ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2536/2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2536/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moinești sub nr. x/2017 din 07.02.2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B. și C. pentru ca instanța să dispună ieșirea din indiviziune cu privire la bunurile rămase de pe urma defuncților D. și E.

Reclamantul a arătat că cei doi defuncți au avut ultimul domiciliu în județul Bacău, masa succesorală fiind compusă din mai multe suprafețe de teren și un imobil casă de locuit cu anexe, toate situate pe raza comunei Balcani, iar ca moștenitori legali cu vocație succesorală au rămas reclamantul, în calitate de nepot de fiu predecedat și cei doi pârâți, în calitate de descendenți direcți.

Pârâții nu au formulat întâmpinare, însă pârâtul C., prezent în fața instanței la termenul din 7.11.2017, și-a exprimat acordul cu privire la masa de partajat, existența bunurilor și locul unde se află acestea.

La termenul din 30.01.2018, instanța a invocat din oficiu necompetența teritorială a Judecătoriei Moinești, față de împrejurarea că la dosarul cauzei nu există acte în dovedirea existenței vreunui bun în proprietatea defunctei E., ci doar pentru defunctul D., al cărui domiciliu la momentul morții era în localitatea Galați, jud. Galați.

Prin sentința civilă nr. 158/06.02.2018, Judecătoria Moinești a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Galați.

În motivarea aceste soluții instanța a arătat că deși se solicită partajarea averii succesorale a doi defuncți, sunt depuse la dosar acte pentru dovedirea întinderii masei succesorale doar pe numele unuia dintre defuncți, respectiv D., cu ultimul domiciliu în Galați, defuncta E. fiind menționată în acțiune în mod fictiv, pentru atribuirea competenței de soluționare a dosarului către Judecătoria Moinești, deși de pe urma acesteia nu au rămas bunuri sau, cel puțin, nu a fost depus la dosar nici un titlu în dovedirea masei succesorale rămase de pe urma acesteia.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați la data de 10.03.2018 cu nr. x/2017.

Prin sentința civilă nr. 2692/16.05.2018 Judecătoria Galați, secția civilă, a admis excepția de necompetență materială invocată de reclamant și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moinești.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a soluționa conflictul.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Galați a reținut următoarele considerente:

În fapt, reclamantul A. a formulat cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâții B. și C. pentru a dezbate succesiunea defuncților D. și E. Reclamantul a arătat că cei doi defuncți au avut domiciliul în jud. Bacău, localitate în care defuncta E. a și decedat, iar bunurile ce compun masa succesorală se află pe raza comunei Balcani. A mai precizat că defunctul D. a decedat în Galați, însă nu a avut domiciliul în această localitate.

În drept, art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. stabilește că "în materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune, sunt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului … cererile privitoare la moștenire și la sarcinile acesteia, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia".

Pe de altă parte, alin. (2) al aceluiași articol 118 arată că "cererile formulate potrivit alin. (1) care privesc mai multe moșteniri deschise succesiv sunt de competența exclusivă a instanței ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncți".

În cauza de față, din cuprinsul certificatului de deces seria x nr. x/29.09.2012, rezultă că ultimul domiciliu al defunctului D. a fost în Galați, în vreme ce, din certificatul de deces seria x nr. x/8.03.1984, rezultă că ultimul domiciliu al defunctei E. a fost în jud. Bacău. Din sesizările pentru deschiderea procedurii succesorale emise de Primăria com. Balcani, depuse la dosar la data de 30.01.2018, reiese că ambii defuncți au avut bunuri în proprietate.

Sunt deci incidente în speță prevederile art. 118 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora este competentă să soluționeze cererea de chemare în judecată instanța ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncți, reclamantul având alegerea între a sesiza Judecătoria Moinești, ca instanță a ultimului domiciliu al defunctei E., sau Judecătoria Galați, ca instanță a ultimului domiciliu al defunctului D.

Prin introducerea cererii de chemare în judecată pe rolul Judecătoriei Moinești, reclamantul a făcut alegerea de competență, iar invocarea din oficiu a excepției de necompetență teritorială a avut loc peste termenul prevăzut de art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) raportat la art. 133 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., privitor la invocarea excepției, "necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că "necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Referitor la verificarea competenței, alin. (1) al art. 131 C. proc. civ. stipulează în sensul că "la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoria Moinești, la data de 07.02.2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B. și C. pentru ca instanța să dispună ieșirea din indiviziune cu privire la bunurile rămase de pe urma defuncților D. și E.

Se reține că, sub aspectul determinării competenței teritoriale în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, aplicabile sunt dispozițiile art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. coroborat cu alin. (2) al aceluiași articol, potrivit cărora cererile care privesc mai multe moșteniri deschise succesiv sunt de competența exclusivă a instanței ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncți.

Textul de lege sus-menționat instituie în cazul, un caz de competență teritorială exclusivă, astfel încât, în cazul încălcării acesteia, sunt aplicabile dispozițiile procedurale care reglementează necompetența de ordine publică, potrivit 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Totodată, după cum s-a arătat, art. 130 alin. (2) C. proc. civ. dispune că "necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanței."

Din interpretarea textului de lege sus-menționat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată de instanță din oficiu sau de parte la primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă cauza ar atrage competența teritorială a altei instanțe. O astfel de interpretare se impune și în considerarea faptului că, în actuala reglementare, legiuitorul a urmărit o reformare a sistemului excepțiilor de necompetență în scopul declarat de asigurare a celerității soluționării cauzelor.

În același timp, se reține că textul art. 130 și art. 131 C. proc. civ. se referă, ca termen limită pentru invocarea necompetenței de ordine publică sau pentru verificarea din oficiu a competenței de către instanță, la "primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", singura excepție pentru depășirea acestui termen fiind cea prevăzută de art. 131 alin. (2) C. proc. civ.

