Decizia nr. 235/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — cale de atac împotriva sentinței nr. 173 a Curții de Apel Pitești

Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Argeș, secția civilă - Complet specializat contencios administrativ și fiscal, la data de 10.03.2015, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, a solicitat anularea Deciziei de impunere din data de 31.07.2014. Prin Sentința nr. 728/29.06.2015, Tribunalul Argeș, secția civilă - Complet specializat contencios administrativ și fiscal a dispus declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, reținând incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și faptul că suma contestată este mai mare de 1.000.000 RON. La data de 15.07.2015 cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 173/- CONT din 18 noiembrie 2015, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității de reprezentant, a anulat cererea formulată de reclamanta SC A. SRL prin B., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție formulată în nume propriu de B. Instanța de fond a reținut următoarele: Reclamanta SC A. SRL, prin avocat C., a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, solicitând anularea Deciziei de impunere din data de 31.07.2014. La primul termen de judecată din data de 07.10.2015, reclamanta SC A. SRL, prin avocat C., a depus cerere de completare a cererii de chemare în judecată sub aspectul obiectului, solicitând a se dispune și anularea Deciziei de soluționare a contestației administrative nr. 162/23.04.2015. La solicitarea instanței, la același termen, avocatul societății reclamante a precizat că societatea este reprezentată legal de B., cel care l-a și împuternicit pe avocat să asigure reprezentarea convențională a societății în instanță. La termenul din 18.11.2015, avocat C. a prezentat instanței cerere formulată pentru numitul D., asociat unic și administrator al societății, prin care acesta declară că își însușește atât contestația administrativă formulată în fața pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, cât și cererea de chemare în judecată din cauza de față. Avocatul a declarat că mandatul de reprezentare a numitului D. i-a fost dat de mama acestuia, întrucât respectivul, deși nu este minor, este greu de găsit sau de abordat. Totodată, avocatul a depus cerere de intervenție principală formulată pentru B. prin care acesta contestă în nume propriu, în contradictoriu cu A. și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, Raportul de inspecție fiscală x/31.07.2014 și Decizia de impunere FAG 1129/31.07.2014. Instanța de fond a reținut că nu s-a dovedit în speță că B. are calitatea de reprezentant legal al societății reclamante, deși s-a acordat un termen în acest sens. Dimpotrivă, în chiar cuprinsul cererii de chemare în judecată s-a afirmat că B. a fost asociat unic și administrator până la data de 10 octombrie 2013, deci anterior învestirii instanței și chiar anterior emiterii actelor fiscale contestate în cauză. Cât privește cererea de ratificare depusă la dosar, de actualul administrator al societății reclamante, D., Curtea a constatat că aceasta nu exprimă voința respectivei persoane și nu poate avea valoarea pretinsă. Astfel, cererea a fost depusă și semnată de d-l avocat C., odată cu delegația de reprezentare, despre care afirmă că a fost semnată de mama numitului D., pentru faptul că acesta nu poate fi găsit sau este găsit cu mare greutate. S-a reținut din declarația d-lui avocat că D. nu este reprezentat legal de mama acestuia. În aceste condiții în care sus-numitul, despre care se prezumă că are capacitate deplină de exercițiu, nu și-a exprimat practic consimțământul în sensul însușirii actelor realizate de predecesorul său, B., în reprezentarea societății, declarația depusă de d-l avocat nu are valoarea unei ratificări. Mandatul primit de d-l avocat de la mama lui D., persoană terță față de societate și de prezentul litigiu, nu permite acestuia să facă acte de dispoziție în numele celui pe care pretinde că îl reprezintă. Potrivit art. 108 alin. (1) și (3) din Statutul profesiei de avocat, aprobat de Uniunea Națională a Barourilor din România prin Hotărârea 64/03.12.2011, "(1) Dreptul avocatului de a asista, a reprezenta ori a exercita orice alte activități specifice profesiei se naște din contractul de asistență juridică, încheiat în formă scrisă între avocat și client ori mandatarul acestuia. (...) (3) Avocatul nu poate acționa decât în limitele contractului încheiat cu clientul său, cu excepția cazurilor prevăzute de lege". Potrivit art. 111 alin. (6) "În cazul în care avocatul și clientul convin, o terță persoană poate fi beneficiarul serviciilor avocațiale stabilite prin contract, dacă terțul acceptă, chiar și tacit, încheierea contractului în astfel de condiții.".