folosit cu ocazia desfășurării activității acesteia, pentru sediul schelei, cu destinație specială, inclusiv construcțiile edificate pe teren -magazii, birouri, garaje, realizate în scopul desfășurării obiectului de activitate al pârâtei, astfel cum au fost identificate cu ocazia întocmirii documentației cadastrale, o parte dintre ele fiind desființate ulterior de pârâtă.

În ceea ce privește argumentul reclamanților în sensul că, potrivit evidențelor cadastrale, respectiv registrului de cadastru funciar intravilan din anul 1978, administratorul terenului pentru care a fost emis certificatul contestat era Consiliul Popular Berca, instanța a înlăturat această susținere, considerând că este eronată interpretarea dată de aceste părți înregistrării cadastrale.

Sub acest aspect, Curtea a considerat, contrar celor afirmate de reclamanți și intervenientă, că mențiunea "posesorul Minister Petrol și Geologie" confirmă tocmai faptul că acest teren a fost expropriat, în anul 1958, în beneficiul Ministerului Industriei, Petrolului și Chimiei, procesele-verbale de constatare a suprafețelor ocupate cu obiectivele I. pe teritoriul comunelor de la care au fost expropriate suprafețe de teren fiind anterioare anului 1978 și indicând întinderea suprafețelor expropriate.

Pe de altă parte, s-a constatat atitudinea inconsecventă și contradictorie a intervenientei cu privire la dreptul de administrare asupra terenului în litigiu, instanța reținând că intervenienta Comuna Berca a semnat fară obiecțiuni documentația topografică întocmită de pârâtă în vederea dobândirii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului aferent sediului schelei - incinta 1, respectiv a procesului-verbal de delimitare a incintei societății, documentație în baza căreia pârâtul Ministerul Economiei a emis certificatul de atestare, pentru ca, ulterior, intervenienta să conteste corectitudinea evidențelor sale, avute în vedere inițial - la semnarea procesului-verbal, fară o justificare temeinică în acest sens.

S-au înlăturat, de asemenea, ca nerelevante susținerile reclamanților referitoare la folosirea terenului în litigiu cu începere din anul 1973, a edificării de construcții, a emiterii ordinelor prefectului, constatând că nu există dovada unei recunoașteri exprese a pârâtei în sensul susținut de reclamanți - al vecinătății cu terenurile exclusive ale acestora.

S-a reținut că în prezenta cauză nu are a examina actele de proprietate ale părților, nefiind învestită cu o acțiune în revendicare, ci are a analiza respectarea cerințelor legale la emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru pârâtă, în temeiul Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991.

În ceea ce privește hotărârea nr. 7 din 26 februarie 2009 a Consiliului Local al Comunei Berca instanța a constatat, pe de o parte, că prin această hotărâre a fost atestată apartenența la domeniul privat a unei suprafețe de 2.440 m2 teren aferent locuințelor proprietate personală situate în Colonie I (incinta schelei), astfel că intervenienta nu este îndreptățită să solicite anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru restul suprafeței constând în diferența până la 4.206 m2, nefiind dovedită vătămarea produsă pentru diferența menționată.

Pe de altă parte, pentru suprafața de 2.440 m2 teren s-a reținut, de asemenea, că adoptarea hotărârii indicate nu este de natură să atragă nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, cât timp instanța a constatat incidența dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 la momentul înființării antecesoarei pârâtei, iar certificatul de atestare a dreptului de proprietate a confirmat o situație juridică preexistentă, hotărârea consiliului local fiind ulterioară dobândirii dreptului de proprietate al pârâtei, în temeiul legii; totodată este de observat că prin hotărârea în discuție terenul se reține a exista în incinta schelei.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs intimata UAT - Comuna Berca și reclamanții A., B., C., D., E., F. și G.

I. În recursul declarat de reclamanți a fost criticată soluția pentru nelegalitate, solicitându-se casarea sentinței, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond și, în subsidiar, modificarea (casarea) în tot a sentinței în sensul admiterii cererii astfel cum a fost precizată și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Primul motiv de recurs, având ca temei art. 488 pct. 5 C. proc. civ., a vizat critici care se circumscriu unei soluții de casare cu trimitere a cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Prezenta cauză a fost înaintată spre competentă soluționare Curții de apel după admiterea unei excepții de necompetență materială a Județului Buzău, capăt de cerere ce a fost disjuns din cauza înregistrată sub nr. x/200/2012 a Judecătoriei Buzău, cererea fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ.

În aceste condiții nu mai putea să ultraactiveze norma procesual civilă veche, singurele derogări fiind cele prevăzute de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 76/2012 privind dispozițiile tranzitorii.

Fiind lovite de nulitate, toate actele de procedură trebuie să fie anulate.

Al doilea motiv de recurs se referă tot la cele care se circumscriu unei soluții de casare cu trimitere spre rejudecare (art. 312 alin. (3) C. proc. civ. sau art. 488 pct. 6 Noul C. proc. civ.).

Recurenții au subliniat că instanța de fond a intrat insuficient în fondul cauzei pe o insuficientă motivare, atât în fapt cât și în drept a cauzei, aspecte care echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, respectiv nu a analizat toate elementele care trebuiau respectate conform Legii nr. 15/1990, H.G. nr. 834/1991.

S-a invocat și faptul că există emis deja ordinul prefectului pe o parte din termenul în litigiu, fapt confirmat de raportul de expertiză efectuat în cauză și de expertiza extrajudiciară existentă la dosarul cauzei, aspecte ce nu au fost analizate de instanța de fond, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.

Al treilea motiv de recurs se referă la aspecte ce pot conduce la soluții de casare sau modificare a sentinței atacate (art. 488 pct. 6 N. C. proc. civ., art. 304 pct. 9 și art. 304<SUP>1</SUP> C. proc. civ.).

S-a arătat că instanța de fond a dat o interpretare eronată succesiunii dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, omițând interpretarea unor documente existente la dosarul cauzei și mijloacelor de probă administrate și le-a interpretat greșit.

În acest sens, pârâta nu a făcut dovada existenței unui act translativ de proprietate din patrimoniul statului în patrimoniul Ministerului Petrolului și Chimiei, denumire de la acel moment, și mai târziu, în patrimoniul I.

Interpretarea documentului existent la dosarul cauzei nu poate fi decât gramaticală, respectiv că posesorul terenului era ministerul de la acel moment, iar curtea a reținut în considerentele sentinței că termenul s-a aflat în administrarea antecesoarei societății pârâte, iar în evidențele cadastrale s-a relevat faptul că la nivelul anului 1978 proprietar era Statul Român, prin administrator C.L. Berca.

Recurenta a subliniat că nu a fost verificată respectarea exigențelor legale în materie la momentul emiterii certificatului de atestare și exigențele în vigoare la momentul intrării în vigoare a actelor normative incidente.

Această suprafață de teren nu putea face obiectul dobândirii dreptului de proprietate prin efectul legii pentru că terenul era exceptat de la o astfel de dobândire, fiind aferent construcțiilor recurenților și a făcut obiectul dispozițiilor art. 36-38 din Legea nr. 18/1991.

Conform H.G. nr. 834/1991 s-a instituit o procedură tehnică prin care se întocmea o documentație tehnică cadastrală, cu procesul-verbal de inventariere a terenului în litigiu, dar aceasta nu exista în speța dedusă judecății.

Pe de altă parte era necesară semnarea avizului de organul local administrativ care de altfel întocmea documentația prealabilă, obligație care nu a fost respectată în speță.

A fost criticată instanța de fond și pentru că a dat o interpretare greșită materialului probator existent la dosarul cauzei și a omis analiza unor probe din dosar.

