ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3074/2018

CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3074/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 14.11.2014, reclamantele A. S.R.L., B. S.R.L. și C. au chemat în judecată pe pârâta D., solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei totale de 607.158,42 RON, estimată provizoriu, actualizată cu indicele de inflație, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat reclamanților, ca urmare a faptelor ilicite reținute în sarcina pârâtei prin sentința penală nr. 225/13.03.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosar nr. x/2008*, definitivă prin decizia penală nr. 1220/14.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală în dosarul cu același număr, după cum urmează: 205.310 RON prejudiciul cauzat A. S.R.L., 288.402,02 RON prejudiciul cauzat B. S.R.L., 113.446,40 RON prejudiciul cauzat pârâtei C., în calitate de moștenitoare a lui E., asociat unic al F. S.R.L., dizolvată pe parcursul soluționării dosarului nr. x/2008* al Judecătoriei Sectorului 1 București; totodată, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale aferente sumelor susmenționate, de la data formulării de către reclamanții din prezenta cauză a cererilor de constituire ca parte civilă în dosarul nr. x/2006 al Tribunalului București, secția a II-a Penală, respectiv 20.04.2006, în cuantum de 561.888,72 RON.

La data de 15.12.2015, pârâta D. a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat: obligarea pârâtei A. S.R.L. la plata sumei de 280.000 RON, actualizată pe baza indicelui de inflație, reprezentând sume acordate cu titlu de credit; obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 250.537,41 RON, actualizată pe baza indicelui de inflație, reprezentând sume acordate cu titlu de credit; obligarea pârâtei reconvențional G. S.R.L. la plata sumei de 250.000 RON, actualizată pe baza indicelui de inflație, reprezentând sume acordate cu titlu de credit; obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente sumelor solicitate, de la scadență la data plății efective; au fost solicitate și cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1229/26.10.2016, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a luat act că pârâta-reclamantă reconvențional D. a renunțat la judecata cererii reconvenționale față de pârâta reconvențional G. S.R.L., și a respins, ca inadmisibile, atât acțiunea civilă principală, formulată de reclamantele-pârâte reconvențional A. S.R.L., B. S.R.L. și C., împotriva pârâtei reclamantă reconvențional D., cât și cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențional D. în contradictoriu cu pârâtele-reclamante reconvențional A. S.R.L. și B. S.R.L.

Împotriva încheierii de ședință din 20.04.2016 și a sentinței tribunalului au declarat apel incident reclamanții A. S.R.L. ("A."), B. și C., iar împotriva sentinței civile nr. 1229/26.10.2016 a Tribunalului București, secția a V a civilă au declarat apel principal reclamantele A. S.R.L., B. S.R.L. și C., precum și pârâta D.

Prin decizia nr. 1156/A/12.12.2017 Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a respins, ca inadmisibil, apelul incident formulat de apelanții reclamanți A. S.R.L. ("A."), B. și C. împotriva încheierii de ședință din data de 20.04.2016 și a sentinței civile nr. 1229/26.10.2016, ambele pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă; a admis apelurile principale formulate de apelanții-reclamanți A. S.R.L. ("A."), B. și C., precum și de apelanta pârâtă D. împotriva sentinței civile nr. 1229/26.10.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă; a anulat sentința atacată și a trimis cauza pentru rejudecare la Tribunalul București.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantele B. S.R.L., A. S.R.L. și C., precum și recurs incident, pârâta D.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 11 aprilie 2018.

La data de 26 iunie 2018 s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul nu este admisibil în raport de criteriul valoric.

Completul de filtru, prin rezoluția din 2 iulie 2018, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să își exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Părțile nu au formulat punct de vedere la raport de Prin rezoluția din 19 iulie 2018, completul de filtru a acordat termen la 20 septembrie 2018, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea discutării admisibilității recursurilor în raport de Decizia nr. 52/18.06.2018 pronunțată de către Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial nr. 609/17.07.2018.

