ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 88/2018

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2018

Deliberând asupra cererii de revizuire de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a Civilă la data de 13.12.2016, sub nr. de dosar x/2016 reclamanta A. a chemat în judecată pârâții INSPECȚIA JUDICIARĂ și CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, instanța să dispună:

1

din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii pentru a aprecia dacă, în caz, au fost încălcate dispozițiile art. 9 alin. (2) din Codul deontologic de către doamna judecător A., din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, act de sesizare cuprins în Rezoluția emisă de Comisia de disciplină la 17.12.2009 în lucrarea nr. 402/CDJ/2009;

În motivarea acțiunii sale, reclamanta a susținut în esență că prin rezoluția din 17.12.2009, Comisia de disciplină din cadrul CSM, la finalizarea unei cercetări disciplinare pentru fapta prevăzută art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 în forma în vigoare la acea dată, constatând inexistența abaterilor a dispus clasarea. Nu s-a reținut încălcarea vreunei dispoziții legale și, deși s-a constatat că nu a adus vreo atingere drepturilor procesuale ale părților implicate în procedură Comisia a sesizat, în temeiul art. 361 din Regulamentul CSM, secția pentru Judecători a CSM pentru a aprecia dacă au fost încălcate dispozițiile art. 9 alin. (2) din Codul deontologic prin încălcarea aparenței de imparțialitate în instrumentarea cauzei.

Prin sentința civilă nr. 1426 din data de 16.10.2017 pronunțată de Tribunalul București - Secțâia a IV -a Civilă, în dosarul nr. x/2016 s-a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului București, secția civilă și, în consecință s-a dispus:

Declinarea competenței de soluționare a cauzei civile formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții INSPECȚIA JUDICIARĂ și CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această sentință, tibunalul a reținut că, potrivit prevederilor art. 29 alin. (7) și alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, hotărârile Plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi atacate cu contestație de orice persoană interesată în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Hotărârea nr. 587 din 01.07.2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (singura care poate fi atacată în cauza pendinte) intră în sfera de reglementare a normei anterior menționate, fiind o hotărâre pronunțată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii care privește cariera și drepturile magistraților.

În ceea ce privește rezoluția emisă la data de 17.12.2009 de Comisia de disciplină pentru judecători, precum și celelalte acte anterioare emiterii hotărârii Plenului (parte din ele neidentificate de reclamantă), tribunalul constată că acestea nu sunt acte administrative sau civile cu o autonomie proprie, fiind strâns legate de actul ce a fost emis în baza lor.

Ele reprezintă doar acte premergătoare (preparatorii) emiterii actului reprezentat de Hotărârea nr. 587 din 01.07.2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, față de care se poate exercita calea de atac specială a contestației, la care tribunalul a făcut anterior referire.

Numai după epuizarea procedurii instituite de art. 36

1

și art. 36

2

din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea nr. 326/2005, cu modificările ulterioare, și finalizarea acesteia prin hotărâre, potrivit textelor legale anterior menționate, reclamanta poate uza de căile de atac speciale, instituite de art. 362 alin. (6) și (7) din Regulament, respectiv contestația la Plen împotriva hotărârii secției pentru judecători și ulterior, contestația la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Actele pregătitoare sau operațiunile administrative și tehnico-materiale care au stat la baza emiterii Hotărârii nr. 587 din 01.07.2010 nu pot constitui obiect al unei acțiuni de drept comun, soluționată de instanța de drept comun .

Această soluție este și firească din moment ce prin decizia nr. 1933 din 31.03.2011, irevocabilă, instanța supremă a respins deja recursul declarat de reclamantă împotriva Hotărârii nr. 587 din 01.07.2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii(fila x).

Ori, dacă actul final care produce efecte față de reclamantă și anume Hotărârea nr. 587 din 01.07.2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii poate fi contestat numai la Înalta Curte de Casație și Justiție, pe cale de consecință și actele ce fac obiectul cauzei, care sunt accesorii și premergătoare Hotărârii nr. 587 din 01.07.2010, pot fi atacate tot la Înalta Curte de Casație și Justiție și nu la instanțele de drept comun.

Tribunalul a constatat că, sunt întrunite condițiile sus menționate, fiind vorba de o necompetență de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale iar cererea formulată de către reclamantă nu este o cerere care să fie soluționată în primă instanță de către tribunal, ca instanță de fond, ci de către Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit art. 29 alin. (7) și alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

La data de 14.12.2017 revizuenta A. a formulat o cerere de revizuire a sentinței nr. 1426/2017 din 16.10.2017 a Tribunalului București, secția a IV - a civilă în dosarul nr. x/2016 pentru motivul reglementat de art. 509 pct. 8, art. 509 pct. 2 C. proc. civ., ca fiind contrară deciziilor Înaltei Curți de Casație i Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal nr. 3436 din 19.06.2009 în dosarul nr. x/2008 și nr. 7024 din 01.11.2013 în dosarul nr. x/2012, a căror autoritate de lucru judecat o încalcă și anularea acesteia.

În susținerea cererii de revizuire, revizuenta critică, în esență, modul în care s-a soluționat pricina, în sensul că s-a pornit de la o premisă falsă, adică a atacat numai hotărârea Plenului CSM nr. 587/2010, fără nicio referire la solicitarea sa cu privire la nulitatea absolută și desființare a actelor cerute.

Soluția de admitere a excepției de necompetență materială și de declinare la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost axată, în întregime, determinând-o, pe chestiuni de drept care au fost deja tranșate cu autoritate de lucru judecat de instanța supremă secția de Contencios dministrativ și Fiscal prin decizii irevocabile, în care CSM -ul a fost parte și cu a căror dezlegare motivarea sentinței vine contradicție.

Revizuenta menționează care sunt chestiunile de drept:

1.chestiunea de drept privind calificarea hotărârii Plenului CSM dată în procedura deontologică ca fiind sau nu o hotărâre privind cariera și drepturile magistraților, obiect al alin. (5), al art. 29 din Legea nr. 317/2004;

2.chestiunea de drept privind natura juridică a procedurii deontologige inițiată de Inspecția Judiciară și desfășurată de CSM în baza art. 36

1

și 36

2

din Regulament;

3.chestiunea de drept privind cazurile în care o hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție și dacă hotărârea deontologică se înscrie printre acestea.

Revizuenta precizează că instituirea și existenta sesizării deontologice și a procedurii ei de soluționare sunt reglementate exclusiv prin Hotărâre CSM. Hotărârea nr. 564/19.06.2008, art. I pct. 11 care a introdus în Regulamentul CSM art. 36

1

alin. f1) - (11) și art. 36

2

alin. d) - (9) și, implicit, Hotărârea nr. 1314/2008 de modificare a lor, art. I pct. 3 și 4, nu prin act normativ de forța legii, iar art. 36

2

alin. (7), astfel introdus în Regulamentul CSM, dispune că "Hotărârea Plenului poate fi atacată cu recurs la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Dispozițiile art. 20 se aplică corespunzător".

Normele de tehnică legislativă interzice paralelismul, adică "instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau alineate din același act normativ { art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000), așa că trimiterea la art. 20 din Regulament, existentă de când acesta reglementa recursul, privește corespunzător, ceea ce art. 36

2

alin. (7) din Regulament nu reglementează dispozițiile asupra locului în care se depune recursul și asupra transmiterii lui împreună cu dosarul, de îndată, Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu calea de atac pe care o reglementează exclusiv.

Revizuenta susține că, hotărârea Plenului CSM în raport de care tribunalul a statuat prin sentința supusă revizuirii, în sensul că este o hotărâre care privește cariera și drepturile magistraților, este Hotărârea nr. 587 din 01.07.2010, iar legea sub care aceasta a fost dată, singura care stabilește_calea de atac aplicabilă ei este art. 36

2

alin. (7) din Regulament și calea de atac stabilită de acesta, și la acea epocă și în prezent, este recursul.

În raport de dispozițiile evocate, recurenta arată că, la acea dată, 01.07.2010, și art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 stabilea pentru hotărârile menționate la alin. (5), cele privind cariera și drepturile magistraților tot calea de atac a recursului, dar din 2013, Noul C. proc. civ. a eliminat din categoria hotărârilor obiect al recursului pe cele ale organelor cu activitate jurisdicțională - art. 483 alin. (1) C. proc. civ. - nemaipăstrând formula codului vechi - art. 299 alin. (1) -, calea de atac împotriva acestor hotărâri fiind contestația.

Prin urmare, hotărârea fiind supusă căii de atac stabilită de actul normativ de la data la care a fost dată, cât privește Hotărârea Plenului nr. 587/2010, aceasta este recursul.

Faptul că art. 36

2

alin. (7) din Regulament nu a fost modificat după ce art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 a fost modificat prin O.U.G. nr. 4/2013 de modificare a legii de punere în aplicare a Noului C. proc. civ., cu a cărui cale de atac, contestația, pârâtul vrea să substituie recursul, căi de atac cu configurație juridică diferită și efecte opuse, pe cale de interpretare, este dovada vie a autonomiei de reglementare a procedurii deontologice, exclusiv prin Regulamentul CSM-ului, așa că orice încercare de trimitere fără un temei normativ, la calea de atac a contestației reglementată în prezent de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, are motivație conjuncturală.

Mai mult, în opinia revizuentei, se încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 3436 din 19.06.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2000.

Astfel, statuarea în sensul că art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 este o normă de excepție pentru că stabilește competența, în recurs, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în comparație cu alte acte ale Consiliului Superior alMagistraturii care sunt și ele supuse controlului judecătoresc, dar potrivit regulilor de competență prevăzute de lege,/.../și textul nu poate fi extins, prin analogie, altor hotărâri adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii, pe de altă parte, statuarea de principiu, în sensul că actul normativ care reglementează procedura deontologică, nu vizează "cariera si drepturile judecătorilor și procurorilor" pentru a fi incidente dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 31/2004".

Cu privire la prima chestiune de drept dezlegată cu autoritate de lucru judecat, recurenta prezintă argumentul avut de tribunal în pronunțarea sentinței de declinare a competenței de la tribunal la instanța supremă, respectiv calificarea hotărârii Plenului CSM care soluționează contestația deontologică împotriva hotărârii secției pentru judecători ca fiind o hotărâre privind cariera și drepturile magistraților obiect al alin. (5) al art. 29 din Legea nr. 317/2004.

Această chestiune de drept a fost însă tranșată cu autoritate de lucru judecat în sens contrar de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia irevocabilă nr. 3436/2009 - menționată anterior de către revizuentă - într-un proces în care Asociația Magistraților a atacat actul normativ adoptat de CSM, Hotărârea nr. 564/2008 care a introdus în Regulamentul CSM dispozițiile care reglementează procedura deontologică.

Recursul declarat de AMR - Asociația Magistraților - împotriva sentinței de respingere ca inadmisibilă a acțiunii sale, cu motivui că nu era necesară procedura prealabilă, deoarece hotărârea, atacată este un act normativ care privește cariera și drepturile magistraților aflat sub incidența art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 și care conform alin. (7) al art. 29, fiind supusă recursului este derogatorie de la art. 7 din Legea nr. 554/2004, a fost respins de Înalta Curte prin decizia nr. 3436/2009, cu o motivare de principiu, obligatorie și cu autoritate de lucru judecat față de CSM, intimat în acest proces, cât privește înțelesul noțiunii "cariera si drepturile judecătorilor și procurorilor cuprinsă în art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 în raport cu actul normativ atacat, Hotărârea nr. 564/2008 de reglementare a procedurii deontologice.

În dezlegarea acestei chestiuni de drept, revizuenta menționează cele statuate de Înalta Curte prin decizia nr. 3436/2009, în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a considerat că hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind alegerea membrilor Consiliului Superior ai Magistraturii nu vizează "cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor" și nu poate fi atacată cu recurs la această instanță, ci este supusă controlului judiciar potrivit competenței stabilite de Legea nr. 554/2004."

Sentința tribunalului nr. 1426/2017, supusă revizuirii a statuat din contră, că: "Potrivit prevederilor art. 29 alin. (7) și (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, hotărârile Plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi atacate cu contestație de orice persoană interesată în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție" și că "Hotărârea nr. 567 din 01.07.2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (singura care poate fi atacată în cauza pendinte) intră în sfera de reglementare a normei anterior menționate, fiind o hotărâre_pronunțată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii care privește cariera și drepturile magistraților".

Hotărârea nr. 567 din 01.07.2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost dată conform art. 36

2

alin. (7) din Hotărârea Plenului CSM nr. 564/19.06.2008, care prin art. I pct. 11 l-a introdus în Regulament, motivarea sentinței încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3436/2009, potrivit căreia a statuat că actul normativ - Hotărârea Plenului CSM nr. 564/2008 - "nu vizează cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor" pentru a fi incidente dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 31/2004".