Din raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză și din celelalte documente rezultă fără putință de tăgadă că pe terenul în litigiu nu au fost și nu există obiective petroliere ale,, I.", dar și că recurenții au deținut calitatea de chiriași la fostul IJCL Buzău până în anul 1990, nu există în documentație numerele de inventar ale clădirilor care să ateste o inventariere a fostului H. a imobilelor în litigiu, iar, pe de altă parte, sunt ignorate autorizațiile de construcție și toate celelalte acte de proprietate ale recurenților.

Nu a fost amintit procesul-verbal de vecinătate nr. x din 29.10.2001 semnat de reprezentanții legali ai I. ce recunosc vecinătatea proprietatea reclamanților asupra terenului în litigiu, o nouă dovadă că pârâta nu a deținut în proprietate imobilele în discuție.

Nu este lămuritoare explicația instanței de fond privind existența pentru o parte din teren a unei hotărâri a consiliului local, nefiind importante data emiterii acesteia și situația juridică pe care o dovedește o astfel de hotărâre rămasă neatacată și care produce efecte.

A fost indicat și faptul că din actele depuse, rezultă că suprafața de 4260 mp. conform evidențelor de la Primăria Berca sunt proprietăți private ale reclamaților și intervenientei, pentru care reclamanții au plătit integral impozit la stat, construcțiile fiind cumpărate cu acte de vânzare-cumpărare de la IJCL Buzău, astfel că nu se poate susține că pârâta le deține în administrare din 1958.

Toate actele de proprietate ale reclamanților au fost emise în perioada 1991 - 1995, cu mult înainte de întocmirea documentației tehnice care a stat la baza emiterii Ordinului M03 nr. 11359/23.12.2009 și procesul-verbal de recepție nr. x din 18.11.2009, numai că nici reprezentanții H., nici ai Consiliului Județean, nici Consiliul Local Berca, emitentul autorizației de construire nr. 56/1995 și nici Primăria Berca nu au obiectat ci au semnat piesele documentației cum cum li s-au prezentat.

Chiar instanța a arătat că blocul de locuințe și anexele acestuia au fost închiriate foștilor angajați ai I. de la fostul IJCL Buzău, dar dacă aceste clădiri se aflau în patrimoniul pârâtei de ce chiriașii erau ai IJCL Buzău.

Lipsa autorizației de construcție pentru anexele gospodărești ale reclamanților nu dovedește în niciun fel că acestea sunt proprietatea pârâților.

S-a considerat că instanța a apreciat eronat că în anul 1990 imobilul se afla în patrimoniul L. și era folosit cu prilejul desfășurării activității acesteia pentru sediul schelei, cu destinație specială, inclusiv construcțiile edificate pe teren pentru că, în realitate, blocul și anexele sale sunt locuințele reclamanților dobândite de la IJCL Buzău, iar anexele constituite pentru a-și depozita materiale, unelte de uz casnic.

În ceea ce privește HCL nr. 7/16.02.2009 a CL Berca privind apartenența la domeniul privat al comunei Berca, s-a apreciat că UAT Berca este îndreptățită să ceară anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate deoarece suprafața de 2440 mp. este inclusă în suprafața de 9187 mp. ocupată de H., pentru care nu justifică cu acte autentice dreptul de proprietate.

II. În recursul declarat de UAT - Comuna Berca s-a apreciat că hotărârea este nelegală și netemeinică și a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin sentința atacată a fost respinsă cererea de intervenție principală formulată de UAT - Comuna Berca, dar consideră că este îndreptățită să solicite anularea parțială a certificatului de atestare avînd în vedere că suprafața de 2440 mp este inclusă în suprafața de 9187 mp ocupată de H. și pentru care aceasta nu dovedește dreptul de proprietate.

Recurenta a invocat faptul că imobilele în litigiu nu au fost obiective petroliere, iar blocul Colonie I nu a fost niciodată folosit ca birouri ale schelei, acestea funcționând într-o altă locație care ar fi trebuit identificată cu ocazia efectuării expertizei topografice.

