ÎCCJ, decizie (scj.ro #133954)

Recurs în casație. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Cauză de reducere a pedepsei

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casație

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

recurs în casație

C. proc. pen.,

art. 438 alin. (1) pct. 12

Cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. nu permite Înaltei Curți de Casație și Justiție să cenzureze reținerea sau nereținerea unei cauze de reducere a pedepsei prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenței unei cauze de reducere a pedepsei, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reținută o astfel de cauză.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 23/RC din 19 ianuarie 2017

Prin sentința nr. 145 din 5 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, Secția penală și pentru cauze cu minori, între altele, s-au hotărât următoarele:

- 1 an și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe durata de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută în art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen.;

- 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în forma complicității, prevăzută în art. 48 alin. (1) raportat la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d), alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen.

A constatat că infracțiunile pentru care s-a dispus prezenta condamnare sunt comise în stare de recidivă postcondamnatorie raportat la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 111/1997 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, definitivă prin decizia penală nr. 1681/2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în executarea căreia se află în prezent inculpatul.

În baza art. 43 alin. (2) C. pen., a contopit pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe durata de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută în art. 367 alin. (1) C. pen., aplicată inculpatului prin prezenta sentință cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în forma complicității, prevăzută în art. 48 alin. (1) raportat la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d), alin. (2) lit. b) C. pen., în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care a aplicat sporul de 6 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe durata de 2 ani.

A adăugat pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe durata de 2 ani la restul rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, respectiv 2321 zile (6 ani, 5 luni și 11 zile), rezultând pedeapsa de 9 ani, 11 luni și 11 zile închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe durata de 2 ani, pe care o va executa în final inculpatul.

În temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) C. proc. pen., art. 17 alin. (2), art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpații B. și C. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de favorizare a infractorului prevăzută în art. 264 alin. (1) C. pen. anterior.

Prin decizia nr. 114/A din 24 martie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, între altele, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Alba Iulia numai în ceea ce îi privește pe inculpații B. și C., a fost desființată în parte sentința penală apelată și, rejudecând, făcând aplicarea art. 5 C. pen.:

A fost condamnat inculpatul B. la pedepsele de:

- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu reținerea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior;

- 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului prevăzută în art. 264 alin. (1) C. pen. anterior, cu reținerea art. 74  alin. (1) lit. c) C. pen. anterior și art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele de 3 ani și 2 luni închisoare în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior pe durata de 3 ani.

În baza art. 86

1

și art. 86

2

C. pen. anterior, s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 5 ani. S-a făcut aplicarea art. 86

3

C. pen. anterior.

În temeiul art. 71 C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior s-a suspendat executarea pedepsei accesorii.

A fost condamnat inculpatul C. la pedepsele de:

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu reținerea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 2 ani;

- 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului prevăzută în art. 264 alin. (1) C. pen. anterior, cu reținerea art. 74  alin. (1) lit. c) C. pen. anterior și art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele de 2 ani și 2 luni închisoare în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior pe durata de 2 ani.

În baza art. 86

1

și art. 86

2

C. pen. anterior, s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani. S-a făcut aplicarea art. 86

3

C. pen. anterior.

În temeiul art. 71 C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior s-a suspendat executarea pedepsei accesorii.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat, între alții, de apelantul intimat inculpat A. împotriva aceleiași hotărâri.

Împotriva hotărârii instanței de apel au declarat recurs în casație inculpații.

Prin încheierea nr. 499/RC din 17 noiembrie 2016, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu cererile de recurs în casație formulate de inculpați pentru motivele circumscrise cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază recursurile în casație formulate de inculpații A., B. și C. ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Totodată, dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. prevăd că hotărârile sunt supuse casării în cazul în care „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”, cazul de casare fiind incident în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greșita individualizare.

Astfel, prin „pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege” legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică și de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

Motivându-și decizia, instanța de control judiciar a apreciat, în esență, că dispozițiile Codului penal anterior sunt mai favorabile în ceea ce privește tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni în raport cu noua codificare.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că inculpații B. și C. au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, pedepsită cu închisoarea de la 5 la 20 de ani și favorizare a infractorului prevăzută în art. 264 C. pen. anterior, pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la 7 ani.

Ca atare, pedepsele aplicate inculpatului B. pentru infracțiunile prevăzute în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (3 ani închisoare), respectiv art. 264 C. pen. anterior (2 luni închisoare) și inculpatului C. pentru infracțiunile prevăzute în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (2 ani închisoare), respectiv art. 264 C. pen. anterior (2 luni închisoare) sunt legale, inculpaților fiindu-le aplicate pedepse sub limita minimă prevăzută de lege, ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior și art. 76 C. pen. anterior.

Referitor la critica privind modalitatea în care instanța de apel a analizat și aplicat legea penală mai favorabilă până la judecarea definitivă a cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că aceasta nu se încadrează în cazul de casare invocat prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., care vizează doar nelegalitatea pedepsei aplicate de instanțele inferioare. Astfel, deși, în cauză, s-a solicitat să se constate că legea penală mai favorabilă trebuia determinată în raport cu fiecare dintre infracțiunile concurente pentru care s-a dispus condamnarea, apreciindu-se că pentru fapta de sprijinire a unui grup infracțional organizat, aceasta este reglementarea actuală, respectiv art. 367 alin. (1) C. pen., critica recurenților, vizând reanalizarea aplicării art. 5 C. pen., excede cazului de casare invocat, prin intermediul căruia se permite doar o verificare matematică a cuantumului pedepselor aplicate de instanțe cu pedepsele stabilite de textele legale, iar nu și o verificare a modului în care a fost individualizată pedeapsa respectivă, sub acest aspect, alegerea legii mai favorabile intrând în puterea lucrului judecat.

Cu privire la criticile formulate de inculpatul A., vizând faptul că instanța de apel, în mod greșit, nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că acestea nu pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen, întrucât reținerea sau nu a cauzei legale de reducere a pedepsei este o chestiune de apreciere a instanței de fond/apel, aceasta fiind în măsură să stabilească dacă un inculpat a denunțat și a facilitat sau nu identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni.

Ceea ce se urmărește prin recursul în casație formulat este, în realitate, remedierea unei greșite individualizări a pedepsei, iar nu îndreptarea unei erori de drept.

Mai mult decât atât, dacă, în cauză, instanța de apel ar fi reținut incidența dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 și nu ar fi redus, în mod corespunzător, limitele de pedeapsă ca urmare a acestor prevederi, atunci s-ar fi putut considera că s-a aplicat inculpatului o pedeapsă nelegală.

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații A., B. și C. împotriva deciziei nr. 114/A din 24 martie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală.