ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.01.2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 28/2016

HOTĂRÂRE
19.01.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 28/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău sub nr. x/200 din 27 noiembrie 2014, reclamanții A. și B. au solicitat ca în contradictoriu cu pârâta C. SA

- să se constate nulitatea absolută parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor nr. M03 11436 din 28 aprilie 2010 emis de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, actualmente Ministerul Economiei, urmând ca pe acest capăt de cerere hotărârea să fie pronunțată și în contradictoriu cu această instituție pentru suprafața de 2200 mp

- obligarea pârâtei să le lase în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de teren de aproximativ 2200 mp aflați pe raza com. Tisău, în extravilan, punctul Bărbuncești.

Prin Sentința nr. 4273 din 03 aprilie 2015, Judecătoria Buzău a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A. și B., și pe pârâta C. SA, având ca obiect constatare nulitate act juridic, în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/42/2015, la data de 19 iunie 2015.

Prin încheierea de ședință din 21 septembrie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în conformitate cu art. 99 noul C. proc. civ. a disjuns capătul de cerere referitor la constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor deținute de pârâtă M03 nr. 11436 emis la data de 28 aprilie 2010 emis de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri de capătul de cerere privind revendicarea ce vizează obligarea pârâtei C. să lase în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de teren de aprox. de 220 mp aflați pe raza comunei - Tisău, în extravilan în punctul Bărbuncești, formându-se un nou dosar respectiv nr. x/42/2015 în conformitate cu dispozițiile art. 99 alin. (1), pct. 4 din Regulamentul de Ordine Interioară aprobat prin Hotărârea nr. 387/2005 a C.S.M. ce a fost repartizat manual aceluiași complet.

Prin Sentința nr. 209 din 19 octombrie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a instanței invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

Constatându-se ivirea conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență, potrivit art. 135 C. proc. civ.

Verificând cauza, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a litigiului aparține Judecătoriei Buzău pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În primul rând, Înalta Curte constată că în mod Curtea de Apel Ploiești a disjuns capătul de cerere privind anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate de capătul de cerere privind revendicarea făcând o corectă aplicare a art. 99 alin. (1) noul C. proc. civ., deoarece ambele capete de cerere sunt principale în sensul art. 30 alin. (2) și alin. (3) noul C. proc. civ., soluția ce se va da unuia nedepinzând în mod necesar de soluția ce se va da celuilalt.

În aceste condiții devin relevante dispozițiile art. 99 noul C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 99 alin. (1) noul C. proc. civ., dacă cele două capete de cerere se întemeiază pe cauze ori fapte diferite, competența se stabilește în raport cu natura fiecăruia iar dacă unul din capete este de competența altei instanțe soluția legală presupune disjungerea urmată de declinarea competenței.

Dacă, în schimb, capetele de cerere se întemeiază pe un titlu comun ori având aceiași cauză, sau chiar cauze diferite dar aflate într-o strânsă legătură, și sunt de competența unor instanțe de grad diferit, competența de soluționare a ambelor va aparține instanței mai mare în grad, conform art. 99 alin. (2) noul C. proc. civ.

Înalta Curte pornește de la observația că, în mod evident, nu există un titlu comun care să stea la baza pretențiilor solicitate prin cele două capete de cerere.

De asemenea, cauzele celor două capete de cerere sunt independente, putând să fie concepută o încălcare a dreptului de proprietate și fără existența unui certificat de atestare a dreptului de proprietate precum cel în cauză, sau un certificat nelegal fără o ocupare efectivă a terenului.

Mai mult chiar, condițiile de legalitate și temeinicie a celor două capete de cerere sunt diferite: în primul caz va trebui să se stabilească dacă pârâta a adus în fapt atingere dreptului de proprietate al reclamantului pe când în cel de-al doilea va trebui să se verifice legalitatea certificatului de proprietate prin raportare la actele normative cu forță juridică superioară, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000.

După cum se vede, legătura nu este suficient de strânsă pentru a face incidente dispozițiile art. 99 alin. (2) noul C. proc. civ., așa cum greșit a apreciat Judecătoria Buzău.

În consecință, în speță sunt incidente dispozițiile art. 99 alin. (1) noul C. proc. civ., nefiind caz de prorogare de competență.

Așa fiind, văzând că cererea în revendicare reprezintă un capăt de cerere principal supus dispozițiilor art. 99 alin. (1) noul C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 135 noul C. proc. civ. va stabili competența de soluționare a acestuia în favoarea Judecătoriei Buzău.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta C. SA în favoarea Judecătoriei Buzău.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2016.

Procesat de GGC - CT

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-11-18
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3249/2016
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău sub nr. x/200/2012 reclamanții A., B., C., D., E., F., G., în contrad
ÎCCJ 2016-12-08
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3493/2016
Decizia nr. 3493/2016 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrat
ÎCCJ 2005-01-21
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1607/2016
sentințe a formulat apel reclamanta SC B. SRL Buzău. Apelanta a reproșat, în esență, instanței de fond că nu a analizat suficient împrejurările cauzei și că, în mod greșit, a considerat îndeplinite dispozițiile art. 1020 C. civ. și a dispus
ÎCCJ 2015-03-11
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1101/2015
instanței invocată de pârâtă B. și, în consecință a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul A. în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând, în esență, că ra
ÎCCJ 2019-10-02
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4436/2019
Ședința publică din data de 02 octombrie 2019 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din data de 21 mai 2019 Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a ci
Sursă