ÎCCJ, Decizia nr. 288/2019

Deliberând asupra cauzei de față, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Încheierea penală nr. 391 din data de 24 octombrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, printre altele, s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 339 din C. proc. pen. invocată de petenții S.C. A. S.A. și B., prin apărător.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în sensul ca excepția de neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Astfel, s-a constatat că aspectele de neconstituționalitate invocate reprezintă în realitate critici cu privire la modul de reglementare a unei instituții procesual penale, respectiv posibilitatea formulării plângerii împotriva măsurilor dispuse de procurorul care instrumentează urmărirea penală la procurorul ierarhic superior, dar nu și la judecătorul de cameră preliminară, astfel cum prevede legea pentru soluțiile dispuse de procuror în faza urmăririi penale, aspect care este de competența exclusivă a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituția României.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, din cuprinsul Încheierii penale nr. 391 din data de 24 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019 a declarat recurs S.C. A. S.A.

În cuprinsul motivelor de recurs scrise, petenta S.C. A. S.A a susținut admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționalitate, apreciind că sunt întrunite toate cerințele prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992. Petenta a arătat că s-a constituit parte civilă în Dosarul penal nr. x/2006 aflat în instrumentarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT. La data de 18 aprilie 2019 prin Ordonanța nr. 225/D/P/2006 s-a dispus ridicarea parțială a măsurilor asigurătorii luate prin Ordonanța nr. 225/D/P/2006 emisă la data de 6 mai 2016 de aceeași Structură Centrală din cadrul DIICOT. Prin ordonanța contestată, procurorul de caz a decis să reducă valoarea măsurilor asigurătorii până la concurența probabilă de 700 milioane EURO. Această reducere operată de către procurorul anchetator, pune în pericol posibilitatea recurentei de a-și recupera prejudiciul cauzat de autorii infracțiunilor ce sunt cercetați în cauză.

În consecință, recurenta a susținut că dispozițiile art. 339 din C. proc. pen. încalcă accesul liber la justiție prin lipsa oricărei posibilități de a ataca măsurile luate în cadrul fazei de urmărire penala a procesului penal, subliniind că practic, persoana prejudiciată de luarea unei măsuri sau dispunerea unui act în faza de urmărire penală, respectiv de către un procuror, nu are la îndemână nicio cale de atac prin care să fie verificate legalitatea și temeinicia acestor acte prin intermediul unui judecător.

Examinând dispoziția atacată, prin prisma criticilor invocate, precum și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, Penal 2 - 2019 constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2) și 3 din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții: excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial; excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei; să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Totodată, fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepții de neconstituționalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii. Stabilirea acestui interes se face de către instanță, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport cu procesul în care a intervenit și a efectului pe care decizia Curții Constituționale o produce în soluționarea procesului principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză.

Înalta Curte reamintește că, procedura reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a verifica constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate. Ca atare, instanța nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, Penal 2 - 2019 apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției, în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, legătura cu soluționarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în MO nr. 916/16.12.2014).

Dispozițiile a căror neconstituționalitate a fost invocată, respectiv art. 339 din C. proc. pen. prevăd că:

"(1) Plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta se rezolvă, după caz, de prim-procurorul parchetului, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, de procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. (2) În cazul când măsurile și actele sunt ale prim-procurorului, ale procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel, ale procurorului șef de secție al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție ori au fost luate sau efectuate pe baza dispozițiilor date de către aceștia, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior.(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător atunci când ierarhia funcțiilor într-o structură a parchetului e stabilită prin lege specială. (4) În cazul soluțiilor de clasare, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei actului prin care s-a dispus soluția. (5) Ordonanțele prin care se soluționează plângerile împotriva soluțiilor, actelor sau măsurilor nu mai pot fi atacate cu plângere la procurorul ierarhic superior și se comunică persoanei care a făcut plângerea și celorlalte persoane interesate."

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că, sesizarea Curții Constituționale este admisibilă numai în măsura în care, prin excepția invocată, se solicită constatarea neconstituționalității unei prevederi dintr-o lege.

Or, analizând termenii în care excepția a fost formulată, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, constată că scopul urmărit de recurentă prin finalitatea excepției nu este cel al realizării unui efectiv control de constituționalitate, ci în realitate se tinde la modificarea și completarea legii, aspect care este de competența exclusivă a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituția României(a se vedea în acest sens Decizia nr. 176/2012 publicată în M. Of. nr. 242/10.04.2012; Decizia nr. 187/2012 publicată în M. Of. nr. 242/10.04.2012; Decizia nr. 378/2014 publicată în M. Of. nr. 606/14.08.2014).

În mod corect, prima instanță a apreciat că aspectele de neconstituționalitate invocate de S.C. A. S.A reprezintă în realitate critici cu privire la modul de reglementare a unei instituții procesual penale, respectiv posibilitatea formulării plângerii împotriva măsurilor dispuse de procurorul care instrumentează urmărirea penală la procurorul ierarhic superior, dar nu și la judecătorul de cameră preliminară, astfel cum prevede legea pentru soluțiile dispuse de procuror în faza urmăririi penale.

În acest context, în acord cu prima instanță, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că prin criticile formulate recurenta tinde la modificarea și completarea dispozițiilor art. 339 din C. proc. pen., în sensul introducerii unei noi căi de atac, aspect ce contravine dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Față de cele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, Penal 2 - 2019 va respinge ca nefondat recursul declarat de S.C. A. S.A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, din cuprinsul Încheierii penale nr. 391 din data de 24 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de S.C. A. S.A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, din cuprinsul Încheierii penale nr. 391 din data de 24 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurenta la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 decembrie 2019.

Procesat de GGC - OB