Art. 131 alin. (2) C. proc. civ. reglementează un caz de excepție de la regula verificării din oficiu a competenței, implicit a soluționării excepției de necompetență, la termenul arătat la alin. (1), respectiv atunci când sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare pentru stabilirea competenței, sens în care se va acorda un singur termen.

În speță, Judecătoria Moinești nu a invocat excepția de necompetență teritorială exclusivă până la "primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate" astfel încât soluționarea cauzei a rămas dobândită de către această instanță.

În acest sens, Înalta Curte reține că primul termen la care părțile au fost legal citate la Judecdătoria Moinești a fost cel din 7 noiembrie 2017, termen la care instanța, în aplicarea art. 982 C. proc. civ., a luat act de faptul că pârâtul C. este de acord cu masa de partajat, existența bunurilor și locul unde se află acestea, iar, în aplicarea art. 193 alin. (3) C. proc. civ., a pus în vedere părților să depună copii de actele de stare civilă, iar, reclamantului, în plus, să depună anexa 24 după cei doi defuncți și să facă dovada îndeplinirii procedurii prealabile cu privire la verificarea evidențelor succesorale pentru defuncți, sens în care a amânat judecata la 30 ianuarie 2018, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de la respectivul termen.

Se reține că instanța nu a invocat excepția de necompetență teritorială exclusivă la acest termen și nu a acordat termen pentru depunerea de înscrisuri în vederea soluționării acestei excepții, conform art. 131 alin. (2) C. proc. civ.

Ulterior, la data de 30 ianuarie 2018, Judecătoria Moinești, pe baza înscrisurilor solicitate la termenul anterior și depuse la dosar, a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale materiale și a dispus declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Galați.

Față de succesiunea actelor de procedură astfel efectuate, Înalta Curte constată că excepția necompetenței nu a fost invocată la primul termen de judecată cu părțile legal citate, ci abia la momentul primirii înscrisurilor solicitate de la reclamant, așadar după împlinirea termenului până la care trebuia efectuată verificarea competenței și, implicit, invocată necompetența instanței.

Lămuririle au fost solicitate pentru stabilirea calității succesorale a părților și a îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 193 alin. (3) C. proc. civ., iar nu pentru stabilirea competenței, astfel încât nu se poate considera că necompetența putea fi invocată abia după clarificarea aspectului pus în discuție, chiar cu nerespectarea termenului prescris de legiuitor.

După cum s-a arătat, art. 131 alin. (2) C. proc. civ. prevede în mod explicit că, în ipoteza solicitării de lămuriri, se va acorda un singur termen în acest scop și, fiind vorba despre o situație de excepție, norma este de strictă interpretare și aplicare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că Judecătoria Moinești, nu se mai putea dezînvesti de soluționarea cauzei, față de dispozițiile art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (2) raportate la art. 129 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Mai mult, chiar dacă s-ar considera că lămurile solicitate la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, 7 noiembrie 2017, au fost necesare în stabilirea competenței teritoriale exclusive, în considerarea prevederilor art. 131 alin. (2) C. proc. civ., se constată că din sesizările pentru deschiderea procedurii succesorale emise de Primăria com. Balcani, depuse la dosar la data de 30.01.2018, reiese că ambii defuncți au avut bunuri în proprietate pe raza jud. Bacău, defuncta E. deținând o suprafață de teren de 1800 mp, cu destinația de fâneață, astfel cum rezultă din actul aflat din dosar Judecătoria Moinești.

În acest context, sunt incidente prevederile art. 118 alin. (2) Cod procedură coroborate cu dispozițiile art. 116 din același cod.

Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 118 alin. (2) cu art. 116 Cod procedură civile, rezultă că, în acest caz, necompetența instanței este de ordine publică atunci când este sesizată o altă instanță decât cele în circumscripția cărora se ultimul domiciliu al oricăruia din defuncți, astfel încât necompetența poate fi invocată și din oficiu, respectiv de ordine privată, în cazul în care reclamantul sesizează oricare dintre instanțele în a căror rază teritorială se află domiciul unuia din defuncți.

În speță, așa cum rezultă din actele dosarului, reclamantul avea alegerea între a sesiza Judecătoria Moinești, ca instanță a ultimului domiciliu al defunctei E., sau Judecătoria Galați, ca instanță a ultimului domiciliu al defunctului D.

Prin urmare, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Judecătoria Moinești, reclamantul și-a exercitat dreptul de a alege între instanțe deopotrivă competente, fixând în mod definitiv competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea prime instanței sesizate de reclamant de la locul ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncți, E. având ultimul domiciul în circumscripția instanței sesizate de reclamant.

Pentru aceste motive, văzând și prevederile art. 130 alin. (3) și (4) C. proc. civ., Judecătoria Moinești, ca primă instanță sesizată de reclamant, nu mai putea să dispună, nici din oficiu, nici la cererea pârâtului sau a oricărei alte părți, declinarea competenței în favoarea instanței de la ultimul domiciul al celuilalt defunct.

Întrucât dreptul de opțiune al reclamantului între instanțele deopotrivă competente se exercită la momentul sesizării instanței, în cazul în care a fost sesizată o instanță competentă, aceasta nu se mai poate dezînvesti, chiar din oficiu, în favoarea oricăreia dintre instanțele competente potrivit art. 118 alin. (2) C. proc. civ.

Față de dispozițiile legale mai sus-arătate, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Moinești și, în considerarea prevederilor art. 118 alin. (2) coroborat cu art. 130 alin. (2) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.