La acest termen, Înalta Curte a pus în discuția părților admisibilitatea recursurilor în raport de Decizia nr. 52/18.06.2018 pronunțată de către Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial nr. 609/17.07.2018, sens în care constată următoarele:

Obiectul prezentului litigiu îl constituie o acțiune evaluabilă în bani.

Prețuirea obiectului litigiului se face de către reclamant, potrivit dispozițiilor art. 194 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care prevăd că cererea de chemare în judecată va cuprinde obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani.

Potrivit dispozițiilor art. 98 C. proc. civ.:

"

(1) Competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere. (2) Pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenției principale, precum dobânzile, penalitățile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenței, și nici prestațiile periodice ajunse la scadență în cursul judecății. În caz de contestație, valoarea se stabilește după înscrisurile prezentate și explicațiile date de părți".

La art. 99 alin. (2) C. proc. civ. se prevede: "(2) În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt."

Din coroborarea dispozițiilor legale menționate rezultă că în cazul în care sunt formulate mai multe capete de cerere principale, valoarea obiectului litigiului nu se determină în funcție de valoarea cumulată a tuturor pretențiilor, ci în funcție de pretenția cu valoarea cea mai mare.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 100 alin. (1) C. proc. civ., "Dacă mai mulți reclamanți, prin aceeași cerere de chemare în judecată, formulează pretenții proprii împotriva aceluiași pârât, invocând raporturi juridice distincte și neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, determinarea instanței competente se face cu observarea valorii sau, după caz, a naturii ori obiectului fiecărei pretenții în parte."

Din interpretarea sistematică a acestor din urmă dispoziții legale reiese că, în situația în care mai mulți reclamanți formulează o singură cerere de chemare în judecată împotriva aceluiași pârât, în baza unor raporturi juridice distincte, neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, stabilirea valorii pretențiilor deduse judecății nu se face în funcție de valoarea cumulată a tuturor pretențiilor, ci în funcție de valoarea fiecărei pretenții în parte.

În cauza dedusă judecății, acțiunea cu care reclamanții au învestit instanța este o acțiune patrimonială, evaluabilă în bani, prin care reclamanții au solicitat obligarea pârâtei să plătească următoarele sume, cu titlu de despăgubiri: 205.310 RON, reprezentând prejudiciul cauzat A. S.R.L.; 288.402,02 RON, reprezentând prejudiciul cauzat B. S.R.L.; 113.446,40 RON, reprezentând prejudiciul cauzat pârâtei C., în calitate de moștenitoare a lui E., asociat unic al F. S.R.L., dizolvată pe parcursul soluționării dosarului nr. x/2008* al Judecătoriei Sectorului 1 București, care se constituie în capete principale ale cererii de chemare în judecată, având aceeași cauză și aflate în strânsă legătură, astfel că determinarea căii de atac nu se face în raport de valoarea cumulată a pretențiilor, ci ținându-se seama de acea pretenția care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt, în speță suma de 288.402,02 RON.

Potrivit dispozițiilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.:

"

În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 1 ianuarie 2019 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Din interpretarea dispozițiilor legale amintite rezultă că hotărârile pronunțate în cauze înregistrate ulterior datei de 15 februarie 2013, având obiectul evaluabil în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv, nu sunt supuse recursului.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

În ceea ce privește aplicarea în timp a efectelor deciziei Curții Constituționale, se constată că aceasta își va produce efectele în procesele pornite după data de 20 iulie 2017, date fiind dispozițiile art. 27 C. proc. civ., potrivit cărora:

"

Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul". În schimb, în litigiile având ca obiect cereri evaluabile în bani, pornite înainte de 20 iulie 2017, decizia instanței de apel va fi supusă recursului doar în cele în care valoarea cererii se situează peste pragul valoric de 1.000.000 RON, astfel cum prevedea art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 înainte de intervenția Curții Constituționale asupra conținutului acestei norme.

În sistemul legislativ actual, regimul căilor de atac este determinat de legea în vigoare la data înregistrării cererii introductive de instanță, astfel încât suprimarea sau recunoașterea unei noi căi de atac, ori, după caz, modificarea condițiilor de admisibilitate, a termenului de exercitare sau acordarea unei noi căi de atac, a termenului de exercitare și a cerințelor de formă pentru exercitarea ei, sunt lipsite de efecte juridice asupra cauzelor aflate deja pe rolul instanțelor judecătorești.

