ÎCCJ, Decizia nr. 68/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la data de 13 decembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții Inspecția Judiciară și Consiliul Superior al Magistraturii (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "CSM"), solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: (i) constatarea nulității absolute a actului unilateral civil de sesizare a secției pentru judecători din cadrul CSM în temeiul art. 361 din Regulamentul de organizare și funcționare a CSM pentru a aprecia dacă au fost încălcate dispozițiile art. 9 alin. (2) din Codul deontologic de către doamna judecător A., din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, act de sesizare cuprins în Rezoluția emisă de Comisia de disciplină la 17 decembrie 2009 în lucrarea nr. 402/CDJ/2009; (ii) desființarea actului unilateral civil de sesizare deontologică lovit de nulitate absolută și desființarea actelor subsecvente emise în baza lui, în cadrul procedurii interne, respectiv: rezoluția din 19 ianuarie 2010 de înregistrare pe rolul secției pentru judecători a actului de sesizare deontologică lovit de nulitate absolută și de fixare a termenului la 28 ianuarie 2010; Hotărârea nr. 458 din 22 aprilie 2010 a secției pentru judecători a CSM, Hotărârea nr. 587 din 1 iulie 2010 a Plenului CSM și rezoluțiile care le-au precedat.

Prin Sentința civilă nr. 1426 din 16 octombrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2016 (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Sentința nr. 1426/2017"), Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele arătate în continuare.

Potrivit art. 29 alin. (7) și (5) din Legea nr. 317/2004, hotărârile Plenului CSM privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi atacate cu contestație de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Hotărârea nr. 587 din 1 iulie 2010 a Plenului CSM (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Hotărârea Plenului nr. 587/2010"), singura care poate fi atacată în cauza pendinte, intră în sfera de reglementare a dispozițiilor menționate anterior, fiind o hotărâre referitoare la cariera și drepturile judecătorului.

Rezoluția emisă la 17 decembrie 2009 de Comisia de disciplină pentru judecători, precum și celelalte acte anterioare emiterii Hotărârii Plenului nr. 587/2010, parte dintre ele neidentificate de reclamantă, nu sunt acte administrative sau civile cu o autonomie proprie, ci acte premergătoare preparatorii emiterii hotărârii.

Numai după epuizarea procedurii reglementate de art. 361 și art. 362 din Regulamentul de organizare și funcționare a CSM, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 326/2005, reclamanta poate uza de căile de atac speciale instituite de art. 362 alin. (6) și (7) din același Regulament, respectiv contestația la Plenul CSM împotriva hotărârii secției pentru judecători și, ulterior, contestația la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Actele pregătitoare sau operațiunile administrative și tehnico-materiale care au stat la baza emiterii Hotărârii Plenului nr. 587/2010 nu pot constitui obiect al unei acțiuni de drept comun de competența instanței de drept comun .

Or, dacă actul final care produce efecte față de reclamantă și anume Hotărârea Plenului nr. 587/2010 poate fi contestat numai la Înalta Curte de Casație și Justiție, pe cale de consecință și actele accesorii și premergătoare acestei hotărâri, pot fi atacate tot la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar nu la instanțele de drept comun.

Relevant este și faptul că, prin Decizia nr. 1933/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins deja recursul declarat de reclamantă împotriva Hotărârii Plenului nr. 587/2010.

Revizuenta A. a formulat o cerere de revizuire împotriva Sentinței nr. 1426/2017, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 și art. 509 pct. 2 C. proc. civ., susținând că sentința este contrară deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal nr. 3436 din 19 iunie 2009, pronunțată în Dosarul nr. x/2008, și nr. 7024 din 1 noiembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. x/2012, a căror autoritate de lucru judecat o încalcă.

Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2017.

Prin Decizia nr. 88 din 19 ianuarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017 (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Decizia nr. 88/2018"), Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva Sentinței civile nr. 1426/2017, pentru considerentele arătate în continuare.

Intimatul CSM a depus întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepția tardivității, iar, în subsidiar, excepția inadmisibilității cererii de revizuire.

Intimata Inspecția Judiciară a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire.

Având în vedere că excepția inadmisibilității primează excepției tardivității cererii de revizuire, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a rămas în pronunțare, cu prioritate, pe excepția inadmisibilității cererii de revizuire, reținând următoarele: (i) conform art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri (ii) conform dispozițiilor art. 132 alin. (3) C. proc. civ. "Dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente, sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent" (iii) în cauză, hotărârea atacată cu revizuire a fost pronunțată în ipoteza reglementată de art. 132 alin. (3) C. proc. civ., astfel că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Împotriva hotărârii date în revizuire - Decizia nr. 88/2018 - a declarat recurs revizuenta A., în temeiul art. 513 alin. (6) C. proc. civ., dosarul fiind înregistrat pe rolul Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2018.

În susținerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurenta-revizuentă susține că, în cauză, completul care a pronunțat Decizia nr. 88/2018 a fost alcătuit cu încălcarea dispozițiilor art. 19 și art. 31 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, întrucât din compunerea acestuia a făcut parte și magistratul-asistent.

Pentru aceeași critică, circumscris motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-revizuentă invocă nulitatea deciziei atacate în temeiul art. 174 și art. 176 pct. 4 C. proc. civ. pentru încălcarea principiului legalității reglementat de art. 7 C. proc. civ. raportat la art. 19 și art. 31 din Legea nr. 304/2004.

În dezvoltarea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-revizuentă critică faptul că decizia atacată cu recurs nu a fost motivată de un judecător, membru al completului, ci de către magistratul-asistent care nu este nici judecător, nici membru al completului. Sub acest aspect, invocă încălcarea principiului legalității prevăzut de art. 7 raportat la art. 426 alin. (1) C. proc. civ. și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, sub aspectul principiului echitabilității procesului și a jurisprudenței sale, în raport u dispozițiile art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, considerentele de la pct. 176 - 178 din Decizia Curții Constituționale nr. 33/2018, Hotărârile CEDO din 9 decembrie 1994 7 martie 2017 în cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei și considerentele de la pct. VI.1 și 3 din Decizia Curții Constituționale nr. 972/2012.

Recurenta-revizuentă invocă aspectele menționate în Deciziile Curții Constituționale nr. 972/2012 și nr. 33/2018 și pentru ipoteza în care Completul de 5 judecători apreciază asupra necesității invocării din oficiu a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 71 din Legea nr. 303/2004, care dispun că "Magistrații-asistenți care participă la ședințele de judecată ale înaltei Curți de Casație și Justiție redactează încheierile, participă cu vot consultativ la deliberări și redactează hotărâri, conform repartizării făcute de președinte pentru toți membrii completului de judecată". Susține recurenta că dispozițiile respective sunt lipsite de claritate și coerență normativă sistemică, în condițiile în care magistratul-asistent nu este nici membru al completului de judecată conform art. 19 și art. 31 din Legea nr. 304/2004, situație în care nici votul consultativ, lipsit de efecte juridice, nu are justificare în dispozițiile de ordine publică ale art. 395, art. 398 și art. 401 alin. (1) C. proc. civ., și nici judecător în ipoteza normativă a art. 426 alin. (1) C. proc. civ.

În considerarea acelorași critici, recurenta-revizuentă invocă nulitatea deciziei atacate în temeiul art. 174 alin. (2) C. proc. civ. pentru încălcarea principiului dreptului la un proces echitabil prin limitarea dreptului de acces la instanță, reglementat de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și jurisprudența CEDO în materie, pentru încălcarea principiului legalității reglementat de art. 7 C. proc. civ. raportat la dispoziția imperativă, de interes public, a art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., precum și pentru încălcarea dreptului la apărare și a dreptului european.

În esență, se susține că motivarea deciziei atacate nu răspunde criticilor sale în sensul că dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ. referitoare la faptul că hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac nu se referă la revizuire, cale de atac de retractare, de competența aceluiași nivel de jurisdicție, ci numai apelul și recursul, care sunt de competența gradelor de jurisdicție ierarhic superioare. Totodată, este criticat faptul că motivarea deciziei atacate nu cuprinde referiri nici la jurisprudența Curții Constituționale în examinarea constituționalității art. 132 alin. (3) C. proc. civ., care confirmă argumentele prezentate în sensul că dispozițiile respective exclud calea de atac a recursului, fără însă a fi exclusă calea de retractare a revizuirii, a cărei reglementare nu distinge în funcție de materia în care a fost pronunțată hotărârea. În susținere, recurenta invocă Decizia Curții Constituționale nr. 410/2016 (pct. 27).

Subsumat motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. C. proc. civ., expune următoarele critici.

În sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea recurată este lovită de nulitate în temeiul art. 174 alin. (2) și art. 405 C. proc. civ., pentru încălcarea principiului legalității raportat la regulile de procedură stabilite de art. 247, art. 248 și art. 513 C. proc. civ. și la cele privind deliberarea și pronunțarea cuprinse în Capitolul II - "Judecata" Secțiunea a 4-a - "Deliberarea și pronunțarea" al aceluiași Cod.

În sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta critică hotărârea atacată pentru contrarietate între considerente și dispozitiv. Sub acest aspect, susține că intimații au invocat numai excepția tardivității, iar excepția inadmisibilității nu a fost invocată de niciunul dintre intimați. Totodată, susține că, potrivit art. 513 alin. (3) C. proc. civ., problema admisibilității este specifică revizuirii și a fost abordată de intimați din perspectiva îndeplinirii cerințelor în raport cu art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Instanța a rămas în pronunțare pe excepția inadmisibilității, fără să precizeze care din cei doi intimați a invocat-o și ce obiect are, iar inadmisibilitatea - susținută de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, în subsidiar față de excepția tardivității - nu are caracter de excepție procesuală în procedura revizuirii.

Mențiunile din partea introductivă a deciziei referitoare la invocarea excepției inadmisibilității și a excepției tardivității cererii de revizuire și la prioritatea excepției inadmisibilității sunt reluate în considerentele hotărârii, însă dispozitivul hotărârii nu conține soluția dată excepției inadmisibilității asupra căreia completul a rămas în pronunțare, astfel că există contradicție între considerente și dispozitiv.

Recursul fiind de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost urmată procedura de pregătire a dosarului, în sensul celor arătate în continuare: (i) cererea de recurs a fost comunicată intimaților Consiliul Superior al Magistraturii și Inspecția Judiciară, la data de 2 aprilie 2018, conform dovezilor de înmânare atașate la filele x; (ii) intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la 19 aprilie 2018, prin care invocă excepția nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. (2), susținând că motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat. Întâmpinarea a fost comunicată recurentei la data de 23 aprilie 2018, conform procesului-verbal de înmânare de la fila x; (iii) intimatul CSM a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la 27 aprilie 2018, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat; întâmpinarea a fost comunicată recurentei la 4 mai 2018, conform procesului-verbal de înmânare de la fila x; (iv) recurenta-revizuentă a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei Inspecția Judiciară, înregistrat la dosar la 2 mai 2018, precum și răspuns la întâmpinarea intimatului CSM, înregistrat la dosar la 15 mai 2018, prin care expune argumente în combaterea apărărilor cuprinse în cele două întâmpinări.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, raportorul a concluzionat în sensul că este neîntemeiată excepția recursului invocată de intimata Inspecția Judiciară, prin întâmpinare, iar recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 25 iunie 2018, completul de filtru a dispus comunicarea raportului în temeiul art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 24 septembrie 2018, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la 19 noiembrie 2018.

La termenul din 19 noiembrie 2018, instanța a amânat judecarea cauzei la 21 ianuarie 2019, pentru a fi soluționată declarația de abținere formulată de doamna judecător B.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 19 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, a fost admisă cererea de abținere formulată de doamna judecător B.

La data de 13 decembrie 2018, în temeiul art. 4 alin. (1) din Hotărârea secției pentru judecători a CSM și Hotărârii nr. 158 din 13 decembrie 2018 a Colegiului de conducere al ICCJ, dosarul a fost re-repartizat aleatoriu la Completul de 5 judecători - Civil 2 - 2018, cu termen fixat la 21 ianuarie 2019.

Prin Încheierea ședinței publice din 21 ianuarie 2019, instanța a respins excepția nelegalei compuneri a completului de judecată învestit cu soluționarea cauzei, invocată de recurenta A., a admis excepția nulității încheierilor din 24 septembrie 2018 și 19 noiembrie 2018, invocată de recurenta A., a constatat nule încheierile respective și a trimis cauza din ședință publică în cameră de consiliu pentru continuarea procedurii de filtrare a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 21 ianuarie 2019, în temeiul art. 493 alin. (5)-(7) C. proc. civ., completul de filtru a respins excepția nulității recursului invocată de intimata Inspecția Judiciară, a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la 18 martie 2019, cu citarea părților.

Analizând recursul declarat de revizuenta A., în raport cu motivele invocate, se constată că acesta este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Criticile formulate din perspectiva motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 și 5 C. proc. civ., sub aspectul faptului că, din compunerea completului care a pronunțat hotărârea recurată, a făcut parte și magistratul-asistent, care a redactat hotărârea, sunt lipsite de temei.

Contrar susținerilor recurentei-revizuente, se constată că magistratul-asistent a participat la pronunțarea deciziei recurate și a redactat hotărârea în temeiul și cu respectarea dispozițiilor art. 70 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, conform cărora "Magistrații-asistenți participă la ședințele de judecată ale secțiilor", și a dispozițiilor art. 71 din aceeași lege, conform cărora "Magistrații-asistenți care participă la ședințele de judecată ale Înaltei Curți de Casație și Justiție [...] participă cu vot consultativ la deliberări și redactează hotărâri, conform repartizării făcute de președinte pentru toți membrii completului de judecată".

