Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.05.2017
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1776/2017

HOTĂRÂRE
19.05.2017
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1776/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra cauzei de față, constată următoarele; Prin acțiunea înregistrata pe rolul Tribunalului Tulcea la data de 3 august 2016, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. la încheierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, la plata de despăgubiri materiale și morale în cuantum de 25.000 lei pentru fiecare membru de sindicat și la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința nr. 1740 din 25 octombrie 2016 Tribunalul Tulcea, secția civilă, a respins acțiunea ca nefondată. Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, prin decizia nr. 104/CM din 21 mai 2017, a respins, ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței tribunalului. Împotriva acestei din urmă decizii, reclamantul A. a formulat cerere de revizuire.

Curtea de Apel Constanța, secția l civilă, prin decizia nr. 186/CM din 19 mai 2017, a respins cererea de revizuire ca nefondată. Împotriva deciziei pronunțată în cererea de revizuire, A. a declarat prezentul recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 7 septembrie 2017. În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., instanța a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport reținându-se că recursul nu este admisibil. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a fost analizat în complet de fi km, fiind comunicat părților în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod.

Prin punctul de vedere la raport, recurentul-revizuent a susținut că recursul este admisibil și a solicitat admiterea acestuia astfel cum a fost formulat, iar intimata B. a susținut că recursul este inadmisibil. Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac, la data de 10 noiembrie 2017, fără citarea părților. Analizând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția de inadmisibilitate, reținută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte constată următoarele: Regula în materia căii de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii date asupra revizuirii este aceea că o astfel de hotărâre este supusă căii de atac prevăzută de lege pentru hotărârea revizuită (art. 513 alin. (5) C. proc.

civ.). În cauză, hotărârea asupra căreia s-a exercitat calea de atac a revizuirii a fost pronunțată de Curtea de Apel Constanța într-o cauză având ca obiect conflicte de muncă. Potrivit art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflictele de muncă și de asigurări sociale nu sunt supuse recursului. Din interpretarea prevederilor legale sus-menționate, rezultă că deciziile curților de apel pronunțate în materia conflictelor de muncă și de asigurări sociale nu pot fi atacate cu recurs. Pe cale de consecință, în aplicarea art. 513 alin. (5) C. proc.

civ., nicî hotărârea pronunțată în soluționarea cererii de revizuire, respectiv decizia nr. 186/CM din 19 mai 2017 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, împotriva căreia s-a formulat prezentul recurs, nu este supusă căii de atac a recursului. Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. Din interpretarea acestui text iegal rezulta ca o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii, regula având valoare de principiu constituțional în raport de prevederile art. 129 din Constituție.

În consecință, pentru considerentele prezentate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.

D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de revizuentui A. împotriva deciziei nr. 186/CM din 19 mai 2017 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă. Fără nicio cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 noiembrie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-06-21
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1103/2017
Decizia nr. 1103/2017 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea la data de 21 ianuarie 2016, contestatorul A. a chemat în judecată pe intimata SC B. SA, pentru ca, prin hotărâre
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2821/2018
La data de 18.08.2015 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta societate B. S.R.L., prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de
ÎCCJ 2017-12-05
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1798/2017
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 678/25.04.2016, Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., î
ÎCCJ 2017-11-08
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1730/2017
Asupra cauzei de față, prin raportare ia dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele: Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin decizia nr. 1501 din 7 iunie 2017, a respins, ca inadmisibil, a
ÎCCJ 2018-03-20
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1004/2018
tabelul cu salariații care beneficiau de grupa I de muncă, solicitând instanței de recurs să procedeze în acest sens. La data de 1 august 2017, pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepți
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă