Decizia nr. 1612/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație în anulare împotriva sentinței nr. 500/2015 a Curții de Apel Craiova

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 28 octombrie 2015, sub nr. de dosar x/54/2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Slatina - Direcția Economică, a solicitat anularea Titlului executoriu nr. 85657 din 20.10.2015 și Somației nr. 93674 din 20.10.2015. Prin cererea înregistrată la data de 08 decembrie 2012, reclamantul A. a solicitat conexarea dosarelor nr. x/54/2015 al Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, și nr. x/311/2015 al Judecătoriei Slatina, anularea titlului executoriu nr. 64865 din 23 aprilie 2015 și nr. 85657 din 20 octombrie 2015, precum și a somațiilor nr. 72000 din 23 aprilie 2015 și nr. 93647 din 20 octombrie 2015, și obligarea pârâtei la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 500 din data de 11 decembrie 2015 a fost admisă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Craiova și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 500 din data de 11.12.2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fondându-și recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Soluția instanței de recurs Prin decizia civilă nr. 3522 din data de 09 decembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 500 din data de 11.12.2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut, în esență, că recurentul nu are deschisă calea de atac a recursului, sentința recurată fiind definitivă, potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

Calea extraordinară de atac formulată în cauză Împotriva deciziei nr. 3522 din 09 decembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/54/2015, recurentul-reclamant A. a formulat contestație în anulare, înregistrată la data de 16 martie 2017, fondată pe prevederile art. 503 alin. (1) și (2) pct. 2 C. proc. civ. În susținerea cererii astfel formulate, contestatorul a apreciat că instanța de recurs a încălcat următoarele dispoziții legale: - art. 248 alin. (5) și art. 424 alin. (5) C. proc. civ., întrucât a emis o „decizie”, deși trebuia să pronunțe o „încheiere”; - art. 496 C. proc. civ., întrucât recursul trebuia admis, iar nu respins; - art. 157 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., procedura de citare nefiind legal îndeplinită, citația necuprinzând obiectul dosarului, iar recurentul nefiind prezent la judecată; - art. 483 alin. (1), art. 132 alin. (4), art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât cererea de recurs trebuia admisă, și nu respinsă, dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ. neavând legătură cu motivarea în drept a recursului, iar calea de atac fiind cea stabilită de dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Apărările formulate în cauză. Legal citată în cauză, intimata Primăria Municipiului Slatina - Direcția Economică nu a formulat întâmpinare. II. Soluția asupra contestației în anulare Analizând actele și lucrările dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma prevederilor legale incidente, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de recurentul-reclamant A., ca nefondată, pentru următoarele considerente. II.1. Referitor la primul motiv al contestației în anulare, întemeiat pe prevederile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. Potrivit art. 503 alin. (1) C. proc. civ.: „Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecată.” Contestatorul a susținut că procedura de citare pentru termenul de judecată din data de 09 decembrie 2015 nu a fost legal îndeplinită, apreciind că au fost încălcate dispozițiile art. 157 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., citația nemenționând obiectul dosarului - „anulare act administrativ”, iar contestatorul nu a fost prezent la judecată. În conformitate cu dispozițiile art. 157 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., citația va cuprinde: „numele și prenumele sau denumirea, după caz, ale/a părții potrivnice și obiectul cererii.” Totodată, art. 157 alin. (3) lit. g) C. proc. civ. stabilește că: „Cerințele de la alin. (1) lit. a), c), d), e) și k) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.” Din corelarea acestor dispoziții rezultă că nerespectarea cerințelor prevăzute la lit. g) - în cazul de față nemenționarea „obiectului cererii” - nu este sancționată cu nulitatea absolută și necondiționată a actului de procedură, potrivit art. 176 C. proc. civ., fiind, în schimb, aplicabile dispozițiile privind nulitatea condiționată de producerea unei vătămări, ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului neconform, în condițiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ. Analizând citația emisă de instanța de recurs pentru termenul de judecată din data de 09 decembrie 2015, comunicată contestatorului la data de 11.11.2016, se constată că aceasta poartă mențiunea obiectului cererii și anume „Contencios administrativ și fiscal - Recurs”, fiind prezente, de asemenea, toate celelalte elemente obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 157 C. proc. civ., de natură a permite contestatorului să ia cunoștință de data, ora și locul desfășurării ședinței de judecată, precum și de dosarul ce urmează a se judeca și instanța investită cu soluționarea lui. Chiar în situația în care citația nu ar fi fost menționat obiectul cererii deduse judecății sau ar fi menționat un alt obiect, contestatorul trebuia să facă dovada că, prin această omisiune, i s-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură și a actelor subsecvente, ceea ce nu este cazul în speță. Înalta Curte constată că, potrivit cererii înregistrată la dosarul de recurs la data de 07 decembrie 2015, expediată de contestator prin serviciul poștal la data de 05 decembrie 2012, acesta a avut deplină cunoștință de termenul de judecată, pe care l-a indicat în mod expres în cuprinsul cererii, precum și de obiectul dosarului, arătând că își menține motivele de recurs, reluându-le pe scurt, și solicitând judecarea cauzei în lipsa sa. Așadar, este evident că, din conținutul citației comunicate de instanță, contestatorul A. a intrat în posesia tuturor informațiilor prevăzute de lege, inclusiv în ceea ce privește obiectul dosarului, neexistând, prin urmare, nici un motiv de nelegalitate a citației. Prin urmare, pentru toate aceste motive, Înalta Curte apreciază ca nefondată contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. II.2. Referitor la cel de-al motiv al contestației în anulare, fondat pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.: „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (…) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;” Noțiunea de „eroare materială” a fost analizată în doctrină și jurisprudență prin opoziție cu greșeala de judecată, arătându-se că textul vizează erori cu caracter formal, procedural, sau situații în care se confundă sau se omit date materiale importante ale cauzei, nefiind permisă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate sau a textelor de lege invocate în motivarea hotărârii. În cauza de față, contestatorul invocă încălcări ale unor dispoziții legale de către instanța de recurs, precum și incorecta reținere a unor temeiuri de drept, concluzionând că soluția corectă era aceea de admitere a recursului, și nu cea de respingere a căii sale de atac. Or, aceste aspecte nu se încadrează în sintagma „erori materiale”, ci reprezintă critici de legalitate, vizând pretinse erori de judecată și constituind un veritabil „recurs la recurs”, imposibil de analizat pe calea contestației în anulare. Nici aspectul privitor la emiterea de către instanța de recurs a unei „decizii” în locul unei „încheieri” nu se încadrează în noțiunea „erorilor materiale” prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. Sub un prim aspect se observă că hotărârea poartă o denumire corecta, în consonanță cu dispozițiile art. 424 alin. (3) C. proc. civ., fiind o hotărâre pronunțată asupra recursului. Pe de altă parte, și în cazul în care denumirea hotărârii ar fi fost eronată, ea ar fi putut fi îndreptată pe calea cererii formulate în condițiile art. 442 C. proc. civ., respectiv printr-o cerere de îndreptare a erorilor materiale, și nu prin promovarea contestației în anulare prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. Pentru aceste motive, în raport de dispozițiile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 3522 din 09 decembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțate în Dosarul nr. x/54/2015.