ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2975/2018

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 13 iulie 2017, sub nr. x/2017, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Tulcea, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea concedierii care nu a fost dispusă de către angajator cu respectarea procedurii prevăzute de lege; obligarea intimatei la respectarea contractului individual de muncă nr. x/01 februarie 2002; obligarea pârâtei de a depune la dosar dispoziția de concediere în formă scrisă conform cu originalul, pentru motive care țin de persoana salariatului; obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat; obligarea la repunerea în situația anterioară emiterii actului de concediere conform contractului individual de muncă nr. x/01 februarie 2002.

Prin sentința civilă nr. 1424 din 14 septembrie 2017, Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Tulcea, pentru existența autorității de lucru judecat.

Prin decizia nr. 53/CM din 20 februarie 2018, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a respins apelul declarat de contestatorul A. împotriva sentinței civile nr. 1424 din 14 septembrie 2017, pronunțate de Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata - pârâtă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Tulcea, ca nefondat, decizie definitivă.

Împotriva deciziei nr. 53/CM din 20 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a declarat recurs contestatorul A., cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 19 aprilie 2018.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. cu referire la art. 499 teza finală din același cod, Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate admisibilitatea recursului, față de care constată următoarele:

Conform dispozițiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. stipulează că "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Pentru această categorie de litigii, noua reglementare a instituit doar două grade de jurisdicție, respectiv fond și apel.

În cauză, prin demersul judiciar inițiat la data de 27.06.2014, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Tulcea, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea concedierii care nu a fost dispusă de către angajator cu respectarea procedurii prevăzute de lege; obligarea intimatei la respectarea contractului individual de muncă nr. x/01 februarie 2002; obligarea pârâtei de a depune la dosar dispoziția de concediere în formă scrisă conform cu originalul, pentru motive care țin de persoana salariatului; obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat; obligarea la repunerea în situația anterioară emiterii actului de concediere conform contractului individual de muncă nr. x/01 februarie 2002.

Față de natura pretențiilor deduse judecății, se reține că acestea izvorăsc dintr-un conflict de muncă, cauza circumscriindu-se, din acest punct de vedere, dispozițiilor reglementate de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în materia conflictelor de muncă și asigurări sociale. De asemenea, în aceste litigii, nu sunt supuse recursului deciziile pronunțate de instanțele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Prin urmare, în raport de conținutul acestor dispoziții legale, precum și de caracterul pretențiilor solicitate de reclamantă prin acțiunea introductivă de instanță, recursul este inadmisibil.

De asemenea, prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Astfel, decizia nr. 53/CM din 20 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, este definitivă, în înțelesul textului legal menționat, motiv pentru care împotriva acesteia nu mai poate fi exercitată calea de atac a recursului.

Totodată, este de reținut că potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Față de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 53/CM din 20 februarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 53/CM din 20 februarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18.09.2018.