ÎCCJ, Decizia nr. 42/2018

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru judecători în materie disciplinară, Inspecția Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pârâtei A., judecător în cadrul Judecătoriei Sectorului 5, București, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 99 lit. h) teza a doua din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, constând în întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile.

Prin Hotărârea nr. 24J din 28 iunie 2017, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară a admis acțiunea disciplinară și, în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a aplicat pârâtei A., judecător în cadrul Judecătoriei Sectorului 5, București, sancțiunea disciplinară constând în diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 20% pe o perioadă de 6 luni, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a doua din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Împotriva Hotărârii nr. 24/J din 28 iunie 2017, pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară, a declarat recurs pârâta A., judecător în cadrul Judecătoriei Sectorului 5 București, solicitând casarea hotărârilor menționate și, în fond, în principal, respingerea acțiunii disciplinare, iar, în subsidiar, reindividualizarea sancțiunii disciplinare aplicate.

În susținerea recursului, magistratul a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Autoarea recursului a susținut că hotărârea atacată este nelegală, fiind aplicate eronat normele de drept referitoare la elementele constitutive ale abaterii disciplinare imputate, în ceea ce privește latura subiectivă, respectiv conduita culpabilă reținută în sarcina sa, întrucât și alți judecători ai instanței au înregistrat depășiri semnificative ale termenului legal de redactare a hotărârilor judecătorești pronunțate.

Intimata Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, solicitând motivat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat, hotărârea atacată fiind legală și temeinică.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din codul menționat.

Având în vedere că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 din C. proc. civ., precum și condițiile de admisibilitate, conform prevederilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, prin încheierea din data de 12 februarie 2018, în acord cu concluziile raportului, s-a admis în principiu recursul dedus judecății.

Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, cu criticile formulate de recurentă, cu apărările intimatei, precum și cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în cele ce urmează.

Criticile referitoare la greșita aplicare a normelor prin care se reglementează abaterea disciplinară, expuse din perspectiva ipotezei de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt lipsite de suport.

Referitor la fapta prevăzută de art. 99 lit. h) teza a doua din Legea nr. 303/2004, republicată cu modificările și completările ulterioare, legiuitorul a stabilit că reprezintă abatere disciplinară "întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile".

În ceea ce privește existența faptelor reținute sub acest aspect în sarcina judecătorului A., se constată că secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, ca instanță de disciplină, a stabilit în mod just săvârșirea faptei culpabile, constând în depășirea termenelor prevăzute de lege pentru redactarea hotărârilor în materie civilă, ceea ce demonstrează cu evidență existența laturii obiective a abaterii disciplinare.

Astfel, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, a rezultat indubitabil că, la data sesizării din oficiu a Inspecției Judiciare (7 februarie 2017), magistratul înregistra un număr de 227 hotărâri neredactate, iar la data finalizării cercetării (20 aprilie 2017), acesta figura cu un număr total de 207 hotărâri neredactate, dintre care 64 de sentințe (din anul 2016 - 11 hotărâri pronunțate în luna septembrie, 8 hotărâri din luna octombrie, 10 hotărâri din luna noiembrie și 3 hotărâri din luna decembrie, iar din anul 2017 - 10 hotărâri pronunțate în luna ianuarie, 14 hotărâri din luna februarie și 8 hotărâri în luna martie) și 143 de încheieri finale de dezînvestire (cele mai vechi fiind pronunțate în luna ianuarie 2016 - 4 încheieri, în februarie 2016 - o încheiere, în martie 2016 - 5 încheieri, în aprilie 2016 - două încheieri, în mai 2016 - 4 încheieri), întârzierea în efectuarea lucrărilor având un caracter repetat.

Susținerea recurentei, în sensul aplicării eronate a normelor referitoare la latura subiectivă, este infirmată de justețea considerentelor care au determinat instanța să aprecieze că este întrunită situația legală premisă referitoare la "motive imputabile", în cuprinsul hotărârii fiind analizate în mod detaliat condițiile angajării răspunderii disciplinare a recurentei judecător.

Pentru a se stabili caracterul imputabil al încălcării dispozițiilor legale referitoare la respectarea termenelor în care se efectuează lucrările, s-au avut în vedere toate aspectele care țin de activitatea profesională desfășurată de judecător în perioada de referință.

În acest sens, s-a acordat o corectă relevanță faptului că, din datele statistice, sub aspectul volumului de activitate, a rezultat că, în cursul anului 2016, numărul dosarelor rulate și numărul hotărârilor pronunțate de recurenta judecător s-a situat, comparativ cu datele statistice referitoare la ceilalți judecători ai secției civile, sub valorile medii, în condițiile în care, de exemplu, media a fost de 831 hotărâri pronunțate, 12 din cei 31 de judecători ai secției civile au înregistrat, fiecare, mai mult de 1000 de hotărâri, iar recurenta a pronunțat 613 hotărâri.

Relativ la restanțele în redactare înregistrate și de ceilalți judecători ai secției civile, susținerea recurentei nu are semnificația acordată de autoare, deoarece, din examinarea datelor statistice, rezultă că acest aspect, real, a fost analizat de către instanța de disciplină, stabilindu-se cu just temei că judecătorul A. înregistrează cel mai mare număr de restanțe în redactarea hotărârilor și, de asemenea, cele mai mari depășiri ale termenului legal de redactare.

Cu referire la încheierile finale de dezînvestire, este de observat faptul că, multe dintre aceste hotărâri au fost pronunțate în cauze având ca obiect contestație la executare ori ordonanță de plată, cauze care, potrivit dispozițiilor procedurale, se judecă de urgență.

