ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 370/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Societatea Română de Televiziune a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, anularea Deciziei nr. 340 din 30 iunie 2015 prin care a fost sancționată cu amendă în cuantum de 10.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea Audiovizualului nr. 504/2002, precum și dispozițiile art. 70 și 97 alin. (6) și (9) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de Reglementare a Conținutului Audiovizual, și publicarea hotărârii de anulare a deciziei în trei cotidiene (A., B. și C.), pe cheltuiala CNA.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 767 din 8 martie 2016, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Recurenta-reclamantă Societatea Română de Televiziune a formulat recurs împotriva sentinței pronunțate de prima instanță, invocând totodată dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă consideră că, în mod greșit s-a reținut de către instanța de fond faptul că sancțiunile primite anterior emiterii Deciziei nr. 340 din 30 iunie 2015 sunt Deciziile nr. 120/2015 și nr. 159/2015, care au fost indicate prin întâmpinare.

Aceste decizii ar fi trebuie să fie indicate prin decizia prin care recurenta-reclamantă a fost sancționată, așa cum prevăd dispozițiile art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului nr. 504/2002.

Intimatul-pârât avea obligația să justifice, pentru fiecare sancțiune aplicată, vinovăția, legătura de cauzalitate, încadrarea legală, existenta unor sancțiuni anterioare cu același obiect pentru a justifica aplicarea gradată a unei sancțiuni.

Mai arată recurenta-reclamantă că fapta și cuantumul amenzii nu au fost individualizate pentru fiecare emisiune în parte.

Recurenta-reclamantă critică soluția primei instanțe prin faptul că cele două sancțiuni primite anterior nu puteau fi reținute, deoarece nu aveau ca obiect încălcarea disp. art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, art. 70 din Decizia nr. 220/2011 sau art. 97 alin. (6) și (9) din Decizia nr. 220/2011.

Prin Decizia nr. 159/2015, recurenta-reclamantă a fost sancționată cu somație publică pentru încălcarea dispozițiilor privind difuzarea publicității, iar prin Decizia nr. 120/2015 a fost sancționată pentru fapta prevăzută de art. 97 alin. (7) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual.

În cuprinsul deciziei administrative atacate, susține recurenta-reclamantă, nu se invocă situația conform căreia radiodifuzorul se găsește la a doua abatere, respectiv la încălcarea acelorași prevederi, neindividualizându-se niciun fel de sancțiune primită anterior.

Cu privire la emisiunea "D.", se arată că aceasta nu este un program de știri/dezbatere, ci este un magazin religios, însă prima instanță a reținut în mod greșit incidența disp. art. 70 din Decizia nr. 220/2011 referitoare la emisiunile de știri și dezbateri.

În cadrul emisiunii s-a difuzat un interviu cu autorii volumului "Fața nevăzută a homosexualității", s-au abordat elemente privind conținutul cărții dar și discuții despre valorile familiei tradiționale și despre riscul trimiterii în derizoriu a valorilor creștine.

Emisiunea "În culisele energiei" a fost realizată respectându-se regulile în vigoare pentru sponsorizare, neputând fi vorba despre 58 secunde de publicitate.

A doua critică se referă la încălcarea disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., conform căreia instanța de fond nu a motivat și nu a făcut nicio mențiune expresă cu privire la judecarea celui de-al doilea capăt al cererii, respectiv publicarea hotărârii de anulare a deciziei în trei cotidiane, pe cheltuiala pârâtului.

Prin întâmpinare, intimatul-pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând că hotărârea atacată este la adăpost de orice critică.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare.

Prin Decizia nr. 340 din 30 iunie 2015 privind amendarea cu 10.000 RON a Societății Române de Televiziune s-a reținut încălcarea disp. art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum și a disp. art. 70 și 97 alin. (6) și (9) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual.

Potrivit art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului:

"toți furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și să furnizeze libera formare a opiniilor".

Conform art. 70 din Decizia nr. 220/2011:

"în cadrul programelor de știri și dezbateri care abordează probleme de interes public privind minoritățile etnice, religioase sau sexuale se va prezenta și un punct de vedere al acestora".

În fine, conform art. 97 alin. (6) și (9) din Decizia nr. 220/2011:

"anunțurile de sponsorizare difuzate în interiorul programului nu pot depăși 30 de secunde pentru fiecare perioadă de 30 de minute a duratei programate" și "în anunțul sponsorului nu trebuie să existe nicio conexiune cu publicitatea difuzată ori cu plasarea de produse referitoare la bunurile sau serviciile sponsorului".

Recurenta-reclamantă consideră că, în speță, instanța de fond a aplicat greșit disp. art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, potrivit cărora "individualizarea sancțiunii în cazul săvârșirii uneia dintre contravențiile prevăzute în prezenta lege se face ținându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum și de sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an".

În acest sens, recurenta-reclamantă arată că deciziile prin care a fost sancționată anterior au fost indicate prin întâmpinare și nu prin decizia atacată.

Critica este nefondată, iar afirmația făcută de judecătorul fondului la finalul considerentelor, în sensul că "în ce privește sancțiunea primită anterior de reclamantă au fost indicate prin întâmpinare și depuse la dosar Deciziile nr. x/2015 și nr. 159/2015", nu afectează legalitatea sentinței pronunțate.