Cu extrasul din evidența cadastrală s-a dovedit faptul că administratorul terenului pentru care a fost emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate era Consiliul Popular iar posesor era Ministerul Petrolului și Geologiei.

Terenul a fost folosit de reclamanți și a făcut obiectul dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 18/1991 și, le-a fost emis reclamanților ordin de către Prefect, acte care nu au fost analizate de instanța de fond.

S-a solicitat admiterea recursului, fiind invocate prevederile art. 488 pct. 5 și 6 Noul C. proc. civ.

III. În recursul declarat de intervenienții M. și N. a fost criticată soluția dată prin încheierea din 10.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

S-a arătat că, în condițiile în care din probatoriul administrat în cauză, s-a făcut dovada clară și pertinentă a legalității cererii introductive, inclusiv a modului în care a deținut suprafața de teren în litigiu până la apariția certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

A fost criticată soluția instanței de fond pentru că a fost interesată să motiveze sub aspect procedural, modul de respectare a prevederilor Legii nr. 554/2004 și nu a verificat esența cauzei, respectiv legalitatea înscrierii în certificatul de atestare a dreptului de proprietate.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, iar la rejudecare, admiterea acțiunii și a cererilor de intervenție așa cum au fost formulate.

Intimata H. a formulat întâmpinare la cele trei recursuri formulate.

Cu privire la recursul formulat de Comuna Berca a fost invocată excepția nulității recursului și, în subsidiar, respingerea ca nefondat, ca și în cazul recursului declarat de către intervenienții M. și N., iar recursul formulat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., să fie respins ca nefondat.

Intimatul Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursurilor formulate de reclamanți și UAT Berca.

La data de 1.11.2016 a fost înregistrată cererea formulată de reclamanta C. prin care se ia act că își retrage recursul formulat.

La data de 16.11.2016 reclamanții A. și B., F. și G., D. și E., au formulat cerere de suspendare a prezentei cauze până la soluționarea dosar nr. x/2016 aflat pe rolul Judecătoriei Buzău.

Soluția instanței de recurs

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în speță, Înalta Curte va analiza, mai întâi, cererea de suspendare formulată de recurenții-reclamanți, apoi în baza art. 137 C. proc. civ., va analiza excepția inadmisibilității recursurilor declarate de intervenienți și excepția nulității recursurilor declarate de M. și N. și UAT Berca, excepții invocate de intimata S.C. H. S.A..

Cererea de suspendare a litigiului până la soluționarea Dosar nr. x/2016 aflat pe rolul Judecătoriei Buzău.

Prezentul litigiu are ca obiect anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 23.12.2009 emis de Ministerul Economiei pe numele S.C. H. S.A., iar dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Buzău nr. x/200/2016 are ca obiect nulitatea absolută parțială a actului de înființării și a documentației de stabilire a patrimoniului L., să se constate că reclamanții sunt proprietarii imobilelor, teren și construcții și că au dobândit prin uzucapiune de lângă durată imobilele respective.

Deși litigiul se soluționează potrivit dispozițiilor C. proc. civ. 1865, recurenții au invocat prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 însă, prevederile sunt identice cu cele ale art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Potrivit acestui text, instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Acest caz de suspendare facultativă a judecății are în vedere existența unor chestiuni prejudicioase a căror soluționare ar putea avea o influență hotărâtoare asupra rezolvării cauzei.

Instanța apreciază că soluția ce se va pronunța în prezenta cauză, ce are ca obiect anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, nu depinde nici în parte, nici în total, de soluția ce va pronunța în litigiul aflat pe rolul Judecătoriei Buzău.

În cazul în care acțiunea reclamanților aflată pe rolul Judecătoriei Buzău va fi admisă, vor putea formula acțiune în realizarea dreptului, dar nu poate avea influență asupra cererii de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea H. S.A.

Excepția nulității recursurilor declarate de intervenienții M., N. și UAT Comuna Berca, va fi respinsă.