În speță, contractul de asistență a fost încheiat între avocat și mama numitului D., aceasta fiind "clientul" la care se referă art. 108 anterior citat. Cum beneficiarul serviciilor avocațiale s-a convenit a fi D., era necesar ca acesta să accepte încheierea contractului. Această cerință nu a fost întrunită în speță. Drept urmare, d-l avocat C. nu poate pretinde că are mandat valabil pentru a exprima voința reală a numitului D. de a ratifica demersurile procesuale realizate de B. pentru SC A. SRL Pe cale de consecință, însușirea acțiunii judiciare din speță, formulată în cuprinsul cererii depuse de d-l avocat C. la acest termen de judecată din partea lui D., nu exprimă voința lui D. și nu are valoarea unei cereri de ratificare apte să combată excepția lipsei calității de reprezentant a lui B. și de natură să evite anularea cererii de chemare în judecată. Concluzionând că D., în calitate de reprezentant legal al reclamantei SC A. SRL, nu a ratificat cererea de chemare în judecată formulată de societate prin B. și că acesta din urmă nu are calitatea de reprezentant legal al societății, în baza art. 82 C. proc. civ. Curtea a admis excepția invocată din oficiu și a dispus anularea cererii de chemare în judecată. Cât privește cererea de intervenție formulată prin același avocat C., care nu a depus delegație de redactare și semnare cerere/reprezentare a lui B. în nume propriu, Curtea a constatat că, în condițiile în care nu există "un proces care se judecă între părțile originare", așa cum impune art. 61 alin. (1) C. proc. civ., o astfel de cerere nu poate fi soluționată în procedura prevăzută de art. 64 și art. 66 din același cod. Conform art. 62 raportat la 61 alin. (2) C. proc. civ., cererea de intervenție principală este o veritabilă cerere de chemare în judecată, părțile pârâte fiind părțile originare ale procesului, în contradictoriu cu care intervenientul urmărește să câștige pentru sine dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta. Cererea de intervenție principală este o cerere incidentală, așa cum este aceasta definită de art. 30 alin. (6) C. proc. civ., și trebuie formulată în cursul unui proces aflat în curs de desfășurare. În condițiile în care cererea principală este anulată, excepția lipsei calității de reprezentant impunându-se a fi soluționată cu prioritate față de admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție, în mod evident procesul nu ajunge în etapa în care cererea de intervenție să poată fi comunicată părților originare (cu atât mai mult cu cât nu există o parte principală reclamantă, iar în lipsa unui reclamant nu există nici pârât), după care să se dezbată admiterea în principiu. De altfel, admiterea în principiu evaluează, printre altele, interesul intervenientului de a interveni în cauza pendinte; or, în ipoteza în care cererea de chemare în judecată este anulată, nu există un proces pendinte în care să se dezbată dreptul terțului de a interveni.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, au declarat recurs reclamanta SC A. SRL - prin reprezentant legal D. și B. și petentul B., în nume propriu, invocând aceleași motive de nelegalitate. Astfel, recurentul B. a arătat că a fost asociat unic și administrator al A. SRL, cu sediul în jud. Neamț. La data de 10.10.2013 a cesionat părțile sociale către D. La data de 31 iulie 2014 ANAF a efectuat un control, finalizat prin întocmirea unui raport de inspecție fiscală și emiterea Deciziei contestate, prin care a constatat evidențierea eronată a contului 394. D., nefiind notificat de organele fiscale și neavând cunoștință de control, nu a prezentat, nu a depus/predat documentația contabilă pe care B., la 10.10.2013, data cesiunii, i-a predat-o în integralitatea sa. Precizează faptul că a aflat în jurul datei de 13.11.2015, prin mama sa, E., atât despre controlul efectuat cât și despre deciziile de impunere contestate în numele societății de către fostul asociat unic și administrator, B., prin avocat, contestații pe care și le însușește întru totul. De altfel, la termenul de judecată din 18.11.2015, a arătat în fața instanței de fond că își însușește în totalitate contestația formulată de A. SRL, atât în fața ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, în calitate de contestatoare a plângerii prealabile, cât și în fața Curții de Apel Pitești, în Dosarul nr. x/2015. Până în prezent, nici A. SRL și nici D., nu au