Înalta Curte constată că, prin acțiunea introductivă, însăși reclamanta a afirmat că nu s-a individualizat în cuprinsul Deciziei nr. 340 din 30 iunie 2015 niciun fel de sancțiune primită anterior de SRTV.

La această susținere, prin întâmpinare, au fost indicate Deciziile nr. 120/2015 și nr. 159/2015, însă analizarea legalității deciziei administrative se face în conformitate cu motivele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii acesteia, iar aspectele învederate nu au fost avute în vedere de intimatul-pârât.

Individualizarea sancțiunii, potrivit art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, are la bază anumite criterii, iar neindicarea, de exemplu, a sancțiunilor primite anterior, nu constituie un motiv de anulare a actului, deoarece recurenta-reclamantă nu este vătămată prin acerată omisiune, care în sens contrar, ar fi putut conduce la aplicarea unei sancțiuni mai drastice.

Tot cu referire la dispozițiile art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2004, recurenta-reclamantă susține aplicarea greșită a acestora, de către prima instanță, din perspectiva neindividualizării sancțiunii pentru fiecare faptă săvârșită.

Potrivit disp. art. 94 din Legea audiovizualului, contravențiilor constatate de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații le sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor cu excepția prevederilor art. 28 alin. (1) și ale art. 32.

În speță, contravențiile au fost constatate de Consiliul Național al Audiovizualului, de unde rezultă că dispozițiile O.G. nr. 2/2011 nu sunt aplicabile.

Așadar, în lipsa unei prevederi exprese a Legii nr. 504/2002, în ceea ce privește aplicarea de sancțiuni distincte pentru fiecare faptă contravențională constatată, o asemenea interpretare a dispozițiilor art. 90 alin. (4) din lege ar adăuga la aceasta, ceea ce nu este permis.

În concret, cuantumul amenzii de 10.000 RON pentru cele două fapte contravenționale nu depășește maximul amenzilor prevăzute de lege, raportate la faptele contravenționale reținute, neexistând nicio vătămare sub acest aspect, a recurentei-reclamante.

În ceea ce privește încălcarea de către prima instanță a disp. art. 91 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, conform cărora "în cazul în care furnizorul sau distribuitorul de servicii nu intră în legalitate în termenul și în condițiile stabilite prin somație ori încalcă din nou aceste prevederi, se aplică o amendă contravențională de la 5.000 RON la 100.000 RON", Înalta Curte apreciază că este nefondată critica formulată.

Dispozițiile art. 91 alin. (3) trebuie coroborate cu disp. art. 91 alin. (1) și (2) din Legea nr. 504/2002, acestea referindu-se strict la contravențiile prevăzute la alin. (1) pentru care Consiliul va emite o somație conținând condiții și termene precise de intrare în legalitate și nu au legătură cu faptele contravenționale analizate în prezenta cauză.

În același sens sunt și dispozițiile art. 144 alin. (4) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, acestea explicitând numai disp. art. 90 alin. (4) din lege.

Cu privire la incidența disp. art. 70 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de Reglementare a Conținutului Audiovizual, Înalta Curte va constata că, deși emisiunea "D." a fost încadrată în categoria "magazin religios", în fapt, ceea ce s-a difuzat în data de 22.02.2015 la rubrica "Dialogurile dimineții" a depășit cadrul acesteia și a abordat probleme de interes public privind minoritățile sexuale, astfel că era necesar și obligatoriu și un punct de vedere al acestora.

De asemenea, se apreciază că nu are relevanță faptul că emisiunea s-a realizat sub forma unui interviu cu autorii volumului "Fața nevăzută a homosexualității", cât timp atât opiniile enunțate de invitați, cât și ale moderatorului, au depășit cadrul unor informații cu caracter general și sunt de natură să influențeze telespectatorii.

Afirmații de tipul "căsătoria nu a fost făcută pentru homosexuali" conduc la concluzia, în acord cu prima instanță, că au fost aplicate în mod corect disp. art. 70 din Decizia nr. 220/2011.

În plus, se constată că nu are relevanță dacă s-a cerut sau nu s-a cerut dreptul la replică sau rectificarea celor afirmate în cuprinsul emisiunii, avându-se în vedere că legea incidentă nu conține astfel de prevederi, în ceea ce privește sancționarea contravențională.

Referitor la criticile aduse celei de-a doua fapte, săvârșită în cadrul emisiunii "În culisele energiei", Înalta Curte constată că sunt nefondate.

Astfel, disp. art. 97 alin. (6) și (9) din Legea audiovizualului impun ca pentru fiecare 30 de minute a duratei programate, anunțurile de sponsorizare să nu depășească 30 de secunde și să nu existe nicio conexiune cu publicitatea difuzată/plasarea de produse referitoare la produsele sau serviciile sponsorului.

Or, emisiunea a avut o durată de 22 de minute, iar informațiile prezentate au constituit de asemenea un anunț al sponsorului, care au totalizat 58 de secunde, recurenta-reclamantă necombătând prin motivele de recurs cele reținute de prima instanță.

Or, în speță, primul capăt al acțiunii a fost respins, nemaifiind necesar a se motiva respingerea capătului de cerere subsidiar, ce depindea de o soluție favorabilă asupra acțiunii în anulare a actului administrativ.

Față de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Societatea Română de Televiziune împotriva Sentinței nr. 767 din 8 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - CL