Această excepție a fost motivată pe neindicarea motivelor de nelegalitate, respectiv a prevederilor legale ce au fost încălcate de instanța de fond, însă pentru că litigiul se soluționează conform C. proc. civ. - 1865, sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 3041 C. proc. civ. pentru că recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, iar instanța poate să examineze cauza sub toate aspectele.

Excepția inadmisibilității recursului declarat de intervenienții M. și N. împotriva sentinței nr. 238 din 1.11.2015 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, va fi admisă.

Pentru a putea exercita calea de atac o persoană trebuie să facă dovada că a avut calitatea de parte în proces.

În speță, prin încheierea din 10.10.2014 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii formulate de intervenienți pentru neîndeplinirea procedurii prealabile. Împotriva acestei încheieri au declarat recurs intervenienții, iar prin Decizia nr. 5 din 19.01.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respins recursul declarat de cei doi intervenienți împotriva încheierii din 10.10.2014 a Curții de Apel Ploiești ca nefondat.

De altfel, instanța de fond, având în vedere încheierea din 10.10.20014 a soluționat cauza pe fond, fără a fi pronunțată o altă soluție în raport cu cei doi intervenienți.

În condițiile în care cererea de intervenție formulată de M. și N., a fost respinsă ca inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile, soluția fiind irevocabilă prin decizia pronunțată de Înalta Curte, recursul declarat împotriva unei sentințe, ce nu a fost pronunțată și în contradictoriu cu aceștia, este inadmisibil.

De altfel, chiar intervenienții au arătat în motivele de recurs că, în funcție de hotărârea instanței de recurs din 19.01.2016, vor dezvolta motivele acestuia.

I. Recursurile declarate de reclamanții A., B., D., E., F. și G.

Prima chestiunea ce se impune a fi soluționată este aceea a normelor de procedură aplicabile în cauză.

Litigiul înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a vizat un capăt de cerere disjuns din cauza înregistrată sub nr. x/200/2012 al Judecătoriei Buzău, litigiu început sub incidența C. proc. civ. - 1865.

Art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. prevede că "Dispozițiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începută după intrarea acestuia în vigoare".

Chiar dacă nu există o prevedere expresă în legătură cu cererile disjunse din cele înregistrate sub incidența C. proc. civ. 1865, pe cale de interpretare a art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 rezultă că un litigiu dispus dintr-unul format înainte de intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ. nu ar putea fi soluționat conform prevederilor acestuia, ci potrivit vechiul C. proc. civ., astfel că nu se poate considera că hotărârea atacată este nulă pentru că a fos pronunțată potrivit C. proc. civ. 1865.

Motivele de recurs care se circumscriu unei soluții de casare cu trimitere spre rejudecare sunt nefondate.

Într-adevăr, potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă:

"motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Se poate aprecia că textul legal anterior enunțat consacră principiul motivării hotărârilor, pentru a se asigura o bună administrare a justiției și pentru a se putea exercita controlul judiciar.

Motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv, o hotărâre care nu evocă reținerile ei constituind o dispoziție arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil, aceasta fiind și rațiunea pentru care a fost reglementat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit căruia se poate dispune casarea unei hotărâri atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale, cu privire la nelegalitatea și netemeinicia actului atacat, argumentele pentru care a înlăturat susținerile părților, astfel că nu se poate considera că hotărârea instanței de fond ar fi nemotivată, iar eventualele aspecte neanalizate, au putut fi reiterate în cadrul motivelor de recurs, mai ales că litigiul este declanșat anterior intrării în vigoare a Noului C. proc. civ., și nu se poate constata nelegalitatea hotărârii atacate, astfel că acest motiv de recurs este nefondat.

Motivele de recurs care se circumscriu unei soluții de casare sau modificare a sentinței sunt și ele nefondate.

Contrar susținerilor recurenților, instanța de fond a verificat respectarea exigențelor legale în materie la momentul emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Astfel, conform art. 1 din H.G. nr. 834/1991, actul normativ se referă la terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, iar instanța de fond, în mod corect, a reținut că societatea comercială care solicită eliberarea certificatului respectiv trebuia să aibă în patrimoniu terenul care urmează a fi menționat în acel certificat.

