ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1076/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5 în data de 26 februarie 2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul General al Municipiului București, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună sancționarea pârâtului pentru refuzul nejustificat de a aduce la îndeplinire Sentința civilă nr. 871 din 23 septembrie 1998 pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

1.2. Prin Sentința civilă nr. 4983/2015, Judecătoria Sector 5 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

1.3. După declinare, cauza a fost înregistrată la data de 10 septembrie 2015, sub același număr, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin Notele de ședință formulate la data de 27 octombrie 2015, pârâtul C.G.M.B. a solicitat suspendarea soluționării cauzei până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2013, în conformitate cu prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin precizarea depusă la data de 16 noiembrie 2015, cu referire la dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reclamantul a invocat Hotărârile Brumărescu împotriva României și Țăranu împotriva României. Prin aceeași cerere, reclamantul a chemat în judecată și Primăria Municipiului București, prin Primarul general, și a solicitat să i se aplice aplicarea Primarului General al Municipiului București o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere până la acordarea despăgubirilor solicitate.

Prin Sentința civilă nr. 766 din 8 martie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității cererii modificatoare și a respins această cerere, ca tardiv formulată; a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul CGMB, pentru existența autorității de lucru judecat; a respins cererile formulate împotriva pârâtului C.G.M.B., având ca obiect emiterea unui titlu executoriu prin care pârâtul să fie obligat să dispună măsurile adecvate pentru ca reclamantul să fie despăgubit pentru suprafața de teren, respectiv despăgubiri pentru daune morale, ca inadmisibile.

Împotriva Sentinței civile nr. 766 din 8 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., invocând dispozițiile art. 7 din Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Intimatul Consiliul General al Municipiului București a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte va anula recursul, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul General al Municipiului București, a solicitat instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună sancționarea pârâtului pentru refuzul nejustificat de a aduce la îndeplinire sentința civilă nr. 871/23.09.1998 pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin Sentința civilă nr. 766 din 8 martie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității cererii modificatoare și a respins această cerere, ca tardiv formulată; a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul CGMB, pentru existența autorității de lucru judecat; a respins cererile formulate împotriva pârâtului C.G.M.B., având ca obiect emiterea unui titlu executoriu prin care pârâtul să fie obligat să dispună măsurile adecvate pentru ca reclamantul să fie despăgubit pentru suprafața de teren, respectiv despăgubiri pentru daune morale, ca inadmisibile.

Împotriva Sentinței civile nr. 766 din 8 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., invocând dispozițiile art. 7 din Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin cererea de recurs, partea își exprimă nemulțumirea cu privire la faptul că instanța de fond a refuzat punerea în executare a Sentinței civile nr. 871 din 23 septembrie 1998, însă criticile formulate nu pot fi încadrate într-unul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Concluzionând, Înalta Curte constată că în cererea de recurs formulată recurentul-reclamant nu combate în vreun fel argumentele de fapt și de drept avute în vedere de instanța de fond atunci când a soluționat pricina și nu face nicio referire la aceste argumente ce sunt redate pe larg în considerentele hotărârii. Autorul căii de atac nu face decât să reia aspectele pe care le-a menționat în motivarea cererii de chemare în judecată, neînțelegând să arate care sunt eventualele greșeli de judecată ale primei instanțe ori elementele de nelegalitate ale sentinței recurate.

Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ.:

"Recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488", iar la alin. (3) se menționează în mod expres că:

"Dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în ședință publică".

Or, în cauză nu există motive de ordine publică, ce ar fi putut fi invocate din oficiu de către instanță.

Înalta Curte constată că susținerile recurentului nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și, ca atare, nu pot fi apreciate ca fiind motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, astfel cum prevăd dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat.

Dispozițiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat, prevăd că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)- e), precum și cerințele menționate la alin. (2), sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Astfel fiind, față de considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., în raport cu faptul că cererea de recurs formulată nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se sprijină și nici dezvoltarea acestora, Înalta Curte va anula recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului.

Anulează recursul declarat de A. împotriva Sentinței civile nr. 766 din 8 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2017.

Procesat de GGC - LM