Relevante din această perspectivă sunt și dispozițiile art. 401 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora "Minuta, sub sancțiunea nulității hotărârii, se va semna pe fiecare pagină de către judecători și, după caz, de magistratul-asistent [...]".

În prezența dispozițiilor citate, nu se poate reține încălcarea prevederilor art. 19 și art. 31 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, referitoare la compunerea completului, ori a dispozițiilor art. 426 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la redactarea hotărârii de către judecător.

În acest context, pot fi primite nici susținerile recurentei referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 7 C. proc. civ. (referitoare la principiul legalității), a dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a prevederilor art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 (referitoare la participarea asistenților judiciari în compunerea completului pentru soluționarea în primă instanță a cauzelor privind conflictele de muncă și asigurări sociale) ori a considerentelor de la pct. 176 - 178 din Decizia Curții Constituționale nr. 33/2018 (referitoare la redactarea hotărârii de către judecătorul care a participat la dezbateri și la deliberări) sau a celor de la pct. VI.1 și 3 din Decizia Curții Constituționale nr. 972/2012 (referitoare la înfăptuirea justiției în numele legii și la efectele hotărârilor judecătorești).

Pentru aceleași argumente, Înalta Curte apreciază că nu se impune invocarea din oficiu de către instanță a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 71 din Legea nr. 303/2004, iar, în contextul în care recurenta nu a invocat o asemenea excepție, nu pot forma obiectul analizei, în prezentul stadiu procesual, criticile recurentei referitoare la claritatea și coerența normativă a dispozițiilor respective.

Sunt lipsite de temei susținerile recurentei în sensul că, în considerentele deciziei recurate, instanța de revizuire nu a răspuns criticilor sale privind admisibilitatea cererii de revizuire formulate împotriva hotărârii de declinare a competenței.

Sub acest aspect, se constată că hotărârea recurată răspunde cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanța de revizuire a arătat lipsit de echivoc motivele pentru care a reținut că nu este admisibilă cererea de revizuire formulată împotriva hotărârii de declinare a competenței.

În acest sens, în deplin acord cu instanța de revizuire, Completul de 5 judecători reține la rândul său că dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ. dispun fără echivoc în sensul că hotărârea prin care instanța se declară necompetentă nu este supusă niciunei căi de atac.

În prezența acestor dispoziții procedurale exprese, nu pot fi primite susținerile recurentei-revizuente în sensul că prevederile respective nu se referă la cererea de revizuire, ci numai la apel și la recurs. Argumentele recurentei ar echivala cu introducerea unei distincții, acolo unde legea precizează expres "niciunei căi de atac", fără a distinge după cum calea de atac este de reformare sau de retractare.

Considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 410/2016 prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 132 alin. (3) C. proc. civ., invocate de recurentă în susținerea teoriei sale privind admisibilitatea revizuirii împotriva hotărârii de declinare a competenței, nu pot primi relevanța propusă, întrucât instanța de contencios constituțional a analizat prevederile procedurale în discuție din perspectiva căii de atac a recursului, fără a formula vreo apreciere cu privire la cererea de revizuire ori cu privire la căile de atac de retractare.

De asemenea, nici criticile formulate de recurentă din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. C. proc. civ. nu sunt întemeiate, întrucât, în fața instanței de revizuire, ambii intimați - CSM și Inspecția Judiciară - au invocat inadmisibilitatea căii de atac exercitate de A., iar revizuenta a răspuns cu privire la susținerile privind inadmisibilitatea revizuirii.

Distincțiile pe care recurenta-revizuentă le realizează între inadmisibilitate și excepția inadmisibilității nu sunt de natură a fundamenta reformarea hotărârii atacate, prin care instanța de revizuire în mod temeinic și legal a reținut că nu este admisibilă calea de atac exercitată, impediment procedural care primează în raport cu excepția tardivității (posibil a fi analizată numai în cazul unei căi de atac admisibile în privința căreia legea prevede, de regulă, un termen în care poate formulată).

Totodată, contrar susținerilor recurentei, în condițiile în care, prin dispozitivul hotărârii, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire, nu se poate reține că instanța de revizuire nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității.

Pentru toate aceste considerente, nefiind identificate motive de reformare a hotărârii atacate în sensul art. 488 C. proc. civ., Completul de 5 judecători va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 88 din 19 ianuarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 martie 2019.

Procesat de GGC -LM