Recurenții susțin că nu a fost întocmită documentația cadastrală cu procesul-verbal de inventariere a terenului în litigiu, dar instanța de fond a făcut trimitere tocmai la procesul-verbal privind avizarea documentației topografice întocmită conform H.G. nr. 834/1991 referitoare la Sediu Schelei - incinta 1 amplasat pe teritoriul comunei Berca, județul Buzău (aflat la fila 55, dos. fond) și Situația privind stabilirea terenurilor aflate în patrimoniu - datată 2009 și care avea viza C.J. Buzău, Oficiului de cadastru și publicitate imobiliară Buzău, iar la fila 57 s-a depus procesul-verbal pentru delimitarea incintei cu comuna Berca, jud. Buzău ce are semnătura și ștampila Primăriei comunei Berca.

Toate acestea dovedesc respectarea prevederilor H.G. nr. 834/1991, iar criticile recurenților sunt nefondate.

Instanța de fond nu a dat o interpretare eronată succesiunii dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, așa cum susțin recurenții.

Prin Decretul nr. 338/26.07.1958 s-a dispus exproprierea și trecerea în proprietatea statului și în administrarea Ministerului Industriei, Petrolului și Chimiei a suprafeței de 841,39 ha teren, închirierii suprafeței de 31.650 mp. ocupată cu obiectivele I. pe teritoriul comunei Berca, respectiv a suprafeței afectate - sediul I.

S.C. H. S.A. a fost privatizată conform Legii nr. 555/2004, iar intimata-pârâtă H. S.A. este succesoarea în drepturi a S.C. H. S.A.

Aceasta a dobândit dreptul de proprietate în baza art. 1 din H.G. nr. 834/1991 act normativ ce a permis societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora (așa cum a fost S.C. H. SA) să devină proprietar al terenurilor necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate în baza certificatelor de atestare a dreptului de proprietate.

Chiar dacă la nivelul anului 1978 în evidențele cadastrale figura Statul român, aceasta nu însemna că terenul nu se putea afla în administrarea Ministerului Petrolului și Chimiei, iar S.C. H. S.A. a fost înființată prin O.U.G. nr. 49/1997 prin reorganizarea Regiei Autonome a Petrolului H. București înființată prin H.G. nr. 23/1991 și, chiar dacă inițial a deținut terenurile în administrare, în baza H.G. nr. 834/1991 a putut dobândi dreptul de proprietate prin emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor de către organele competente potrivit art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 834/1991 (în speță, Ministerul Economiei).

Referitor la aprecierea eronată a situației de fapt și analiza incorectă a materialului probator, se constată că susținerile recurenților sunt nefondate.

În mod corect instanța de fond a reținut, prin coroborarea probelor administrate în cauză, că Blocul Colonie I este cunoscut sub denumirea de "Casa Inginerului", iar terenul aferent acestei construcții se află în administrarea intimatei, construcția fiind folosită pentru atribuirea ca locuințe de serviciu foștilor angajați ai I.

Faptul că recurenții-reclamanți au încheiat contracte de vânzare-cumpărare cu IJCL Buzău cu privire la locuințele pe care le-au deținut în calitate de chiriași nu reprezintă o dovadă care să ducă la nelegalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea H. S.A., deoarece terenul aferent s-a aflat în administrarea Ministerului Industriei, Petrolului și Chimiei încă din 1958, când terenul ocupat cu obiectivele I., inclusiv Casa Inginerului, a trecut în proprietatea statului și în administrarea acestui minister.

Deși susține că suprafața de teren în litigiu ar fi fost în administrarea C.L. Berca, la dosar nu s-au prezentat asemenea dovezi. Nu pot fi considerate asemenea dovezi nici ordinele emise de Prefectul județului Buzău în anul 2003, nici HCL nr. 7/2009 al C.L. Berca, în condițiile în care acestea vizează suprafețele de teren aflate în administrarea intimatei-pârâte încă din 1990, așa cum a arătat și instanța de fond, iar certificatul de atestare a dreptului de proprietate a confirmat o situație juridică preexistentă.