Prin urmare, modificarea dispozițiilor art. XVIII alin. (2) C. proc. civ., prin Decizia Curții Constituționale nr. 369/20117, publicată în M. Of. nr. 582, Partea I, din 20 iulie 2017, nu are efect asupra cererilor de chemare în judecată introduse pe rolul instanțelor judecătorești înainte de data publicării acesteia în Monitorul Oficial.

Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituție, potrivit căreia "De la data publicării, deciziile (n.n. Curții Constituționale) sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor", Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 produce efecte "numai pentru viitor", nu și cu privire la situațiile juridice trecute sau aflate în curs de desfășurare.

Din prevederile textului constituțional rezultă că efectul declarării neconstituționalității unei norme juridice nu este acela al constatării inexistenței acesteia, decizia Curții Constituționale producând efecte numai pentru viitor, norma juridică declarată neconstituțională continuă să producă efecte, nefiind exclusă de la aplicare pentru situațiile juridice începute în momentul în care era în vigoare.

De altfel, prin deciziile sale (Decizia nr. 838/2009) Curtea Constituțională a arătat că efectul ex nunc al actelor instanței de contencios constituțional "constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor."

Așa fiind, sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 27 C. proc. civ. potrivit cărora "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Cum, în speță, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței de judecată la data de 14 noiembrie 2014, așadar, înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, este aplicabilă regula potrivii căreia hotărârea recurată este supusă căilor de atac, în condițiile prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, chiar dacă ulterior, pe parcursul soluționării cauzei, norma care a determinat inadmisibilitatea căii de atac este înlăturată.

În contextul înregistrării cererii de chemare în judecată anterior declarării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, condițiile de admisibilitate a căilor de atac sunt fixate la momentul formulării cererii de chemare în judecată, astfel încât modificarea dispozițiilor legale, survenită pe parcursul procesului, nu este de natură să le influențeze.

În acest sens, prin Decizia nr. 52/18.06.2018 pronunțată de către Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a decis:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)"

Această decizie a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 609/17.07.2018, astfel că, de la această dată, în raport de dispozițiile art. 521 alin. (3) C. proc. civ., este obligatorie pentru instanțe.

În consecință, în raport de Decizia nr. 52/18.06.2018 pronunțată de către Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial nr. 609/17.07.2018, Decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale nu este incidentă în cauza de față, astfel că decizia recurată este supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea de dinainte de intervenția Curții Constituționale asupra conținutului acestei norme.

Așa fiind, având în vedere că în cauza dedusă judecății, decizia instanței de apel atacată cu recurs, a fost pronunțată într-o acțiune evaluabilă în bani, a cărei valoare se situează sub pragul de 1.000.000 RON, care deschide calea de atac a recursului, în raport de dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate în cauză.

Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de reclamantele B. S.R.L., A. S.R.L. și C. și de pârâta D. împotriva deciziei nr. 1156A din 12 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20.09.2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-10-20
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1964/2022
Ședința publică din data de 20 octombrie 2022 Asupra recursului de față, constată următoarele: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la 14 noiembrie 2014,
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3649/2018
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector l București sub nr. x/2015 la data de 9 octombrie 2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., obligarea acesteia la plata sumei de 83.665,87 RON cu titlu
ÎCCJ 2022-03-15
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 609/2022
Ședința publică din data de 15 martie 2022 Asupra recursului civil de față; Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 19 ianuarie
ÎCCJ 2020-06-18
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1057/2020
la valoarea debitului principal în euro, pentru perioada cuprinsă între data de 24 februarie 2010 și data achitării debitului principal (dobânda care este in cuantum de 145.000 euro la data introducerii acțiunii), totodată a obligat pârâta
ÎCCJ 2023-10-17
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1635/2023
Ședința publică din data de 17 octombrie 2023 Deliberând, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a Civilă, la data de
Sursă