ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1004/2018

Ședința publică din data de 20 martie 2018

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 16 septembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii Tulcea să emită o nouă decizie de stabilire a drepturilor de pensie prin valorificarea perioadelor 15.09.1994 - 01.01.1999 și 01.07.2003 - 08.09.2005 ca fiind lucrate în grupa I de muncă, conform adeverinței nr. x/27.06.2016 emisă de S.C. B. S.A..

În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 107 alin. (4) din Legea nr. 263/2010.

Prin sentința civilă nr. 2074 din 15 decembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, având ca obiect recalculare pensie.

A fost obligată pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea să emită o decizie de recalculare a drepturilor de pensie cu luarea în considerare a perioadei 15.09.1994-1.01.1999 lucrată în grupa I de munca, în procent de 100%, așa cum rezultă din adeverința nr. x/27.06.2016 emisă de S.C. B. S.A., cu acordarea drepturilor începând cu data de 01.07.2016.

Totodată, a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, care a fost soluționat prin decizia civilă nr. 192/AS din 11 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, în sensul admiterii apelului, cu consecința schimbării în tot a sentinței apelate. A fost respinsă acțiunea reclamantului ca nefondată.

La data de 25 mai 2017, reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 192/AS din 11 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Recurentul-reclamant și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate, iar cu ocazia rejudecării cauzei pe fond să fie obligată pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea să recalculeze pensia valorificând grupa I de muncă, astfel cum rezultă din adeverința nr. x/27.06.2016 emisă de S.C. B. S.A. Constanța.

Totodată, reclamantul a mai susținut că a contestat decizia emisă de pârâtă la Comisia Centrală de Contestații din cadrul CNPP, însă nu a primit niciun răspuns în termenul legal de 45 de zile.

În plus, reclamantul a mai învederat că au fost încălcate dispozițiile legale privind încadrarea în grupa I de muncă, având în vedere că a desfășurat activitatea de conducător auto, fiind nominalizat printre salariații care beneficiau de grupa I de muncă, potrivit deciziei nr. 12939 din 22 octombrie 1990 a Consiliului de administrație al S.C. B. S.A..

Recurentul a mai susținut că, instanța de apel nu a solicitat tabelul cu salariații care beneficiau de grupa I de muncă, solicitând instanței de recurs să procedeze în acest sens.

La data de 1 august 2017, pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, având în vedere că, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., decizia atacată cu recurs este una definitivă.

La data de 11 august 2017, reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor invocate de pârâtă prin întâmpinare, susținând că pârâta trebuia să recalculeze pensia și să valorifice grupa I de muncă, astfel cum rezultă din adeverința nr. x/2016.

Prin rezoluția aflată la dosar, Înalta Curte a constatat că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin raportul întocmit la data de 15 septembrie 2017 asupra admisibilității în principiu a recursului declarat de recurentul-reclamanat A. împotriva deciziei civile nr. 192/AS din 11 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, s-a constatat că recursul nu este admisibil în principiu, având în vedere dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 21 noiembrie 2017, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Înalta Curte, constituită în completul de filtru, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prezentul recurs are ca obiect decizia civilă nr. 192/AS din 11 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Hotărârea ce formează obiectul prezentului dosar are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, aceasta neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căreia hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 din C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac - care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

Potrivit dipozițiilor art. 208 din Legea nr. 62/2011, republicată și modificată, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal, hotărârile instanței de fond fiind supuse numai apelului, astfel cum dispune art. 214 din același act normativ.

Art. 216 din Legea nr. 62/2011 statuează că prevederile acestui act normativ, referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă, se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (2) teza a 2-a din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului, hotărârile date de instanțele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

În raport cu prevederile legale evocate, decizia recurată nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 din C. proc. civ.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii, iar din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă.

În consecință, având în vederea dispozițiile legale evocate, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 192/AS din 11 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2018.