Or, în aceste cauze, la data de 1 aprilie 2017, recurenta judecător A. figura cu 203 încheieri neredactate, cu întârzieri de până la 1 an și 3 luni, în timp ce ceilalți judecători înregistrau un număr mic de încheieri finale de dezînvestire neredactate și depășiri cu durată redusă a termenului de redactare, de exemplu: un judecător - 45 încheieri, cea mai veche fiind din 10 ianuarie 2017(trei luni întârziere), un alt judecător - 31 încheieri, cea mai veche fiind din 2 februarie 2017(două luni întârziere), alt judecător - 17 încheieri, cea mai veche fiind din 28 februarie 2017 (circa o lună întârziere).

Ca atare, examinarea comparativă a datelor referitoare, pe de o parte, la volumul de activitate și la numărul și durata restanțelor în redactare, înregistrate de ceilalți judecători ai secției civile, pe de altă parte, a condus la concluzia corectă a existenței unei diferențe semnificative în privința situației recurentei față de cea a colegilor judecători, aspect ce a fundamentat aprecierea că acumularea restanțelor în redactarea hotărârilor de către recurenta pârâtă nu a fost determinată în principal de volumul de activitate. În condițiile în care ceilalți judecători confruntați cu un volum similar sau mai mare de activitate au reușit să își organizeze activitatea astfel încât să nu acumuleze întârzieri atât de mari și să acorde prioritate cauzelor urgente, rezultă că situația de o asemenea amploare a restanțelor constituie consecința stilului de lucru defectuos al magistratului și a lipsei unei prioritizări adecvate a activității.

Maniera necorespunzătoare de organizare a activității este confirmată și de declarația dată de pârâta judecător în cursul cercetării disciplinare, aceasta precizând că redactează mai întâi dosarele ușoare și apoi pe cele mai grele, pentru care alocă mai mult timp, dar și faptul că nu a reușit să aibă în vedere încheierile de dezînvestire în ordinea vechimii acestora, "fiind posibil să le fi amestecat cu alte dosare la redactat".

Prin urmare, raportat la durata întârzierilor în redactarea hotărârilor, coroborată cu volumul restanțelor, se vădește a fi corectă constatarea secției pentru judecători, în sensul că fapta recurentei îi este imputabilă acesteia, neexistând factori de natură a înlătura caracterul culpabil al efectuării cu întârziere a lucrărilor, împrejurarea că și alți judecători din cadrul instanței înregistrează depășiri ale termenului de redactare a hotărârilor judecătorești neputând constitui ipso facto o cauză exoneratoare de răspundere a magistratului.

Situația de fapt, anterior expusă și necontestată în materialitatea ei de către recurentă, constând în întârzierea redactării pe perioade mari de timp, în ceea ce privește numeroasele hotărâri examinate, este de natură a pune în discuție respectarea dreptului părților la un proces echitabil, această consecință fiind bine stabilită de către instanța de disciplină în contextul constatării existenței răspunderii disciplinare a magistratului cercetat disciplinar.

Mai trebuie avută în vedere, în acest context, și împrejurarea că valoarea socială ocrotită o reprezintă relațiile sociale referitoare la justiție, atât în sensul restrâns, cât și în sensul larg al acestei noțiuni, aceste relații transpunându-se în îndatoriri profesionale și deontologice ale judecătorilor, a căror încălcare se răsfrânge asupra destinatarilor actului de justiție.

Se constată că reindividualizarea sancțiunii, solicitată în subsidiar, nu se justifică.

În contextul examinat, se observă că sancțiunea disciplinară constând în diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 20% pe o perioadă de 6 luni, prevăzută de art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, răspunde criteriului legal de proporționalitate între abaterea constatată, consecințele acesteia și circumstanțele concrete în care a fost săvârșită, precum și caracterului gradual, prin raportare la împrejurarea că magistratul a mai fost sancționat disciplinar prin Hotărârea nr. 37/J/25 noiembrie 2015 a secției pentru judecători în materie disciplinară, reținându-se săvârșirea aceleiași abateri disciplinare, și, de asemenea, a mai fost cercetat disciplinar în alte două rânduri, în lucrările înregistrate la Inspecția Judiciară sub nr. x/IJ/3331/DIJ/2012 și nr. x/IJ/1018/DIJ/2014.

În condițiile în care verificările anterioare efectuate în ceea ce privește același gen de faptă, ar fi fost de dorit să reprezinte pentru recurentă un motiv substanțial și suplimentar de avertizare și de conștientizare a obligației de respectare a termenului legal ori cel puțin rezonabil de redactare a hotărârilor, aplicarea unei sancțiuni mai ușoare, respectiv avertismentul, ar goli de conținut măsura dispusă.

Se constată, așadar, pe de o parte, că faptele reproșate recurentei judecător intră în sfera de reglementare a dispozițiilor art. 99 lit. h) teza a doua din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, după cum în mod just a fost reținut de către instanța de disciplină, prin hotărârea atacată fiind reliefate corect existența faptelor, a conduitei ilicite, a vinovăției, a urmărilor prejudiciabile și a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și rezultatul produs, ceea ce susține legalitatea încadrării lor în abaterea disciplinară prevăzută de textul legal menționat iar, pe de altă parte, că sancțiunea a fost judicios aplicată.

Pentru toate considerentele expuse, instanța de recurs constată că nu este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ. și, în consecință, în baza dispozițiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) teza a doua din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva Hotărârii nr. 24J din 28 iunie 2017, pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară în Dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 martie 2018.

Procesat de GGC - NN