ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2206/2020

Ședința publică din data de 5 noiembrie 2020

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 din data de 27 februarie 2017, pe rolul Tribunalului Tulcea, reclamantul A., a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta să-i recalculeze drepturile de pensie începând cu data de 01.11.2016, prin valorificarea veniturilor brute din adeverințele nr. x/10.05.2012 emisă de S.C. B. Constanța, nr. 558/19.09.2012 emisă de S.C. C. S.A. Cumpăna, nr. 77/10.05.2012 emisă de S.C. B. Constanța, și nr. 559/19.09.2012 emisă de S.C. C. S.A. Cumpăna și să-i plătească diferențele actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal prin sentința civilă nr. 895/2017 din 31 mai 2017, a admis acțiunea formulată de reclamantul A., a obligat pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea să emită o decizie de recalculare a drepturilor de pensie ale reclamantului cu includerea în baza de calcul a sporului pentru program prelungit, conform adeverinței nr. x/10.05.2012 emisă de S.C. B.. Constanța și a sporului pentru lucru sistematic peste program, conform adeverinței nr. x/19.09.2012 emisă de S.C.C. S.A. Constanța, cu acordarea diferențelor dintre drepturile de pensie astfel recalculate și cele acordate, începând cu data de 01.11.2016, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. Capătul de cerere privind recalcularea drepturilor de pensie cu includerea în baza de calcul a sporurilor pentru condiții grele și șantier cuprinse în adeverința nr. x/10.05.2012 emisă de S.C. B.. Constanta și a sporului de șantier cuprins în adeverința nr. x/19.09.2012 emisă de S.C.C. S.A. Constanța a fost respins ca nefondat.

La data de 20 mai 2019, reclamantul A. a formulat cerere de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 895 din 31.05.2017, pronunțate de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr. x/2017, solicitând să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 942/2019 din 8 iulie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția tardivității și, pe cale de consecință, a respins, ca tardiv formulată, cererea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII TULCEA, având ca obiect completare dispozitiv.

Împotriva sentinței civile nr. 942/2019 din 8 iulie 2019, pronunțate de Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, a formulat apel reclamantul A..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța, secția I civilă, sub nr. x/2019, la data de 21 august 2019.

În faza procesuală a apelului, prin încheierea din 10 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a suspendat judecata apelului declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 942 din 08.07.2019, pronunțate de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII TULCEA, în temeiul art. 411 pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părților.

Împotriva încheierii din 10 decembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, a declarat recurs reclamantul A..

Prin cererea de recurs recurentul-reclamant A. nu a indicat temeiul de drept pe care se întemeiază recursul arătând că pe data de 10 decembrie 2019 nu s-a prezentat la instanță, întrucât a avut o programare la clinica "D.", la ora 9:00.

Intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii Tulcea nu a depus întâmpinare.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 28 mai 2020, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 9 iunie 2020.

Prin punctul de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii Tulcea a solicitat respingerea recursului ca fiind nul.

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., precum și ale art. 248 C. proc. civ., raportat la art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul pentru următoarele considerente:

În cauză, se constată că obiectul prezentului recurs este reprezentat de o încheiere pronunțată de instanța de apel cu privire la un incident procedural ivit pe parcursul soluționării apelului declarat de reclamantul A. încheierii din 10 decembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, prin care, în baza art. 411 pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării apelului formulat de reclamantul A..

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant nu a formulat critici de nelegalitate care să permită analiza acestora din perspectiva art. 488 C. proc. civ., arătând doar că pe data de 10 decembrie 2019 nu s-a prezentat la instanță, întrucât a avut o programare la clinica "D.", la ora 9:00.

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Așadar, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

În speță, se constată că recurentul-reclamant nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva art. 488 și ce dispoziții legale au fost încălcate de către instanță în luarea măsurii de suspendare în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și nu se arată în ce constă nelegalitatea încheierii atacate, prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel, ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii de suspendare a judecării cauzei.

În alți termeni față de considerentele precedente, se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea nulității cererii de recurs în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din data de 10 decembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 noiembrie 2020.