ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1730/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1730/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra cauzei de față, prin raportare ia dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:
Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin decizia nr. 1501 din 7 iunie 2017, a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1588 din 24 mai 2016 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC B. SA.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A.
Investită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la data de 3 octombrie 2017, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.
Completul de filtru C3, la data de 4 octombrie 2017, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod.
La 11 octombrie 2017, intimata - pârâtă a depus punct de vedere ia raport, prin care a considerat că recursul este inadmisibil, iar la 16 octombrie 2017 a fost înregistrat punctul de vedere al recurentului în sensul admisibilității căii de atac, în lumina prevederilor constituționale și ale celor cuprinse în C. muncii.
Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, prin rezoluția din 19 octombrie 2017, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului la data de 8 noiembrie 2017, m temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților
Analizând recursul, Înalta Curte constată că este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce succed:
În fapt, prin cererea introductivă de instanță, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu directorul general al SC B. SA, eliberarea sumei de 6.000 lei reprezentând diferențe salariale, incluzând și dobânda.
Urmare declinării competenței de soluționare a cauzei de către Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 89 din 24 februarie 2016, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința nr. 1588 din 24 mai 2016 a admis excepția autorității lucrului judecat. A respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta SC B. SA
Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin decizia nr. 142 din 18 ianuarie 2017, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinței pronunțate de tribunal.
Prin decizia nr. 4 din 27 februarie 2017, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins cererea formulată de A. de completare a deciziei civile nr. 142 din 18 ianuarie 2017 pronunțată de aceeași instanță.
Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin decizia nr. 1501 din 7 iunie 2017 a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1588 din 24 mai 2016 a Tribunalului Dolj.
În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.
Conform art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 95/2016, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2018, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de munca și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.
În raport de dispozițiile legale menționate, decizia nr. 1501 din 7 iunie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, atacată în prezenta cauză, nu este supusă recursului.
Se reține totodată că prin dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părților îndeplinirea actelor de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin
urmare
, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.
Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin iegea procesuală.
Pin dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.
Față de toate cele de mai sus, recursul declarat în cauză apare ca inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1501 din 7 iunie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 noiembrie 2017.