Dacă recurenții-reclamanți apreciază că dețin în proprietate terenurile aferente construcțiilor cumpărate, atunci vor putea formula acțiune în revendicare împotriva intimatei-pârâte, iar în prezenta cauză sunt analizate condițiile cerute de H.G. nr. 834/1991 și dacă certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis cu respectarea acestor condiții.

Cum aceștia nu au dovedit că emiterea acestui certificat de atestare a dreptului de proprietate s-a făcut cu încălcarea prevederilor H.G. nr. 834/1991, criticile acestora împotriva sentinței atacate sunt nefondate.

II. Recursul declarat de intervenienta UAT - comuna Berca

Chiar recurenta- intervenienta UAT - comuna Berca a recunoscut că a semnat documentația topografică întocmită de pârâta H. S.A. în vederea emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului aferent I., iar considerentul invocat, potrivit căruia în anul 2001 ar fi fost înaintat un altfel de document din care rezulta că reclamanții se învecinează cu proprietatea pârâtei, nu poate fi reținut pentru a se modifica hotărârea instanței de fond.

Instanța de fond nu a susținut că recurenta nu este îndreptățită să solicite anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, ci, făcând trimitere la HCL nr. 7 din 26.09.2009, a susținut că vătămarea produsă acesteia poate viza numai suprafața de 2.440 mp., dar nu și pentru diferența până la 4.206 m.p.

În privința criticilor recurentei pe fondul soluției instanței de fond, se constată că acestea sunt nefondate.

Reclamanții, chiar dacă au avut calitatea de chiriași în construcțiile edificate în 1948 pe terenul în litigiu, nu au dovedit nelegalitatea certificatului a cărui anulare se solicită.

Recurenta, încercând să dovedească faptul că pârâta nu deținea în proprietate imobilul în cauză, a afirmat totuși că posesor al terenului, conform evidențelor cadastrale de la 19768 era Ministerul Petrolului și Geologiei.

Referirile recurentei la dispozițiile art. 36 din Legea nr. 18/1991 și la ordinele emise de Prefectul județului Buzău pentru terenul aferent construcțiilor achiziționate de reclamanți nu pot conduce la anularea certificatului a cărui anulare se solicită și, așa cum a arătat și instanța de fond, în prezenta cauză nu se compară titlurile de proprietate deținute de părți, ca în cazul acțiunii în revendicare, ci s-a verificat numai legalitatea emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate din perspectiva respectării prevederilor H.G. nr. 834/1991, iar, în speță, nu s-a reușit să se facă dovada nelegalității emiterii acestuia.

Apreciind că soluția instanței de fond a fost dată cu aplicarea corectă a prevederilor legale, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, vor fi respinse ca nefondate recursurile declarate de reclamanții A., B., C., D., E., F. și G. (recurenta-reclamantă C. a renunțat la recurs) și de intervenienta UAT Comuna Berca, județul Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecării recursurilor până la soluționarea dosar nr. x/2016 al Judecătoriei Buzău, formulată de recurenții-reclamanți A., B., D., E., F. și G.

Admite excepția inadmisibilității, invocată de intimata S.C. H. S.A. și, în consecință, respinge recursul declarat de intervenienții M. și N. împotriva sentinței nr. 238 din 01 noiembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Respinge excepția nulității recursurilor declarate de intervenienții M. și N. și Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Berca împotriva aceleiași sentințe, excepție invocată de intimata S.C. H. S.A..

Respinge recursurile declarate de reclamanții A., B., D., E., F. și G. și de intervenienta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Berca împotriva aceleiași sentințe, ca nefondate.

Ia act de renunțarea recurentei-reclamante C. la judecarea recursului declarat împotriva aceleiași sentințe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2016.