ÎCCJ, Decizia nr. 134/2019

Deliberând asupra recursului de față, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 68 din data de 14 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 328 C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță a reținut, în esență, că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât excepția invocată nu are legătură cu fondul cauzei.

Împotriva acestei dispoziții din Încheierea nr. 68/2019, A. a declarat recurs, solicitând admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

În motivele scrise, recurenta a arătat că a invocat excepția de neconstituționalitate cu privire la procedura prevăzută în art. 328 din C. proc. pen., în măsura în care verificarea legalității și temeiniciei rechizitoriului, de către procurorul ierarhic superior, printr-o ordonanță ce stinge conflictul penal dintre stat și inculpați, nu este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, lipsa controlului judecătoresc în situația infirmării rechizitoriului fiind contrară dispozițiilor art. 21 din Constituția României, privind accesul liber la justiție, art. 131 din Constituția României, privind rolul Ministerului Public și art. 16 alin. (1) din Constituția României, privind egalitatea în fața legii. A precizat că cererea de sesizare este admisibilă fiind îndeplinite toate cerințele prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători - Penal 2-2019, constată că este nefondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Legat de admisibilitatea unei asemenea sesizări, instanța constată că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În analiza condițiilor enumerate anterior, instanța constată că excepția a fost invocată de recurentă într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți și are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 328 C. proc. pen. referitoare la actul de sesizare a instanței, fără ca textul criticat să fie declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Se constată că recurenta a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 328 C. proc. pen., întrucât ordonanța de infirmare a rechizitoriului nu este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară și că lipsa controlului judecătoresc în situația infirmării rechizitoriului contravine art. 21 din Constituția României, privind accesul liber la justiție, art. 131 din Constituția României, privind rolul Ministerului Public și art. 16 alin. (1) din Constituția României, privind egalitatea în fața legii. Emiterea rechizitoriului, urmată de un act de stingere a acțiunii penale emis de procurorul manager, fără a exista posibilitatea de a se analiza legalitatea acestei soluții de către un judecător, situează procurorul ierarhic superior într-o poziție cu atribuții extinse în raport cu judecătorul de cameră preliminară, care analizează rechizitoriul numai din perspectiva legalității, fără a antama fondul cauzei. S-a mai arătat că atribuțiile procurorului ierarhic superior, în raport cu verificarea rechizitoriului, prin posibilitatea dispunerii unei soluții de stingere definitivă a conflictului real sau aparent de drept penal, fără control judecătoresc, creează o inegalitate în fața legii, între inculpații care comit infracțiuni în raport cu care există persoane vătămate și inculpații autori ai unor infracțiuni care prejudiciază numai interesele publice ori în care nu au fost identificate persoane vătămate (omorul săvârșit asupra unei persoane fără moștenitori) și, respectiv autorii infracțiunilor în cazul cărora nu există un interes al persoanei vătămate (s-a realizat o convenție civilă) de a contesta soluția.

Această cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional a dispozițiilor art. 328 C. proc. pen. a fost invocată în cadrul procedurii prev. de art. 341 C. proc. pen., referitoare la posibilitatea persoanei ale cărei interese sunt vătămate, să formuleze plângere împotriva măsurilor procurorului.

Admisibilitatea acestei cereri reclamă însă îndeplinirea cumulativă și a cerinței ca excepția invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, legătură ce nu este suficient a fi pur tangențială, ci trebuie să fie evident semnificativă și în strânsă corelație cu soluția ce ar putea fi dată fondului litigiului.

Finalitatea excepției de neconstituționalitate nu poate fi aceea de a supune controlului de constituționalitate a posteriori orice dispoziție legală, deoarece excepția de neconstituționalitate constituie o excepție de procedură, prin care partea care o ridică urmărește împiedicarea unei judecăți (respectiv a pronunțării unei soluții) ce s-ar întemeia pe o dispoziție legală neconstituțională. Invocarea ei impune justificarea unui interes. Stabilirea existenței acestui interes se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit.

Se constată că argumentele invocate de către recurentă în susținerea excepției tind la a sublinia necesitatea verificării sub aspectul legalității și temeiniciei și a ordonanței de infirmare, nu numai a rechizitoriului astfel cum prevăd în prezent dispozițiile art. 328 alin. (1) C. proc. pen.

Or, raportat la exigențele art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului", decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției nu este de natură a produce un efect concret asupra hotărârii din judecata cauzei, câtă vreme prin excepție se dorește chiar modificarea textului ce reglementează cuprinsul actului de sesizare a instanței.

Astfel că, în mod corect, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță a apreciat cerința privind legătura dintre norma ce face obiectul excepției și soluționarea cauzei, nu este îndeplinită.

Față de cele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători - Penal 2-2019, va respinge ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 328 C. proc. pen., din cuprinsul Încheierii nr. 68 din data de 14 februarie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

Va obliga recurenta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 328 C. proc. pen., din cuprinsul Încheierii nr. 68 din data de 14 februarie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă recurenta la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 mai 2019.

Procesat de GGC - NN