Fiind potrivnică deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3436/2009 a cărei autoritate de lucru judecat o încalcă conform art. 430 (1) și (2) C. proc. civ., în ce privește chestiunea de drept a sferei de cuprindere a hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în sintagma "cariera si drepturile judecătorilor și procurorilor" pentru a fi incidente dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 raportat la Hotărârea Plenului CSM nr. 564/2008.

Față de cele arătate anterior, rezultă că este întrunită ipoteza art. 509 (1) pct. 8 raportat la art. 509 alin. (2) și art. 513 alin. (4) C. proc. civ., ceea ce impune anularea celei din urmă hotărâre, a sentinței - definitive - a Tribunalui București, secția a IV-a civilă nr. 1426/2017.

În continuare, revizuenta prezintă argumentele cu privire la a 2-a și a 3-a chestiune de drept invocate prin prezenta cerere de revizuire, respectiv:

Stabilindu-se că hotărârea nr. 587 din 01.07.2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii este supusă recursului, cale de atac reglementată de art. 36

2

alin. (7) din Regulamentul de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești

- pg. 7 alin. (6) din sentința tribunalului 1426/2017 - și de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 - pg. 7 alin. (6) din aceeași sentință menționată - că procedura deontologică astfel finalizată cu cale de atac de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție este deci jurisdicțional - administrativă.

Sentința tribunalului este potrivnică și a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal nr. 7024/01.11.2013, deoarece aceasta a stabilit dimpotrivă, că "actele emise de Consiliul Superior al Magistraturii în cadrul procedurii reglementate de art. 36

1

și art. 36

2

din Hotărârea Consiiului Superior al Magistrturii nr. 326/2005, texte criticate în prezentul litigiu, nu sunt acte administrativ jurisdicționale, ci acte derivate dintr-o procedură internă, legai instituită" precizând în acest context că, "actul administrativ jurisdicțional este definit legal în cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 554/2004 și este acel act emis de o autoritate administrativă învestită, prin lege organică, cu atribuții de jurisdicție administrativă" (pg. 14, alin. penultim și ultim din decizie).

A statuat și că " în situația analizată nu se pune în discuție o jurisdicție administrativă specială, ci o procedură internă, atribuțiile jurisdicționale fiind

exercitate de CSM numai ca instanță de judecată, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare, așa cum rezultă fără echivoc din prevederile art. 134 alin. (1) și alin. (2) din Constituția României și art. 44 din Legea nr. 317/2004." (alin. (1), pg. 15 din decizie); că numai " hotărârile C.SM în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casație și Justiție ", iar " Normele criticate prin acțiune se referă așa cum s-a explicat și mai sus la procedura desfășurată în cazul unor încălcări ale Codului deontologic".

Sub acest aspect, revizuenta învederează că, prin soluția de declinare a cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție pe argumentul că Hotărârea nr. 587 din 01.07.2010 dată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în procedura deontologică, este supusă căii de atac reglementată de art. 36

2

alin. (7) din Regulament și de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 sentința tribunalului nr. 1426/2017 este potrivnică deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7024/01.11.2013 a cărei autoritate de lucru judecat o încalcă în ce privește dezlegarea chestiunilor de drept ale naturii juridice a procedurii deontologice desfășurată în baza art. 36

1

și art. 36

2

din Regulament, cât și a cazurilor în care o hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii poate fi atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție cu recurs, conform art. 430 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ.

Față de cele învederate, revizuenta solicită anularea sentinței tribunalului nr. 1426/2017 ca fiind potrivnică deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7024/01.11.2013, a cărei autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunile de drept dezlegate o încalcă, decizie obligatorie, conform art. 435 C. proc. civ., în temeiul art. 509 (1) pct. 8 C. proc. civ. a cărui ipoteză este îndeplinită din perspectiva chestiunilor de drept tranșate cu autoritate de lucru judecat prin deciziile definitive nr. 3436/2009 și respectiv nr. 7024/2013 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și în care Consiliul Superior al Magistraturii a fost parte.

Reviuenta consideră că a fost un abuz și își întemeiază constatarea pe ceea ce constituie motiv de nulitate absolută pentru dispoziția din Rezoluția din 17.12.2009 de sesizare a secției corespunzătoare din CSM pentru a aprecia dacă s-a încălcat Codul deontologic, anume frauda la lege.