primit nicio notificare din partea inspecției fiscale și nu li s-au comunicat nici Raportul de inspecție fiscală FAG 874 încheiat la data de 31.07.2014, și nici Decizia de impunere FAG 1129 din 31.7.2014. A arătat că este de acord cu toate actele și faptele, cererile, înscrisurile și probele formulate de A. SRL. A solicitat Curții de Apel Pitești să ia act că este reprezentat de Cabinet de Avocat "C." cu sediul în mun. Iași, jud. Iași, conform Contractului de asistență juridică nr. IS/456439/13.11.2015 și a împuternicirii avocațiale seria IS/457022/13.11.2015, încheiate cu mama sa, și pe care și le-a însușit, el fiind la distanță și în imposibilitate de a încheia nemijlocit aceste acte. Aceste înscrisuri exprimă voința lui D. și au valoarea unei cereri de ratificare în măsură să combată excepția lipsei calității de reprezentant a lui B., invocată de instanța de fond din oficiu, validând astfel cererea de chemare în judecată. B. a fost Asociat unic și Administrator al firmei și este răspunzător pentru pagubele aduse societății A. SRL. În cursul verificărilor fiscale, echipa de control l-a notificat cu privire la această stare, deci a considerat că este implicat în această operațiune și că interesele sale trebuie apărate. Argumentul că B. are calitate procesuală activă, ca persoană implicată direct în afacerile A. SRL, este acela că are interes în această cauză. Potrivit art. 32 noul C. proc. civ. - Condițiile de exercitare a acțiunii civile (1) Orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia: a) are capacitate procesuală, în condițiile legii; b) are calitate procesuală; c) formulează o pretenție; d) justifică un interes. Potrivit art. 33 noul C. proc. civ. - Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara. Astfel, prin interes se înțelege folosul practic, material sau moral, urmărit de cel care a formulat o cerere de chemare în judecată, o cererea reconvențională, o cerere de intervenție voluntară sau forțată, o cale de atac sau orice altă formă de exercitare a acțiunii civile. PENTru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea acțiunii civile, instanța trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obține în ipoteza admiterii formei procedurale exercitate. Solicită a se constata că B. îndeplinește toate cerințele de valabilitate pe care trebuie să le îndeplinească pentru exercitarea acțiunii civile: Prin Raportul de inspecție fiscală FAG 874 încheiat la data de 31.07.2014, și prin Decizia de impunere FAG 1129 din 31.7.2014, i s-a atribuit calitatea de parte interesată în prezenta cauză Atâta vreme cât și Raportul de inspecție fiscală FAG 874 încheiat la data de 31.07.2014, și Decizia de impunere FAG 1129 din 31.7.2014 îi atrag această răspundere, nu poate fi înlăturat de la întreaga procedură de contestare și de la judecarea prezentei cauze. Recurentul B. este responsabil cu obligația solidară a sumelor imputate de ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, ce formează obiectul prezentei contestații, respectiv a dosarului nr. x/2015 al Curții de Apel Pitești. În conformitate cu art. 212 din C. proc. fisc. , referitor la introducerea altor persoane în procedura de soluționare: "(1) Organul de soluționare competent poate introduce, din oficiu sau la cerere, în soluționarea contestației, după caz, alte persoane ale căror interese juridice de natură fiscală sunt afectate în urma emiterii deciziei de soluționare a contestației. (...) (3) Persoanei introduse în procedura de contestație i se vor comunica toate cererile și declarațiile celorlalte părți. Această persoană are drepturile și obligațiile părților rezultate din raportul de drept fiscal ce formează obiectul contestației și are dreptul să înainteze propriile sale cereri. (4) Dispozițiile C. proc. civ. referitoare la intervenția forțată și voluntară sunt aplicabile." Potrivit art. 213 din C. proc. fisc. privitor la soluționarea contestației, contestatorul, intervenienții sau împuterniciții acestora pot să depună probe noi în susținerea cauzei. în această situație, organului fiscal emitent al actului administrativ fiscal atacat sau organului care a efectuat activitatea de control, după caz, i se va oferi posibilitatea să se pronunțe asupra acestora. Art. 218 din C. proc. fisc. privitor la comunicarea deciziei și calea de atac, arată că: (...) (2) Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii. Față de toate aceste considerente, recurenții au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru Raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor, întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 