Revizuenta mai precizează că, în considerarea calificării dată de decizia nr. 7024/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție actelor emise potrivit art. 36

1

și 36

2

din Regulament ca nefiind actele unei proceduri administrative speciale în sensul Legii nr. 554/2004, ci acte derivate dintr-o procedură internă, că actul unilateral de sesizare deontologică emis în baza acestor texte, act supus comunicării conform art. 1325, art. 1326 alin. (1) C. civ., a căror nulitate absolută a cerut-o, să se constate prin cererea de chemare în judecată cu a cărei soluționare a învestit secția civilă a tribunalului, este un act juridic civil, supus regimului juridic de drept comun în competența materială a instanțelor civile de drept comun, iar sentința Tribunalului București nr. 1426/16.10.2017, a cărei revizuire și anuiare a solicitat-o este o sentință civilă, pronunțată de secția a IV-a civilă a Tribunalului București, a cărei judecată revine în competența - prezenta cerere de revizuire - Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, conform art. 510 alin. (2) C. proc. civ.

În finalul cererii de revizuire, revizuenta solicită atașarea dosarului nr. x/2016 al Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Intimatul Consiliul Suprem al Magistraturii a depus întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepția tardivității iar, în subsidiar, excepția inadmisibilității cererii de revizuire.

Intimata Inspecția Judiciară a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire, iar revizuenta a formulat răspuns la întâmpinare.

Având în vedere că excepția inadmisibilității primează excepției tardivității cererii de revizuire, Înalta Curte rămâne în pronunțare pe excepția inadmisibilității cererii de revizuire.

Cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Sentința nr. 1426/2017 din 16.10.2017 a Tribunalului București, secția a IV - a civilă în dosarul nr. x/2016 a cărei revizuire se cere de revizuentă pentru motivul reglementat de art. 509 pct. 8, art. 509 pct. 2 C. proc. civ., întrucât este contrară deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal nr. 3436 din 19.06.2009 în dosarul nr. x/2008 și nr. 7024 din 01.11.2013 în dosarul nr. x/2012, Tribunalul București, secția secția a IV -a Civilă a constatat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 130 pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori decătre judecător la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, sens în care s-a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului București, secția a IV -a civilă și în consecință a declinat competența de soluționare a cauzei civile frormulată de reclamanta A. în contradictoriu cu intimații Inspecția Judiciară și Consiliul Superior al Magistraturii, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

În considerentele evocatei sentințe s-a reținut că, cererea formulată de reclamanta A., nu este o cerere care să fie soluționată în primă instanță de către tribunal, ca instanță de fond, ci de către Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (7) și alin. (5) din Legea nr. 517/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, astfel cum a fost modificată și cu completările ulterioare.

În cadrul căii de atac exercitate, se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, fără a se pune în discuție chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspectele procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Astfel, în considerarea dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Conform dispozițiilor art. 132 alin. (39 C. proc. civ. prevede că:

"Dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente, sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent."

Dacă se formulează cerere de revizuire împotriva hotărârii de declinare a competenței, cum este cazul în speță, împotriva sentinței nr. 1426/2017 din 16.10.2017 a Tribunalului București, secția a IV - a civilă în dosarul nr. x/2016, cererea de revizuire este inadmisibilă.

Or, în cauză așa cum s-a arătat la alineatul anterior, împotriva hotărârii de declinare a competenței nu există nicio cale de atac, deci nici a revizuirii prevăzută de dispozițiile legale invocate de revizuentă, ceea ce face inutilă examinarea criticilor formulate de revizuentă prin calea de atac exercitată.

Având în vedere soluția pronunțată pe excepția inadmisibilității, Înalta Curte nu va mai analiza celelalte critici ale revizuentei; însă de menționat deciziile evocate expres ca fiind contrare sentinței tribunalkului de declinare a competenței de soluționare a cauzei: decizia nr. 3436 din 19.06.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2000 prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta Asociația Magistraților din România împotriva sentinței nr. 204 din 21.01.2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-A contencios administrativ și fiscal, iar prin cea de-a doua decizie, respectiv nr. 7024 din 01.11.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2012 s-a respins ca nefondat recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 5574 din 05.10.2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-A contencios administrativ și fiscal.

Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte urmează să respingă, inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva sentinței civile nr. 1426 din 16 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva sentinței civile nr. 1426 din 16 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Cu recurs la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2018.