9.10.2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Prin Încheierea de ședință din data de 4.12.2017, Completul de filtru, apreciind incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a admis în principiu recursurile și a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului A. SRL, reclamantă în prezenta cauză, a fost supusă unei inspecții fiscale având ca obiective verificarea ansamblului declarațiilor fiscale și/sau operațiunilor relevante, modul de determinare, evidențiere și virare al impozitului pe profit și al TVA, datorate bugetului general consolidat, pentru perioada 2008 - 2013. La data controlului, administrarea societății era asigurată de numitul D., care nu s-a prezentat la solicitarea consilierilor fiscali și nici nu a putut fi contactat la sediul firmei, invitația întorcându-se în 30.04.2014 cu mențiunea "avizat/reavizat- expirat termenul de păstrare" Mai mult, invitații au fost transmise și pe adresa de domiciliu a fostului și actualului administrator, cerându-li-se acestora să se prezinte, în 22.05.2014, la sediul organului de control, în vederea punerii la dispoziție a documentelor contabile și a altor elemente justificative pentru stabilirea situației fiscale. Apar astfel ca nefondate susținerile din recurs potrivit cărora actualul administrator, D., nu a fost notificat și nu a avut cunoștință de inițierea controlului fiscal, acesta desfășurându-se potrivit dispozițiilor art. 102 alin. (7) din O.G. nr. 92/2003. Actele administrativ fiscale întocmite de către inspectorii fiscali au fost contestate în instanță, în cadrul prezentului dosar, reprezentarea societății fiind asigurată de d-nul avocat C. În fața instanței de fond, avocatul societății reclamante a precizat că societatea este reprezentată legal de B., cel care l-a și împuternicit pe avocat să asigure reprezentarea convențională a societății în instanță, cu precizarea că domnul Eva a deținut calitatea de asociat unic și administrator al acesteia până la data de 10.10.2013, când a cesionat părțile sociale domnului D.. Prin urmare, se impune a se sublinia faptul că, atât la momentul controlului fiscal cât și la data emiterii și contestării în instanță a actelor administrativ -fiscale, reprezentarea legală a societății era asigurată de către domnul D. La termenul din 18.11.2015, avocat C. a prezentat instanței de fond o cerere formulată pentru numitul D., asociat unic și administrator al societății, prin care acesta declară că își însușește atât contestația administrativă formulată în fața pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, cât și cererea de chemare în judecată din cauza de față, cu mențiunea că mandatul pentru domnul D. a fost dat de mama acestuia, din motive ce țin de dificultatea de abordare a acestuia din urmă, fără însă să existe dovada unui mandat în acest sens. Corect s-a reținut de către instanța de fond că nu s-a dovedit în speță că B. are calitatea de reprezentant legal al societății reclamante iar cât privește cererea de ratificare, depusă la dosar de actualul administrator al societății reclamante, D., Curtea a constatat că aceasta nu exprimă voința respectivei persoane și nu poate avea valoarea pretinsă. Concluzionând că D., în calitate de reprezentant legal al reclamantei SC A. SRL, nu a ratificat cererea de chemare în judecată formulată de societate prin B. și că acesta din urmă nu are calitatea de reprezentant legal al societății, în baza art. 82 C. proc. civ., în mod întemeiat Curtea a admis excepția invocată din oficiu și a dispus anularea cererii de chemare în judecată. Cât privește cererea de intervenție formulată prin același domn avocat C., independent de pretinsa existență a unui interes din partea fostului administrator al societății, în condițiile în care cererea principală este anulată, în mod evident procesul nu ajunge în etapa în care cererea de intervenție să poată fi comunicată părților originare astfel că, soluția de respingere ca inadmisibilă apare ca fiind judicioasă. Trimiterea făcută de către recurenți la dispozițiile art. 213 din C. proc. fisc. privind soluționarea contestației, prin care se prevede că atât contestatorul cât și intervenienții sau împuterniciții acestora pot să depună probe noi în susținerea cauzei nu are relevanță în cauză, intervenția fiind depusă în fața instanței și nu a organului fiscal. În consecință, neputându-se reține incidența motivelor de casare invocate de către recurenți, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) din Noul C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursurile declarate ca nefondate, menținându-se sentința atacată.